Dezvoltarea creativităţii copiilor în cadrul ariei Limbă şi comunicare

,,Scopul studierii disciplinei Limba şi literatura română în perioada şcolarităţii obligatorii este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să comunice şi să interacţioneze cu semenii exprimându-şi gânduri, stări, sentimente, opinii etc., să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om, să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete în viaţa de zi cu zi, să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare.”[1]

Obiectivele cadru ale disciplinei Limba şi literatura română sunt:

  1. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral
  2. Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală
  3. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea/lectura)
  4. Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă

Actul creaţiei este determinat decisiv de nivelul la care are loc comunicarea, în toate formele ei de manifestare. Chiar formularea conţinutului a ceea ce se transmite implică şi un efort de construcţie, cu elemente de creaţie simplă. Manualele şi programele actuale se bazează pe conţinuturi care duc la cultivarea creativităţii elevilor, prin diferite activităţi de învăţare.

În planul de învăţământ, limba şi comunicarea ocupă locul cel mai important, deţinând un număr mare de ore pe săptămână. Acest lucru se datorează şi influenţei pe care literatura o are asupra psihicului uman şi a educaţiei oamenilor.

Astfel la clasa I, în procesul învăţării citirii şi scierii, însăşi metoda utilizată – fonetică, analitico-sintetică – solicită activităţi ce dezvoltă spiritul creativ. Demersul făcut în vederea predării-învăţării unui sunet nou şi a literei corespunzătoare, îndeosebi analiza şi sinteza fonetică, sunt operaţii care solicită gândirea cu elemente de creaţie. Sinteza propoziţiei implică un efort creator, ca şi compunerea de propoziţii pe baza ilustraţiilor.

Varietatea de jocuri didactice folosite în cadrul lecţiilor, solicită, de asemenea, un efort creator: exerciţiile de completare a silabelor, de inversare sau substituire a  acestora; jocuri de rol pe teme cotidiene date; jocuri de grup cu teme date; povestirea unor întâmplări personale; recitări, dramatizări, repovestiri; jocuri de sinonimie, antonimie, omonimie; jocuri pentru alcătuirea de propoziţii conţinând cuvinte noi ş. a.

La clasa a II-a dezvoltarea creativităţii este influenţată de activităţi precum:

-          jocuri de tipul: ,,Ce poţi face cu…?”, ,,La ce foloseşte?” etc.

-          exerciţii de stabilire a sensului unui cuvânt necunoscut prin raportare la context;

-          dialoguri pe teme familiare;

-          conversaţii în grup pe teme cunoscute;

-          exerciţii de completare a unor mesaje orale scurte, pentru obţinerea mai multor informaţii în cadrul grupurilor;

-          jocuri de rol; dramatizări; recitări; dialoguri;

-          jocuri de mimă;

-          exerciţii de construire a unor enunţuri pe baza unui set de cuvinte/şir de întrebări date;

-          exerciţii de dezvoltare a unor enunţuri;

-          exerciţii de construire a unor scurte texte orale, pe baza unui suport vizual;

-          exerciţii de transformare, completare a unor enunţuri după modele date;

-          exerciţii de povestire/repovestire, cu sau fără ajutor;

-          exprimarea propriei păreri în legătură cu o temă cunoscută.

Toate activităţile angajate în ,,formarea capacităţii de comunicare” fie că au loc în ore special destinate, fie că se desfăşoară în orice împrejurare în care elevii exersează actul vorbirii, au o contribuţie reală la cultivarea creativităţii la şcolarii mici.

Activităţile de formulare a mesajului oral (aplicativ) realizează, pe de o parte, o sinteză a tot ceea ce elevii învaţă la citire şi la celelalte obiecte de învăţământ, mai ales sub raportul corectitudinii exprimării, iar pe de altă parte constituie un prilej de valorificare a experienţei de viaţă, de manifestare a imaginaţiei şi fanteziei lor creative.

La clasa a III-a, programa prevede activităţi de învăţare precum:

-          exerciţii de construire a unor texte orale narative pe baza unor imagini (benzi desenate), după un plan propriu de idei, pe baza unui şir de întrebări sau a unui plan de idei;

-          exerciţii de povestire orală a unor fapte, întâmplări reale sau fictive;

-          conversaţii pe teme cunoscute, dialoguri, simulare a unor situaţii de comunicare etc.;

-          exerciţii de povestire în scris a unor fragmente de text;

-          formulare de întrebări şi răspunsuri în legătură cu conţinutul unui text;

-          redactarea unor compuneri cu început/sfârşit dat sau după un plan de idei;

-          redactarea unor felicitări, cărţi poştale, invitaţii.

La clasa a IV-a :

-          exerciţii de formulare a unor enunţuri interogative şi enunţiative (propriu-zise şi exclamative);

-          transpunere a unor idei într-un şir de enunţuri cu o succesiune logică;

-          exerciţii de descriere a unor obiecte/fenomene/fiinţe;

-          exerciţii de utilizare corectă a unor elemente de relaţie;

-          elaborarea planului simplu de idei şi a planului dezvoltat al unui text studiat;

-          elaborarea planului iniţial al compunerii;

-          compuneri: după un suport vizual, cu început/sfârşit dat, după un plan dat sau plan propriu de idei, pe baza unor cuvinte şi a unor expresii date, cu titlu dat, narative, libere, descriptive, cu dialog, funcţionale.

În studiul elementelor de construcţie a comunicării trebuie pornit de la învăţarea acestora prin mijlocirea limbii şi nu invers. Ele au rol de autocontrol, de autoreglare a exprimării corecte. A cultiva spiritul creator prin studiul elementelor de construcţie a comunicării înseamnă a asigura aplicarea în practică a noţiunilor şi categoriilor gramaticale.

Activitatea de formare a capacităţii de lectură/citire are drept conţinut creaţii literare unele ale unor scriitori cunoscuţi. Cunoaşterea structurii unor texte, în special cele narative, orientează elevii către o exprimare originală, atât în ceea ce priveşte povestirea acestora, cât şi elaborarea unor compoziţii proprii. Povestirea textelor de citire sau a faptelor trăite, ori auzite, are un caracter reproductiv. De aceea valoarea lor ar creşte dacă s-ar solicita mai mult capacitatea de inventivitate, dacă s-ar cere elevilor să povestească despre fapte şi întâmplări imaginare, presupunând că acestea s-ar putea transforma în situaţii pe care copiii le-ar putea trăi în viitor. Sunt recomandate povestirile prin analogie, dar la timpul viitor, precum şi cele prin contrast.

Întâmplările pe care le creează elevii solicită combinarea reprezentărilor, ideilor, cunoştinţelor de care dispun, îi îndeamnă să facă diferite presupuneri, să imagineze situaţii posibile la care să participe ca personaje active sau simpli spectatori. Astfel poate fi solicitată şi gândirea probabilistică.

La povestirile prin contrast, dacă se relatează despre un personaj cu o conduită exemplară, se poate cere elevilor să construiască o povestire în care să apară un personaj cu însuşiri morale, fizice, opuse celui prezentat în text.

O altă posibilitate prin care elevii pot interveni în continuarea povestirii o pot oferi textele cu caracter descriptiv. Astfel, ei sunt invitaţi să-şi imagineze ce lucruri ar putea întâlni în viitor, alături de peisajele descrise.

Elemente de exprimare a opiniei personale cu privire la personaje, fapte, evenimente, stilul realizării creaţiei, ce le-a plăcut mai mult copiilor din lecţia de citire, constituie intervenţii creatoare ale acestora. Alte exerciţii de intervenţie creatoare pot fi: continuarea povestirii sau a conţinutului unor texte, exprimarea unui alt punct de vedere cu privire la deznodământ, răspunsuri la întrebări precum ,,Ce s-ar fi întâmplat dacă…”, ,,Voi ce aţi fi făcut dacă…” ş.a.

În analiza textelor aparţinând genului liric, calea principală prin care se poate cultiva spiritul creator o constituie, în primul rând, demersurile întreprinse pentru înţelegerea sensului figurat al unor cuvinte, folosirea acestora în contexte noi, crearea unor structuri de limbă, a unor enunţuri cu ajutorul lor. Aceste demersuri se vor regăsi în toate împrejurările în care sunt în atenţie probleme de îmbogăţire, precizare şi activizare a vocabularului.

Lectura unei cărţi implică circulaţia unor mesaje cu o încărcătură informativă şi formativă de mari dimensiuni. Cititorul este un receptor al mesajelor transmise de carte. El prelucrează mintal şi afectiv conţinutul cu valori multiple al expresiei scrise.

Rigorile lecturii îl obligă să reţină conţinutul a ceea ce receptează prin lectură, fie în memorie, fie luând notiţe.

Compunerile reprezintă o formă superioară a comunicării şi se regăsesc în conţinuturile programelor şcolare la exerciţiile de formare a capacităţii de comunicare. Valoarea acestui conţinut al învăţării constă în marile sale resurse în cultivarea spiritului creator la elevi şi înseamnă dezvoltarea în scris a unei teme cu caracter literar.

Compunerile pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după modalităţile de elaborare, compunerile pot fi orale şi scrise.

În funcţie de pregătirea elevilor, compunerile pot fi colective şi individuale.

Compunerea colectivă – prezentă mai mult la clasele mici – are următoarele etape:

-          anunţarea temei;

-          dezvoltarea temei;

-          alcătuirea planului compunerii;

-          elaborarea orală a compunerii;

-          scrierea ei.

Compunerea individuală presupune redactarea lucrării după un plan alcătuit în colectiv sau după un plan individual.

După modul de expunere, compunerile pot fi narative sau descriptive.

O altă clasificare a compunerilor este următoarea:

  1. Compuneri pe baza unor materiale de sprijin
  2. Compuneri libere
  3. Compuneri-corespondenţă şi cu destinaţie specială
  4. Compuneri gramaticale

O categorie aparte de compuneri o constituie cele cu valoare instrumentală. Prin acestea elevii sunt familiarizaţi cu unele instrumente de muncă intelectuală, precum şi tehnica elaborării unor compuneri. Astfel, elevii învaţă cum se alcătuieşte o compunere, care sunt etapele parcurse, care sunt părţile unei compuneri, cum se foloseşte dicţionarul, cum se aşază în pagină etc.

A.    Compuneri pe baza unor materiale de sprijin

1.Compuneri pe baza unor ilustraţii, tablouri, diapozitive, filme etc.

La realizarea acestora elevii trebuie să reflecteze asupra fiecărei ilustraţii în parte, urmărind succesiunea lor, pentru a putea stabili înlănţuirea ideilor pe baza cărora se va alcătui compunerea. De regulă, se parcurg etapele:

-          conversaţie pregătitoare sau expunere pentru pregătirea perceperii tablourilor;

-          examinarea tablourilor independent de către elevi;

-          intuirea dirijată a fiecărui tablou;

-          stabilirea titlului;

-          elaborarea, oral, a compunerii;

-          elaborarea, în scris, a compunerii;

-          autocontrolul;

-          citirea şi aprecierea câtorva lucrări.

Compunerile după un singur tablou se realizează, mai ales, la primele clase ale ciclului primar. În interpretarea tabloului, elevii stabilesc cadrul acţiunii, timpul, personajele şi, pentru a face o interpretare creatoare, ei trebuie să-şi imagineze ce s-a petrecut înainte şi după momentul înfăţişat în tablou. La clasa a IV-a, tabloul-pretext poate arăta un moment din începutul, desfăşurarea sau sfârşitul acţiunii, restul fiind completat de  imaginaţia creatoare a elevilor. Tot acum, pot fi prezentate personaje sau obiecte, fie static, fie în acţiune, urmând ca pe baza lor elevii să imagineze întâmplări cu acestea.

2.Compuneri pe baza unui text cunoscut  

O primă formă este redarea, într-o exprimare originală, a conţinutului textului auzit sau citit. Contribuţia personală a elevilor poate fi folosirea unor imagini artistice noi, faţă de cele din text sau regruparea elementelor unei naraţiuni sau descrieri într-o manieră personală.

În compunerile pe bază de texte se porneşte de la un text şi se poate solicita imaginaţia copiilor pentru realizarea unor cerinţe în plus ca: povestirea lecturii la o altă persoană sau la un alt timp, găsirea unui alt curs al povestirii prin stabilirea unui nou conflict, găsirea unui alt final, înlocuirea unor cuvinte prin sinonimele lor, realizarea unei povestiri prin analogie.

3.Compuneri pe baza unor proverbe, zicători şi ghicitori

Acest gen de compuneri poate fi încercat cu elevii care prezintă înclinaţii pentru compoziţie.

Etapele unei asemenea lecţii ar putea fi:

-          alegerea proverbului;

-          discuţii pentru înţelegerea sensului proverbului;

-          stabilirea unei întâmplări din viaţă sau din textele literare care ilustrează mai bine acest proverb;

-          alegerea variantelor mai apropiate de conţinutul proverbului;

-          stabilirea locului proverbului: ca titlu, la începutul sau la sfârşitul compunerii;

-          redactarea în scris a compunerii;

-          autocontrolul;

-          verificarea şi aprecierea compunerilor de către învăţător.

4.Compuneri după desene proprii

După realizarea planşei cu tema artistico-plastică dată, la analiza acesteia se solicită elevului să prezinte ce a intenţionat să transmită şi cum a reuşit. Acest moment al lecţiei constituie punctul de plecare în abordarea compunerilor după desene proprii. Elevul nu e pus doar să prezinte ceea ce se vede într-o planşă, ci şi să creeze o acţiune cu tema respectivă, care să corespundă desenului.

Etapele compunerii după desen propriu pot fi:

-          analiza desenului;

-          stabilirea unor acţiuni care au avut loc, dar nu sunt prezentate în desen;

-          stabilirea planului de idei;

-          elaborarea, oral, a compunerii;

-          autocontrol;

-          analiza şi aprecierea compunerilor.

În urma unor exerciţii repetate, compunerea devine liberă. Aceste activităţi au efect pozitiv şi asupra pregătirii artistico-plastice, deoarece elevul dă o atenţie mai mare realizării artistice a tabloului, culorilor, stabilirii dimensiunilor unor obiecte în planşă etc. Toate acestea le face pentru ca, prin cele prezentate să emoţioneze, să transmită stări sufleteşti, sentimente.

5.Compuneri pe baza observaţiilor şi impresiilor elevilor

Aceste compuneri se bazează pe experienţa proprie a elevilor şi solicită atenţia, memoria, spiritul de observaţie, imaginaţia. Temele alese pot fi diverse şi legate de anumite întâmplări trăite de elevi în familie, legate de jocurile şi activităţile lor sau sărbătorirea unor evenimente importante. Dacă observaţiile sau întâmplările au avut loc cu mult timp în urmă, vor fi reactualizate prin folosirea unor imagini, fotografii, texte literare etc. Tema aleasă trebuie să fie interesantă, să-i atragă pe copii, să fie formulată în aşa fel încât să le trezească amintiri.

6.Compuneri prin analogie

La această categorie de activităţi se foloseşte ca material de sprijin o compunere model, care să dezvolte aceeaşi temă sau una asemănătoare cu cea pusă în discuţia clasei.

După ce este anunţat subiectul lecţiei, se prezintă compunerea model, care va fi analizată din punctul  de vedere al structurii şi conţinutului. Pot fi reţinute modele de introducere, de încheiere.

Ţinând cont de nivelul de pregătire al elevilor, după analiza compunerii model se poate trece la elaborarea în scris a compunerii cu titlul stabilit dinainte sau se întocmesc oral unele variante.

7.Compuneri cu început dat

Acestea prezintă un grad mai mare de independenţă, venind în sprijinul elevilor doar cu începutul compunerii, pentru a-i orienta în ordonarea ideilor, în legătură cu o temă aleasă. Începutul dat va trebui să fie conceput astfel încât să stimuleze imaginaţia copiilor şi să le sugereze mai multe posibilităţi de continuare.

Ca ajutor se poate formula un şir de întrebări ale căror răspunsuri reprezintă continuarea acţiunii. Dacă nivelul de pregătire al clasei este mai ridicat, se alcătuieşte un plan de idei care să sintetizeze cuprinsul şi încheierea compunerii şi se formulează oral variante de continuare a compoziţiei. Compunerea poate fi elaborată cu întreaga clasă, pe grupe sau individual, după propriul plan.

8.Compuneri cu sfârşit dat

Acest gen de compuneri contribuie la dezvoltarea exprimării elevilor, a gândirii şi imaginaţiei creatoare, punându-i pe elevi în situaţia de a căuta acţiuni diferite care să conducă la acelaşi sfârşit.

Partea finală trebuie aleasă cu grijă pentru a sugera acţiuni cunoscute de elevi din experienţa proprie, din textele literare etc. Poate fi chiar o zicătoare sau un proverb. În funcţie de nivelul clasei, acest enunţ poate fi de întindere mai mare sau mai mică.

Compunerile cu început sau sfârşit dat, dar şi cele cu cuvinte de sprijin sau pe baza unui text încurcat, prin însăşi natura lor obligă la o activitate creatoare. Experienţa anterioară şi particularităţile psihologice ale fiecăruia vor determina originalitatea lucrărilor.

9.Compuneri cu cuvinte de sprijin  

Elevii primesc un număr de cuvinte ca sprijin pentru elaborarea compunerii, aşezate în ordinea în care trebuie să apară, cuvinte care sugerează o acţiune sau o întâmplare cunoscută. Ele ar trebui să fie stabilite în aşa fel încât să poată fi folosite în toate părţile compunerii. În caz contrar, învăţătorul îi va atenţiona pe elevi.

10.Compuneri cu propoziţii de sprijin

Acestea îi orientează pe elevi în ordonarea ideilor pentru prezentarea acţiunii, le stimulează imaginaţia creatoare şi contribuie la îmbunătăţirea exprimării. Este necesar să fie prezentate în ordinea în care sunt folosite în compunere. În primele ore se impune ca propoziţiile date să fie ordonate după părţile compunerii, iar după citirea lor se trece la explicarea cuvintelor cu înţelesuri necunoscute.

În cadrul discuţiilor pregătitoare se formulează alte propoziţii, se ordonează, se conturează desfăşurarea acţiunii. Se alcătuieşte un plan de idei, apoi se trece la dezvoltarea lui folosind propoziţiile de sprijin.

Dacă elevii sunt mai bine pregătiţi, după citirea propoziţiilor de sprijin, parcurg în mod independent celelalte etape ale redactării compunerii.

Principalele momente ale unei lecţii de acest fel sunt:

-          citirea propoziţiilor, explicarea cuvintelor necunoscute;

-          discuţii în legătură cu subiectul compunerii;

-          întocmirea planului de idei;

-          alcătuirea compunerii (oral);

-          scrierea compunerii;

-          autocontrolul;

-          controlul şi aprecierea lucrărilor.

B.     Compuneri libere, creatoare

Prin compuneri libere, creatoare, înţelegem acele texte elaborate pe o temă indicată sau la alegere, în care autorul este liber să folosească propriile observaţii asupra lumii înconjurătoare, cultura acumulată prin lecturi, aptitudinile sale creatoare prin cele trei moduri fundamentale de relatare verbală: descrierea, naraţiunea şi dialogul.

Pentru realizarea unei compuneri libere, elevii trebuie să dispună de un volum de cunoştinţe diverse, să aibă capacitatea de a reda în mod liber, oral sau în scris, propriile idei. Succesul în elaborarea compunerilor libere depinde de pregătirea prealabilă, atât informaţională cât şi tehnică a elevilor.

Etapele elaborării unei compuneri libere:

1. Pregătirea informaţională a elevilor

Este o acţiune complexă care constă în observarea mediului înconjurător, informarea din diferite surse în legătură cu tema aleasă, lectura particulară şi alte activităţi.

Culegerea materialului poate fi prelucrată într-o oră specială, consacrată pregătirii compunerii, la care se urmăreşte conştientizarea datelor culese, a imaginilor artistice întâlnite.

2. Dispunerea sau ordonarea materialului într-un plan de idei

Această operaţie mai este numită dispoziţiune. Aici, elevii învaţă să-şi ordoneze gândirea, să stabilească legături între idei, să orienteze aceste idei şi să stabilească modul lor de prezentare. Acum se folosesc cunoştinţele dobândite prin lectură, notarea observaţiilor şi impresiilor personale.

3. Redactarea propriu-zisă a compunerii

Aceasta poate fi precedată de realizarea unor compuneri libere colective sau semicolective. Planul de idei poate fi întocmit tot individual. Se comentează două-trei planuri şi se scoate în evidenţă originalitatea părerilor elevilor. Redactarea se face independent. Planul stabilit în prealabil poate fi modificat dacă se consideră necesar. Compunerea se realizează mai întâi oral, apoi în scris. Redactarea în scris se poate face chiar în două ore.

Într-o etapă următoare se va spori gradul de independenţă al elevilor, lăsându-i să-şi elaboreze singuri planul de idei.

C.    Compuneri-corespondenţă şi cu destinaţie specială

Scrisoarea

Analiza scrisorii model începe cu forma acesteia: locul în pagină al datei şi al localităţii din care se scrie, formularea titlului, formula de încheiere, alineatul care marchează o nouă idee etc. Conţinutul scrisorii se completează pe părţi. Se insistă asupra corectitudinii şi exactităţii exprimării, asupra argumentelor aduse pentru susţinerea unei idei, asupra prezentării conţinutului. Stilul folosit trebuie să fie plăcut, limpede şi curgător.

Elaborarea în scris a scrisorii este o activitate independentă.

Felicitarea conţine texte scurte transmise cu anumite ocazii. Şi acestea pot fi originale, chiar dacă mesajul transmis este asemănător cu celelalte.

Telegrama este o comunicare foarte scurtă, redusă adesea la o singură propoziţie, transmisă prin telegraf.

Anunţul publicitar este un text informativ, foarte scurt, care anunţă fapte diverse.

Invitaţia este un text prin care se transmite, într-un stil protocolar, o invitaţie ( la o serbare, un banchet, adunare etc.).

Biletul este un text redus la câteva rânduri prin care se transmit comunicări scurte (rugăminţi, veşti, invitaţii). Acesta se adresează, de obicei, prietenilor, rudelor, cunoştinţelor apropiate.

Cartea poştală este un carton cu o imagine (vedere), pe care se scrie direct, fără a fi pusă în plic şi se trimite prin poştă.

D.    Compuneri gramaticale

Compunerile gramaticale reprezintă o formă superioară a exerciţiilor gramaticale şi se concretizează printr-un grad mai mare de participare activă, conştientă şi creatoare a elevilor. Se deosebesc de celelalte compuneri  prin faptul că sunt mai scurte şi urmăresc, pe lângă dezvoltarea exprimării elevilor, aplicarea unor reguli gramaticale şi ortografice. Se abordează la clasele a III-a şi a IV-a.

O formă a compunerilor gramaticale are la bază un material concret dat.

Compunerea gramaticală liberă poate fi de forma: ,,Descrieţi, pe scurt, o călătorie, în care să folosiţi substantive proprii.”; ,,Alcătuiţi un dialog în care să folosiţi semnul întrebării, semnul exclamării, linia de dialog, două puncte şi virgula.”


[1] Programe şcolare pentru clasa a IV-a, Limba şi literatura română, Bucureşti, 2005, p. 2

About these ads

Scrie un comentariu

Filed under Material didactic, Psihologie şi pedagogie

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s