Arhiva zilnică: 14/10/2011

Jurnal de bord 15 (Miresme de Lună)

Şi-a întins valurile albe către ţinutul acela… cu nisip auriu. Acolo se refugia de câte ori prietena ei din cer îşi arăta adevărata faţă lumii şi o mângâia cu raze de iubire, puţin temătoare dar… magnetică.

În seara aceea, totul era diferit. Nori negri acopereau cerul şi un vuiet sinistru se apropia dinspre larg. Deodată, valurile au crescut şi s-au aruncat vijelioase peste ţărm. Nisipul auriu s-a zvârcolit disperat şi s-a agăţat de spuma albă.

***

–  Nic, redresează naveta! Mir, ţi-ai revenit?

–  Da, şefa. Nu ştiu ce s-a întâmplat…

–  Trebuie să ieşim de aici, să ne întoarcem pe Lună.

–  Am redresat sistemul de timp subspaţial. Aici a fost o mică problemă, spuse Nic.

–  Atât de mică încât era să ne trezim în alt univers. De fapt, am fost acolo.

–  Cum… am fost acolo? mă întrebă Mir.

–  Voi nu aţi simţit?

–  Eu nu ştiu nimic.

–  Nic, tu ai simţit ceva?

–  Am simţit un miros cunoscut, când m-am trezit. Atât. Ai vreo explicaţie?

–  Era mirosul lui Roger. Am revăzut toată scena dispariţiei sale. Probabil se străduieşte să se întoarcă. Dar n-a reuşit… Încearcă să ne contacteze prin subspaţiu. Cred că e prins între cele două universuri. Nu poate fi de două ori în acelaşi univers. S-ar autoanula. Doar dacă şi-a schimbat structura ADN. Însă nu ştiu cum ar fi putut face asta.

–  Mai avem câteva minute şi ajungem. Acum ieşim în spaţiu.

Ne-am apropiat suficient cât să vedem faţa palidă a Lunii. În jurul satelitului roiau nave de toate formele şi mărimile. Ne-am îndreptat spre docurile centrale. Deşi Luna nu avea nimic frumos la suprafaţă, m-am bucurat când am revăzut-o, de parcă trăiam pe vremea strămoşilor care îşi făceau declaraţii de dragoste sub clar de lună. Dar noi eram deasupra. Mă cuprinse iarăşi tristeţea aceea a timpului ireversibil şi a universului pierdut. Cu toate că ştiam că timpul nu este ireversibil şi nimic nu se pierde niciodată, totuşi, ceva nedefinit îmi stăpânea sentimentele. Mir se apropie de mine:

–         Iarăşi?

Îl privii cu simpatie. Era un prieten adevărat, ca şi Nic. Dar el ştia să se apropie la momentul potrivit.

–         Da, i-am răspuns.

–         N-ar trebui să consulţi un specialist?

–         Un specialist în golurile dintre universuri? Nu m-ar ajuta. Am nevoie de cineva cu capacităţi mai dezvoltate, care să vadă dincolo. Trebuie să aflu unde e Roger. Îl simt din ce în ce mai des, dar…  Îl simt dar nu putem comunica.

–         Cunoaşte Nic pe cineva. Una dintre prietenele lui.

–         Aha…  De ce nu mă surprinde?

–         Gata, şefa, am găsit loc de andocare.

Povestea a început la Mirela şi tema de azi a fost propusă de mine.

Au scris:

Mirela
http://mirelapete.dexign.ro/2011/10/luna-moon-perfume-poveste-parfumata/

 Vero
http://verovers.wordpress.com/2011/01/22/luna-i/
Daurel
http://daurel.wordpress.com/2009/07/19/iulie-1969-aselenizarea-gestionarea-succesului/

 Sara
http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/10/parfumul-lunii.html 

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/10/singura-craiasa-noptii.html

http://g1b2i3.wordpress.com/2011/10/15/poveste-parfumata-primii-oameni-pe-luna/

http://lunapatrata.wordpress.com/2011/10/15/lunatu-printesa-noptii/

http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/10/15/4652/

Invitaţi: Alice, Androxa, Carla, Carmen, Carmen Amza, Daurel, g1b2i3, Gabi, George, Gina, Ioan AlexandruIoan Usca, Lolita, October cat, Paporniţa, Max Peter, Ragnar, Rokssana, Sara, Scifientland, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Verovers

36 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză