Arhiva zilnică: 24/02/2012

Lorelei – Ionel Teodoreanu

Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra însoţită de un singur credincios a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un top purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări: răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus „cu-cu” la fereastră. Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acolo, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.
Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.

 

Mi-e inima sură ca o minge de sare lucrată în ocne. Cine nu cunoaşte truda şi setea închise într-un bulgăre de sare, să stea la o parte.

 

Dacă ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură.
De-ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii.
Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică.
Cânt răguşit pe sub ferestele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteraneeni.
Cânt cu inima întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi voi toţi bucuria şi durerea mea.

 

Mă numesc Lorelei. Legenda spune că am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufişul Paiurului pe coasta Mării Negre: numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primăvară şi s-a ţesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului; cu el îmi încing mijlocul şi mă duc.

Carmen, Carmen AmzaColţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela SavitskyGabrielle, Ioan Usca, Lolita, Mirela Pete, Max Peter, Ragnar, Robert N., Rokssana, Schtiel, Shayna, Vizualw

12 comentarii

Din categoria Capsule