Arhiva zilnică: 12/07/2012

Exerciţiu de înţelepciune

,,Sarmise getusa – “cuprinderea geţilor” … care nu era cetate (dava) de luptă ci oracol sfânt şi loc de rugăciune şi învăţare a regulilor, precum şi de şedere a conducătorului peste tot neamul trac. Acolo, în adunarea cea mare, tarabostes (bos – conducător ţară) veneau să asculte murmurul descântecelor preoţeşti şi porunca ce se hotăra era una pentru toţi dochii … Şi numai Zamolxos îi vedea din cerul albastru şi senin ca un soare dătător de înţelepciune şi sănătate … El, Zamolxos era stăpânul celor ştiute din strămoşie, al liniştii din suflet şi râsului bun, destrămătorul minciunii şi găsitorul de leacuri vindecătoare … De aceea l-au iubit şi l-au înălţat, să le fie deasupra … Că ce loc e mai liber ca cerul şi mai înmiresmat ca văzduhul ? …

Toate acestea … sunt scrise în iarba şi frunzele codrului din vatra cetăţii, iar pietrele şi coloanele rămase sunt martore că aşa este … “(George Valah)

Respiraţia lui … Dumnezeu !

Postat: noiembrie 28, 2009 | Autor: George Valah 

Întâi de toate cred că ar trebui să redefinesc: într-un Univers în care există o entitate coordonatoare  – Dumnezeu – nu poate exista… dezordine !

Cu atât mai mult apare relativitatea înţelegerii omeneşti asupra a ceea ce ne înconjoară… Din punctul meu de vedere, Big Bang… nu există. În fond, e vorba doar de … distanţa între elementele componente ale UNU – lui care aparent s-a modificat …  Asta face ca UNU să fie …  MAI MULŢI?  Mă îndoiesc … Tot UNU a rămas! Iar dacă spaţiul şi timpul sunt relative şi depind de punctul de observaţie şi de observator, aşa cum a demonstrat Einstein… lucrurile devin şi mai … simple. Nimic nu se câştigă, nimic nu se pierde, totul se transformă… Deci, viaţa nu apare  sau dispare, ci se poate manifesta în mod diferit. Nu văd nicio contradicţie… Poate pentru nereligioşi este necesară o delimitare în timp a fiecărui element din Univers: când începe ? Ca să ştim  când se termină … Dar în varianta Pantocreaţiei – nu mai există nimic în afara Creatorului… Nihil Sine Deo… Iar viaţa… este atributul absolut al Creatorului, fără de care nimic nu ar fi putut exista sau ordona…Deci ce e viaţa… ar fi şi întrebarea … din ce e alcătuit  Dumnezeu ?

Noi,  Big Bang …o respiraţie a lui … Dumnezeu … 

20 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune