după Ion-Ovidiu Pânişoară
Principiul managementului performanţei şcolare
Etape:
1. Stabilirea unor aşteptări realiste
De multe ori, înainte de a intra la curs, cadrul didactic are un set de expectanţe nerealiste. Necunoaşterea realităţii şcolare poate fi o barieră importantă în calea succesului şcolar.
De exemplu, un profesor îşi construieşte lecţia introductivă într-un mod laborios adăugând foarte multe date în plus, faţă de cantitatea de informaţii din manual. Însă, elevii ar putea fi demotivaţi şi vor fi şi mai puţin atraşi de ideea de a învăţa la respectiva materie.
2. Anticiparea rezultatelor
Cadrul didactic nu trebuie să ia în calcul doar activitatea sa, ci şi să anticipeze reacţiile elevilor la intervenţiile sale.Planificarea activităţii didactice nu presupune doar propria activitate, ci propria activitate în legătură cu ceea ce vom obţine de la cursanţii noştri. Clasele de elevi sunt diferite între ele, elevii sunt diferiţi între ei, aceiaşi elevi se schimbă de la o oră la alta, implicarea lor este diferită la prima oră faţă de ultima, la începutul semestrului faţă de sfârşitul acestuia etc.
3. Planificarea impactului
De multe ori, cadrele didactice au convingerea că vor preda o lecţie plicticoasă. De aici, şi elevilor li se va transmite această stare. De aceea, profesorul trebuie să îşi planifice impactul activităţii instructiv-educative, să identifice acele elemente cheie, aspectele atractive ale temei de predat.
4. Optimizarea continuă este necesară atât pentru activitatea de zi cu zi, cât şi pentru îmbogăţirea conţinutului predat. Conţinuturile predate se uzează moral extrem de repede, dar şi elevii se schimbă de la o generaţie la alta. Conflictul dintre generaţii apare la intervale mai mici de timp (studenţii ,,nu îi mai înţeleg” pe liceeni).
5. Managementul barierelor ce afectează procesul intructiv-educativ
Într-un experiment, Olson le-a transmis tuturor participanţilor că vor fi supuşi la un ,,zgomot subliminal”; unor subiecţi le-a spus că acesta îi va stresa psihologic, celorlalţi că respectivul zgomot îi va relaxa. Bineînţeles că nu a fost niciun zgomot. Cei care au primit informaţia că vor fi stresaţi au făcut mai multe erori decât cei care credeau că au fost relaxaţi. Explicaţia: cei care au crezut că au fost stresaţi au pus orice greşeală pe seama acestui fapt.
Astfel, elevii pot identifica în mulţimea factorilor perturbatori (adevăraţi sau imaginaţi) elementul pe care să arunce vina şi responsabilitatea pentru eşecurile şcolare. Cadrul didactic trebuie să cunoască aceste mecanisme ale gândirii elevilor, pentru a putea jalona măsurile de contracarare a barierelor ce pot dezechilibra procesul de învăţământ.
Concluzie:
,,Activitatea instructiv-educativă actuală presupune o profesionalizare a demersurilor didactice în direcţia dezvoltării unui proces de management al performanţei, raportat la realităţile concrete din sala de clasă.”
Abisuri, Alice, Androxa, Atlantisra, Carla, Carmen, Carmen Amza,Călin, Daurel, G1b2i3, Gabrielle, George, Gina, Ioan Usca,Lolita, Perspective, Peter, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor,Vizualw.
innerspacejournal 
Bună seara!
Foarte interesantă și dificilă temă abordezi, dacă ținem seama, mai ales, de circumstanțe.
Știi ce simt eu, după o carieră de peste 35 de ani?
Meseria noastră este cea mai frumoasă, dar și cea mai grea.
Văzând acum , din afară, toată viața am fost un fel de artistă. Nu una de excepție, dar mereu atentă la detalii.
Clipă de clipă trebuie să-ți schimbi- atitudinea, tonul, fizionomia, întrebările.
Nu trebuie să-i înveți pe copii tot ce știi, asta uită cei mai mulți profesori. Am făcut și eu greșeli, m-am hazardat, nu mă mai opream vorbind.
Am realizat că prea puțini ochi mă urmăreau, prea puține urechi auzeau ce spun.
Am schimbat „macazul„.
Nu mă sfiesc să spun că ar trebui ca profesorul să bine plătit, să i se asigure acel confort financiar, astfel încât să nu sufere.
Cu și fără bani suficienți, meseria de profesor înseamnă artă.
Poți avea în minte nu știu câte principii..dacă nu se creează acea vibrație, acel flux nevăzut- profesor- copil, se duce totul de râpă.
Mă tem să nu fi fost pe lângă temă..
Seară bună!
ApreciazăApreciază
Sunt de acord cu existenţa fluxului. Asta ar fi aptitudinea didactică.
Tot procesul de predare ar trebui să fie un act de creaţie, la care să participe atât elevii, cât şi profesorii.
Principiile folosesc în cazul unor situaţii mai deosebite, pentru motivare, în primul rând.
ApreciazăApreciază
Pingback: Gandeste-te la asta… « lunapatrata
Câţiva ani buni am fost şi eu implicat în pedagogie (nu în învăţământ în mod direct). Ceea ce am învăţat eu (şi teoretic, şi practic) este că o bună cunoaştere a elevilor (potenţial, nivelul curent de aprofundare, istoricul activităţii) îmbinată cu activitatea diferenţiată (cel puţin pe grupe constituite ad-hoc, în funcţie de nivelul de acumulare) poate ajuta foarte mult. E drept, nu mai ştiu acum care sunt cerinţele curriculei, dar planificarea rămâne importantă.
ApreciazăApreciază
Activitatea diferenţiată e necesară. Lucrul în grup e eficient. Bineînţeles, mai întâi trebuie să-i cunoşti pe copii, pentru a putea şti cum să organizezi activitatea. Şi fără o planificare, totul ar fi haotic.
ApreciazăApreciază
Pingback: Trecutele iubiri | Per aspera ad astra
Pingback: Jan Matulka (7 noiembrie 1890 – 25 iunie 1972), pictor modernist american de origine ceha « my heart to your heart
Pingback: Matinale – 17 « Colţu' cu muzică
Pingback: Doi tineri din Vereşti « Ioan Usca
Pingback: The dance of light…. « androxa
Pingback: Google o omagiaza pe savanta Marie Curie(7 noiembrie 1867 – 4 iulie 1934) « Supravietuitor's Blog