De multă vreme…

De multă vreme…

Aştept să fac rost de un timp personal, numai al meu, aşa cum aveam în copilărie, când nu mă supraveghea nimeni, adică scăpam de sub control.

Şi fugeam prin livezi, prin păduri, pe lângă pârâuri sau izvoare. Nu-mi era frică de nimic, totul era al meu.

Îmi plăcea să mă joc pe marginea apelor amintite, imaginându-mi tot felul de poveşti. Construiam baraje şi castele, le pavam curţile cu pietricele şi plantam muşchi în loc de gazon.

 

 

 

 

 

Când intram în pădure, aveam copacii mei favoriţi: cei în care mă puteam urca mai uşor şi aveau crengi paralele cu pământul, ca să stau lejer pe ele. Apoi, îi luam la rând, zicându-mi: ,, În ăsta nu m-am urcat, e rândul lui. Cum de mi-a scăpat?”. Nu mă deranjau decât furnicile, rareori. Aveau şi ele casa în copaci. Sau poate că eu le deranjam, invadându-le căminul. Ce bine era acolo!!! Mai zic unii că abia ai coborât din copac, dar ce ştiu ei… Ce poveşti frumoase se nasc printre crengile iubitoare…

Zăpada era material pentru construcţii: castele(iarăşi), drumuri întortocheate, canale.

De ceva vreme, am făcut rost de timp. Al meu. Nu mult, dar al meu. Şi, pe unde m-am dus? M-am plimbat prin pădurile blogosferei, am construit pe marginile apelor din fotografii, am folosit zăpada munţilor ca să visez, mi-am trezit imaginaţia adormită de mulţi ani.

Oare, l-am folosit bine?

Aici a început.

Androxa, Carla, Rokssana, Schtiel 

Anunțuri

10 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse

10 răspunsuri la „De multă vreme…

  1. papornitacuvorbe

    dacă o fi bine folosit sau n-o fi bine folosit, nu ştiu; dar ştiu că eu unul, atunci cînd fac rost de nişte timp şi vremea e prielnică mă iau şi mă duc pe munţi şi prin păduri, iar senzaţia este alta, parcă mai plăcută, mai frumoasă, aşa că merită încercat 🙂

    Apreciază

  2. M-am regăsit aproape în întregime citind acest post. Şi eu fugeam pe deal, mă coboram prin peşteri, mă rostogoleam de-a lungul unei întregi câmpii de margarete, furam corcoduşe de la vecini din grădini, sau mere, nuci. Nu pentru că nu aveam acasă, ci pentru că erau mai gustoase atunci când ne furişam cete, cete unul-doi stând de şase.
    Mi-aş dori să-i ofer copilului meu, la momentul acela, un loc departe de mizeria(că-n afara blogului meu ştiu şi eu să vorbesc frumos 🙂 )în care se scaldă oraşele suprapopulate. La poalele dealului, aproape de câmpii cu maci, de râuri întortocheate şi răcoroase, cu apă de izvor în faţa casei…

    O seară frumoasă!

    Apreciază

  3. Pingback: Street singer | Ţara vorbelor în vânt

  4. Pingback: Life in Pictures 2- on a day | Rokssana's Blog

  5. Pingback: Noi ucidem animalele doar pentru o simpla cina sau o haina! « O viata mai buna!

  6. Pingback: o datorie | Ţara vorbelor în vânt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s