Arhiva zilnică: 04/07/2011

Jurnal de bord 9

În sfârşit, am intrat. Prietenii mei mă priveau victorioşi. Aveau şi de ce. Spaţiul interior era mult mai mare decât dădea impresia din afară.

Calotele erau împărţite astfel: un coridor circular spre exterior, care asigura vizibilitatea şi avea în dotare toată aparatura de bord şi partea din mijloc, împărţită, la rândul ei, în mai multe încăperi care constituiau locuinţe şi laboratoare. Partea inferioară a navetei era folosită ca sală de motoare şi sisteme de asigurare a vieţii.

Aparatura de bord indica parametri ridicaţi pentru calitatea sistemelor ce echipau naveta. Ca piloţi de curse, cei doi erau întotdeauna la zi cu ultimele noutăţi în domeniul inventicii şi chiar se numărau printre inventatorii cu multe brevete. Astfel că, adesea testau piesele noi pe propria lor navetă. Mă aşteptam, deci, să găsesc tot felul de noutăţi tehnologice puse în practică, aici.

Designul era mulţumitor. Găsiseră un compromis, pentru a satisface toate cerinţele şi aproape toate gusturile. Folosiseră culorile-cameleon, pentru a le activa în funcţie de situaţie sau în funcţie de preferinţe.

–          Ei, băieţi, sunt mândră de voi! Cred că v-a luat ceva timp elaborarea proiectului navetei.

–          De vreo trei ani tereştri ne chinuim să construim o navetă de curse superdotată. Poate acum înţelegi de ce ne-am permis să plătim cu naveta ta. Ştiam ce va ieşi din acest proiect.

–          Sper că novarii au şters datele de înregistrare, căci altfel nu voi putea justifica dispariţia fostei navete.

–          Au făcut-o de faţă cu noi. Eşti în regulă în baza de date.

–          Pornim?

–          La drum!

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Proză

Echilibru

Mă înalţ pe vârfuri ca să ating cu privirea norul albastru ce se plimbă printre crestele albite ale prietenilor mei, munţii. El îmi oferă un dans rotitor şi-o dispariţie enigmatică efectuată cu graţie.

Îmi şterg ochii ca să-mi limpezesc privirea de praful stelar împrăştiat în atmosferă şi constat că privirea-mi se reflectă în abisul de lângă mine. Mă sperii de strălucirea ivită şi închid ochii.

Cu ochii închişi văd raze jucăuşe în infinitul spaţiului meu interior.

Afară – lumină, înăuntru – lumină.

Invoc întunericul ca să creez echilibru.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule

Paradoxuri 7

Denis Diderot (1713-1784)

  1. Sensibilitatea extremă îi face pe actori mediocri; sensibilitatea mijlocie face puzderie de actori proşti, iar lipsa totală de sensibilitate îi pregăteşte pe actorii inegalabili.
  2. Dacă nu se rosteşte aproape niciun cuvânt pe lumea asta care să fie înţeles aşa cum este spus, încă şi mai rău e că nu se face aproape nimic care să fie judecat aşa cum e făcut.
  3. Conversaţie – În viaţa mea nu m-am gândit niciodată, nici înainte de a deschide gura, nici în timp ce vorbesc şi nici după aceea, aşa că nu jignesc pe nimeni.
  4. Educaţie – În privinţa asta, alţii stăteau mai rău decât mine: cei care-şi închipuiau că ştiu ceva. Eu, cel puţin, nu terfeleam nici mintea şi nici mâinile copiilor. Când treceau de la mine la un professor adevărat, nu erau nevoiţi să se dezveţe de nimic, fiindcă nu-i învăţasem nimic, şi în acest fel le economiseam şi timpul şi banii.
  5. Dacă noi nu suntem prea darnici, măcar să-i iertăm naturii că a fost mai înţeleaptă decât noi.
  6. Asta socot eu că-i deosebeşte pe oamenii de geniu de ceilalţi muritori. Nu sunt buni decât pentru un singur lucru, şi atâta tot, habar n-au ce înseamnă să fie cetăţeni, taţi, mame, fraţi, rude, prieteni.
  7. Ipocrizie – Trebuie să ştii să plasezi, să pregăteşti şi să reglezi disonanţele sociale. Nu există nimic mai plictisitor decât o suită de acorduri perfecte.
  8. Dacă ocrotitul n-ar fi josnic prin însăşi fiinţa lui, atunci ocrotitorul n-ar avea putinţa de a-l înjosi.
  9. Închipuieşte-ţi un univers înţelept şi filozof; recunoaşte că ar fi al naibii de trist.
  10. Dacă n-ar mai exista lege, n-ar mai exista nici furt.
  11. Alegoria, scăparea obişnuită a minţilor sterpe.
  12. Fereşte-te de mediocritatea sprijinită, în orice gen ai întâlni-o.
  13. Cât preţuieşte omul, atât preţuieşte şi meseria îmbrăţişată de el, şi viceversa.
  14. Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritul altuia.
  15. Există zile când sunt nevoit să raţionez. E o boală care trebuie lăsată să-şi urmeze cursul ei.
  16. Dacă are vreo însemnătate să fii măreţ în vreun gen oarecare, atunci în rău e neapărată nevoie de măreţie. Lumea scuipă pe un potlogar de doi bani, dar unui mare criminal nu poţi să nu-i arăţi un soi de respect: curajul lui te uimeşte, cruzimea lui te înfioară. Unitatea caracterului e preţuită.
  17. Cu Dumnezeu poţi face camătă cât vrei, oricum nu-l ruinezi.
  18. Sărăcia are şi ea înlesnirile ei, iar belşugul strâmtorările lui.
  19. Ne va veni greu să nu fim de părerea amorului propriu şi să nu-l judecăm ca om de gust pe cel care ne găseşte merite.
  20. Vreau cu adevărat să fiu ticălos, dar fără să mă constrângă nimeni.
  21. Fiecare virtute şi fiecare viciu îşi are timpul lui; apoi nu mai e la modă.

Scrie un comentariu

Din categoria Citate celebre