Principiul schimbării (54)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul schimbării (educaţionale)

Educaţia a însemnat întotdeauna schimbare. Acest lucru presupune pregătirea elevilor pentru schimbare, înţelegerea mecanismelor schimbării comportamentale şi dezvoltarea de către cadrul didactic a unor strategii eficiente pentru a folosi schimbarea în folosul elevilor săi.

Educaţia permanentă atrage atenţia asupra greşelii pe care o face şcoala de a pune elevul în legătură doar cu ,,cunoscutul”, nu şi cu ,,necunoscutul”. Cu toate astea, literatura de specialitate a demonstrat rolul motivator al schimbării şi incertitudinii.

O schimbare în metodologia didactică poate fi un semn de întrebare, deoarece profesorul nu stăpâneşte încă noile condiţii, posibilitatea eşecului este mai mare şi investiţia de timp şi efort este mai ridicată. Există o singură situaţie în care o persoană doreşte să  schimbe ceva: atunci când poate profita de pe urma schimbării.

Adams a observat că există şapte paşi în preluarea unei schimbări de către indivizi:

  1. Imobilismul – individul începe să pună cap la cap informaţiile primite despre schimbare şi încearcă să înţeleagă fenomenul. Prima reacţie este aceea de şoc şi, posibil, de neîncredere, drept pentru care nu are nicio reacţie.
  2. Minimalizarea – după ce întregul tablou al schimbării se confirmă, oamenii încearcă să-l introducă în propriile puncte de referinţă (în vechiul mod de a proceda) şi astfel să minimalizeze efectul pe care schimbarea îl are asupra lor sau asupra grupului din care fac parte. În acest moment ei îşi vor spune că schimbarea ,,nu va ţine”.
  3. Depresia – când realitatea schimbării începe să producă efecte, oamenii pot trece prin sentimente de nefericire şi confuzie, se pot simţi neapreciaţi. Ei vor încerca să dea sens schimbării adaptând-o la propriile credinţe şi valori, pentru a-şi găsi locul în noua realitate. Tendinţa este de a simţi lipsa puterii şi controlului asupra situaţiei.
  4. Acceptarea – deşi nu ştiu ce-i aşteaptă, cursanţii acceptă realitatea ca fiind drumul pe care au pornit şi nu se mai pot întoarce.
  5. Încercarea – elevii încep să examineze căi de obţinere a performanţei în noile condiţii. Această etapă implică discuţii cu alţi colegi şi cu profesorul sau testarea unor materiale ori tehnici.
  6. Căutarea înţelesului – oamenii încep să înţeleagă noile condiţii şi observă cum le pot utiliza şi adapta mai bine situaţiilor de lucru. Este posibil să încerce în continuare să găsească modalităţi de lucru, până când se vor simţi gata să treacă la ultimul stadiu.
  7. Internalizarea – presupune că schimbarea a fost înţeleasă şi adoptată.

Prochaska şi DiClemente au construit un model cu următoarele etape:

  1. Precontemplarea – persoana nu are o intenţie imediată de a face schimbările necesare în comportamentul problematic. De exemplu, un elev care nu învaţă poate fi conştient că riscă să nu ia un examen important, totuşi nu este încă hotărât să se apuce serios de învăţat.
  2. Contemplarea – persoana a luat deja decizia de a schimba situaţia, dar pentru un moment definit în viitor (,,Mă apuc săptămâna viitoare de învăţat!”).
  3. Pregătirea – persoana face câţiva paşi în direcţia presupusă de schimbare (Elevul îşi pregăteşte manualele, caietele etc.).
  4. Acţiunea – elevul se apucă de învăţat.
  5. Menţinerea comportamentului – elevul continuă să înveţe sistematic şi evită să ajungă în situaţia critică.

E posibil ca profesorii să nu menţină suficient presiunea spre schimbare asupra elevilor şi nu le explică importanţa schimbării pentru ei. Dar pentru aceasta trebuie găsite motivaţii care să se potrivească modului de gândire şi percepere a lumii, corespunzător vârstei elevilor.

În ceea ce priveşte nonatitudinile, acestea apar acolo unde oamenii doresc să nu pară în ochii celorlalţi ca proşti, deşi nu au avut niciodată de-a face cu un anumit fenomen sau obiect – în discuţie. De obicei, această nonatitudine este imprimată de atitudinea percepută a persoanei de prestigiu sau a celorlalţi membri ai audienţei.

Pentru elev, cadrul didactic este o persoană de prestigiu, care are dreptul să-i pună întrebări elevului. Este importantă distincţia dintre informaţiile faptice (care pot fi reproduse ca atare) şi aspectele subiective  declanşate de atitudinea persoanei în cauză faţă de respectivele informaţii. Elevul îşi poate închipui că este de obligaţia lui să ştie despre ce este vorba şi să aibă o judecată de valoare legată de o anumită problemă şi poate confunda graniţa dintre informaţie şi atitudine. De aceea, cadrul didactic trebuie să chestioneze în profunzime măsura în care are de-a face cu o atitudine reală sau o nonatitudine. Nonatitudinea se bazează doar pe hazard, răspunsul dat neavând nicio valoare.

Oamenii sunt diferiţi  atât în ceea ce priveşte ritmul de învăţare, cât şi rezistenţa la nou. Nu toată lumea va îmbrăţişa imediat şi necondiţionat schimbările propuse.

Everett Rogers prezintă un ciclu al inovării care cuprinde cinci etape:

  1. Inovatorii – persoanele cele mai deschise la schimbare, care acceptă imediat şi entuziast schimbările propuse şi sunt ei înşişi iniţiatorii unor transformări.
  2. Cei care adoptă devreme schimbarea – le place schimbarea, dar nu în mod necondiţionat. Ei trebuie să vadă beneficiile  acestor schimbări, rezultatele preconizate, devenind apoi susţinători constanţi ai modificărilor propuse.
  3. Majoritatea care reacţionează repede – acceptă repede schimbarea, însă după ce observă că şi alte persoane au făcut acelaşi lucru.
  4. Majoritatea care reacţionează târziu – persoane cu o anumită rezistenţă la nou, mai conservatoare şi mai suspicioase. Vor aplica schimbarea abia după ce devine un standard.
  5. ,,Leneşii” – persoane rezistente la nou, cărora nu le place să aibă de-a face  cu lucruri care le scot din rutină. Vor aplica schimbarea doar dacă nu au încotro.

Concluzie:

,,Folosiţi schimbarea în avantajul dumneavoastră; pregătiţi elevii pentru schimbare şi faceţi din schimbare o constantă a demersului instructiv-educativ!”

În ceea ce priveşte acest subiect, iată câţiva prieteni care vă invită la… schimbare:

http://georgevalah.wordpress.com/2012/01/11/raed-arafat-candidat-la-presedintia-romaniei/

http://blogul-lui-ana.blogspot.com/2012/01/un-strop-de-moralitate-va-rugam.html

http://theodora0303.wordpress.com/2012/01/10/raed-arafat-a-demisionat-din-functia-de-subsecretar-de-stat-in-ministerul-santatii-pentru-ca-basescu-nu-ii-suporta-pe-cei-care-construiesc-pe-profesionisti-mai-este-ceva-de-distrus-in-romania/

http://teonegura.wordpress.com/2012/01/10/raed-arafat/#wpl-likebox

Recomandări: Androxa, Atlantisra, Carla, Child again, Clipe de Cluj, Colţu cu muzică, Deepiny, G1b2i3, Gabrielle, Ioan Usca, Mirela, Peter, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Theodora, Vizualw

Anunțuri

14 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

14 răspunsuri la „Principiul schimbării (54)

  1. Pingback: Moartea puiului de căprioară versus “Moartea căprioarei” « • Gabriela Elena •

  2. Pingback: Cerul care doare « Rokssana's Blog

  3. Pingback: The light inside…… « androxa

  4. Pingback: Ispita « Ioan Usca

  5. Pingback: Despre privatizari, cercetati penal, demisii, demiteri, amanari si rezistenta oamenilor cu studii superioare la reforma « Hai ca se poate!

  6. Pingback: Chitanta… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  7. Pingback: Broaştele care cer un împărat « Teo Negură

  8. Pingback: José de Ribera, Jean Béraud, John Singer Sargent, pictori nascuti in 2 ianuarie « my heart to your heart

  9. Pingback: 2 – Magic Fountain « O lume in imagini

  10. „Orice schimbare implica suferinta” spune filozofia orientala…
    Uneori, „a nu schimba” poate genera si mai multa suferinta!

    Apreciază

  11. Pingback: Hands….to feel….. « androxa

  12. childagain

    Schimbarea este un subiect dureros, pentru că poate afecta, sau nu, întreaga viață a cuiva. De fapt, și neschimbarea poate face același lucru, doar că pare mai comodă pentru unii oameni…

    Apreciază

    • Neschimbarea pare mai comodă dar consumă, poate nejustificat, mult timp (pierdut).
      Aici e vorba de obişnuirea cu apariţia noului destul de des, care dă o stare de tensiune propice învăţării (învăţarea sub tensiune e mai eficientă decât cea pasivă).

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s