Dascălul – Marin Sorescu

I

Venea la şcoală de dimineaţă

Cu demâncarea la el.

Hainele le ţinea îngropate la loc, unde muncea.

Că era lup de muncă. Şi ajungea la şcoală,

Făcea ce făcea cu copiii şi când le da drumul,

Încăleca pe cal şi-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.

Se schimba acolo la loc şi muncea până-n întuneric.

Se dezbrăca şi le-ngropa iar, şi pleca acasă,

Acolo la Pârva-n Seculeşti, avea casă cu etaj.

Şi dimineaţa, se-mbrăca, lua mâncarea şi pleca la

Şcoală călare. Şi de-acolo, la loc. Om harnic.

Lup de muncă, spunea Moşu, care-i fusese elev.

Învăţa copiii foarte bine. În chema Bulzescu Matei.

A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse

Cântăreţ la biserică şi-a murit de tifos,

Până în războiul dintâi.

Au mai rămas două fete, Ioana şi cu Nicoliţa

(Căsătorită cu Mitrică al lui Nete).

II

Copiii erau de toate felurile. Unii mai mari, alţii mai mici

Şi cum învăţau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau

Şi stau toţi grămadă pe lângă el.

Şi aşa-nvăţau literele.

Ştergeau şi iar îl întindeau.

–         Ia zii, mă, A – făcea învăţătorul.

–         Zii şi tu, răspunde elevul.

–         Păi, io zisei.

–         Păi, mai zii o dată.

Bată-te Dumnezeu să te bată! Şi pleca de lângă el.

Pe unii îi ,,gâdila” la palmă cu o linie;

–         Monitor, dă-i atâtea cu dunga şi atâtea cu latul.

Şi alea cu dunga dureau mai rău.

Şi unul zice – cine-o fi fost ăla? – ,,Lasă-mă, domnule

Învăţător, nu mai da cu dunga, că-ţi dau un leu,

Mi-l dete tata să iau condeie.”

III

Mai era un învăţător, care-l suplinea pe Matei,

Unul din Prejoi. Îşi amintea Ilie Chelcea de el:

,,Venea învăţătorul cu mămăliga la şold”.

E, legată într-o batistă, avea şi el acolo

Vreo ceapă!

Şcoala era pe locul lui Gheorghe Banţa şi la ea zidiseră

Ilie şi Ion Ţuruc, doi fraţi, meşteri zidari, veniţi din

Negoieşti. Ion Ţuruc e străbunicul meu.

Iar Ilie a fost tatăl a trei fete:

Liţa, Lia (muma alei lu Trică-a lui Gogu) şi Anica

(Muma lui Ilie-al Anicăi).

Ăştia din Negoieşti erau săraci, pe moşie boierească, grecească,

Stăteau acolo în Gura Vocnii, o vâlcea, când cobori

În Amaradia.

Acolo era şi-o bisericuţă, mititică, aşa cam cât o cameră,

Şi-o fântână cu trei izvoare, o cişmea.

IV

Dar Matei învăţătorul, parcă-l văd

Descălecând, lăsând calul să pască împiedicat

Şi el dezgropându-şi de la capul locului

Hainele rele şi sapa,

Schimbându-se cu hainele rele şi-ncepând munca,

După ce-i învăţase pe ăia azbuchea, pe nisip.

Aşa se-nvăţa mai-nainte

Şi intelectualului nu-i era ruşine

Să vină cu mămăliga la şold.

Nu se rupsese bine de pământ,

Tot în el îşi punea speranţa

Şi-o îngropa, cum îşi îngropa hainele,

Ca în lada de zestre,

La păstrat.

7 comentarii

Din categoria Poezie

7 răspunsuri la „Dascălul – Marin Sorescu

  1. Pingback: Invitaţie la ceai « Mirela Pete. Blog

  2. Aşa se-nvăţa mai-nainte
    Şi intelectualului nu-i era ruşine
    Să vină cu mămăliga la şold.
    …………………….
    Şi se invăţa! Numai bine, Lili! 🙂

    Apreciază

  3. Pingback: Colţul european – 2 « Colţu' cu muzică

  4. Pingback: Aroma ceaiului tău, parfumul ceaiului meu. Poveste parfumată « Mirela Pete. Blog

  5. Eu nu pot să spun decât că dacă nu ai pasiune pentru ceea ce faci, pierzi vremea de pomană…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s