59 de principii ale profesorului de succes (49)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul autoevaluării

Stima de sine este ,,evaluarea pozitivă sau negativă pe care o facem propriei noastre persoane, este felul în care ne simţim faţă de noi înşine” (Jones).

Se observă că stima de sine este o rezultantă a două dimensiuni:

1)      modul în care cadrul didactic pretinde anumite aspecte (prin control, impunerea unor reguli, pedepsirea comportamentelor nepotrivite);

2)      cum reuşeşte el să înţeleagă necesităţile elevilor.

Cadrul didactic trebuie să aibă multe cerinţe în ceea ce-i priveşte pe elevi şi să urmărească modul în care acestea sunt îndeplinite , dar să le ofere şi înţelegere, căldură sufletească şi siguranţă afectivă. Cadrele didactice autoritare sunt prea stricte şi inflexibile, pe când cadrele didactice permisive oferă suport şi înţelegere, dar nu reuşesc să le impună elevilor destul de clar anumite limite.

Stima de sine a elevilor poate fi un indicator pentru succes sau eşec şcolar.

Cei care au un nivel scăzut al stimei de sine se dovedesc mai puţin capabili să-şi construiască obiective  care să-i ajute să-şi îmbunătăţească starea, în comparaţie cu cei care au un nivel ridicat al stimei de sine.

Cei din prima categorie depun mai puţin efort pentru a-şi menţine  starea pozitivă generată de un succes, dar se lasă copleşiţi de starea negativă produsă de un eşec mult timp după producerea acestuia. Persoanele cu o stimă de sine ridicată sunt capabile să întreţină starea pozitivă generată de un succes o perioadă mult mai lungă, trecând mai uşor peste eşecuri.

Mulţi elevi se văd pe ei înşişi într-o lumină mai favorabilă decât media, aceasta fiind o tendinţă general umană ca fiecare individ să vadă lumea în raport cu propria persoană, să-şi atribuie mai multe calităţi decât posedă de fapt şi să încerce să-şi construiască o imagine de sine confortabilă.

Alte cercetări au evidenţiat legătura dintre o stimă de sine înaltă bazată pe o supraevaluare a propriei persoane (efectul narcisismului) şi agresivitate. Adică persoanele cu stimă de sine înaltă tind să fie mult mai agresive decât  persoanele cu stimă de sine scăzută.

Elevul are rareori posibilitatea unei autoevaluări realiste, de aceea nota dată de cadrul didactic poate fi apreciată ca fiind injustă. O stimă de sine exagerată poate fi la fel de negativă ca şi un nivel scăzut de stimă de sine, deoarece stima de sine exgerată este extrem de instabilă. Astfel că, elevul trebuie condus spre autocunoaştere şi echilibrarea unei stime de sine pozitive, dar realiste şi stabile.

Pentru o evaluare cât mai corectă trebuie parcurşi câţiva paşi:

–      autocorectarea/corectarea reciprocă (cadrul didactic oferă baremul de corectare) – apare un moment de autonomie pentru elev, dezvoltă obiectivitatea, responsabilitatea şi o înţelegere mai profundă a procesului de evaluare;

–       autonotarea şi notarea reciprocă – elevul e pus în situaţia de a lua decizia acordării unei note, după ce şi-a corectat lucrarea; dacă el a înţeles legăturile dintre măsurare, apreciere şi decizie şcolară, trebuie apreciat şi chiar recompensat; notarea reciprocă reprezintă un moment de responsabilitate şi de identificare a elevului cu cadrul didactic într-un proces empatic important.

Concluzie:

,,Dezvoltarea autoevaluării la cursanţii dumneavoastră vă va da ocazia de a avea în elev/student un partener real în procesul de învăţământ şi va spori încrederea dintre cadrul didactic şi cursanţii săi.”

Recomandări: Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, Ioan Usca, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

7 răspunsuri la „59 de principii ale profesorului de succes (49)

  1. Pingback: Christoffer Wilhelm Eckersberg (2 ianuarie 1783 – 22 iulie 1853), pictor danez « my heart to your heart

  2. Pingback: Pe cine crede Cristian Diaconescu ca poate sa mai minta? « Hai ca se poate!

  3. Pingback: Pe o sa de cal maistru… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  4. Pingback: miercurea fara cuvinte – 36 « Rokssana's Blog

  5. Pingback: Pilda bănăţeanului milostiv « Ioan Usca

  6. Pingback: Pictorii iernii 2 « Mirela Pete. Blog

  7. Pingback: Christoffer Wilhelm Eckersberg (2 ianuarie 1783 – 22 iulie 1853), pictor danez | my heart to your heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s