59 de principii ale profesorului de succes (25)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

25

Principiul interactivităţii

După Amado şi Guittet există o legătură între mărimea grupului şi natura sarcinii:

–         Grupul de trei persoane dovedeşte eficienţă dacă trebuie să rezolve o soluţie logică;

–         Grupul de şase persoane este potrivit pentru problemele care recomandă identificarea mai multor soluţii;

–         Grupul de douăsprezece persoane este indicat dacă se doreşte creşterea interacţiunii, un schimb fructuos de idei între participanţi şi obţinerea unor soluţii cu un grad ridicat de creativitate.

Componenţa grupului este la fel de importantă, influenţând şi ea modul de dezvoltare a activităţii instructiv-educative.

Fenomenul de lene socială poate apărea şi să pună sub semnul întrebării eficienţa activităţii pe grupuri.

S-a observat că oamenii au o prejudecată privind iluzia productivităţii grupului. Adică, elevii pot considera că grupul din care fac parte este mai productiv decât în realitate. Şi, conform acestei credinţe, dacă grupul este eficient, nu are rost ca el, elevul, să tragă din greu, căci rezultatele vor fi oricum, excelente.

Alte studii se referă la nivelul de evaluare al activităţii: dacă oamenii percep că nu va exista o evaluare individuală, că aprecierea performanţei se va face ,,la comun”, tendinţa spre lenea socială va fi în creştere.

Cercetările din psihologia socială au arătat că, de exemplu, în cazul oferirii de ajutor unei persoane aflate în dificultate, o cauză a lipsei de acţiune din partea subiectului o reprezintă difuziunea responsabilităţii. Atunci când sunt şi alţii de faţă, persoana consideră că unul dintre ceilalţi îşi va asuma responsabilitatea şi va acorda sprijinul necesar.

Încă două elemente contribuie la (ne)oferirea de ajutor:

1)      Acţiunea inhibitoare a audienţei – personele se simt inconfortabil să acţioneze în faţa altor persoane, atunci când nu este clar ce comportament trebuie adoptat (de teama de a nu greşi şi a părea ,,proşti”);

2)      Ceea ce Piliavian a numit ,,calcularea costului”. Acesta spunea că cineva acordă ajutor după ce face un raport mintal între două tipuri de costuri: costurile generate de acţiunea de a ajuta şi costurile generate de acţiunea de a nu ajuta.

Astfel, lenea socială apare atunci când recompensele şi sancţiunile apărute ca urmare a activităţii grupului nu sunt date în raport cu o evaluare focalizată a contribuţiei fiecăruia, ci se apelează la recompensarea egală, generalizată, a tuturor membrilor grupului, fără a se ţine cont de cuantumul participării. În acest caz, costurile generate de acţiunea de a participa (timp, efort, stres etc.) sunt mult mai mari decât costurile generate de acţiunea de a nu participa (fie că se implică, fie că nu, elevul primeşte aceeaşi recompensă sau sancţiune de la educator). Întrebarea este cum am putea inversa această balanţă pentru ca elevul să considere că sunt mai mari costurile generate de acţiunea de a nu participa şi, ca urmare, să aleagă să se implice în sarcină cu întregul său potenţial.

Concluzie:

,,Folosiţi activitatea de grup şi interactivitatea ca factor cotidian al dezvoltării elevilor, având însă grijă să evitaţi fenomenele de blocaj, cum ar fi lenea socială!”

Carla, George, Ioan Usca, Oana Clara, Paporniţa, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor

 

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

8 răspunsuri la „59 de principii ale profesorului de succes (25)

  1. Pingback: Zodiac amuzant… « lunapatrata

  2. Pingback: 10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătății Mentale « Supravietuitor's Blog

  3. Pingback: James Barry (11 octombrie 1741 – 22 februarie 1806), pictor irlandez « my heart to your heart

  4. Pingback: Flăcăul cel năzdrăvan « Ioan Usca

  5. Pingback: A bătut vântul … « Rokssana's Blog

  6. in ziua de azi e mai comod sa pasezi responsabilitatea, decat sa ai satisfactia propriilor reusite, ca apoi sa isi insuseasca meritul……….din pacate multi asa fac……..in ce priveste reactia ” bunului samaritean” intr-o situatie de dificultate se pare ca in ultima vreme teoria se confirma si nu numai atat…..bietul om ramane si cu buzunarele goale…….glumind spun adevarul…….

    Apreciază

  7. Pingback: Miercurea fara cuvinte…An Alien in Parcul Pantelimon monday morning…. « androxa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s