Rugăciunea tuturor simţurilor – 4

Atingerea

Auzul şi văzul ne menţin în preajma lui Dumnezeu, dar prezenţa nu se transformă în îmbrăţişare decât prin atingere. De altfel, aceasta este succesiunea indicată de sfântul Ioan în prima sa Epistolă, ca şi cum uzul fiecărui simţ ar manifesta un anumit grad de intimitate cu Cuvântul Vieţii:

,,Ce era de la început,

ce am auzit,

ce am văzut cu ochii noştri,

ce am privit

şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii,

şi Viaţa s-a arătat

şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim” (I Ioan 1, 1-2)

Ceea ce auzim, vedem sau atingem, precizează sfântul Ioan, este ,,ceea ce este de la începuturi”. Noi nu avem nimic de adăugat, nimic de inventat; trebuie doar să ne aplicăm simţurile noastre la ceea ce este, pentru ca ,,acesta” să se poată manifesta.

Uneori, atingerea sperie, ca şi cum s-ar raporta la o senzorialitate mai densă decât cea a Auzului sau a Văzului, mai ataşată de materie, de caracterul grosier al lucrurilor.

În rugăciune, urechea devine capabilă să audă neauzitul, iar ochiul – să vadă nevăzutul. Oare rugăciunea nu face şi Atingerea capabilă să simtă neatinsul, spaţiul din sânul suprafeţei? Să ne amintim de experienţa lui Teilhard de Chardin, când a strâns în pumn o bucată de metal; aceasta a fost prima lui ,,senzaţie a lui Dumnezeu” – un infinit s-a făcut simţit în acea infimă bucăţică de univers…

,,Dacă aţi şti ce profundă este pielea”, spunea şi Paul Valéry. Da, însă depinde cum o atingi… Există persoane care ne ating ca o scoarţă de copac, iar altele ne fac să ne înfiorăm până în străfundurile fiinţei. Există mâini care ne strivesc, care ne fac să ne simţim ca nişte obiecte, ca nişte animale, şi există mâini care ne liniştesc, care ne vindecă şi uneori chiar ne îndumnezeiesc (a se vedea, de pildă, practica impunerii mâinilor, ca mijloc de vindecare dar şi ca mijloc de transmitere a graţiei).

Cei din vechime vorbeau adeseori despre rugăciunea mâinilor, referindu-se la muncă, dar oare mâinile nu se roagă decât atunci când muncesc? Oare nu se pot ruga şi când mângâie, adică atunci când devin sălaşul iubirii şi al respectului, fiind astfel ,,spiritualizate”?

Rugăciunea Atingerii este rugăciunea unui trup care nu se cramponează, care nu se încolăceşte ca un laţ în jurul celuilalt. A-L atinge pe Dumnezeu, sau a ne lăsa atinşi de El, nu înseamnă a ne simţi striviţi, ci a ne simţi învăluiţi de spaţiu. Dumnezeu nu ne sufocă niciodată.

Rugăciunea este o îmbrăţişare care ne face liberi.

Nu ne rugăm cu pumnii strânşi, nici cu ghearele, nici cu lipici în vârful degetelor…

Nu ne putem ruga decât cu braţele deschise, cu palmele oferite ,,Ţie Doamne”.

 (Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Child again, Gabriela Savitsky, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Schtiel, Shayna

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

3 răspunsuri la „Rugăciunea tuturor simţurilor – 4

  1. Mă gândesc că, uneori Dumnezeu ne atinge prin cei care ne iubesc, cei care ne ating sufletele

    Apreciază

  2. Pingback: Arde-o la pingea… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s