Autohipnoza XIX

Autohipnoza XIX

                                                 după Bernard Raquin

Confuzia vârstei şi distorsiunea temporală: pentru împăcarea cu un moment din trecut şi proiectarea în viitor, după depăşirea unei încercări.

Poate aţi constatat ,,elasticitatea” timpului, rapiditatea cu care trec anumite ore şi încetineala  scurgerii altora.

Este posibil să daţi timpul înapoi pentru a remodela evenimente din trecut, pentru a vă aduce resurse în trecut, pentru a face alegeri diferite în anumite momente, pentru a scurta perioadele de suferinţă şi a mări perioadele plăcute.

Conştientul împarte timpul în cicluri, în anotimpuri, în ritmuri, în timp ce inconştientul trăieşte un prezent etern. Datorită acestui fapt, fiecare îşi modulează percepţia timpului în funcţie de necesităţi.

Astfel, trecutul poate să rămână în trecut iar resursele viitorului vă pot servi încă din prezent. Puteţi să vă vizitaţi bunicii sau străbunicii, chiar dacă sunt morţi, pentru a le reda calităţile pe care ar fi putut să şi le dezvolte şi pe care d-voastră aţi fi putut să le moşteniţi.

,,Există în viaţa mea această femeie (acest bărbat) care caută să se exprime, uneori am senzaţia că e vorba de un copil de şapte ani, sau de un(o) adolescent(ă) de cincisprezece ani şi, în acelaşi timp, de o persoană foarte în vârstă, care şi-a păstrat sufletul de copil. Un copil cum am fost şi eu, dar având experienţa unui adult de şaptezeci de ani şi mai bine…

Timpul este totdeauna prezent şi disponibil atâta vreme cât trăiesc; şi timpul a fost mereu aici şi mă întreb dacă pot să-mi fac o idee despre tot ceea ce voi învăţa în anii care vor veni…

Mă întreb ce voi şti când voi fi în vârstă, cum voi reacţiona peste un timp dacă această situaţie, care altădată mă făcea să sufăr, se va repeta… Şi pot să experimentez reacţii diferite dacă această situaţie se va produce din nou… şi să simt o stare de bine mult mai plăcută decât peste câţiva ani sau peste câteva luni, sau puţin mai devreme…

Pot să-mi acord timpul necesar pentru a asimila această înţelepciune acumulată deja mai târziu, mult prea târziu pentru cât am trăit până acum… şi nu ştiu dacă în genele mele sau în celulele mele… sau aiurea, am memorat experienţa strămoşilor mei, atât de numeroşi şi de diferiţi, îmbogăţiţi de toate experienţele lor, în timp ce inconştientul meu poate experimenta dinainte această înţelepciune pe care o simt deja…

Şi sufletul meu de copil poate să se unească cu înţelepciunea vârstei înaintate, ale cărei efecte le presimt deja, căci îmi este îngăduit să înţeleg cum voi evolua…”

Carla, Rokssana, Schtiel

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Autohipnoza

3 răspunsuri la „Autohipnoza XIX

  1. Pingback: Maturitatea | Rokssana's Blog

  2. Just Me...Carla

    Lili,inca un articol exceptional !!!! Felicitari !!!!….am sa trimit mai departe pe netlog,amicilor mei,merita,toata aceasta „sedinta” de autohipnoza 😀
    pup Lili

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s