Autohipnoza XVIII

Autohipnoza XVIII

                                             după Bernard Raquin

Senzaţii încrucişate: pentru dezvoltarea încrederii în sine, reconstruirea senzaţiei de siguranţă din copilărie.

Dacă nu v-aţi simţit niciodată în siguranţă, imaginaţi-vă totuşi, că aţi simţit acest lucru; de exemplu, că v-a învăţat cineva, în secret, în copilărie şi acum vă amintiţi. Sau chiar d-voastră înşivă, în postura de adult, îl veţi învăţa pe copilul care aţi fost odinioară.

Imaginaţi-vă culori care îşi răspund una alteia, cuvinte care sunt sunete şi culori sau culori care emit sunete şi emană parfumuri. Gândiţi-vă la Vocalele lui Rimbaud sau Corespondenţele lui Baudelaire şi anumite texte ale lui Mallarmé. Limbajul poetic, foarte metaforic, reprezintă o modalitate puternică de a intra în transă, foarte plăcută, deoarece se adresează direct inconştientului.

Obişnuiţi-vă să percepeţi în mod diferit senzaţiile, să fiţi sinestezici.

Exemple:

,,Dacă acest roşu  era un zgomot, care ar fi fost acesta? Ce zgomot emite culoarea roşie? Albastrul cerului miroase atât de frumos… Petele colorate ale florilor luminează şi înmiresmează o câmpie întinsă… Aud vocile trandafirii ale copiilor care se joacă, văd hora rotundă pe care o fac… Iar pământul este rotund şi răsună de vocile colorate ale copiilor care  joacă jocuri multicolore într-o verdeaţă murmurătoare şi parfumată…”

 

 

 

 

 

 

 

,,Este curios cum, în acest moment, sunetele pe care le aud, ca o muzică clară şi limpede, creează tot felul de senzaţii în corpul meu, iar aceste senzaţii parcă devin colorate, în culori parfumate şi aproape perfecte şi formează rotocoale volatile în aerul vibrant şi viu, ca un ceas care bate în seara colorată de frumuseţe, pe unde trece o femeie cu tenul mat şi cu părul deschis la culoare, luminat de luna galbenă ca o dună; am impresia că văd sunetele pe care le aud şi, în acelaşi timp, sunetele pe care le-am auzit, atunci când plutea în aer dulcele parfum al serii…

 

 

 

 

 

 

Din trecutul meu îmi amintesc vocea acestei persoane care mă iubea mult; chipul său se apropie şi trezeşte în depărtare o mireasmă familiară, nu departe de zgomotele de la bucătărie, unde se pregătea mâncarea din alimente de toate culorile, pe muşamaua din copilărie, galbenă sau poate portocalie, pe care stătea un coş de fructe plin cu portocale… mai era şi ceva roz, poate o bucată de pânză mirosind a lavandă sau decorul vaselor din care mâncam brânză, iar aproape era şi o vază cu trandafiri şi un tablou pe perete, reprezentând nişte animale care beau apă din lac, în murmurul asfinţitului trandafiriu, în timp ce mâncarea clocotea pe o plită cu lemne, împrăştiind un miros cald de brad sub bârnele de stejar…

Şi nu ştiu de ce acest miros de turtă dulce cu gust îmbietor de ce şorţul colorat al unei femei din copilăria mea împrăştie în mine acest dulce parfum al căldurii şi al siguranţei… care îmi invadează corpul pe măsură ce aud mai bine aceste sunete vibrând delicat în corpul meu… şi gust sentimentul de siguranţă de a fi viu, o senzaţie de linişte în gura mea, respiraţia mea este liniştită şi mi se pare că cineva a deschis fereastra, aerul de mare depune un fir de sare în colţul ochilor mei nostalgici… şi de fiecare dată când văd această sare, îmi amintesc că fericirea va veni într-un viitor liniştit ca această casă în care plutesc mirosuri şi voci din copilărie… şi copilăria pe care poate am trăit-o sau pe care aş fi putut-o trăi, îmi dă acest sentiment de siguranţă magnifică şi calmă, în timp ce gândurile mele se liniştesc în ritmul blând al respiraţiei mele calde şi al senzaţiilor colorate care se împrăştie în corpul meu…

Aceasta îmi poate aminti momentul când şedeam pe un balansoar sau când simt în mine o legănare, ca frunzele unui palmier de pe o plajă, care se leagănă încet, sau legănatul vântului pe care pluteşte un zmeu din hârtie, albastru… şi uneori oscilez între două decizii, vântul suflă încet, iar respiraţia mea devine mai adâncă, alegerea devine mai clară, inconştientul meu ştie ce alegere să fac şi eu ştiu că pot decide în armonie cu adâncul fiinţei mele…

Iată, într-o zi voi merge pe o plajă, ca şi cum s-ar petrece acum… sunt pe plajă, cerul este albastru, plonjez în acest albastru, acest albastru îmi aminteşte de florile albastre dintr-o grădină sau de penajul unei păsări, şi am auzit deja păsările… pot vedea mai multe specii… ca o simfonie şi un murmur îndepărtat, oraşul se îndepărtează, o pasăre zboară în albastrul cerului şi aud anumite zgomote care se armonizează cu albastrul, şi albastrul cerului se contopeşte în depărtare cu albastrul mării şi o umbrelă albastră… şi un copil aleargă pe plajă, şi poate că eu sunt acest copil care poartă un şort albastru… şi pot simţi iubire pentru el aşa cum el simte că mă iubeşte pe mine, multe lucruri din mine mă iubesc, intru în mine însumi împreună cu această persoană care mă iubeşte, chiar dacă ea nu mai este acolo, acolo în viitorul meu şi în prezentul meu merit ceea ce este mai bun în viaţă, şi o vitalitate nouă mă impulsionează să mă dăruiesc pentru tot ceea ce sunt… şi acum sunt sigur că voi urma şi voi anticipa ceea ce sunt… în siguranţă… şi viaţa mea astăzi, în prezent… cu o nouă dorinţă de a trăi… pe care o memorez acum… ”

Androxa, Carla, Rokssana, Schtiel

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Autohipnoza

3 răspunsuri la „Autohipnoza XVIII

  1. Pingback: Angel Falls « O lume in imagini

  2. Pingback: tacerea | Rokssana's Blog

  3. Pingback: Scotch on the rocks « schtiel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s