Pădurea de lângă noi

Mergeam îngândurată pe poteca ce începuse de lângă ultima fâneaţă din şirul celor străbătute. O observasem în treacăt şi mi se părea normal să merg pe acolo.  Simţeam aerul curat al pădurii, în timp ce gândurile –  nu prea grozave – puseseră stăpânire pe mintea mea. Treceam pe lângă copaci fără să-i iau în seamă. Priveam în jos, la frunzele moarte. Le împrăştiam cu vârfurile ghetelor de piele pe care le purtam în asemenea plimbări, ca să nu alunec. Nu mai ştiam de când intrasem în pădure. Timpul părea că a dispărut rămânând doar gândurile şi… stratul imens de frunze foşnitoare. Gânduri… frunze; gânduri… frunze; gânduri… Am inspirat  adânc, ca şi cum aş fi vrut să cuprind totul într-o singură respiraţie. Şi atunci…

Am văzut. Crengile copacilor se unduiau încercând să mă atingă, dar se retrăgeau apoi repede, de parc-ar fi vrut să nu le observ. Am zâmbit. Frunzele uscate (credeam că sunt moarte) se jucau în vârtejuri pe lângă mine şi aveau o mişcare bine organizată, cu un ritm care se potrivea cu… cântecul unei păsări.

M-am oprit, uimită de cele ce se petreceau în jurul meu. Şi de ceea ce auzeam.

Deodată, în jurul meu au apărut ca din pământ câteva animale, mai mici şi mai mari. Ha! Ha! Parcă eram Albă-ca-Zăpada! M-am frecat bine la ochi, m-am scărpinat în cap şi am început să merg încet.

Un ied de căprioară îşi freca botul rotund de pantalonii mei şi se uita în sus, să vadă cum îi răspund, behăind uşor. Cât pe ce să calc pe un arici care, la timp, s-a rostogolit spre marginea potecii. Două veveriţe (neapărat trebuia să fie două!) ţopăiau pe nişte crengi care se aplecaseră spre mine, până când m-am trezit cu ele pe umeri. Am început să râd. Credeam că imaginaţia mea o luase razna, schimbându-mi modul de percepţie. Alte păsărele – pe care altădată le auzeam seara din curtea casei – au început să-şi manifeste talentele cântând mai multe fraze muzicale, pe rând. Crengile valsau scârţâind câteodată amuzant. Şi… surpriză:

–         Hai, ce mai stai, cât crezi că o să ţină muzica? Hai, profită şi dansează, scârţâi undeva o creangă, pe deasupra capului meu…

–         Tu… cine eşti? întrebai bâlbâindu-mă.

–         Eu sunt… Fagul cel Bătrân. Ne-am mai întâlnit, când veneai mai des pe aici şi nu priveai aşa mult în pământ… Acum ai mai crescut… Hmmm… Eu am mai îmbătrânit… Dar tot îmi place să dansez. Hai, nu mai sta! Lasă gândurile şi priveşte mai mult înspre cer!… Ca… mine!…

–         Dar… de când… vorbeşti?

–         Dintotdeauna. Când erai mică stăteam mai mult de vorbă, nu-ţi aminteşti? Tot timpul mă gâdilai când te urcai pe crengile mele.

–         Îmi amintesc că aici aveam un loc de joacă, dar că vorbeam cu tine… nu mai ştiu.

–         Hai, dansează! Vrei să-l chem pe Moş Martin să-ţi fie partener?

–         Nuuu!… Bine, dansez… singură.

Mângâiai iedul pe creştet şi făcui câţiva paşi, spre satisfacţia vechiului meu prieten. Îi auzeam râsul aspru şi scârţâit, care mă făcea şi pe mine să râd, sus, spre cer. Mă îndreptai spre trunchiul gros şi-l îmbrăţişai, ca în copilărie. Aaa… începeam să-mi amintesc!… O creangă mlădioasă mă luă de mână, făcându-mă să mă răsucesc… în spaţiu. Iedul ţopăia pe lângă mine, nişte iepuraşi ţâşneau din tufiş în tufiş într-un joc ameţitor, o vulpe se unduia printre aluni, puţin mai departe. Uitasem ce mai caut pe acolo, cred că subconştientul mă ghidase, ca să-mi trezească amintiri pe care nu ştiam că le am.

Păsărelele încă mai cântau. Aerul se împrospăta la fiecare schimbare a frazei muzicale. Iarba se apleca atunci când înaintam. Furnicile îşi deviaseră traseul cu câţiva centimetri. Câteva raze de soare pătrundeau printre crengi şi-i mângâiau delicat pe prietenii mei. Şi eu printre ei…

La lăsatul serii păsările s-au retras şi o linişte adâncă se pregătea să cuprindă pădurea. Prietenul meu îmi spuse:

–         Poţi să pleci, dacă vrei. De acum încolo sper că n-o să mai uiţi de noi… şi o să vii mai des.

–         Cum aş putea să mai uit? Rămas bun!

Toţi ceilalţi mă conduseră spre ieşire, animând spaţiul din jurul meu, făcându-mă să mă simt… iubită. Îmi promisei mie însămi că n-o să mai uit niciodată şi o să mă întorc mereu acolo, până când nu voi mai putea merge…

Bătrânul fag scârţâi iar, cu dor, de data asta şi îmi trimise o boare… de aer curat şi proaspăt. Inspirai adânc, cuprinzând TOTUL în inima mea. Eram fericită.

Povestea a fost iniţiată de Mirela, unde vă puteţi înscrie.

Au mai scris: Carmen, Ely Weiss, Gabi,  Sara

Anunțuri

23 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

23 de răspunsuri la „Pădurea de lângă noi

  1. Frumoasă întîlnire cu Pădurea și cu viețuitoarele ei!
    Mi-a plăcut mult povestea…
    Mereu, Măria Sa, Fagul ne va aștepta cu povești de dor!
    Un weekend răcoros vă doresc!

    Apreciază

  2. S-ar mai putea numi: „padurea in care niciodata nu esti ratacit”… 🙂

    Apreciază

  3. ellyweiss

    Ai scris din nou o povestire inspirata si deosebit de frumoasa. Incepusem ca cred ca sunt si eu acolo, intr-un colt, privind in tacere, sa nu iti deranjez intalnirea cu batranul Fag. Superb!
    Weekend placut iti doresc!

    Apreciază

  4. childagain

    Foarte frumoasă poveste ! Îmi aduce și mie aminte de copilărie, cu vacanțele petrecute la bunica, la țară, și cu pădurea de brad….

    Așa este, în copilărie totul e magic, și comunicăm foarte ușor cu natura, și cu toate viețuitoarele ! Doar cu timpul, începem să mai uităm, prinși de mii de griji…
    Îmi amintesc și de Lizuca lui Sadoveanu, și a sa Dumbravă minunată, care mi-a fermecat copilăria. Povestea ta are ceva din farmecul poveștii Lizucăi…

    Apreciază

  5. Frumoasa poveste, Lizuco! :))

    Apreciază

  6. Pingback: Vasea « Ioan Usca

  7. Pingback: Ştim să citim? Sfaturi utile pentru a învăţa « bibliodevafiliala3

  8. Am fost impresionată să găsesc continuarea poveștii char și fără mine…Nu am avut timp să o programez, tabelul fiind programat doar pe săptămâna în curs, așa că am amânat tema, dar am găsit la voi aceste frumoase povești și sper ca mâine să le înscrieți în tabelul pe care-l voi posta, alături de cei care au pregătit tema pentru mâine. Atunci vor fi vizitatori și comentarii mai multe, deoarece mai multă lume se va bucura de o lectură de calitate. Sunteți grozave, vă mulțumesc dragi prietene din Clubul Poveștii Parfumate
    Voi reveni și mâine!

    Apreciază

  9. Pingback: Parfumul pădurilor « Ioan Usca

  10. Pingback: O plimbare parfumată în pădure « my heart to your heart

  11. Sa respecti promisiunea facuta Fagului!
    O saptamana linistita!

    Apreciază

  12. Diana (kundalini)

    Sensibilitate si talent! Imi place povestea; toata! Mi-a ramas „agatata” de memorie fraza:
    „cred că subconştientul mă ghidase, ca să-mi trezească amintiri pe care nu ştiam că le am”… pentru ca traiesc, uneori, momente in care imi zic: „e amintire sau e imaginatie?”

    Viata fericita!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s