Parfumul roadelor toamnei

Am deschis uşa. O aşteptam. Era timpul. Am lăsat-o să hoinărească mai mult decât altădată. Îmi plăcea veselia ei carismatică, părul ei independent şi bogat, râsul ei copilăresc atunci când se urca pe aripile vântului sau pe crestele valurilor. Am lăsat-o să colinde văile până când a reuşit să înflorească şi pietricelele de pe malurile râurilor. Se întorcea acasă plină de fericire. Era ca o tânără îndrăgostită. O admiram în tăcere.

Entuziasmată, m-a sărutat pe amândoi obrajii, cuprinzându-mă în braţe.

-         Du-te, mi-a spus. Te aşteaptă câmpurile, dealurile, şcolarii… Copacii ţi-au aşternut covoare de iubire iar Vântul respiră cu sufletul lui arămiu. E îndrăgostit lulea de tine. Face tot mai des vârtejuri jucăuşe, pregătindu-şi culorile.

-         Te sărut, tinereţe…. Rămâi în pace!… zisei, luându-mi în mână trena violet.

Cum am păşit pragul, uşa se închise. Auzii din nou chicotitul vesel al surorii mele. În spaţiul dintre lumi intrase miros de dovleci şi de struguri. De ce oare? Cineva lăsase uşa deschisă? M-am grăbit să intru la ei, ca să închid mai repede uşa. Nu era permis contactul dintre noi şi ei, în afara Schimbărilor. Acum eu eram Schimbarea.

Într-adevăr, Vântul era acolo. Ştia că voi veni şi mă aştepta. Mă învălui nebunatic, cu arome de struguri, de mere, de pere, de prune… Ne răsucirăm împreună într-un vârtej de frunze colorate.

-         Hai să-ţi arăt ceva! Dă-mi mâna!

-         Unde mă duci? îl întrebai, mirată de entuziasmul cu care dorea să mă conducă.

-         O să vezi în curând.

Zburarăm pe deasupra dealurilor încă verzi, peste păduri bătrâne şi puternice, peste ape care se agitau când ne simţeau.

În sfârşit, se opri. Acolo jos, era forfotă mare. Lucrători mari şi mici se grăbeau să culeagă fructele, porumbul, fasolea, dovlecii… şi câte altele… Se ridicau înspre noi parfumuri amestecate de proaspăt cules. Mi-am dat părul pe spate, respirând cu nesaţ viaţa.

De dincolo de deal, dintr-o căsuţă mică, albă, Vântul îmi aduse miros de dovleac copt.

Doi copii roşii în obraji, se aşezau veseli la măsuţa de lemn din bucătărie. Bunica tocmai scosese din cuptor… prăjitura: dovleacul tăiat pe jumătate şi copt bine. Bunicul râdea tare de fericirea nepoţilor.

Vântul mă privi în ochi adânc, oferindu-mi plinătatea sufletului său.

Ne-am luat zborul mai departe, fluturând trena de frunze peste ţinuturile ruginii.

A început Mirela, a propus Gabi şi au mai scris:

http://g1b2i3.wordpress.com/2011/09/15/poveste-parfumata-parfumul-roadelor-toamnei-mele/

http://romanianstampnews.blogspot.com/2011/09/parfumul-roadelor-toamnei.html

http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/09/16/parfumul-roadelor-toamnei/

http://lunapatrata.wordpress.com/2011/09/10/toamna-cu-tine/

http://daurel.wordpress.com/2011/09/18/povestea-roadelor-toamnei/

://incertitudini2008.blogspot.com/2011/09/inceput-cu-gust-de-boabe-rosii.html

http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/09/parfumul-roadelor-toamnei.html

Invitaţi la zbor: Alice, Androxa, Carla, Carmen, Gabriela, George, Ioan Usca, Lolita (a zburat cu toate anotimpurile), Oana, Paporniţa (a zburat, deja), Psi, Rokssana ( a zburat şi ea cu toamna), Sara, Schtiel