Arhiva zilnică: 07/10/2011

Pădurea cu arome de… vis


Am respirat adânc… şi am intrat. Primii paşi i-am făcut cu reţinere, ca şi când monştri acvatici m-ar fi ameninţat… cu ce?

De fapt, nu era nimic. Am privit în sus. Copaci fără limite se legănau în ritmul undelor marine, unduindu-se ameţitor printre razele izolate, ce pătrundeau, uneori, la adâncime mai mare.

Eram pe fundul mării. Mă mişcam prin apă cu mare uşurinţă, respirând, probabil, prin branhii. Corpul îmi era uşor… mai uşor decât în zbor. Aici nu existau riscuri de cădere în gol. Peşterile prin care tocmai trecusem erau luminate destul de bine şi arătau miracole nemaiîntâlnite. Sculpturile apei împodobeau pereţii, cu toată dragostea cristalină pe care aceasta o putea dărui. Acolo nu erau pietre, erau monumente. Să te strecori printre ele devenise un privilegiu al învingătorilor. Al învingătorilor??? Cine a spus asta?

M-am întors la pădure. Nu se vedeau rădăcinile copacilor. Cred că veneau de undeva… din adâncurile pământului.  Continuam să-i privesc curioasă pe aceşti giganţi ai mării, neştiuţi de nimeni. Aha… abia acum îmi explicam dragostea ce le-o purtam dintotdeauna. Erau ai mei. Şi eu eram a lor. Aveam aceeaşi respiraţie, aceeaşi frecvenţă, acelaşi… moment.

M-am dus mai departe. Simţeam linişte. Pădurea se întindea pe o suprafaţă foarte mare. Alge creşteau spre vârfuri şi-i împodobeau crengile, oarecum straniu.  Am zărit câteva vietăţi despre care nu ştiam nimic. Semănau cu nişte peşti cu…cioc, de toate culorile. Şi… cântau! Crengile emanau şi ele… muzică. Şi uite-aşa, m-au cuprins şi pe mine în trilurile lor cu o sonoritate… acvatică. Muzica apelor. Nu astfel mi-o imaginam. Era cu atât mai originală. La baza trunchiurilor, apa, simţindu-se iubită, împrăştia cristale albe. Am întins mâna să ating unul.

***

Miros de mare s-a împrăştiat prin cameră. Geamul era deschis. Când m-am apropiat, am zărit crengile EI, retrăgându-se lin spre apă. Îmi lăsase pe pervaz un diamant dintre cele şlefuite de iubirea apei.

Parfumul vine de la Mirela.

Au scris:

http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/10/plimbare-parfumata-prin-padure.html

http://mirelapete.dexign.ro/2011/10/plimbare-parfumata-prin-padure-poveste-parfumata-intre-bloggeri/

Max Peter
http://romanianstampnews.blogspot.com/2011/10/parfumul-roadelor-toamnei-poveste.html
Gina
http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/10/coboara-toamna.html
Shayna
http://lunapatrata.wordpress.com/2011/10/08/padure-padure-nebuna/
Rokssana
http://rokssana.wordpress.com/2011/10/08/cand-intru-in-padure/
Gabi
http://g1b2i3.wordpress.com/2011/10/08/povestea-parfumata-a-plimbarilor-prin-padure/
October Cat
http://octocat.org/2011/10/plimbare-prin-padure-cu-iz-de-parfum/ 

http://verovers.wordpress.com/2011/09/12/nesfarsita-cale/

http://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2011/10/pe-carari-tomnatice-prin-padure.html

http://www.blogulucimpoca.ro/personale/acopera-mi-inima-cu-ceva/

Invitaţi: Alice, Alt cer senin, Atlantisra, Androxa, Ana, Carla, Carmen, Carmen Amza, Daurel, Gabriela Elena, George, Incertitudini, Ioan Usca, Lolita, My heart to your heart, Paporniţa, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Sara, Shayna.

36 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză