A medita precum Iisus

A medita precum Iisus

«[…] Într-o bună zi, tânărul îl căută special pe părintele Serafim ca să-l întrebe: ,,Părinte, de ce nu mi-ai vorbit încă niciodată de Iisus? Care era rugăciunea Lui, forma Lui de meditaţie? În toate liturghiile şi slujbele eu ştiu că nu se vorbeşte decât despre El. În rugăciunea Inimii, aşa cum o descrie Filocalia, Numele Lui este adeseori invocat. De ce nu-mi spui nimic despre El?”

Părintele Serafim păru a fi foarte tulburat, ca şi cum tânărul i-ar fi cerut să-i dezvăluie cel mai intim secret al inimii sale. Cu cât mai mare este revelaţia dumnezeiască primită, cu atât mai mare este şi smerenia cu care ea poate fi transmisă altuia. Părintele Serafim îi mărturisi apoi că el însuşi încă nu se simţea atât de smerit pentru a-i putea comunica un asemenea secret: ,,Aceasta, să ştii că numai Duhul Sfânt te poate învăţa. Nimeni nu ştie cine este cu adevărat Fiul, decât Tatăl, şi nimeni nu ştie cine este cu adevărat Tatăl, decât Fiul şi acei cărora Fiul doreşte să li se reveleze (Luca, 10,22). Ajuns aici este necesar să ştii că trebuie să devii tu însuţi UNA (cu alte cuvinte să te identifici pe deplin) cu Fiul pentru a te ruga precum Fiul şi pentru a întreţine cu Cel pe care El îl numea Tatăl Său şi Tatăl Nostru aceleaşi relaţii de intimitate ca şi El, iar această împlinire nu poate fi decât opera Duhului Sfânt, care îţi va dezvălui atunci sensul tuturor cuvintelor  lui Iisus. Evanghelia va începe abia atunci să trăiască pe deplin vie în tine şi te va învăţa să te rogi aşa cum trebuie.”

Dar tânărul insistă să afle mai mult: ,,Bine – surâse bătrânul Serafim. Trebuie să ştii că a medita precum Iisus înseamnă să recapitulezi mai întâi foarte bine toate formele de meditaţie în care te-am iniţiat anterior.Trebuie de asemeni să ştii că Iisus a fost, este şi va fi în eternitate Omul Cosmic. El ştia să mediteze perfect precum muntele, precum macul, precum oceanul, precum pasărea. El cunoştea, desigur, şi meditaţia lui Avraam. Inima sa nu avea graniţe şi tocmai de aceea El îşi iubea până şi duşmanii, până şi călăii. Aminteşte-ţi că, fiind pe cruce, Iisus spune: ,,Iartă-i Tată, căci nu ştiu ce fac.” Ospitalitatea şi bunăvoinţa Sa erau egale faţă de toţi. El îi primea cu dragoste şi compasiune la El chiar şi pe bolnavi, pe păcătoşi, pe paralizaţi, pe prostituate, pe cei care aveau să-L vândă. Noaptea, El se retrăgea în singurătatea  Naturii pentru a se ruga şi atunci adeseori murmura plin de dragoste precum un copil: ,,Avva”, adică ,,Tată”… Ţi se poate părea ridicol să-L numeşti ,,Tată” pe Cel Transcendent, Infinit, de Nenumit, cel care este dincolo de toate. Şi totuşi, aceasta era rugăciunea principală a lui Iisus şi El spunea totul prin acest singur cuvânt. Cerul şi pământul fuzionau atunci pe deplin în El, datorită credinţei Sale imense. Dumnezeu şi omul nu mai făceau în acele momente decât una. Fără îndoială că trebuie să rosteşti cu o mare dăruire şi aspiraţie cuvântul ,,Tată” în liniştea nopţii, ca să înţelegi cu adevărat ce înseamnă aceasta… Astăzi, când în această lume relaţiile dintre părinte şi copil s-au schimbat atât de mult, încât în multe cazuri aproape că ele nu mai înseamnă nimic, puţini vor fi aceia care vor pricepe ce vreau să spun aici. Poate că acum, această imagine nu mai corespunde deloc realităţilor acestei lumi.

Tocmai de aceea am preferat să nu îţi spun nimic, să nu folosesc nicio imagine şi să aştept ca harul Duhului Sfânt să-ţi dăruiască sentimentele şi cunoaşterea tainică pe care le avea Iisus Hristos, astfel încât acest unic cuvânt ,,Avva” să nu iasă doar din vârful buzelor tale, ci în realitate să ţâşnească din profunzimile ultime ale inimii. Abia atunci tu vei putea înţelege cu adevărat ce înseamnă rugăciunea tainică şi meditaţia isihastă.”» 

(Scrieri despre isihasm – Jean-Yves Leloup)

Recomandări: Alice, Androxa, Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, Child again, George, Ioan Usca, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Visualw

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

12 răspunsuri la „A medita precum Iisus

  1. Pingback: Noaptea de decemvrie… « lunapatrata

  2. Pingback: 7 – Khiluk « O lume in imagini

  3. Pingback: miercurea fără cuvinte – 9 – frînturi dintr-o vară « Colţu' cu muzică

  4. Pingback: miercurea fara cuvinte – 33 – braduti de craciun « Rokssana's Blog

  5. Pingback: Senza parole « Ioan Usca

  6. Pingback: topul celor mai frumoase cîntece de Crăciun – etapa I (3) « Colţu' cu muzică

  7. Cat de potrivite sunt aceste fragmente acum, in prag de sarbatori…si oricand.
    O seara senina, Lili!

    Apreciază

  8. Poţi întreba cum se face un scaun, sau o masă, un lucru sau alt LUCRU, nu ceea ce ţine de interioritatea UNICĂ a fiecăruia. Noi nu suntem lucruri, obiecte, maşini sau unelte. Iisus putea să zică…fă aşa şi pe dincolo, précis, punctual. Dar n-a făcut-o Atunci ar fi devenit ca fariseii, EXPLOATATORUL celorlalţi. Dar Iisus IUBEA şi iubirea înseamnă LIBERTATE. Cum să o îngrădească Iisus “obligându-ne” să facem după cum zice EL ? Trebuie se fie DESCOPERIREA noastră, deoarece fiecare suntem UNICI, irepetabili. Iisus este degetul care arată direcţia…ATÂT. Restul este treaba TA. Dar noi am fost educaţi să n-avem încredere în noi. Niciodată nu am fost destul de buni pentru educatotii noştri(?). De fapt eram cu mult mai buni…eram iubitori şi inocenţi. Aşa că am ajuns nişte pomanagii, nişte cerşetori şi biserica prin reprezentanţii ei reprezintă interfaţa între noi şi noi(?!, între noi şi Divinitate…Dar ei sunt cum spunea Iisus…ca şi câinele din ieslea boilor…Nici el nu mânca, nici pe boi nu-i lasă…
    Biserica când se află înghesuită cu întrebări, ca să scape, o dă cu “taina”, cu Duhul, cu nevăzutul… In plus este bine sa nu stim prea multe, ca nu cumva să nu mai fie nevoie de ei, de preoţi, de mijlocitori.Desigur, nu putem şti totul, incognoscibilul rămâne de neatens, picătura nu poate cuprinde Oceanul, dar picătura va trebui să descopere SINGURĂ, prin forţele propri OCEANUL şi primul pas este ea insăşi. Iisus ne spune să ne folosim pentru aceasta TALANTUL, nu să cerşim sau să furăm talantul altuia…

    Apreciază

  9. Dar putem descoperi singuri Tainele. Eu mi-am dat, deja, răspunsuri. Preoții, cum spuneam, ar trebui să explice la alt nivel anumite lucruri. Dar nici ei nu știu răspunsuri.
    Eu cred că avem nevoie de ajutor pentru dezvoltare ,,spirituală”, n-o putem face singuri, iar înclinația spre acest lucru ne este dată sau nu. Și dacă nu ne este dată, trebuie să fim ajutați.

    Apreciază

  10. Sfantul Serafim… un urias al cucerniciei si intelepciunii…

    In aramaica , tata = „Abba” . Rusii il citesc pe b in v…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s