Calea rugăciunii – 10

Calea rugăciunii – 10

,,Întrebare: când ştie omul că inima sa a devenit pură? Răspuns: atunci când consideră că toţi oamenii sunt buni şi când nimeni nu i se mai pare impur şi murdar, atunci are cu adevărat inima curată…” (Isaac Sirul, Tratate ascetice, al 85-lea tratat)

…………………………………………………………………………………………….

Experienţa Transfigurării sau viziunea  luminii necreate este un element caracteristic al marilor sfinţi ortodocşi. Dar cum se transmite această experienţă? În umilinţă şi iubire, dar şi cu toată forţa certitudinii. Aşa ne relatează şi Motovilov, acest filozof din secolul al XIX-lea, care cu ocazia vizitei sale la marele stareţ Serafim de Sarov (1759-1833) l-a întrebat: ,,Cum putem fi siguri că suntem în Duhul lui Dumnezeu; cum aş putea recunoaşte în mine însumi, în mod sigur, manifestarea Sa?”

Călugărul Serafim nu-i răspunde printr-un discurs. El îl face să participe la experienţa sa, împarte lumina cu el. Iată transmiterea cunoaşterii: pătrundere, participare la o Prezenţă care îmbrăţişează sufletul şi trupul.

Iată un extras din ,,Convorbirile duhovniceşti ale sfântului Serafim”:

–         Prieten drag, amândoi suntem chiar în această clipă în Duhul lui Dumnezeu… de ce nu vrei să te uiţi la mine?

–         Nu pot să mă uit la tine, Părinte, i-am răspuns eu, ochii tăi scapără fulgere; faţa ta s-a făcut mai strălucitoare decât soarele şi mă dor ochii când te privesc.

–         Nu te teme, mi-a spus el, acum ai devenit la fel de pur ca mine. Acum te afli în plenitudinea Duhului lui Dumnezeu; altfel nu m-ai putea vedea aşa cum mă vezi.

Şi, aplecându-se spre mine mi-a şoptit la ureche:

–         Mulţumeşte-I Domnului Dumnezeu pentru infinita Sa bunătate faţă de noi. Aşa cum ai remarcat, nici măcar nu am făcut semnul crucii; a fost de ajuns să mă rog la Dumnezeu în gând, în inima mea, rostind lăuntric: Doamne, fă-l vrednic să vadă limpede cu ochii săi muritori această coborâre a Duhului Tău, cu care-i mângâi pe robii Tăi, atunci când binevoieşti să apari în faţa lor în lumina minunată a slavei Tale. Şi după cum vezi, prieten drag, Domnul a îndeplinit imediat această rugă a umilului Serafim…Cât de recunoscători trebuie să-I fim Domnului pentru acest dar nepreţuit dat nouă! Nici chiar părinţii din deşert nu au primit întotdeauna asemenea manifestări ale bunătăţii Sale. Să ştii că Graţia lui Dumnezeu – la fel ca o mamă plină de iubire pentru copilaşii ei – a binevoit să-ţi mângâie inima îndurerată, prin mijlocirea Maicii Domnului Însăşi… De ce dar, dragă prietene, nu vrei să mă priveşti în ochi? Priveşte drept, fără de teamă: Domnul este cu noi…

Încurajat de cuvintele sale, am privit şi am fost cuprins de o teamă plină de cuvioşenie. Închipuiţi-vă în miezul soarelui, în strălucirea razelor sale orbitoare de la amiază, faţa omului care vă vorbeşte. Îi vedeţi mişcarea buzelor, expresia schimbătoare a ochilor, îi auziţi vocea, îi simţiţi mâinile cuprinzându-vă umerii, dar nu vedeţi nici mâinile, nici trupul celui ce vă vorbeşte – nimic altceva decât lumina strălucitoare care se răspândeşte până departe, la câţiva stânjeni de jur împrejur, luminând prin strălucirea sa pajiştea acoperită de zăpadă şi fulgii albi ce nu se mai opresc…

–         Ce simţi? m-a întrebat Părintele Serafim.

–         O fericire nesfârşită, i-am spus eu.

–         Dar ce fel de fericire?  De care anume?

–         Simt, am răspuns eu, aşa o linişte, aşa o pace în suflet, încât nu găsesc cuvinte spre a o exprima.

–         Aceasta, dragă prietene, este pacea de care vorbea Domnul când le-a spus ucenicilor ,,Vă dărui pacea Mea”; pacea pe care lumea nu o poate da…; ,,pacea care întrece orice minte”. Ce altceva mai simţi?

–         O bucurie nesfârşită în inima mea.

Şi Părintele Serafim mi-a mai spus:

–         Când Duhul lui Dumnezeu se pogoară asupra omului şi-l învăluie în plenitudinea prezenţei Sale, atunci sufletul e copleşit de o bucurie de nedescris, căci Sfântul Duh umple de bucurie tot ce atinge… Dacă premisele bucuriei viitoare ne umplu deja sufletul cu o astfel de dulceaţă, cu o astfel de veselie, ce vom mai spune despre bucuria care-i aşteaptă în Împărăţia cerească pe toţi cei care plâng aici, pe acest pământ? Şi tu, prietene, ai plâns în timpul vieţii tale pământeşti, dar uite ce bucurie îţi trimite Domnul pentru a te mângâia încă de pe acum.

Atunci, această bucurie pe care o simţim în aceste clipe, scurte şi trecătoare, va apărea în deplinătatea ei, copleşindu-ne fiinţa cu dulceţi de nedescris pe care nimeni nu ni le va putea lua. (Teologia mistică a Bisericii Orientale)

………………………………………………………………………………….

În acest context, a transmite cunoaşterea înseamnă a dărui din propria viaţă, a împărtăşi lumina. Înseamnă a fi ,,părinte” în sensul propriu al termenului. Înseamnă a zămisli un altul întru Unica Filiaţie şi întru Unicul Fiu, care este în noi toţi, înseamnă a deveni ,,Unul din Sfânta Treime”.

Numai Dumnezeu e Stăpânul. Numai Dumnezeu e Tatăl.

Evanghelia spune clar: ,,Nu numiţi pe nimeni Doamne sau Tată”. Orice paternitate înseamnă participare la Paternitatea lui Dumnezeu. Această paternitate nu este decât o reflexie a inefabilei iubiri şi a inaccesibilei lumini a Celui care este ,,mai mult ca fiinţă”. Apofaza, în sensul de mister, conduce credinciosul la starea de umilinţă şi în acelaşi timp la transfigurarea întregii sale fiinţe în lumină şi iubire.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Clipe de ClujColţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw.

Anunțuri

10 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

10 răspunsuri la „Calea rugăciunii – 10

  1. Pingback: Clubul de folk (4)… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  2. Apofaza, în sensul de mister, conduce credinciosul la starea de umilinţă

    Evanghelia spune clar: ,,Nu numiţi pe nimeni Doamne sau Tată”

    Dupa doua mii de ani de doctrina fortata nu a functionat si nu va functiona forta de a inpune o viziune venita dintr-o lumea salbatica din Orient.
    Genocidul a fost creat de acesti religiosii care si-a ucis jumatate din propria sa populatie cind a sosit cu poruncele lui Dumnezeu.Acel Dumnezeu care pedepseste si omoara nu face parte din lumea mea si cred caci multi i-si dau seama caci au fost mintitii si fortatii sa creada in ceva sfint si divin care aduce moarte in rindurile sale.

    Apreciază

  3. Aici nu este vorba de acei religioşi… Aici se vorbeşte de sfinţii care au descoperit transfigurarea divină. Se asociază elementele: umilinţă – transfigurare – lumină – iubire. E o mare diferenţă… Aici sunt cei care au ajuns să considere că toţi oamenii sunt buni, fără excepţie.

    Apreciază

  4. Pingback: MFC (12) « Ioan Usca

  5. Pingback: picătura de suflet – 62 « Colţu' cu muzică

  6. Pingback: Ziua Internaţională a Poeziei si alte evenimente ale zilei de 21 martie « my heart to your heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s