Autohipnoza III
după Bernard Raquin
Hipnoza tradițională (clasică sau autoritară) – captarea voinței celui hipnotizat pentru a-i da comenzi (,,Priviți-mă în ochi…”, ,,Veți face exact ceea ce vă voi spune…”, ,,Veți simți ceea ce vă spun eu să simțiți”…).
Freud și Jung și-au dat seama că, în cadrul hipnozei autoritare, simptomele se deplasează ( o durere se putea muta de la braț la cap). Deseori, motivul este că suferințele și obstacolele au fost asociate de timpuriu cu un mecanism de supraviețuire. Inconștientul sabotează tot ceea ce i se pare că amenință supraviețuirea.
Pe de altă parte, influența hipnotizatorului asupra oamenilor îi poate face să creadă că efortul terapeutic îl va face acesta în locul lor.
Hipnoza modernă are la bază colaborarea. Cel hipnotizat poate alege: ,,Veți putea, la un moment dat, atunci când este cazul, în câteva minute sau în câteva secunde, să intrați în transă… Veți merge acolo unde doriți, în ritmul propriu, respectând în orice clipă valorile d-voastră profunde…”
Mecanismele de apărare sunt eficace și nu dispar decât cu acordul subiectului, fiind înlocuite într-o protecție mai profundă. E bine ca acestea să nu fie înlăturate prea repede, pentru ca subiectul să-și poată crea niște relații mai bune cu sine și cu ceilalți.
Milton Erickson a reinventat hipnoza respectând funcția simptomului și colaborarea dintre conștient și inconștient. Adică se dă libertatea de alegere, fără a impune nimic.
Exercițiile de autohipnoză se efectuează pe rând și se repetă oricât de des. Se pot înregistra textele pe un suport audio. Se folosește o voce calmă, lentă și monotonă.
Hipnoza autoritară este periculoasă, întrucât poate provoca fie rău fizic, fie lucruri care să marcheze psihic viața persoanei hipnotizate.
Hipnoza modernă face ca spiritul inconștient să elibereze doar ceea ce conștientul este pregătit să accepte.
Au importanță tonul vocii, metaforele folosite, încrucișările de sens.
innerspacejournal