A medita precum un mac roşu

A medita precum un mac roşu

«Astfel, din acea zi, tânărul nostru începu să înveţe să înflorească… Meditaţia înseamnă înainte de toate o poziţie cât mai stabilă, iar pe el tocmai aceasta îl învăţase muntele. Dar ea înseamnă totodată şi o ,,orientare”, iar aceasta urma acum să înveţe de la mac; să se rotească ciclic spre soare, de la întuneric la lumină. Mai mult decât atât, acum trebuia ca toată ,,seva” fiinţei sale să fie transmutată în energie şi apoi, cu ajutorul ei, să aspire la acest lucru.

Această orientare spre bine, spre frumos, spre lumină, spre adevăr îl făcea uneori să roşească precum un mac. Era ca şi cum ,,minunata lumină” a lui Dumnezeu era lumina unei priviri deschise, însoţită de un surâs şi aşteptând de la el un anumit parfum… A mai învăţat acum că, pentru a se putea orienta mai bine, macul avea totdeauna tija dreaptă; de aceea şi el a început să-şi îndrepte coloana vertebrală.

………………………………………………………………………………………………..

Muntele îi dăruise tânărului nostru filozof simţul eternităţii, iar după aceea macul l-a învăţat să realizeze fragilitatea lucrurilor efemere, care sunt supuse timpului. A medita înseamnă printre altele să recunoşti oricând Eternul în Clipa efemeră. Însemnă, de asemeni, că este necesar să înfloreşti complet atunci când îţi este dat să înfloreşti, să iubeşti din plin atunci când îţi este dat să iubeşti, fără a aştepta niciodată nimic în schimb, căci în afară de tot ceea ce ne dăruie clipă de clipă Dumnezeu ce am mai putea oare primi, şi de la cine? Să ne gândim adânc: de ce înfloresc oare macii? Şi pentru cine?

Tânărul nostru filozof a învăţat astfel să mediteze profund fără să urmărească un scop anume sau un profit; el a realizat totodată că trebuie să mediteze din simpla bucurie de a exista, de a iubi lumina eternă a lui Dumnezeu. […]

,,Muntele este de fapt cel care înfloreşte în mac, gândea acum tânărul nostru filozof. Întregul univers meditează acum în mine. Fie ca el să roşească de bucurie în această clipă privilegiată care este viaţa mea.” Acest gând era totuşi prea mult pentru el. Tocmai de aceea părintele Serafim a fost din nou nevoit să-l ia şi să-l scuture puţin, după care l-a luat din nou de braţ şi l-a condus acum pe un drum abrupt până la ţărmul mării, într-un mic golfuleţ izolat şi i-a spus: ,,Încetează să mai rumegi precum o vacă frăgezimea unui mac. Ia aminte că trebuie să capeţi acum o inimă marină. Învaţă să meditezi precum oceanul.”»

(Scrieri despre isihasm – Jean Yves Leloup)