Pădurea de salcâmi

Era aproape. Mersese câteva ore bune, după indicaţiile primite şi acum simţea deja mirosul.

Lăsă maşina la câteva sute de metri de pădure. Voia să inspire… I se păru că aude un zgomot, făcut de o altă maşină. Se retrase spre marginea drumului. Prefera singurătatea. Se uită în urmă dar nu văzu nimic. Poate i s-a părut? O uşoară îngrijorare o cuprinse. El… ştia?

Urma să-l întâlnească pe undeva, pe la mijlocul pădurii… Dacă îl urmărise cineva? De câţiva ani i se făceau tot felul de şicane. Fusese implicat într-un experiment secret şi se retrăsese după ce a aflat care este scopul acestuia. Însă aveau nevoie de el în viaţă…

Mai erau vreo sută de metri. Pădurea se vedea ninsă de flori, până la mijloc. Inspiră adânc. El era acolo. Îl simţea. Dar mai simţea ceva… O prezenţă străină, oarecum ostilă. Grăbi pasul. O alee largă se deschidea spre interior. Avea vizibilitate. La intrare, doi salcâmi bătrâni se aplecau într-un salut de bun venit.

Voiau să ducă proiectul până la capăt, împreună. Acolo, în miresmele liniştitoare. Era una dintre condiţii. Dar sperau să nu fie descoperiţi. Şi ceilalţi încercaseră acel experiment, însă în scopuri negative. Rezultatele au fost câteva sinucideri ale celor implicaţi. El se retrăsese la timp.

Găsiseră singura soluţie de a fi împreună, de a scăpa de atacurile diverse ale sistemului.

Intră. Mirosul era deosebit. Efectul de calmare începea să se simtă. Păşea peste frunze uscate. Petece de iarbă verde apăreau din loc în loc. Se apropia de locul de întâlnire. Dacă ar fi fost urmărită, ar fi auzit paşii datorită frunzelor uscate. Nu se auzea nimic. Doar propria-i respiraţie. Simţea şi respiraţia lui, de câte ori inspira. Erau aproape unul de celălalt.

Îl zări, în sfârşit. Ducea cu el un aparat de acordare la frecvenţele timpului. Amândoi zâmbiră. Era momentul.

Se retraseră în interiorul pădurii părăsind aleea. Era ceva mai puţină lumină acolo. Se uitară în jur. Părea că n-ar fi niciun pericol. Se aşezară. Puteau începe.

***

Se trezi în mijlocul unei păduri… o specie necunoscută de copaci. Semănau cu salcâmii, dar aveau flori care atârnau până la pământ, ca nişte ghirlande albe. Şi mirosul era asemănător, dar… mai plutea ceva în aer… Inspiră cu nesaţ sperând să o simtă pe ea. Însă… nimic. Se uită puţin uimit la ceasul mare pe care îl avusese şi dincolo: i se citi dezamăgirea pe faţă. Coordonatele timpului nu fuseseră respectate întocmai. O mică eroare: ea urma să vină… după douăzeci de ani.

Povestea a început la Mirela.

Invitaţi: G1b2i3, George, Ioan Usca, Robert, Shayna  şi oricine doreşte.