Valoarea formativă a ariilor curriculare Arte şi Tehnologii în planul stimulării creativităţii şcolarului mic

          Arta este principala modalitate prin care se înfăptuieşte relaţia estetică dintre om şi realitate. Opera de artă înglobează cunoştinţe nespecifice (material istoric, social, biografic, geografic etc.) care stau la baza operei şi cunoştinţe specifice dobândite şi transmise pe căi proprii cunoaşterii artistice. Obiectele şi fenomenele realităţii îi declanşează artistului trăiri şi reacţii care sunt transpuse în opera de artă prin procesul creaţiei. Ceea ce transpune artistul reprezintă redarea prin forme expresive  a propriei lumi interioare.

Valenţele formative ale artei rezultă din multiplele posibilităţi pe care le include mesajul artistic, de a descoperi şi pune în evidenţă cele mai intime şi profunde laturi ale sensibilităţii umane. Arta ,,răspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoană de a-şi lămuri unele idei, de a-şi motiva unele comportamente şi de a-şi fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei stimulativ, tonic, optimist etc. arta împinge la iubirea adevărului, a binelui, a ştiinţei şi a vieţii.”( D. Salade, 1973, p.17)[1]

Arta este un mijloc important pentru stimularea creativităţii generale şi în special a

creativităţii artistico-plastice. Arta reflectă nevoia omului de a-şi înfrumuseţa viaţa, apoi de a crea lucruri frumoase pentru sine şi pentru cei din jur. Ea poate fi înţeleasă prin cultură şi meditaţie. Personalitatea creativă se caracterizează prin anumite trăsături comune, iar procesul creativ este acelaşi în artă, în ştiinţă sau în alte domenii. Mihai Ralea consideră că psihologia artistului conţine anumite trăsături, abilităţi şi atitudini pe care le posedă orice om, dar se manifestă într-un grad mai înalt şi are forme proprii pentru fiecare individ. Atât în creaţia ştiinţifică dar şi în cea artistică, au fost identificaţi aceeaşi factori ai creativităţii, de natură intelectuală, aceeaşi gândire divergentă, aptitudinea de a abstractiza, de a analiza, de a sintetiza.

În şcoala primară se învaţă elementele cele mai simple ale limbajului artistic, se educă şi se formează o serie de procese psihice intelectuale, afective şi motivaţionale, foarte importante în actul creator.

Aptitudinile artistice se dezvoltă prin exersare. Existenţa unei predispoziţii, indispensabilă formării aptitudinii, urmează să fie actualizată şi dezvoltată în procesul activităţii, fiind antrenată întreaga personalitate. Astfel, formarea aptitudinilor nu se poate face independent de celelalte componente ale personalităţii.

Nu poate fi acceptată divizarea copiilor în două categorii: cei cu aptitudini şi cei fără aptitudini. În general, toţi copiii sunt capabili să asculte muzică, să deseneze, să recite sau să danseze. Nu în acelaşi grad, bineînţeles. De aceea, profesorii trebuie să depisteze  aptitudinile artistice ale elevilor, apoi să-i antreneze prin organizarea exerciţiilor de creaţie.

Influenţa artei asupra proceselor de cunoaştere constă în dezvoltarea, în primul rând, a capacităţilor senzorio-perceptive. Cu ajutorul imaginilor artistice şi compoziţiilor muzicale, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere, la perceperea mai complexă şi mai cuprinzătoare a realităţii. Copilul dobândeşte o serie de cunoştinţe despre culorile şi formele obiectelor, despre relaţiile dintre ele. Acum se formează principalul  fond de sprijin pe care se dezvoltă talentul. Operele de artă accesibile vârstei, pot duce la dezvoltarea aptitudinilor artistice, a imaginaţiei creatoare, a gândirii şi posibilităţilor creatoare ale copiilor.

Primele încercări ale copiilor sunt combinaţii de imagini din basme, povestiri, ilustraţii cunoscute mai înainte. Toate formele artei duc şi la influenţarea bunei dispoziţii, stare care constituie un stimulent al activităţii întregului organism.

Formarea sentimentelor estetice începe de timpuriu, prin plăcerea pentru a desena, a modela, a colora, a construi. Noţiunile estetice apar prin aprecierea propriei lucrări în comparaţie cu lucrările altor copii.

Prin educaţie este perceput, observat şi apreciat frumosul din lumea înconjurătoare, care va fi apoi redat în lucrările proprii.

Atenţia se dezvoltă datorită modului în care sunt organizate şi se desfăşoară activităţile artistico-plastice. Copiii trebuie să-şi concentreze atenţia asupra modelului, asupra explicaţiilor şi demonstraţiilor de realizare a unui desen.

Desenul, pictura, modelajul, colajul etc. constituie ocazii de a utiliza operaţiile gândirii (analizarea modelului, sinteza din timpul executării activităţii, comparaţia cu modelul iniţial).

Se dezvoltă spiritul de observaţie, se formează reprezentări tot mai fidele ale mediului înconjurător, se oglindesc în desene caracteristici esenţiale ale unor categorii de obiecte, fiinţe şi fenomene, ducând la generalizare. Se conturează elemente ale gândirii logico-abstracte care vor duce la înţelegerea, în perspectivă, a unor concepte.

Imaginaţia creatoare se exprimă prin imagini plastice, pline de fantezie.

Activităţile artistico-plastice sunt mijloace eficiente de educare a dragostei faţă de muncă, a spiritului de echipă, de dezvoltare a perseverenţei şi calităţilor voinţei. Astfel se conturează profilul moral al şcolarului mic.

Când realizează un desen, o pictură, un colaj sau un alt material, elevul îşi reprezintă un scop, îşi canalizează toate eforturile pentru finalizarea acestui lucru. În acest timp el depune şi un  efort intelectual îndelungat, dezvoltându-şi răbdarea şi perseverenţa.

Observând lucrările proprii şi ale celor din jur, elevii învaţă să judece, să stabilească valoarea pe care o au acestea, în mod obiectiv.

În ceea ce priveşte educaţia muzicală, argumentele necesităţii ei sunt demonstrate de mult timp. Muzica are efecte benefice asupra circulaţiei sanguine, tensiunii arteriale, respiraţiei, digestiei, metabolismului. Ea influenţează întregul sistem psihic uman prin:

–          declanşarea unor dispoziţii, emoţii, sentimente, pasiuni;

–          stimularea gândirii, memoriei, atenţiei, imaginaţiei, creativităţii;

–          susţinerea şi mobilizarea voinţei, perseverenţei, tenacităţii;

–          cultivarea unor trăsături morale şi de caracter.

Muzica răspunde nevoilor copiilor de exprimare, comunicare, afectivitate, frumos,

integrare socială, definire a propriei identităţi.

În literatura pedagogică, A.H. Kristen arată că influenţa educaţiei artistico-plastice şi a educaţiei tehnologice are o mare importanţă asupra dezvoltării personalităţii copilului.[2]

Copilul se dezvoltă emoţional prin:

–          apariţia ocaziilor de comunicare, de exprimare fără cuvinte;

–          existenţa unor căi de exprimare a sentimentelor;

–          posibilitatea eliminării tensiunilor emoţionale;

–          crearea unui sentiment de forţă, de putere;

–          dezvoltarea autoaprecierii în crearea unei capodopere proprii.

Dezvoltarea fizică are loc prin:

–          dezvoltarea controlului activităţii motrice fine;

–          stimularea simţului pipăitului;

–          stimularea acuităţii vizuale şi auditive;

–          încurajarea gesturilor corporale;

–          îmbogăţirea experienţei practice pentru coordonarea ochi-mână.

Aptitudinile de factură socială se dezvoltă prin:

–          încurajarea copiilor la luarea deciziilor şi rezolvarea problemelor;

–          posibilitatea de a fi independenţi şi de a-şi face singuri planuri;

–          crearea unor ocazii de lucru în grup;

–          asumarea responsabilităţii pentru utilizarea corectă a materialului;

–          stimularea respectului faţă de ideile celorlalţi.

Dezvoltarea intelectuală se produce prin:

–          îmbogăţirea vocabularului elevilor cu elemente de limbaj plastic şi tehnologic;

–          dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi a imaginaţiei anticipative;

–          însuşirea unor cunoştinţe fundamentale şi a unor norme privind esteticul;

–          formarea şi dezvoltarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje, colaje etc.;

–          îmbogăţirea experienţei de cunoaştere;

–          dezvoltarea proceselor senzoriale şi cognitive.

Creativitatea se dezvoltă prin:

–          stimularea gândirii divergente şi găsirea unor soluţii variate;

–          dezvoltarea simţului de apreciere a moştenirii culturale şi artistice.

Educaţia plastică are un rol important în dezvoltarea armonioasă a şcolarului mic, de aceea schimbările actuale din sistemul de învăţământ au avut în vedere şi această disciplină.

Modificarea debutului şcolarităţii implică schimbări în ceea ce priveşte obiectivele cadru şi de referinţă, precum şi conţinuturile, schimbări care se reflectă la nivelul strategiilor didactice.

Derularea activităţilor în clasă va solicita echipamente minime specifice şi o minimă bază de documentare (steaua culorilor, reproduceri de artă, planşe didactice etc.). Totodată, obiectivele sunt astfel elaborate încât elevii să nu îşi însuşească noţiunile abstracte din domeniu, ci să opereze cu tehnici de lucru, să îşi cultive gustul pentru frumosul artistic, să îşi exprime liber, prin compoziţii plastice, propriile gânduri şi sentimente în legătură cu spaţiul perceput sau cu cel imaginar. De asemenea, prin conceperea conţinuturilor, a obiectivelor şi a activităţilor de învăţare se facilitează dezvoltarea legăturilor interdisciplinare, relaţiile dintre Educaţia plastică şi celelalte discipline pe care le studiază elevii.

Educaţia plastică urmăreşte prin obiectivele cadru:

–          cunoaşterea şi utilizarea materialelor, a instrumentelor de lucru şi a unor tehnici specifice artelor plastice;

–          analiza formelor, a culorilor şi a amestecurilor acestora în mediul înconjurător şi pe imagini;

–          cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic;

–          exprimarea prin şi despre compoziţii plastice.

Educaţia muzicală are ca obiective cadru:

–          valorificarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical receptate;

–          exprimarea prin muzică.

Educaţia tehnologică urmăreşte prin obiectivele sale generale:

–          utilizarea unor tehnici de lucru cu diferite materiale şi ustensile;

–          proiectarea, confecţionarea şi evaluarea unor produse simple;

–          dezvoltarea capacităţii de cooperare a copiilor, în scopul realizării unui produs;

–          dezvoltarea simţului practic, a celui estetic şi a responsabilităţii pentru modificarea mediului natural, ca răspuns la nevoile şi dorinţele oamenilor.

Conţinuturile educaţiei plastice la clasele I-IV se referă la:

–          Spaţiul natural şi spaţiul imaginar – reprezentarea lor plastică;

–          Materialele de lucru şi folosirea lor;

–          Grupele de culori şi nonculorile;

–          Forma spontană, forma elaborată, forma spaţială;

–          Compunerea spaţiului plastic;

–          Procedee pentru realizarea unor compoziţii plastice: dactilo-pictura, haşurarea, fuzionarea, dirijarea culorii prin suflare sau stropire, amprentarea, colajul etc.;

–          Amestecurile culorilor (nuanţe şi tonuri);

–          Amestecurile cromatice şi acromatice. Dominanta cromatică;

–          Elemente de limbaj plastic: punctul, linia, pata cromatică şi acromatică, plată şi

vibrată,forma;

–          Forme naturale şi forme elaborate în compoziţia plastică;

–          Potenţialul expresiv al elementelor de limbaj plastic, în comunicarea vizuală.

Conţinuturile curriculumului de educaţie tehnologică vizează:

Activităţi cu materiale din natură:

–          împletituri;

–          obiecte de lemn;

–          tehnici de prelucrare a argilei;

Activităţi cu materiale sintetice:

–          construcţii din mase plastice;

–          hârtia;

–          fire şi materiale textile;

Realizarea unor compoziţii combinate:

–          confecţionarea unor jucării;

–          construirea unor mecanisme simple;

Gospodărie:

–          igiena locuinţei;

–          îngrijirea plantelor;

–          reţete simple.

Conţinuturile educaţiei muzicale sunt organizate într-un set modular de unităţi de învăţare care vizează domeniile specifice predării-învăţării disciplinei:

–          practica muzicală cuprinde conţinuturi cu caracter procedural sau acţional, vizând

utilizarea diferitelor mijloace de producere a discursului muzical (cântarea vocală şi instrumentală);

elementele de limbaj muzical formează un domeniu alcătuit atât din conţinuturi de tip procedural (cântare, executare) cât şi conceptual (definiţii, date, noţiuni);

elementele de cultură muzicală reprezintă procesul receptării muzicii şi au aspect

conceptual şi atitudinal.

Utilizarea elementelor de limbaj plastic

Punctul plastic este o formă plană sau spaţială, ale cărei dimensiuni sunt reduse în raport cu suprafaţa sau spaţiul în care se află. Aceste dimensiuni trebuie să fie aproximativ egale.

Într-o primă etapă, punctul se poate folosi în exerciţii pe probleme cromatice (contraste, tonuri, nuanţe etc.).

Rolul constructiv al punctului se poate realiza prin structurarea interioară a unor forme şi suprafeţe (portrete, flori, fructe, pomi, jucării, vase etc.).

Punctul expresiv, cu rol în sine, poate reprezenta elemente plastice legate de efectul de distanţă, cum ar fi: căsuţe îndepărtate, explozii de artificii, stoluri de păsări, cer înstelat.

Rolul decorativ al punctului se va aplica în lucrări de decorare a unor semne de carte, obiecte de vestimentaţie, ouă încondeiate, covoare şi vase populare ş. a.

Linia, în artele plastice, este o suprafaţă care are una din dimensiuni (lungimea) mult mai mare decât cealaltă (lăţimea).

Expresivitatea liniei se obţine în funcţie de traiectorie, structură, lungime, grosime, poziţie, culoare, valoare, amplasare şi natura instrumentului de lucru. Astfel, linia orizontală sugerează linişte, calm, static; linia verticală dă sentimentul de înălţare, monumentalitate, fermitate; linia oblică creează senzaţia de mişcare, instabilitate şi agitaţie; linia curbă sugerează armonie, mişcare, dinamism; linia frântă redă neliniştea, duritatea, tensiunea.

Cu ajutorul liniei, elevii vor realiza:

–          exerciţii de juxtapunere a unor linii de grosimi şi forme diferite;

–          exerciţii de realizare a liniei în duct continuu în tehnici diferite (desenul cu ceară, cu tuşuri, decolorare cu pic, linogravură etc.);

–          exerciţii de obţinere a unor forme cu ajutorul liniilor modulate;

–          exerciţii de suprapunere pe o pată de culoare uscată a unor linii sau grupări de linii;

–          obţinerea unor semnificaţii ale liniilor prin aşezarea lor în poziţii diferite (valurile mării, pomi desfrunziţi, labirintul).

Forma reprezintă aspectul exterior al unei figuri, determinată de limitele fizice ale acesteia.

Forma spontană se poate obţine accidental sau dirijat prin diferite procedee tehnice: monotipia, dirijarea culorii cu un jet de aer prin suflarea liberă sau printr-un tub în diferite sensuri a unor pete de culoare fluidizată, prin stropire cu pensula pe foaia umedă sau uscată, prin imprimarea cu ajutorul unor materiale textile îmbibate cu una sau mai multe culori.

Forma elaborată este creată de om pe baza sugestiilor din natură. Poate lua înfăţişări de ornament sau de semn plastic comunicând idei, cunoştinţe sau provocând sentimente şi trăiri. Forma plastică elaborată se realizează în mod conştient pe baza transfigurării unor forme naturale (frunze, flori, fructe, jucării, păsări, animale, forme geometrice etc.).

Culoarea este realitatea subiectivă generată de interacţiunea a trei factori: ochiul, lumina şi suprafaţa obiectului. Culoarea se percepe numai în prezenţa luminii naturale sau artificiale. În afară de culoarea formelor şi fenomenelor din natură, există culori lumină (spectrale) şi culori pigment (vopsele).

În cadrul orelor de educaţie plastică se vor realiza:

–          exerciţii de amestecuri fizice între două culori primare pentru obţinerea culorilor binare;

–          exerciţii de amestec fizic pentru închiderea sau deschiderea unei culori pure cu alb sau negru;

–          exerciţii de obţinere a unor griuri neutre şi griuri colorate;

–          exerciţii de obţinere a unor combinaţii ale culorilor calde cu cele reci;

–          exerciţii de realizare a gamelor calde şi reci, precum şi a nuanţelor;

–          compoziţii cu contrastele cromatice (contrastul culorilor în sine, deschis-închis, de calitate, de cantitate, complementar şi cald-rece) pe subiecte adecvate.

Subiecte orientative: baloane colorate, acvariul, curcubeul, familia, portrete expresive (vesele, triste), scene din basme, peisaje, anotimpuri, circul, înserare etc.

Compoziţia plastică constă în modalitatea organizării elementelor de limbaj plastic într-un ansamblu omogen, echilibrat, indestructibil, capabil să transmită emoţii şi mesaje.

La clasele primare se va pune accent pe efectele expresive de static şi dinamic prin:

–          exerciţii de organizare a principalelor elemente de limbaj plastic pe diferite scheme compoziţionale (orizontal, vertical, oblic) pentru obţinerea unor compoziţii statice sau dinamice;

–          organizarea unor compoziţii figurative sau nefigurative cu aplicarea unor probleme de culoare (dominante, game, contraste, tonuri, nuanţe, griuri) având la bază armonie, ritm şi echilibru compoziţional;

–          realizarea de compoziţii decorative pe bază de reţele, în care să se ordononeze elementele sau motivele alese;

–          realizarea unor frize decorative, chenare sau jocuri de fond pe bază de motive decorative, ordonate după legile artei decorative.

Utilizarea elementelor de limbaj muzical

Timbrul reprezintă calitatea sunetelor muzicale de a se deosebi după sursa care le produce. Această calitate se datorează fenomenului rezonanţei naturale a corpurilor sonore, conform căruia un corp sonor pus în mişcare produce alături de sunetul fundamental o serie de armonice, care se suprapun peste acesta ca într-un spectru al culorilor. Forma complexă pe care o ia corpul sonor în timpul vibrării se percepe auditiv ca timbru.

Elevii iau cunoştinţă mai întâi cu lumea sonoră în care trăiesc, apoi îşi lărgesc sfera cunoştinţelor şi deprinderilor cu elemente tot mai diversificate ale universului sonor. Aceasta se face prin:

–          distingerea sunetelor din mediul ambiant;

–          identificarea surselor de producere a sunetelor;

–          diferenţierea sunetelor muzicale de zgomote;

–          diferenţierea timbrului vocal de cel instrumental;

–          recunoaşterea timbrului caracteristic unei categorii de voci sau instrumente muzicale;

–          analizarea rolului expresiv al timbrului în cadrul creaţiilor muzicale audiate.

Ritmul muzical este generat de succesiunea organizată a duratelor sunetelor. Ritmul propriu-zis  este dat de combinarea diferitelor durate muzicale; metrul reprezintă  alternarea periodică a timpilor accentuaţi şi neaccentuaţi ai măsurii; tempoul reprezintă viteza cu care se desfăşoară ritmul propriu-zis.

În etapa prenotaţiei sunt specifice activităţile ludice, cu caracter oral-intuitiv. Cântecele şi jocurile muzicale sunt mijloacele predominante în această etapă. Fiecare dintre ele posedă un ritm propriu care se însuşeşte în acelaşi timp cu linia melodică.

Activităţile de consolidare a cântecelor şi jocurilor învăţate se pot completa şi îmbogăţi cu următoarele activităţi ritmice:

–          recitarea ritmică a textului cântecelor;

–          asocierea unor mişcări sugerate de conţinutul cântecelor;

–          marcarea ritmului cântecelor prin bătăi din palme, bătăi uşoare cu degetele în bancă, folosirea unor instrumente de percuţie sau a unor obiecte sonore, mers ritmic;

–          marcarea metrului prin mişcări de tactare ;

–          acompaniamentul ritmic;

–          asocierea unor mişcări de dans adecvate cântecelor;

–          jocuri ritmice;

–          improvizaţii ritmice;

–          exerciţii de audiţie ritmică interioară;

–          recunoaşterea cântecelor după ritmul caracteristic.

Melodia este cel mai important mijloc de expresie al artei muzicale. Ea reprezintă succesiuni de sunete de diferite înălţimi, cu un ritm propriu.

Activităţile specifice sunt:

–          exerciţii de diferenţiere a înălţimii sunetelor;

–          exerciţii de percepere a mersului melodic însoţit de reprezentări gestuale sau grafice convenţionale;

–          exerciţii orale de intonaţie a sunetelor redate grafic;

–          exerciţii orale de recunoaştere a sunetelor intonate.

Utilizarea elementelor constitutive ale educaţiei tehnologice

Printre activităţile specifice educaţiei tehnologice se numără:

–          realizarea unor albume, colaje pe diverse teme, postere, machete etc.;

–          realizarea unor colecţii de roci, soluri, plante etc.;

–          observarea de schimbări/transformări în mediile de viaţă;

–          folosirea tehnicilor de modelare, îndoire, pliere, decupare, lipire, rupere, aranjare, împletire, cusut, îngrijire a plantelor şi animalelor etc.;

–          reprezentarea prin construcţii a unor fenomene observate;

–          utilizarea unor instrumente de de măsurare;

–          exerciţii-joc folosind tehnica TANGRAM;

–          activităţi de înfrumuseţare a clasei;

–          obţinerea unor obiecte prin tehnica Origami;

–          elaborarea unor proiecte simple de amenajare a spaţiului înconjurător, de design vestimentar ş.a.;

–          construirea unor obiecte necesare în diferite situaţii;

–          aplicarea ideilor proprii în realizarea de produse;

–          repararea unor obiecte.

Ca subiecte orientative la activităţile cu materiale din natură ar putea fi: buchete de flori, coşuri cu fructe, vaze cu flori (petale, frunze, seminţe); insecte (seminţe, coji de seminţe, petale, frunze); ornamente de sărbători (conuri, crenguţe); felinarul (dovleac); lănţişorul (tulpini de păpădie).

Cu plastilină se pot lucra: bile şi combinaţii de bile, şiraguri de mărgele, bastonaşe, cercuri, fructe şi legume, scări, soldăţei, săniuţe, covrigi etc.

Din hârtie se pot face: barca simplă, coiful, racheta, avionul, evantaiul, armonica, batista, paharul, solniţa, vaporaşul; peisaje-tablou, coperta de carte, plicul, cordonul; milieul din figuri geometrice, floricica din şerveţele, frunze; invitaţii, felicitări, tablouri, figurine.


[1] D. Salade, Ciurea Rodica, Educaţia prin artă şi literatură, EDP, Bucureşti, 1973, p. 17

[2] E. Dănescu, Stimularea creativităţii la vârsta preşcolară, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2009, p.88

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

2 răspunsuri la „Valoarea formativă a ariilor curriculare Arte şi Tehnologii în planul stimulării creativităţii şcolarului mic

  1. Just Me...Carla

    😀 MINUNAT LILI !!!!!!!! ….personal,sunt convinsa ca articolul tau le va fi multora ,foarte util !!!!!……..cata necesitate are societatea noastra de a fi educata corect ,pentru a educa mai departe,ar fi minunat !!!!…..pup Lili si iti doresc o saptamana plina de impliniri !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s