59 de principii ale profesorului de succes (33)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul conducerii clasei

Uneori e bine ca profesorul să fie perceput ca un lider de către cursanții săi.

Drucker descrie astfel diferența dintre manageri și lideri: ,,Leadership-ul face ceea ce trebuie, managementul face lucrurile cum trebuie.” Dacă un lider stimulează, un manager coordonează; dacă liderii sunt empatici și se implică emoțional, managerii sunt mai reci, centrați pe rolul formal pe care îl dețin; dacă liderii atrag pe ceilalți, pe care reușesc să îi entuziasmeze și să-i motiveze, managerii au drept instrument controlul pentru a construi drumul spre performanță.

În literatura de specialitate s-au creat trei mituri fundamentale despre lideri.

Primul mit se referă la faptul că ar fi suficient să fii inteligent pentru a fi și un bun lider. Dar în profesia didactică vocația este un aspect esențial. De asemenea, există credința că simpla acumulare a cunoștințelor de specialitate poate conduce la formarea unui bun profesor, ceea ce este fals. Pentru a fi un bun lider e nevoie de mai mult decât de cunoștințe de specialitate: este necesară dezvoltarea inteligenței sociale și emoționale.

Al doilea mit spune că starea liderului nu contează. Dar liderul este cel care poate crea un climat pozitiv în clasă, motivator și atractiv pentru elev, sau invers. Orice stare dispozițională pe care o aveți va influența dinamica și evoluția colectivului de elevi la care predați.

Al treilea mit se referă la faptul că liderii sunt supuși unei presiuni constante generate de stresul puterii. Astfel, în clasă există zilnic, uneori neconștientizată, o luptă pentru putere între cadrul didactic și cursanți, luptă care poate determina probleme de indisciplină școlară, greu de controlat. La aceasta se adaugă sindromul sacrificiului, care este o rezultantă a stresului generat de propria autoritate și putere, manifestându-se negativ:

-         cadrul didactic muncește mai mult, dar are mai puține rezultate decât înainte;

-         ajunge acasă mai târziu și pleacă la serviciu mai devreme;

-         este obosit chiar și după ce a dormit;

-         are probleme cu somnul, nu reușește să adoarmă sau se trezește în toiul nopții;

-         are din ce în ce mai puțin timp pentru lucrurile care îi plac;

-         toate gândurile îi sunt îndreptate spre situația școlară și se gândește frecvent la cum să scape din situația care-l apasă;

-         se simte copleșit de situația cu care se confruntă și este mai puțin capabil să încerce experiențe noi, provocatoare.

Nu este obligatoriu ca toate aceste aspecte să apară în același timp sau să fie atât de dramatice.

Pentru profesia didactică, sindromul sacrificiului poate avea și alte fațete, și anume sentimentul că presiunea puternică pe care o suportă nu este suficient echilibrată de recunoașterea socială (și financiară).

Recomandări:

-         În cazul în care acordați o mai mare atenție performanței slabe din clasă decât celei bune, întăriți/consolidați comportamentele negative (care primesc atenția dumneavoastră), fără a face același lucru cu persoanele care au comportamentele cerute de un proces de învățământ eficient.

-         În cazul în care aveți un elev indisciplinat, care nu răspunde la sancțiunile primite, cel mai bine ar fi să-l lăudați, în loc să-l pedepsiți. El poate fi făcut responsabil cu disciplina din clasă, cu însemnele acestui rol și anumite beneficii dacă îl îndeplinește așa cum trebuie.

-         Un alt caz: elevul care nu se implică în activități – îl puteți pune în echipă cu persoana cea mai implicată (se poate molipsi de la entuziasmul acesteia). Elevul cu un nivel scăzut la învățătură are șanse să progreseze dacă lucrează împreună cu un elev bun.

Profesorul trebuie să devină un suport pentru dezvoltarea elevilor săi. El trebuie să fie în măsură să ofere patru tipuri de sprijin față de elevii săi:

-          sprijin informațional (cunoștințe);

-         sprijin instrumental (elevii trebuie învățați cum să învețe, ce să facă și cum să facă);

-         sprijin evaluativ – feedback prin care cadrul didactic să aprecieze atât calitatea cât și cantitatea prestației elevului, fără a transforma evaluarea într-o ,,sperietoare”;

-         sprijin emoțional  – relația profesor-elev este o relație umană care presupune interacțiune, influențare și determinare reciprocă; atunci când cadrul didactic ridică o barieră între el și cursant, riscă să piardă accesul la un nivel de implicare major pe care îl poate produce nivelul afectiv și nu cel cognitiv; profesorul poate oferi suport și înțelegere atunci când cursantul are nevoie, ceea ce va duce la creșterea nivelului de încredere pe care i-o acordă elevul.

Concluzie:

,,Cadrul didactic trebuie să identifice propriul mod de a conduce clasa, echilibrând elementele contradictorii ce apar în viața clasei de elevi.”

Androxa, Atlantisra, Carla, Clipe de Cluj, Colţu cu muzică,  Gabrielle, G1b2i3, Ioan Usca, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor