Aparatul de vopsit suflete

,,Să mai amân o zi, se gândi Ana. Iarăşi o zi. O altă zi. Până când? Va trebui s-o fac. Nu se mai poate astfel. Şi totuşi, ar fi posibil să se schimbe ceva? Fără nicio intervenţie? Mă îndoiesc.”

Formă numărul.

– Aş dori o programare.

– Când, vă rog?

– Joi.

– La ce oră?

– La ora două.

– Sub ce nume?

– Ana Dinu.

– Vârsta?

– 38.

– Culoarea?

– Verde-deschis.

– Am reţinut. Joi, la ora două, Ana Dinu, de 38 de ani, culoarea verde-deschis.

– Mulţumesc.

– Vă aşteptăm.

Respiră uşurată. Spera să se termine. Să se elibereze. Din câte auzise, rezultatele erau miraculoase. Poate era doar publicitate. Poate minţeau. Poate, totuşi…

Sufletul ei era sfărâmat. Nu mai reuşea să se adune. Bucăţele mici din Sine se loveau de pereţii deznădejdii. Undeva, trebuia să găsească o metodă care să-i aline tortura conştiinţei. ,,E bine, nu e bine, dacă nu voi putea? Dacă cineva se va supăra? Dacă voi greşi? Dacă am greşit? Dacă…”

Asta trebuia să se termine. Gata. Joi.

***

Deschise poarta. Ieşi. Nu era nevoie să încuie. Zdreanţă păzea bine. O amintire, de la vechiul institut. O amintire grozav de simpatică: mirată şi zdrenţuită.  Mai era totuşi ceva, care-i smulgea un zâmbet în fiecare zi.

Însă mai era şi conştiinţa.

Dorinţa de a se elibera o făcu să grăbească pasul, să ajungă mai repede, deşi nu putea intra mai repede decât avea programarea. Timpul era o afacere exactă, fără compromisuri.

În subteran nu se auzeau decât paşi. Paşi de toate felurile. Niciun alt sunet. Era un dans de step grăbit, aritmic, fără muzică şi fără… suflet.

De o parte şi de alta a tunelului erau uşi cu diferite direcţii de parcurs. După zece minute de mers apăru o uşă mare, colorată în culorile curcubeului. Acolo era. Se îndreptă spre ea. Atinse micul ecran din mijloc. Uşa se deschise. Şovăi o clipă, apoi intră. Un hol larg, luminat vesel se întindea pe o lungime de un kilometru. Peste tot alte uşi, diferit colorate, indicau intrări, după programările făcute. Ana îşi găsi numele spre capătul  holului, la culoarea programată.

Nu mai putea da înapoi. Atinse micul ecran verde-deschis şi uşa se deschise. Intră. Era o cameră izolată, luminată bineînţeles, în verde-deschis. Pereţii nu aveau nicio nişă, nicio fereastră, o singură uşă. Sursa de iluminare era invizibilă. Nu era nimeni acolo. Se întrebă ce să facă. Imediat, o rază coborî spre ea, încercuind-o. Apoi dispăru. Iar gândi o întrebare: ce-a fost asta? O altă rază o învălui cu totul, ameţind-o.

Mai întâi, fusese scanarea. Toate trăirile negative fuseseră analizate. Apoi urmase dezinfectarea. O altă rază de lumină o învălui delicat, în întregime. Parcă-i intrase în minte, în inimă, în suflet. Nimic nu era şters. Totul se transformase. Amintirile erau acolo, dar nu mai erau ale sale. Nu le mai simţea dureros, le simţea străine. Trecuseră în conştiinţa colectivă? Iarăşi întrebare. Nu mai primi niciun răspuns. Asta a fost tot?

Nu… Deodată, ca şi cum ploaia şi vântul se abătuseră  peste spaţiul său interior, se simţi ştearsă, udată şi apoi uscată. Era curios cum putea simţi astfel. I se părea că face parte dintr-un text verde pe fond alb.

Se terminase.

***

Acelaşi hol lung, frumos luminat, cu uşi colorate după preferinţele clienţilor: verzi, albastre, roşii, portocalii, galbene, maro… de toate nuanţele, intensităţile, tonurile.

Verde.

Efecte fiziologice: scade presiunea sanguină, dilată vasele capilare.

Efecte psihologice: linişte, bună dispoziţie, relaxare, meditaţie, echilibru, contemplare, abundenţă de asociaţii mintale, de idei; culoare rece, plăcută, odihnitoare, liniştitoare şi calmantă; impresie de prospeţime; facilitează deconectarea nervoasă; senzaţie de depărtare în spaţiu.

Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: exprimă ,,elasticitatea voinţei”, concentrare, siguranţă, introspecţie, persistenţă, îndrăzneală, abstinenţă, autoevaluare.

Caracterizează tipul pasiv, defensiv, autonom, reţinut, posesiv, imuabil.

***

Drumul spre casă i se păru scurt, ar fi vrut să meargă mai mult, să vadă oamenii, clădirile, maşinile, aranjamentele florale, copacii… Toate acestea i se păreau acum interesante. Îi plăceau. Îi plăcea totul. De parcă era un nou-născut care acum descoperă lumea şi minunăţiile ei. Forme de toate felurile umpleau spaţiile din jur, culori şi sunete, chipuri şi uimiri… Totul, dar totul trebuia văzut, analizat, sintetizat, creat din nou! Ar fi cântat, dacă era singură. Putea să fredoneze încetişor… să nu se audă în jur.

În apropierea casei, îl auzi pe Zdreanţă lătrând. O cunoscuse? Grăbi pasul. Nu era lătratul pe care-l cunoştea. Anunţa ceva rău. Lângă poartă realiză că aceasta nu era cum o lăsase. Acum era întredeschisă. Zdreanţă se agita în lanţ altfel decât o făcuse vreodată. Încercă să-l liniştească. Dar el nu reacţionă pozitiv. Se gândi că schimbarea aplicată sieşi o făcea să aibă alt miros, poate altă structură? Se îndepărtă. O să-l convingă mai târziu. Dacă nu, o să-l câştige ca şi cum ar fi fost o străină. Cu mâncare şi blândeţe. Se apropie de casă. Şi aici, uşa de la intrare era întredeschisă. O uşoară teamă o cuprinse. Hoţi? Nu. Nu mai existau demult. Nivelul de trai era suficient de ridicat pentru toată lumea. Cleptomani? Puţin posibil. Multe deficienţe de ordin psihic fuseseră remediate sau chiar vindecate de când se inventase aparatul. Singurul neajuns era depistarea indivizilor cu probleme. Se puteau ascunde sau se puteau preface, neputând fi găsiţi decât atunci când se manifestau.

Acasă nu rămăsese nimeni. Cine a deschis uşa?

Intră cu o uşoară teamă dar şi plină de curiozitate. Se uită în sufragerie, în bucătărie, luă dormitoarele la rând, dar nu văzu nimic. Căută prin debarale, se uită chiar şi în frigider. Se încruntă. În bucătărie, Maria, fata ei, lăsase masa nestrânsă. Şi nişte haine înşirate peste tot,  prin camera sa. ,,Ea o fi lăsat uşile deschise, când a plecat în fugă la şcoală. Hm, o aşteaptă o muştruluială proaspătă!”

Se opri din căutare. Asta era explicaţia cea mai plauzibilă. Strânse sistematic hainele împrăştiate, apoi făcu ordine în bucătărie. Îşi aminti de Zdreanţă. Trebuia să-l hrănească. Luă o cutie cu mâncarea lui preferată şi ieşi în curte. Spera că o va recunoaşte şi se va linişti. Se apropie cu prudenţă. Zdreanţă mai lătră de câteva ori şi, la mirosul binecunoscut al mâncării, se potoli. În timp ce molfăia, mai mârâi de vreo două ori şi îşi ridică ochii acoperiţi de păr spre Ana. Scheună  ca şi cum ar fi recunoscut-o. S-a rezolvat şi asta.

Îşi luase liber de la institut, aşa că restul zilei îi aparţinea.

Ar fi vrut să stea numai în curte. N-o mai atrăgea interiorul. Nu avea chef de vizionare, de comunicare sau de informare. Voia să stea cu ochii la cer şi să privească, visând. Nimic altceva. Îşi analiză sentimentele: asta era schimbarea? Poate că da. În timp îşi va da seama mai bine. Zdreanţă o lăsase în pace. Dormea cu botul pe labe şi cu părul peste ochi. O pasăre vioaie râdea printre ramurile părului din curte. Aşa era trilul ei. Din depărtare se auzeau alte triluri. Multe şi variate. Unic pe pământ acest spectacol. Deodată, cu o viteză semnificativă, drăguţa pasăre o boteză din abundenţă. ,,Noroc”, se spune. ,,Noroc de mizerie”, gândi. Zdreanţă se trezi şi lătră. Apoi, pace.

Se pregăti să-l părăsească. La intrarea în casă, uşa era deschisă. Nu o închisese? Nu avea obiceiul să o lase deschisă. Schimbarea intervenise şi în conţinutul deprinderilor şi al obiceiurilor? Ciudat. Ea nu se percepea diferită.

Se uită în jur şi păşi peste prag. Înăuntru toate erau la locul lor. Totuşi…

Se duse întâi la baie să se spele de ,,norocul” primit de la pasăre. Apoi căută manualul. Acolo trebuia să găsească explicaţii. Încă mai existau scrisul şi cititul. Nişte activităţi  pentru care era recunoscătoare că se mai practică. I se potriveau. Răsfoi fişierul cu numele ,,Schimbări”. Află că  se puteau produce modificări de comportament, un management accentuat al gândurilor şi modelări de temperament. Şi o conştientizare mai accentuată a deprinderilor.

Mai citise manualul şi înainte, dar poate era ceva ce-i scăpase.

Se întoarse brusc. Nu văzu nimic. Simţea că e însoţită.

Apăru un nou fişier: ,,Efecte secundare”. Era sigură că nu exista atunci când căutase informaţii despre schimbare.

,,S-au semnalat situaţii deosebit de rare când pacienţii au suferit modificări majore de comportament, datorate  unor cauze necunoscute. Nu au mai putut fi vindecaţi”.

,,Sper că nu sunt un caz rar”, gândi Ana.

Aceeaşi senzaţie că mai era cineva acolo. Căută iarăşi prin toată casa. Nimic.

Afară începuse să se întunece. Maria trebuia să vină.

Se duse spre dormitor. Se uită atentă. Pe neaşteptate, în colţul mai îndepărtat zări o umbră. I se părea că e o umbră, dar nu distingea clar. Se îndreptă spre ea şi într-o secundă, o mogâldeaţă mică, neagră prinse contur. Stătea tremurând, chircită în colţ.

– Cine eşti?

Auzi doar un geamăt slab.

– Ce eşti?

O voce foarte slabă bâigui ceva.

Se apropiase destul de mult cât să vadă forma mogâldeţei. Făcu ochii mari. O umbră neagră, cu trăsăturile ei, ale Anei. Umbra se făcu şi mai mică acolo, în colţ.

– De ce te ascunzi? Vorbeşte! De ce ai înfăţişarea mea?

Îi răspunse cu o voce tremurată:

– Eu…sunt…tu…

– Poftim?!

– S-a întâmplat la dezinfectare. M-am desprins.

– De unde te-ai desprins?

– Din sufletul tău. Eu eram jumătatea negativă. Cu toate trăirile de coşmar care te-au făcut să alegi această intervenţie.

– Cum te-ai desprins?

– Nu ştiu. Ceva m-a smuls din întreg. M-am învârtit câtva timp prin cutia de dezinfectare şi, când intervenţia s-a terminat, am reuşit să ies. Apoi am ştiut drumul spre casă şi am ajuns aici. Nu m-a văzut nimeni.

– Dar tu poţi deschide uşa?

– Am reuşit cam greu. Nu ştiu să mă mişc prea bine. Nu mă simt bine. Nu ştiu dacă voi rezista astfel. Nu mai am echilibru. Desprinsă de tine trăiesc într-o tristeţe grea, de plumb. Şi cred că şi ţie o să ţi se schimbe starea de normalitate. Deocamdată te afli sub influenţa modificărilor psihice operate de aparat. Dar nu trebuia să se întâmple asta.

– Ştii dacă s-a mai întâmplat cuiva?

– Când am trecut prin cutia de dezinfectare  am mai simţit şi alte suflete. Puţine.

– Cu ele ce se va întâmpla?

– Va trebui ca alegerea lor să fie aceeaşi ca şi a mea: întoarcerea la sufletul din care ne-am desprins.

– Şi, modificarea intensităţii trăirilor va mai putea fi repetată?

– Nu cred. Există suflete care nu mai pot fi ,,vopsite”.

– De unde ştii toate astea?

– În aceeaşi cutie se aflau informaţii, reziduuri ale modificărilor scăpate din raza de învăluire.

– De ce nu mi s-au transmis şi mie aceste lucruri?

– Sunt informaţii secrete. Ar afecta rentabilitatea maşinăriei. Cine ar  vrea să rişte  propria dezintegrare psihică?

– Şi acum? Dacă eu am aflat?

– Trebuie să mergem înapoi.

– Şi până atunci, ce se va întâmpla?

– Vom vedea. Nu ştiu nici eu.

– Te-aş ruga să te ascunzi, să nu te vadă Maria.

– Desigur, gândesc la fel ca tine, doar că… mi-e frică… reprezint toate temerile şi coşmarurile pe care le-ai avut tu.

***

Îl auzi pe Zdreanţă lătrând bucuros. Venise Maria.

Erau doar ele două. Martin, tatăl Mariei murise din cauza unei boli incurabile. Se chinuise mult timp, încercase mai multe variante de tratament, dar nu s-a reuşit decât o prelungire a vieţii acestuia. Noua maşinărie nu vindeca şi organismul uman, putea să acţioneze doar asupra materiei invizibile a esenţei Omului. Paradoxal, nu? Dar beneficiile erau destul de mari. Se intervenea cu mult succes asupra agresivităţii. Ori, aceasta, întotdeauna ieşea la iveală. Mândria de a-i controla pe ceilalţi prin violenţă nu se putea ascunde. Trebuia s-o vadă lumea! Şi aşa, agresivii erau prinşi cu uşurinţă şi duşi la ,,aparatul de vopsit suflete”. De obicei, aceştia primeau culoarea albastră, care avea efecte calmante puternice.

Maria intră, după ce îl smotoci puţin pe căţel. Îl lăsă afară.

– Bună, mami! Ce faci? Te simţi bine?

– Bună, dragă. Da, mă simt bine. Cum a fost la şcoală? Ceva nou?

– Da. Am început un alt capitol la matematică.

– Şi, e greu?

– E un pic. Dar o să mai lucrăm.

– Ai nevoie de ajutor?

– Nu.

– Dar  la strâns masa şi aranjat hainele cred că ai maaare nevoie!

– Da, mami, cum zici tu.

– Hai, pregăteşte-te pentru masă.

– Acuşica, se maimuţări Maria.

Se duse ţopăind spre camera sa, unde-şi trânti geanta de şcoală. Apoi o luă spre baie fredonând ceva rap. Nu prea avea ,,ureche muzicală”, aşa că  rap-ul îl cânta cel mai bine. Dar ce contează! Importantă era dispoziţia ei de veselie.

Seara şi-o petrecură povestind noutăţile de la şcoală ale Mariei, visurile pe care ea dorea să şi le împlinească… şi altele asemenea.

,,Umbra” Anei se ascunsese pe undeva, prin vreun colţ întunecat al casei. Ana o căutase, dar n-o văzuse pe nicăieri. Într-un târziu, se duse să se culce şi ea.

Începu să viseze. Îl visă pe Martin într-o livadă cu pruni şi caişi înfloriţi, zâmbind fericit. Nu mai visase demult ceva frumos. Toate visurile ei erau coşmaruri de la moartea lui. De aceea dorise schimbarea. Se pare că aceasta avusese, într-adevăr, efect.

Deodată, spre dimineaţă, i se păru că aude un zgomot şi se trezi, speriată. Ascultă cu atenţie. Din camera Mariei răzbătea un fel de foşnet. O fi ,,umbra”? Apoi, Maria ţipă:

– Mami!!!

Alergă alarmată spre ea.

– Ce s-a întâmplat?

– Un coşmar groaznic! O umbră neagră care erai tu, venea spre mine, încercând să mă acapareze. Şi a dispărut… în mine!! Şi apoi, tot felul de imagini îngrozitoare mă cuprindeau, în valuri.

Strângând-o pe Maria în braţe, Ana înţelese. Avusese loc un transfer. Trăirile negative se integraseră într-un suflet nou. Unul nevopsit.

***

Negru.

Efecte fiziologice: repaus, reducerea activităţii metabolice.

Efecte psihologice: reţinere, nelinişte, depresie, introversie, înduioşare; impresie de adâncime, plinătate şi greutate.

Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: deces, tristeţe, doliu, sfârşit, singurătate, despărţire, moarte.

 

Recomandări: Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, George, Gabrielle, Ioan Usca, Mirela, Ragnar, Schtiel, Shayna, Vizualw

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria Proză

17 răspunsuri la „Aparatul de vopsit suflete

  1. Felicitari pentru scriitura si originalitate! Absolut superb textul tau!!!

    Apreciază

  2. Pingback: Messages « schtiel

  3. Efectele pozitive si cele negative care ne inconjoara zilnic ne afecteaza, de aceia trebuie sa stim cum sa facem sa stam mai departe de acele persoane care emit acea stare negativa plina de emotii si vibratii provocatoare de dezordine interioara.

    Un coşmar groaznic! O umbră neagră care erai tu, venea spre mine, încercând să mă acapareze. Şi a dispărut… în mine!! Şi apoi, tot felul de imagini îngrozitoare mă cuprindeau, în valuri.

    Strângând-o pe Maria în braţe, Ana înţelese. Avusese loc un transfer.
    Trăirile negative se integraseră într-un suflet nou. Unul nevopsit.

    Efecte fiziologice: repaus, reducerea activităţii metabolice.

    Efecte psihologice: reţinere, nelinişte, depresie, introversie, înduioşare; impresie de adâncime, plinătate şi greutate.

    Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: deces, tristeţe, doliu, sfârşit, singurătate, despărţire, moarte.

    Apreciază

  4. Pingback: Mugur alb, şi roz, şi pur… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  5. Pingback: Alonzo Cano (19 martie 1601 – 3 septembrie 1667), pictor spaniol « my heart to your heart

  6. Pingback: colţul cu rock clasic (16) « Colţu' cu muzică

  7. Pingback: Ice « O lume in imagini

  8. Pingback: Ziua porților deschise la Teatrul Național ”Lucian Blaga” « Clipe de Cluj

  9. Pingback: colţul românesc – 16 « Colţu' cu muzică

  10. Pingback: Ilustratori care îmi plac: Beatrix Potter « Mirela Pete. Blog

  11. Pingback: Ilustrații de Arhur Rackham « Mirela Pete. Blog

  12. Pingback: Magnolii roz în Grădina botanică. MFC « Clipe de Cluj

  13. Pingback: innerspacejournal

  14. Pingback: Alonzo Cano (19 martie 1601 – 3 septembrie 1667), pictor spaniol | my heart to your heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s