Rugăciunea tuturor simţurilor – 6

Mirosul

După îmbrăţişare, trupul celuilalt a lăsat asupra trupului nostru un pic din parfumul său, şi putem astfel rămâne mult timp parcă învăluiţi de prezenţa lui… Din nou, metafora iubirii pare mai potrivită decât cea conceptuală pentru descrierea trăirii corespunzătoare acestei forme de rugăciune: ,,Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.” (Cântarea Cântărilor 1, 13).

Nu există imagine mai frumoasă, vor spune asprii părinţi ai deşertului, pentru a descrie cele mai înalte culmi ale rugăciunii inimii. Prezenţa lui Dumnezeu ne impregnează atunci atât înăuntru cât şi în afară, şi toate faptele noastre sunt precum aura parfumată a lui Hristos Cel viu în noi…

În legătură cu versetul 1,11 din Cântarea Cântărilor: ,,Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă”, Zoharul afirmă: ,,Regele Îl desemnează pe Cel Sfânt, binecuvântat fie El”; ,,la masa mea” desemnează omul iubitor de Dumnezeu şi care merge pe calea cea dreaptă, om în care Domnul Şi-a făcut lăcaş; ,,nardul meu a revărsat mireasmă” desemnează faptele bune ale omului (I, 56 b).

Poate că mirosul este simţul nostru cel mai subtil, dar şi cel de care lumea contemporană pare a se teme cel mai mult, dacă e să ne luăm după succesul deodorantelor… (sau poate că lumea şi-a pierdut mirosul bun de odinioară?) Parfumul cuiva este taina sa, ,,esenţa” sa, şi se spune despre cineva, în mod pe cât de semnificativ pe atât de iraţional: ,,nu-mi miroase a bine”.

În domeniul rugăciunii, fenomenele manifestării unor parfumuri aşa-zis ,,supranaturale” nu sunt deloc rare. Să ne gândim doar la ce pot trăi uneori credincioşii care se roagă la biserica Notre-Dame-du-Laus; Fecioara Maria îşi manifestă prezenţa printr-un parfum care nu seamănă cu niciunul dintre cele pe care le putem găsi în flacoanele scumpe din magazinele noastre.

Sfântul Serafim de Sarov îşi iniţiază prietenul, pe Motovilov, în rugăciunea în Duh, prin manifestarea nu numai a unei păci foarte profunde şi a unei blândeţi extraordinare, ci şi prin parfumul său.

De altfel, nicio tradiţie nu ignoră puterea tămâiei. Rolul său este cu adevărat acela de a ne face să pătrundem într-o nouă stare de conştiinţă, de a ne trezi faţă de frumuseţea Prezenţei. Atunci nu ne mai putem dori să auzim nimic, ci doar să închidem ochii, ,,doar să respirăm”, iar în fiecare inspiraţie să simţim cum în tot corpul nostru se difuzează prezenţa Celui Viu.

A-ţi răspândi parfumul simbolizează, de asemenea, actul prin care te încredinţezi cu totul lui Dumnezeu în rugăciune. Este actul de iubire prin excelenţă; să ne gândim la Maria Magdalena la picioarele lui Iisus.

Când rostim, la unison cu Psalmul: ,,Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta”, aceasta înseamnă că ne încredinţăm lui Dumnezeu ,,atât în esenţa noastră, cât şi în existenţa noastră”. De acum, totul Îi aparţine, la fel cum bobul de tămâie aparţine flăcării.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

 Recomandări: G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Schtiel, Shayna

Un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Un răspuns la „Rugăciunea tuturor simţurilor – 6

  1. Pingback: Parfumul salcâmilor în floare « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s