Rugăciune pentru binefăcătorul tău

 

Dumnezeule al dragostei, Ţie sunt dator a-Ţi mulţumi pentru dulcele simţământ al dragostei şi ocrotirii,  de care mă bucur. O, Cel ce eşti izvorul tuturor bunătăţilor, revarsă binecuvântarea şi binefacerile Tale peste acela pe care inima mea îl cinsteşte şi îl iubeşte, peste robul Tău (numele). Apără-l de toate primejdiile ce bântuie viaţa muritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lui întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor şi ai suferinţelor din viaţa lui. Umple inima lui de bucuria mântuirii Tale, povăţuieşte-i paşii pe căi drepte, în scopul mântuirii şi al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele suferinţe să-i înnoureze fruntea şi să-i amărască inima. Nenorocirile lui să nu fie jertfă întristărilor. Fă ca fiecare din zilele lui să fie frumoasă zi de primăvară, viaţa lui să se asemene unui râu limpede şi lin, ce curge prin grădini înverzite şi pline de flori. Iar dacă va fi ameninţat de nenorocire, fii apărătorul şi ocrotitorul lui, precum el este apărătorul meu.

Ori în ce parte va merge sau se va afla, umbreşte-l cu bunătatea şi apărarea Ta. Dă-i, Dumnezeul meu, toate plăcerile şi toate bucuriile iertate muritorilor care păzesc poruncile Tale şi fac bine aproapelui lor. Îngerul Tău cel bun să-l însoţească şi să-l păzească în toate zilele lui şi, după o viaţă lungă, plină de binefaceri şi fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătăţile Tale cele fără de sfârşit, gătite tuturor celor ce lucrează virtutea. Amin.

Reclame

15 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

15 răspunsuri la „Rugăciune pentru binefăcătorul tău

  1. Eda

    Foarte speciala rugaciunea…
    Doamne ajuta !

    Apreciază

  2. Pingback: “Si intreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?”… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  3. Pingback: MFC 26 « Ioan Usca

  4. Pingback: Nono « Ioan Usca

  5. Pingback: Happy Weekend! (ediția a 15-a) « Mirela Pete. Blog

  6. Pingback: O poveste parfumată cu flori de câmp « Mirela Pete. Blog

  7. Pingback: Muzică de vacanță « Mirela Pete. Blog

  8. Sa luat si continuat viziunea Egypteana in versiune Judaica cu protocol financiar,nu degeaba Evreii sint oameni de afaceri care vind promisiuni de toate felurile sa cistige banutu,in rest este vrajeala si dictatura emotionala.

    Apreciază

  9. De ce dictatură emoţională, dacă doreşti ca unui om drag să-i fie bine? Eu o văd ca pe o direcţionare a energiei pozitive către acesta.

    Apreciază

  10. Multi doresc binele poporului, in realitate Comunismul a creiat o nenorocire omorind in numele binelui, sute de milioane de persoane nevinovate,religiosi au facut la fel omorind in numele unei persoane care a dorit sa ajute poporul sau, Israeliti de la sclavia Romana.Binele nu se impune,ci se daruie ca o mama dinduii viata copilului sau,in rest doctrinele sint trecatoare lasind doar amintiri de o civilizatie salbatica care a distrus in numele altuia oameni nevinovaticu sutele de milioane.

    Apreciază

  11. Desigur că ne dorim ca altfel să fie pe Pământ…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s