Arhiva zilnică: 06/12/2011

A medita precum oceanul

A medita precum oceanul

«[…] avea acum o poziţie stabilă şi coloana dreaptă. Oare ce îi mai lipsea? Ce putea să îl înveţe pe el clipocitul valurilor? Curând, a remarcat că vântul se intensifică. Fluxul şi refluxul mării au devenit atunci mai puternice, iar aceasta a trezit în el dorul de ocean. Trebuie că nu întâmplător îl sfătuise bătrânul călugăr să mediteze precum oceanul, şi nu precum marea. Oare de unde o fi ştiut acesta de lungile ore pe care le petrecuse tânărul la nordul Atlanticului, învăluit numai de noapte, când învăţase să îşi acordeze respiraţia după ritmul valurilor? Inspir, expir. Apoi: sunt inspirat de Dumnezeu, sunt expirat de Dumnezeu. Mă las apoi complet purtat pe suflu, ca şi cum aş fi purtat de valuri… El reluă acum din nou aceste exerciţii. Ce curios era totul în prezent! Înainte când făcea acelaşi lucru pur şi simplu uita de el, se dizolva precum o picătură în mare. Acum însă, îşi dădu seama că el – picătura îşi păstra întru totul forma, conştiinţa de sine. Constatând aceste transformări, el se întreba: ,,Să fie oare efectul posturii, cu coloana dreaptă, să fie oare efectul înrădăcinării în pământ?” Acum tânărul nostru nu mai era purtat deloc ca înainte de ritmul aprofundat al respiraţiei sale, ci reuşea tot timpul să-şi păstreze neafectată identitatea conştiinţei. Era în acelaşi timp o picătură, şi parcă totodată în mod tainic era ,,una cu oceanul”. Astfel el a învăţat că meditaţia profundă înseamnă totodată şi o respiraţie profundă şi naturală sau cu alte cuvinte, lăsarea liberă a fluxului şi a refluxului suflului.

El a mai învăţat de asemeni faptul că, deşi valurile erau nenumărate la suprafaţă, fundul oceanului rămânea în permanenţă liniştit. La puţin timp după aceea, el şi-a dat seama că la fel vin şi pleacă şi gândurile sale, dar că în profunzime în fiinţa sa, ceva etern şi indescriptibil (Spiritul Nemuritor) rămâne mereu imobil. Cu fiecare nouă zi de meditaţie profundă, tânărul nostru îşi pierdea complet identitatea cu ,,valurile” gândurilor, devenind tot mai mult una cu fundul cel nemişcat al oceanului. Acum el şi-a amintit cu încântare versurile care îi marcaseră adolescenţa: ,,Existenţa este precum o mare tulburată de valuri. Din ea, oamenii cei obişnuiţi nu percep decât valurile. Priveşte cu multă atenţie cum din profunzimile mării ţâşnesc clipă de clipă la suprafaţă nenumărate valuri, în timp ce ea rămâne ascunsă, dincolo de ele.” Acum, pentru el marea nu-i mai apărea a fi atât de ,,ascunsă”, unicitatea tuturor fiinţelor şi lucrurilor era mai evidentă, fără însă ca multiplicitatea să fie abolită. Fondul şi forma, conţinutul şi înfăţişarea, vizibilul şi invizibilul nu îi mai apăreau acum ca nişte contrarii absolute, ci pentru el, toate acestea începeau să se contopească în oceanul unic al vieţii.

Oare, se întreba el, la baza respiraţiei sale nu stătea acea Ruah sau pneuma sau Prana yoghinilor sau, cel mai simplu, respiraţia atotputernică a lui Dumnezeu?

,,Cel care îşi ascultă cu multă atenţie şi detaşare respiraţia – îi spuse atunci Părintele Serafim – nu este departe de Dumnezeu. Ascultă cu multă atenţie sfârşitul expiraţiei tale. Ascultă cu multă atenţie începutul inspiraţiei.” Punând cu fervoare în practică acest sfat, tânărul nostru realiză că într-adevăr, exista în aceste momente tainice de început şi de sfârşit o tăcere mai profundă decât fluxul şi refluxul valurilor, ceva care se asemăna cu Oceanul…»

(Scrieri despre isihasm – Jean-Yves Leloup)

Recomandări: AtlantisraCarlaColţu cu muzicăG1b2i3, Gabrielle, George,Ioan Usca, RagnarRemerRaRokssanaSchtielShaynaTheodoraVisualw

12 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

59 de principii ale profesorului de succes (41)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul consecinţelor logice

De multe ori, cadrele didactice acţionează greşit când încearcă să schimbe un comportament nepotrivit al elevilor. Elevii sunt atenţionaţi asupra conduitei negative, dar nu sunt preveniţi şi asupra consecinţelor neplăcute. De aici derivă: elevul poate considera că pedepsirea este nedreaptă sau exgerată în raport cu comportamentul său; cadrul didactic îl pedepseşte pe elev inutil, deoarece, în momentul în care o face, elevul nu mai poate schimba cu nimic desfăşurarea lucrurilor.

Elevii trebuie înştiinţaţi asupra consecinţelor negative pe care comportamentul lor nepotrivit le va produce chiar în momentul manifestării conduitei respective. În acest mod, dacă elevul continuă comportamentul incriminat, el ştie ce îl aşteaptă, aşa încât pedepsirea nu va mai fi o surpriză, ci o relaţie cauză-efect.

Consecinţele logice trebuie să fie văzute de către elevi ca o decizie liberă în ceea ce-i priveşte, şi nu ca o ameninţare, ca o impunere dezvoltată de către cadrul didactic. Este similar efectului de prevenire. De exemplu, dacă mergeţi la un restaurant şi chelnerul vă spune înainte de a vă servi că o să-i daţi bacşiş 15% din ce consumaţi, acest lucru o să vă creeze o stare de tensiune, deoarece ne place să credem că dăm acei bani pentru că aşa vrem noi. O asemenea perspectivă declanşează o rezistenţă psihologică puternică, indiferent dacă acel lucru ne face plăcere sau nu.

Dacă formularea consecinţelor logice sună ca o obligaţie formulată de către profesor şi nu ca o alegere liberă a elevilor, mecanismul acestui principiu poate să nu funcţioneze corect.

Şcoala trebuie să limiteze obligaţiile pe care le impune elevilor şi să le ofere acestora posibilitatea de a ajunge la aceleaşi rezultate dorite, prin propriile decizii.

Concluzie:

,,Încercaţi să evitaţi situaţiile în care îi obligaţi pe cursanţi să facă ceva. Folosiţi mai degrabă principiul consecinţelor logice pentru a ajunge la acelaşi rezultat pozitiv din punct de vedere didactic, fără însă a folosi demersul de obligare!

Recomandări: Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Ragnar, RemerRa, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Visualw

 

4 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie