A medita precum muntele

A medita precum muntele

‹‹A sta cu adevărat într-o poziţie la fel de stabilă şi de fermă precum un munte înseamnă, printre altele, ,,să creşti în greutate”, sau, cu alte cuvinte, înseamnă să te relaxezi atât de adânc şi perfect, încât să simţi pur şi simplu că parcă te afunzi în pământ. În primele zile, tânărului nostru filozof îi venea destul de greu să reziste atâta timp complet nemişcat, stând întocmai ca o piatră cu picioarele încrucişate şi cu bazinul puţin mai ridicat decât genunchii (aceasta era postura în care el descoperise că putea cu adevărat să realizeze cea mai mare stabilitate). Într-o dimineaţă însă, practicând plin de fervoare, el a înţeles spontan ce înseamnă de fapt ,,să meditezi întocmai precum un munte”. Atunci, fulgerător, el şi-a simţit întreaga greutate; era perfect imobil, de parcă prinsese nişte rădăcini extraordinar de trainice în pământ. Noţiunea timpului a căpătat atunci pentru el valenţe noi, pentru prima oară a intuit extaziat că şi în realitate munţii au un alt timp şi un ritm numai al lor. A sta complet nemişcat şi tăcut întocmai ca un munte înseamnă, de fapt, să ai mereu eternitatea în faţa ta. Aceasta este atitudinea cea mai adecvată a celui care aspiră cu adevărat să intre în meditaţie: înainte de toate el trebuie să ştie că are mereu eternitatea atât în faţă, cât şi în spate şi chiar în interiorul său.››

‹‹Tânărul a petrecut astfel câteva săptămâni care l-au transformat extraordinar de mult. Cel mai greu lucru i se părea în anumite zile să lase orele să treacă ,,fără să facă absolut nimic”.Trebuia astfel să înveţe să existe, să existe pur şi simplu, fără niciun scop, fără niciun motiv, fie el cât de mic. Să meditezi precum un munte înseamnă totodată să meditezi profund asupra Existenţei Ultime, a existenţei în sine, cea de dinainte de gândire, cea de dinainte de durere sau de plăcere. Muntele te învaţă că el cu adevărat există… Aceasta este în realitate meditaţia lui.››

«[…] În pofida regimului extrem de frugal, tânărului nostru  i se părea că este în fiecare zi tot mai greu. El devenise totodată mult mai liniştit. Muntele din faţa sa parcă îi intrase cu totul în sânge. Înţelegea acum altfel, într-un mod de nedescris în cuvinte, timpul; intuia anotimpurile ce fuseseră mai demult şi acestea se derulau în faţa lui într-o clipită, iar el rămânea tăcut şi liniştit ca un sol dur şi arid, sau uneori se simţea cu toată fiinţa precum un teren fertil care aşteaptă să fie cultivat.

Meditând nemişcat precum muntele, ritmul gândurilor i s-a modificat ca prin farmec. Învăţa acum ,,să vadă” fără să judece şi chiar putea să contemple, la fel cum muntele le dăruieşte în egală măsură, tuturor acelora care îl colindă, ,,dreptul la existenţă”.»

(Scrieri despre isihasm – Jean Yves Leloup)