Arhiva zilnică: 27/08/2011

De multă vreme…

De multă vreme…

Aştept să fac rost de un timp personal, numai al meu, aşa cum aveam în copilărie, când nu mă supraveghea nimeni, adică scăpam de sub control.

Şi fugeam prin livezi, prin păduri, pe lângă pârâuri sau izvoare. Nu-mi era frică de nimic, totul era al meu.

Îmi plăcea să mă joc pe marginea apelor amintite, imaginându-mi tot felul de poveşti. Construiam baraje şi castele, le pavam curţile cu pietricele şi plantam muşchi în loc de gazon.

 

 

 

 

 

Când intram în pădure, aveam copacii mei favoriţi: cei în care mă puteam urca mai uşor şi aveau crengi paralele cu pământul, ca să stau lejer pe ele. Apoi, îi luam la rând, zicându-mi: ,, În ăsta nu m-am urcat, e rândul lui. Cum de mi-a scăpat?”. Nu mă deranjau decât furnicile, rareori. Aveau şi ele casa în copaci. Sau poate că eu le deranjam, invadându-le căminul. Ce bine era acolo!!! Mai zic unii că abia ai coborât din copac, dar ce ştiu ei… Ce poveşti frumoase se nasc printre crengile iubitoare…

Zăpada era material pentru construcţii: castele(iarăşi), drumuri întortocheate, canale.

De ceva vreme, am făcut rost de timp. Al meu. Nu mult, dar al meu. Şi, pe unde m-am dus? M-am plimbat prin pădurile blogosferei, am construit pe marginile apelor din fotografii, am folosit zăpada munţilor ca să visez, mi-am trezit imaginaţia adormită de mulţi ani.

Oare, l-am folosit bine?

Aici a început.

Androxa, Carla, Rokssana, Schtiel 

10 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse