Cultivarea creativităţii în învăţământ


 

,,A educa înseamnă a fi un artizan al personalităţii, un poet al inteligenţei, un semănător de idei.”[1]

Criza prin care trece educaţia în zilele noastre, necesită schimbări la nivelul sistemului de învăţământ. Cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor.

Un prim pas trebuie făcut în formularea obiectivelor instructiv-educative, astfel încât cultivarea creativităţii să stea alături de educarea gândirii, prin combaterea conformismului cultural manifestat la mulţi dintre profesori. Astfel, chiar progresul gândirii în soluţionarea  problemelor depinde de factorul creativitate.

Educarea creativităţii la copiii de toate vârstele, presupune atingerea următoarelor obiective cu caracter general[2]:

–          formarea unei atitudini pozitive faţă de progres, faţă de elementele de noutate şi faţă de introducerea acestora în propriile acţiuni;

–          pregătirea lor pentru a accepta noul ca un indiciu al progresului, al inovaţiilor şi al creativităţii umane;

–          încurajarea manifestărilor elevilor caracterizate prin caracter şi rezultate originale;

–          formarea şi dezvoltarea aptitudinilor şi capacităţilor de a crea, de a regândi strategiile de lucru şi de a le integra în sisteme dinamice, flexibile şi eficiente;

–          formarea şi dezvoltarea capacităţilor creative, a capacităţilor de a realiza ceva nou: conexiuni, idei, teorii, modele ideale sau materiale, produse materiale etc.

Foarte importantă este atitudinea profesorului, relaţia sa cu elevii. Atitudinea autoritară poate crea blocaje afective ale elevilor. Este de preferat o atmosferă democratică, destinsă, prietenoasă. Profesorul trebuie să fie apropiat de elevi, îngăduitor (în limite rezonabile), să încurajeze imaginaţia.

De asemenea, este necesar ca profesorul să fie creativ, în următoarele direcţii:

–          proiectarea activităţilor instructiv-educative;

–          organizarea şi conducerea activităţilor didactice, respectiv realizarea activităţilor de învăţare şi predare;

–          desfăşurarea procesului de verificare şi evaluare a randamentului şcolar al elevilor;

–          reglarea demersurilor didactice proprii pe baza informaţiilor obţinute prin feed-back;

–          realizarea de cercetări ştiinţifice teoretice şi practic-aplicative în domeniul specialităţii sale şi în cel al psihopedagogiei, introducerea şi valorificarea unora din rezultatele acestor cercetări în practica şcolară curentă.

Elevii cu potenţialităţi creative superioare au nevoie de asigurarea unor condiţii speciale de dezvoltare a acestora. Ei pot fi depistaţi cu ajutorul unor teste speciale sau prin observarea directă, la clasă.

După Augusto Cury, psihiatru şi educator, cadrele didactice trebuie să se axeze pe anumite criterii care să le ghideze activitatea la clasă, pentru a-i pregăti pe tineri pentru viaţă. El consideră că foarte importantă este educarea emoţiei elevilor, care înseamnă printre altele, învăţarea lui ,,a gândi”  înainte de a reacţiona, acceptarea sentimentului de frică, managementul propriilor gânduri, filtrarea stimulilor stresanţi şi capacitatea de a opera şi cu contradicţiile vieţii, nu doar cu probleme concrete, curajul de a-şi asuma riscuri şi a şti să piardă.

Profesorii trebuie să pătrundă în inima elevilor dându-le exemple de viaţă, povestindu-le din experienţa proprie sau a altora, rezolvând conflictele prin blândeţe şi surprinzându-i cu  reacţii neaşteptate.

Pe de altă parte, următoarele comportamente nu sunt indicate:

–          corectarea elevilor în public;

–          exprimarea autorităţii prin agresivitate;

–          critica excesivă şi compararea copilului cu alţi colegi;

–          pedepsirea copilului fără a da explicaţii;

–          lipsa de răbdare şi pierderea afectivităţii pentru elevi;

–          încălcarea promisiunilor;

–          distrugerea speranţelor şi viselor copiilor.

Pentru dezvoltarea creativităţii elevilor există mijloace nespecifice, care nu au legătură cu vreun obiect de învăţământ şi metode specifice pentru o anumită materie, în funcţie de      conţinutul acesteia.

În prima categorie se includ probele de tip imaginativ-inventiv (li se cere copiilor să elaboreze o compunere care are în centru un obiect simplu – o frunză, un nasture etc.);  exerciţiile de tip problematic (elevii trebuie să formuleze întrebări în legătură cu obiecte cunoscute);  exerciţiile combinate (realizarea unor mici compuneri pe baza unor tablouri cu diverse scene sau formularea moralei ce se desprinde dintr-un astfel de tablou).

Rolul acestor metode nespecifice este acela de a dezvolta  atitudini creative şi aptitudinea de a căuta şi găsi probleme.

Progresul creativităţii se realizează şi prin metode şi procedee specifice, de care beneficiază procesul instructiv-educativ: metodele active cum ar fi învăţarea prin descoperire, descoperirea dirijată (călătoriile pe hartă, continuarea unei nuvele sau povestiri), brainstormingul, sinectica, metoda 6-3-5, metoda ,,Philips 6-6”, discuţia panel. De asemenea, un rol important îl au metodele moderne de predare-învăţare, centrate pe elev.

De exemplu, printre  procedeele aplicate la clasă pot fi: la cererea profesorului elevii trebuie să creeze o problemă şi să o rezolve singuri, individual sau în grup;  pot să imagineze probleme cu mai multe soluţii; foarte interesante sunt călătoriile pe hartă la geografie; la literatură pot continua un text (poveste, nuvelă, povestire) folosind un început dat, personajele autorului etc.; jocurile de rol activează imaginaţia şi capacitatea de a empatiza cu personajul.

Pentru ca stimularea creativităţii să aibă loc, este necesară cultivarea la elevi a unor capacităţi:

–          valorificarea şi dezvoltarea spiritului de observaţie;

–          cultivarea flexibilităţii gândirii, a abilităţilor intelectuale care să le permită elevilor să stabilească dacă o ipoteză este sau nu validă, să renunţe la cele neproductive şi să identifice altele;

–          cultivarea curajului de a încerca şi a peseverenţei, precum şi dezvoltarea asumării riscului;

–          dezvoltarea fluidităţii ideilor şi asociaţiilor realizate de elevi prin enumerarea unui număr cât mai mare de obiecte, fenomene, procese, elemente de conţinut ideatic, în funcţie de anumite criterii prestabilite.

În concluzie, pentru educarea spiritului creativ în şcoală este necesară schimbarea modului de gândire tradiţional, a stilului de lucru în clasă, a atitudinii faţă de elevi.

 


[1] A. Cury, Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, Ed. For You, Bucureşti, 2005, p. 53

[2] M. Ionescu, Demersuri creative în predare şi învăţare, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p.129

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s