Sfaturi pentru părinţi – 5

Pentru a încadra un copil în mediul exterior, trebuie să i se fixeze un număr de limite, în interiorul cărora să se construiască. Aceste limite sunt asigurătoare şi îi transmit valorile determinante pentru a câştiga abilităţi şi pentru a trăi fericit alături de alţii. Copilul trebuie să înţeleagă că libertatea sa se opreşte acolo unde începe libertatea celorlaţi şi să o respecte. Este sarcina părinţilor să-l înveţe asta; şcoala va putea urma aceeaşi direcţie. Este, de asemenea, important să i se dea copilului responsabilităţi pe măsura lui: astfel, i se comunică faptul că poate fi util pentru bunul mers al familiei şi că se poate conta pe el, aşa cum şi el poate conta pe familie.

A-l face să-şi asume consecinţele actelor sale înseamnă să se insiste asupra direcţiei pe care trebuie să o urmeze, în interiorul limitelor care îi sunt impuse acasă, la şcoală şi în societate.

Disciplina, adică impunerea unui minim de reguli, este necesară dezvoltării copilului, în măsura în care ea nu devine un abuz de autoritate.

***

Dreptul la reuşită

Se ajunge uneori ca înşişi copiii, în mod inconştient, să-şi refuze dreptul de a reuşi la şcoală. De fapt, pentru unii, simplul fapt de a fi ,,capabil” să înveţe este dificil de asumat, ţinând cont de legăturile relaţionale pe care învăţarea le impune în echilibrul emoţional al familiei. Copiii care prezintă, totuşi, capacităţi intelectuale normale sau superioare, pot trăi la şcoală eşecuri repetate. Nu manifestă nici interes, nici curiozitate intelectuală pentru ceea ce sunt învăţaţi, cu toate că testele efectuate nu lasă să se întrevadă niciun deficit cognitiv. Aceşti copii au înţeles foarte devreme neplăcerile pe care le-ar putea provoca familiei dacă ar reuşi acolo unde alţi membri au eşuat. Mecanismele de inhibiţie intelectuală care paralizează procesele gândirii, precum şi plăcerea pentru ansamblul lumii exterioare – sunt activate în mod inconştient pentru a păstra un anume echilibru în familie.

Cuplurile de gemeni, de exemplu, pot avea unul dintre copii cu mari dificultăţi de învăţare. În asemenea cazuri se ajunge frecvent în situaţia în care, chiar dacă ei au profiluri cognitive diferite, îşi nivelează randamentul şcolar.

De exemplu, dacă unul prezintă un deficit specific în ,,instrumentele de învăţare” şi celălalt va învăţa mai puţin bine, fără să existe vreo explicaţie cognitivă obiectivă. Pentru primul copil este posibil să se stabilească un plan de intervenţie destul de clar dar, pentru al doilea lucrurile stau cu totul altfel, pentru că ipotezele care explică eşecurile succesive nu se găsesc în sfera cognitivă. Dacă loialitatea este binecunoscută în cuplurile de gemeni, se ştie şi că nu este simplu pentru unnul dintre ei să reuşească atunci când celălalt eşuează.

Acest tip de inhibiţie serveşte adesea, la evitarea angoasei care apare dacă disocierea dintre fraţi se actualizează. În asemenea situaţii, numai ajutorul psihoterapeutic sau psihopedagogic şi familial permite fiecăruia să-şi pretindă locul în lume, fără ca aceste conflicte să însemne un handicap prea mare în viitorul acestor copii.

Uneori se observă acelaşi fenomen de inhibiţie la unii fraţi, fără ca aceştia să fie gemeni. Astfel, prezenţa în familie a unui copil handicapat intelectual atrage după sine şi la ceilalţi copii dificultatea de depăşire; şi asta, mai ales dacă cel cu probleme este mai mare. De asemenea, în familiile în care unul dintre copii întâmpină dificultăţi grave de învăţare, este unori dificil pentru cei care vin după după el să accepte că pot reuşi. Inegalităţile care se observă între potenţialele copiilor din aceeaşi familie pot provoca tensiuni dificil de suportat; ele au repercusiuni asupra celorlalţi membri ai familiei.

Această inhibiţie a capacităţilor intelectuale, care atrage un anume contrast între potenţialul copilului şi randamentul lui, ia, uneori, forma unei inhibiţii a capacităţilor sale de a produce. Astfel, în timp ce unii învaţă puţin, alţii reuşesc să înveţe, dar nu le permit adulţilor să le evalueze performanţele. În această situaţie nevroza eşecului se traduce prin inhibiţie care conduce şi ea la eşec. Unii copii nu fac ce li se cere sau nu răspund la examenele scrise; alţii îşi uită temele acasă, le pierd sau le rup după ce le termină. Deşi sunt capabili să înveţe, comportamentele lor conduc spre eşecuri repetate, spre reuşite modeste sau chiar la distrugerea sistematică a rezultatelor, uneori obţinute cu mare greutate. Aceste comportamente dovedesc dificultăţile copiilor de a reuşi, în pofida potenţialului pe care îl au. În acest caz, performaţa este variabilă în timp, dar inhibiţia apare de fiecare dată când folosirea potenţialului intelectual are o foarte mare importanţă în viaţa relaţională.

***

Este destul de uşor să fie depistaţi copiii care, inconştient, nu folosesc din plin potenţialul pe care îl au pentru a învăţa. În general, în prima fază a dezvoltării lor, aceştia se desfăşoară normal, chiar strălucitor, dar, ulterior, îşi pierd interesul pentru învăţătură şi încearcă să eşueze acolo unde deja şi-au manifestat capacităţile. Aceşti copii sunt adesea trişti şi puţin deschişi la nou. Dimpotrivă, în mod paradoxal, se arată interesaţi să-i ajute pe cei mai mici, cale prin care, adesea, este posibil să-şi recapete pofta de învăţătură. Nu le place să primească, dar, de multe ori, sunt gata să facă servicii.

Este important ca părinţii să observe când copilul prezintă asemenea simptome de inapetenţă intelectuală şi de atitudini care duc la eşec.

Ataşamentul, siguranţa, autonomia, încrederea şi respectul de sine se numără printre fundamentele identităţii fiecărei persoane. Inteligenţa copiilor şi capacitatea lor de a învăţa la şcoală sunt mai mult sau mai puţin ,,utilizabile”, în funcţie de cât de bine sunt înscrise aceste fundamente în personalitatea copilului.

(Marie-Claude Béliveau – Necazurile micului şcolar)

Recomandări: G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Shayna.

Reclame

9 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi

9 răspunsuri la „Sfaturi pentru părinţi – 5

  1. Perfect de acord cu ”ataşamentul, siguranţa, autonomia, încrederea şi respectul de sine ”, inclusiv la cei…mari.
    Foarte interesant articolul, avem multe de invatat.
    Un sfarsit de saptamana frumos!

    Apreciază

  2. Pingback: Charles Courtney Curran (1861 – 1942), pictor american « my heart to your heart

  3. Nu prea stim sa observam ca sa ajutam pana nu e prea tarziu.
    Un weekend minunat!

    Apreciază

  4. Pingback: Nono « Ioan Usca

  5. Pingback: N-am sa va spun… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  6. Pingback: Obişnuitul de azi – Internet şi carte prin Biblionet « bibliodevafiliala3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s