Calea pelerinului

Calea pelerinului – 1

(…) Pelerinul mergea din biserică în biserică, de la o predică la alta, de la o cuvântare la alta. I s-a spus că Dumnezeu este lumină, limpede, curată, pură lumină, şi că a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a te trezi faţă de această lumină ,,care luminează orice om ce vine pe această lume.”

Bine, dar ,,eu nu văd limpede, mintea mi-e înceţoşată, gândurile mă bezmeticesc, cum să cunosc lumina adevărată?” I s-a tot spus că Dumnezeu este Iubire, Treime, Relaţie de persoane, fără confuzie, fără separare, şi că ,,Cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.” Este minunat, nemaipomenit, este suficient să iubeşti… Dar ,,cum” să iubeşti? ,,Am cuvântul iubire pe buze, dar nu-i simt dulceaţa-n inimă, nu-mi pot suferi vecinul; desigur, îi iubesc pe cei care mă iubesc, dar pe cei care mă ponegresc? dar pe cei care nu mă bagă-n seamă? Să-ţi iubeşti duşmanii, da, să fii numai iubire, aşa cum smaraldul este verde, ,,să-ţi faci soarele să răsară peste cei drepţi şi peste păcătoşi – da, dar cum?”

I s-a mai spus că Dumnezeu este Viaţa, marea Răsuflare care animă întregul Univers, ,,prin El totul există şi fără El nimic nu este”. El nu este numai această viaţă trecătoare, care într-o bună zi va cădea victimă legilor entropiei, ci El este viaţa veşnică, viaţa necreată şi nepieritoare. Pelerinul se minunează, dar trupul îl doare, se simte fragil, simte că o nimica toată ar fi de ajuns – de exemplu, o căzătură – pentru ca să se risipească şi să dispară  o dată cu el toate aceste idei frumoase despre nenăscutul, necreatul care nu se naşte şi nici nu moare. Dumnezeu este viaţă veşnică, dar ,,cum” să ştii asta când te afli în timp? Cum să scapi de teamă, de angoasă? Cum să fii sigur că nu vei muri niciodată?

În preajma călugărilor, pelerinul a auzit vorbindu-se despre scopul vieţii umane: ,,theosis” sau ,,îndumnezeirea”; i s-a repetat după exemplul străbunicilor că ,,Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu… Dumnezeu s-a făcut sarcofor (purtător al cărnii) pentru ca omul să devină pneumatofor (purtător al spiritului)”.

Din nou s-a minunat; i s-a spus că Dumnezeu, inaccesibil în esenţa Sa, poate fi totuşi cunoscut prin energiile Sale şi că îndumnezeirea înseamnă unirea cu aceste energii necreate pe care discipolii le văzuseră izvorând din corpul pământesc al lui Iisus cu ocazia Schimbării la faţă.

Scopul vieţii umane este de a cunoaşte acest lucru, de ,,a lua parte la natura divină”, după cum spune sfântul Petru. Dar ,,cum?” Trebuie să primeşti Duhul Sfânt, căci Duhul Sfânt este Cel care ne face asemenea Fiului şi în fiul devenim una cu Tatăl. I s-a citat din sfântul Irineu: ,,Dumnezeu Tatăl ne plăsmuieşte cu ambele mâini, Fiul şi Duhul Sfânt, şi prin ei se lasă cunoscut.” Pelerinul este dispus să-l creadă, însă ar dori ,,să vadă”, ,,să simtă”, ,,să guste” pentru ca această participare să nu fie doar o imensă nostalgie. Atunci i se spune: ,,trebuie să te rogi”, trebuie chiar ,,să te rogi neîncetat” şi vei înţelege. (…)

(Scrieri despre isihasm – Jean-Yves Leloup)