Arhive lunare: septembrie 2012

La o cană cu vin (parfumul vinului)

S-au adunat ciorchinii-n arome peste dealuri,

O toamnă creativă ne-mbată în culori

De frunze foșnitoare ce cad acum în valuri:

Concerte puțin triste, de orgă și viori.

 

Te iau de mână astăzi să îți transmit căldura

Fiorului din șoapte ce ne-a cuprins din nou;

Un strop de vin ne face să ne uităm măsura

Înghețului de sine, tăcerii din ecou.

 

Ascultă galaxia de dincolo de timpuri

E toamnă și în stele, e toamnă și în noi,

Un strop de vin ne-aruncă în dansul peste câmpuri,

Amețitoare raze născute doar în doi.

 

În praf de stele albe ne amintim trecuturi

Ce n-au fost dans în toamnă, ce n-au fost dans de doi,

Dar aruncăm înghețul și aruncăm saluturi

Fantomelor ce viață au mai lăsat în noi.

 

Creăm din nou prezentul, îl modelăm în ramuri

De visuri împlinite, renaștere în dar.

Te chem să vezi cum rodul iubirii stă în lanuri

Întinse peste inimi reînviate iar.

 

Hai să uităm cu totul trecutul fără suflet,

Să ne-ncălzim o cană cu aromatul vin,

Și să începem iarăși povestea cu un zâmbet,

Aromă, dans în aer, nimic nu e străin…

Povestea parfumată a fost inițiată de Mirela, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris: Silving, Minnie, Gabi, Ochii Verzi, Diana

13 comentarii

Din categoria Poezie, Poveşti parfumate

One Lovely Blog Award

Am primit un premiu!

De la: https://natycalinescu.wordpress.com/2012/09/23/thank-you-httpeuzicasa-wordpress-com-for-nominated-me/

One Lovely Blog Award

Iată regulile, descoperite de curând aici:

http://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/09/30/statistica-lunara-10-one-lovely-blog-award/

1) Give credit to the awesome person who nominated you.
2) Describe 7 things about you.
3) Nominate 15 bloggers.

care se traduc, în limba română:

1) Numeşte persoana admirabilă care te-a nominalizat.
2) Descrie 7 lucruri despre tine.
3) Nominalizează alţi 15 bloggeri.

Să spun 7(!) lucruri despre mine? Greu:

1. Sunt așa cum nu aș vrea să fiu.

2. M-am obișnuit.

3. Îmi place să cânt.

4. Îmi place să scriu.

5. Îmi place să ,,blogăresc”.

6. Îmi place meseria mea.

7. Caut mereu ,,the inner space”.

Acum să trimit premiul mai departe la:

1. Știri scurte – George Valah

2. Mirela Pete

3. La Fée Blanche

4. Robert – Acrilicepointpen

5. Sara – Gânduri răvășite

6. Child Again

7. Colțu cu muzică

8. Ragnar

9. Remer Ra

10. Rokssana

11. Trezire divină

12. Ștefan Ghidoveanu

13. Paradis Pierdut

31 comentarii

Din categoria Diverse

Sfaturi pentru părinți – 10

Relația care se stabilește între profesor și elev este determinantă pentru reușita școlară și pentru angajarea copilului în proces. Acest lucru este valabil la început pentru toți elevii; în ceea ce privește copilul care trece prin dificultăți de învățare sau de adaptare în clasă, relația este determinantă pe tot parcursul școlii. Copilul căruia îi lipsește siguranța sau care încearcă diferite dificultăți în învățare sau în a se apropia de ceilalți are nevoie de o mai mare susținere din partea profesorului. Atașarea dintre copil și adultul care se ocupă de el la școală provine, în general, din transferul de autoritate parentală spre noua persoană, care devine un pol de referință.

Datorită legăturii dintre afectivitate și capacitățile de învățare, plecarea unui profesor în timpul anului este trăită adesea ca o mare pierdere pentru copil; este valabil, mai ales, pentru cei mai vulnerabili, cei care trăiesc dificultăți de adaptare sau de învățare.

Da la anunțul plecării până la ultima zi cu acest profesor, doliul copilului ia diferite forme: lacrimi, furie, apatie, dezinteres, agitație, nervozitate etc. Școlarul își manifestă mai întâi supărarea în momentul anunțului, dar ea nu devine totală decât în momentul plecării. Între cele două momente intervine teama de ceea ce va urma și, adesea, frica de cel sau cea care va veni.

Motivarea pentru școală decurge, într-o primă fază, din potrivirea dintre copil și profesor. În general, micul școlar vrea să învețe să citească, să scrie și să numere, dar el depinde de profesorul lui pentru a o face. Cu cât crește, cu atât motivarea lui îi permite să devină autonom și să acumuleze cunoștințe. Copilul este ghidat de profesor până devine capabil de tot mai multă inițiativă, creativitate și autonomie, ceea ce îi permite, adesea, să depășească exigențele, să facă propriile legături între  ce învață și ce cunoaște deja, descoperind strategii tot mai eficiente.

Pentru alții, dimpotrivă, absența plăcerii de a învăța nu permite să se dezvolte acest tip de motivație, un adevărat motor de învățare. Motivația devine extrinsecă, adică acești copii depind de circumstanțele exterioare pentru a învăța. Pentru ei, ca și pentru cei foarte mici, plecarea unui profesor care a știut să creeze o relație care să le faciliteze învățarea capătă, adesea, un caracter dramatic. De fapt, această plecare reprezintă mai mult decât plecarea în sine a persoanei. Este vorba despre ansamblul lumii lor școlare, care se fragilizează sau se sparge în același timp cu încrederea și motivele personale de învățare.

În același fel, un copil care are nevoie de acest tip de relație specială cu profesorul, dar cu care această relație pedagogică nu s-a stabilit pozitiv, se simte ușurat, ca și părinții, la plecarea profesorului. Schimbarea pedagogului în timpul anului devine pentru copil și pentru părinți, o speranță, aceea că, de data asta, o relație nouă îi va reda elevului plăcerea de a merge la școală.

Sfaturi:

Pentru a micșora impactul plecării unui factor școlar important și pentru a ajuta copilul să traverseze această etapă, părinții și echipa școlară trebuie:

  • Să pregătească cât mai bine posibil copiii pentru această plecare, vorbindu-le și invitându-i să-și spună punctul de vedere;
  • Să folosească un calendar pentru ca elevii să vadă numărul de zile care le-au mai rămas de petrecut împreună cu cel care pleacă, pentru ca el să poată pregăti plecarea;
  • Să fie atenți la reacțiile copilului în tot timpul pierderii, evitând, pe cât posibil, să minimalizeze sau să dramatizeze situația;
  • Să numească emoțiile pe care cred că le recunosc la copil în timpul acestei perioade;
  • Să încurajeze copilul să-și ia timp să spună ,,la revedere” celui sau celei care pleacă, înainte de dispariția reală, chiar dacă asta pare dificil pentru el;
  • Să încurajeze copilul să păstreze o ,,părticică” din cel sau cea care pleacă (desene, fotografii sau desene făcute de copil);
  • Să acorde încă o dată încredere potențialului de adaptare al copilului și sistemului școlar ca și supraveghetorilor abilitați de școală;
  • Să lase noului sosit timp să-și petreacă cu copilul, înainte de a-i solicita o întâlnire. Asta se poate dovedi necesar pentru a pune în loc noile condiții particulare pentru copiii cu nevoi speciale.

(Marie-Claude Béliveau –  Necazurile micului școlar)

17 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi

Parfumul ochilor căprui

Repostez:

Te iubesc și te aud

în freamătul vântului.

Te iubesc şi te văd

printre păsări și nori.

Te iubesc

când soarele ne salută,

Te iubesc

când noaptea ne-nvăluie.

Te iubesc scufundându-mă

în adâncul

ochilor tăi.

Şi rămân

totdeauna

în adâncul

ochilor tăi,

iubindu-te.

Poveste inițiată de Mirela, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris: Carmen, Pandhoraa care a propus tema de azi, OchiiVerzi, Silving, Minnie, Sara, Gabi

29 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Exercițiu de tăcere

Drept, în picioare sau relaxat, ochii închiși: începi să percepi sunetele înconjurătoare, fără să le numești, fără să le dai nume, doar sunete!

Treptat, începi să realizezi că ești înconjurat de o sferă spațială de sunete, iar tu te găsești în centrul acestei sfere…  Asculți cu curiozitate sunetele, fără să te implici, observi cum ele există fără ca tu să trebuiască să faci ceva!

Inspiri, expiri… apoi lași sunetele să existe în exterior, atenția ta îndreptându-se spre interior… Și acolo există sunete pe care nu le observaseși înainte: ritmul inimii, sângele ce curge prin artere, sunete în abdomen… Toate se întâmplă fără ca tu să trebuiască să faci vreun efort…

Sunete în exterior…. sunete în interior… Inspiri, expiri și rostești clar, fără sunet, doar în minte: ,,EU SUNT!”.  Apoi iar inspiri, expiri și rostești fără glas: „E BINE ȘI VA FI DIN CE ÎN CE MAI BINE!”

Inspiri, expiri și deschizi încet ochii, reintegrându-te în realitatea din jur…

 (George Valah)

10 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

Sfaturi pentru părinți – 9

Viața de grup, inerentă la școală, contribuie mult la îmbogățirea sau la defavorizarea angajării școlare a copilului, prefigurând integrarea lui socială.

Pentru copiii mai vulnerabili din punct de vedere emoțional, școala comportă prin ea însăși, factori de risc ai ,,răului de școală”.

Anumite experiențe traumatizante par, adesea, fără importanță, banale, dar ele pot marca serios sentimentele care sunt asociate simplului fapt de a se prezenta la școală, după un incident devenit ,,violență” pentru copil, chiar dacă, în realitate, numai el va acorda o importanță capitală întâmplării, din cauza intensității cu care o va trăi. De exemplu, un psihiatru povestește experiența umilitoare trăită atunci când ,,s-a scăpat pe el” în clasă, în fața tuturor, pentru că i s-a interzis să meargă la toaletă în afara timpului prevăzut pentru asta. Alți copii povestesc cum adulții i-au rănit și umilit la școală.

Aceste traumatisme marchează istoria școlarilor care, din cauza ritmului lor și nevoilor particulare, au suferit constrângeri impuse în clasă.

În poziția de victimă a unui grup de  școlari, copilul ajunge să fie prizonierul unei imagini, terorizat de obligația de a face față, zi după zi, ,,călăilor” lui, ceea ce necesită multă energie din partea lui, astfel încât își poate neglija învățătura. Simplul fapt de a trebui să se afle în curtea școlii în timpul pauzei, îi împiedică pe unii copii să adoarmă seara, pentru că se gândesc la grupul care i-a ales ca ,,țapi ispășitori”. Alți copii sunt stresați din această cauză și devin neîndemânatici în gesturile lor și în relațiile interpersonale. Ei suferă adesea în tăcere pentru că, pe lângă faptul că se simt singuri, le este rușine să arate că sunt respinși în fața celor pe care îi iubesc mai mult. Școala este pentru ei un loc de umilire. Faptul că nu sunt aleși niciodată pentru munca în echipă, că sunt ultimii chemați atunci când se formează un grup sportiv, toate astea le fac viața foarte grea; acești copii se pomenesc singuri, nevoiți să se plimbe solitari în curtea școlii, în pauze.

Pentru ca integrarea în grup să se realizeze cât mai bine, școlarul trebuie să aibă un minimum de abilități relaționale. Acestea, atunci când sunt folosite cu colegii, le favorizează pe cele sociale (cooperare, colaborare etc.), deci, integrarea în grup, adaptarea la școală și, în cele din urmă, capacitatea de a învăța.

Câteva abilități relaționale și sociale solicitate la școală sunt: partajul (a da, a cere înainte de a lua); empatia (a fi capabil de a se pune în locul altuia); cooperarea (a face ceva împreună cu alții); colaborarea (a se ajuta reciproc în urmărirea unui scop); respectul de sine și pentru alții (a ști să se exprime și să pună în valoare propriul punct de vedere, apoi a ști să asculte și să țină cont de punctul de vedere al celuilalt); dialogul (a putea să rezolve conflictele cu cuvinte, renunțând la pumni).

Sfaturi:

  • Nu subestimați experiențele de socializare de dinainte de intrarea la școală și pe parcursul școlii.
  • Fiți atenți la ce povestește (sau nu povestește) copilul la întoarcerea de la școală. Cum vă imaginați viața sa socială la școală după indiciile pe care vi le dă din povestiri?
  • În caz de dubiu, verificați la profesori câteva tipuri de legături pe care copilul le stabilește cu alții.
  • Rugați copilul să facă un plan al clasei, cu scopul de a cunoaște mai bine rolul lui în sânul grupului și, astfel, să devină conștient de aliații lui. Este vorba de o reprezentare grafică a poziției tuturor elevilor în clasă. Cereți copilului să traseze săgeți între numele copiilor care au legături între ei, indicând cu ajutorul diferitelor culori legăturile pozitive sau negative. Puneți-l să precizeze cu ajutorul săgeților sensul în care sunt dirijate sentimentele exprimate de această diagramă. Veți fi în măsură să vedeți mai bine unde se situează copilul dumneavoastră, să identificați locul lui în grup: dorit, acceptat, tolerat, ignorat, respins, lider… Discutând cu el despre această activitate, aveți șanse să aflați mai multe decât punând întrebări direct la subiect.
  • Încurajați copilul să participe la activități extrașcolare, cu scopul de a avea șansa să-și dezvolte abilități sociale în sectoare diferite, de preferință într-unul unde este deja competent. Așa va putea să-și consume energia și să facă legături semnificative, în loc să se orienteze către activități în care sarcina principală să fie stabilită în mijlocul grupului.
  • Dacă copilul are dificultăți să se integreze, faceți apel la profesioniști care lucrează în mediul școlar (profesori, psihoeducatori, psihologi…)
  • Insistați pe lângă școală pentru ca micuții care frecventează clasele specializate să participe și la activități unde îi pot întâlni pe cei care frecventează clasele obișnuite.
  • Uneori, când situația scapă de sub control și când ați ajuns la capătul puterilor, nu rămâne decât să optați pentru schimbarea școlii,dar asigurați-vă că elevul este în măsură să-și creeze o nouă imagine.
  • (Marie-Claude Béliveau – Necazurile micului şcolar)

 Recomandări: Atlantisra, Bibliodeva, Colțu cu muzică, George Valah, La Fee Blanche, Mirela Pete, Paradis pierdut, Silving, Trezire divină, Thea Bianchi, Yoda 

11 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi

Prima mea poză de fotomodel!!!

27 comentarii

Din categoria Imagini

I Love the Rain

 

 

 

 

 

 

31 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Imagini

Dor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

30 comentarii

Din categoria Imagini

Despre SF – Concertul

al-doilea-an-de-fictiuni-10-realitati-multiple-universuri-paralele

concertul

5 comentarii

Din categoria Proză

Stări sufletești – 5

,, (…) influențele dintre stările sufletești și gânduri sunt reciproce. În fapt, este vorba despre două fațete ale aceluiași fenomen, precum cele două fețe ale unei cărți de joc. Starea sufletească este un amestec indisociabil de gânduri, ce pot fi definite și reperate, și de simțiri subiective mai complicat de a fi exprimate în cuvinte precise. Dar este și o creație originală: faptul că noi vedem cutare sau cutare lucru nu înseamnă că el va putea fi asociat în mod automat cutărei ori cutărei simțiri subiective. O analiză personală a reușitei sau a eșecului nu va aduce neapărat după sine stări sufletești plăcute sau, respectiv, neplăcute. Totul va fi foarte curând recompus plecând de la o mulțime de alte elemente ale personalității noastre, ale trecutului nostru: de aceea există reușite amare și eșecuri liniștite.

În mod frecvent, în stările sufletești, gândurile sunt la început vagi, incomplete, ca norii care sunt împinși de vânt, se destramă, se descompun și se recompun, scapă autorității noastre. De îndată ce le abandonăm lor însele, aceste gânduri agățate de stările sufletești își trăiesc viața, asemenea unor copii pe care adulții uită să-i supravegheze, să-i educe. De aceea se vorbește despre stări ale sufletului, și nu despre stări ale spiritului: este un mod de gândire natural, sălbatic, arhaic. Dar nu inutil. Astfel, în numeroase sarcini, ne dovedim a fi mai performanți sub efectul unei ușoare activări emoționale (nu este vorba de a provoca o emoție puternică, ci mai degrabă niște stări sufletești).

(…) în ceea ce numim intuiție, suntem informați printr-o percepție subliminală, care activează gânduri inconștiente și emoții subtile. De fiecare dată când simțim că cineva ne minte sau ne ascunde ceva, intuiția noastră se întemeiază în fapt pe percepția inconștientă a asimetriilor de pe chipul interlocutorului nostru și a diferitelor mici incoerențe. Această percepție este ceva care atrage după sine starea de îndoială atât de tipică pentru momentul acela: ne simțim prost fizic, puțin frământați și perplecși din punct de vedere intelectual, fără argumente pentru a-l contrazice pe celălalt, dar cu convingerea intimă că ceva nu e în regulă. Acest gen de îndoială nu este doar o experiență intelectuală: ne îndoim, de asemenea, și de la bun început, în fibra noastră intimă.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Întoarcere în timp – III

Tara fusese întotdeauna imprevizibilă. Uneori, obositor de imprevizibilă, astfel încât trecuse de partea adversarilor, tocmai când el era mai încrezător… Hm… asta însemna antrenament… şi, ce era mai grav, manipulare. În iubire, manipularea îţi lasă un gust amar, dacă nu e folosită ca un joc în care să fii prins cu şi pentru dragoste. Te lasă cu sentimentul că ai fost folosit, că tot ce s-a derulat a fost o farsă, o minciună în care tu ai fost cel păcălit. Cu toate astea, voia s-o vadă, să-şi lămurească lui însuşi sentimentele pe care le trăia de când Tara dispăruse. Voia să-i vadă strălucirea din ochi, zâmbetul, mişcările… Voia să-i audă glasul, să-i simtă vibraţia muzicală a cuvintelor. Să-şi dea seama care sunt adevăratele ei sentimente… Să o vadă pe ea, cea reală. Oare, se schimbase? Dar care era adevărata Tara? Cea pe care o iubise, sau cea care se manifesta în prezent?

Trebuia să meargă în Oraşul Vechi. Locul de întâlnire era ,,Casa de dans”, unde învăţaseră împreună să danseze tango. De ce tocmai o casă de dans din trecutul nu foarte îndepărtat? Se gândi la ce avea deosebit construcţia respectivă: oglinzile din sala cea mare. Oglinzi care acopereau toţi pereţii interiori, până la tavan. Era ceva în spatele oglinzilor? Sau poate doar o percepţie amestecată a mişcărilor… Se întâmpla ceva cu dispozitivul furat, în prezenţa oglinzilor? Îşi dădu seama că da… Acestea îi puteau anula efectul. Asta era. Dar de ce tocmai acolo? Tara voia să retrăiască momentele lor de fericire, sau… Aiurea, astea nu revin niciodată! Da… era vorba despre materialul din care erau făcute oglinzile. Un aliaj necunoscut în trecut, ,,împrumutat” de pe o navă prăbuşită. Nu avea idee cum ajunsese tocmai acolo. Doar dacă nu s-a vrut ca acesta să fie ascuns… la vedere.

Își pregăti un costum de stofă care să se adapteze la timpul cerut de întoarcere. Era… elegant. Deși mai pusese câteva kilograme față de perioada în care mergea, avea aceeași alură sportivă, aceeași frunte largă și senină, aceeași blândețe în ochii aurii. Inspira, mai mult față de atunci, o putere interioară care răzbătea din zâmbetul său… magnetic. Poate că Tara ar fi trebuit să se teamă în încercarea ei de a-l recuceri, sau poate că și puterea ei devenise mai mare?

Rememoră ultima lor comunicare. Începu să-și pună întrebări în legătură cu adevărata utilitate a dispozitivului. Dacă Tara avea dreptate? Dacă prin ridicarea vibrațiilor avea să se producă un colaps, din cauza alegerii proaste a momentului, sau din cauza insuficientei pregătiri a populației? Dacă interesul era altul decât cel comunicat? Nu știa cât de bine fusese testat dispozitivul, nu i se dăduseră informații despre asta. Era posibil ca și Tara să aibă dreptate. Trebuia să vadă despre ce e vorba. Nu avea ce să i se întâmple, atâta timp cât dispozitivul nu se afla la el… Însă, într-un fel sau altul, datoria lui era să-l recupereze.

Fu gata, în sfârșit, de plecare. De data asta, își luă mașina pe care o primise pentru misiuni de călătorie în timp. Se îndreptă spre Orașul Vechi. La linia de demarcație temporală se opri, rememorând momentele de dans din tinerețe, împreună cu Tara. Fuseseră, cândva, o pereche ce stârnea invidie prin frumusețea ei, prin legătura ce părea intens consolidată, prin iubirea ce părea că nu se va termina niciodată, prin felul în care se înțelegeau din priviri… Se scutură repede, dându-și seama că asta nu-l va ajuta cu nimic, ba dimpotrivă. Apăsă pe buton și își ținu respirația, ca și cum era prima dată…

Recomandări: Acrilice, Almanahe, Atlantisra, Belsim, Bibliodeva, Calea spre tine, Carla, Colțu cu muzică, George Valah, Ioan Usca, La Fee Blanche, Milogul,  Paradis pierdut, Remer Ra, Revelații nesfârșite, Schtiel, Totul pentru suflet, Trezire divină, Yoda

Carmen, Daurel, Diana, Elly Weis, Florentina, Gabi, Lolita, Mirela, Ochii Verzi, Pandhoraa, Sara, Silving, Vanessa, Vero.

67 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Stări sufletești – 4

,,Prin stările noastre sufletești nu reacționăm doar la evenimentul care le-a indus, ci și la ceea ce înseamnă acel eveniment în ansamblul vieții noastre. Există astfel o repunere în perspectivă, o inscripție în identitatea noastră, în biografia noastră: stările mele sufletești îmi amintesc , uneori cu vigoare, ce înseamnă pentru mine acel eveniment, în viața care a fost a mea.”

,,Anumite perioade ale vieții noastre sunt atât de bogate în stări sufletești, încât vor juca mai târziu un rol pe care l-am putea denumi excesiv (dacă nu recunoaștem importanța stărilor sufletești) în formarea identității noastre. Nu prin ceea ce am făcut, ci prin intensitatea discretă și invizibilă a ceea ce am trăit: sunt cei mai frumoși ani ai vieții noastre, precum și cei mai profunzi și mai intenși. Nu sunt întotdeauna aceiași.

Căci ceea ce face din cineva o ființă sunt poate mai puțin actele sale publice, cât obiceiurile sale secrete, mai puțin intențiile sale planificate, cât visările sale vagi. Stările noastre sufletești, această parte cea mai secretă din noi înșine, este și cea mai revelatoare. Apropiații noștri o cunosc sau o presimt. Adevărul unei persoane rezidă deseori în stările sale sufletești: de unde rezultă neplăcerea ca alții să ne citească jurnalele intime.”

  (Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

2 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Imagini, Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Cod etic

,,În spirit nu e nimic care să nu fi fost mai înainte în sensibilitate.” (maximă empiristă – curent filosofic care afirmă că toate ideile noastre provin din experiență)

21 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Doriţi clasificări????

 

 

Atenţiune! Atenţiune!

 

 

Către toate doamnele, domnişoarele şi duduile interesate!

 

Vestitul troublemaker Papillon, care numai ce s-a rătăcit dintr-un Paradis care era oricum pierdut, ne promite o savuroasă clasificare a… duduilor care vor scrie comentarii la această postare, după erotismul numelui fiecăreia!…

 

Şi… dacă-i plac comentariile, poate ne face şi o analiză… psiho… de care-o ieşi!…

 

Să-l vedem!

 

 

 

 

 

78 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

Parfum de cuvinte

Cele mai frumoase cuvinte despre…

„Un singur cuvânt ne eliberează de toate greutăţile şi durerile din viaţă: Acel cuvânt este dragostea.” – Sofocle

„Atenţia este cea mai simplă formă de iubire; prin ea binecuvântăm şi suntem binecuvântaţi.” – John Tarrant

„Iubim pentru că este singura aventură adevarată.” – Nikki Giovanni

„Iubirea este ca argintul viu în mâna ta. Lasă-ţi mâna deschisă şi va sta. Închide palma şi va sări departe.” – Dorothy Parker

„Iubirea este prietenia pusă pe jar.” – anonim

„Iubirea este un lucru ideal, căsătoria un lucru real.” – Goethe

„Uneori, iubirea este mai puternică decât toate convingerile omului.” – Isaac Bashevis Singer

„Iubirea nu conştientizează meritul sau lipsa lui; nu are scală… Iubirea iubeşte; aceasta este natura ei.” – Howard Thurman

„Iubirea este ca războiul: uşor de început însă foarte greu de încheiat.” – Anonim

„Iubirea constă în asta: două singurătăţi care se salută, se protejează şi se ating una pe alta.” – Rainer Maria Rilke

„Dragostea este dorinţa irezistibilă de a fi dorit irezistibil.” – Mark Twain

„Iubirea este mai mult de trei cuvinte rostite înainte de culcare. Iubirea este susţinută de acţiune, un tipar de devotament în lucrurile pe care le facem  unul pentru celălalt în fiecare zi.” – Nicholas Sparks

„Iubirea este singurul răspuns sănătos şi satisfăcător în problema existenţei umane” – Erich Fromm

„Ei nu iubesc ceea ce nu îşi arată iubirea. Cursul dragostei lor nu a mers niciodată fără cusur. Iubirea este familiară. Iubirea este un demon. Nu există alt înger întunecat la fel ca dragostea.” – William Shakespeare

„A iubi înseamnă a suferi. Pentru a evita suferinţa trebuie să nu iubeşti. Însă există suferinţă provocată de lipsa iubirii. Astfel încât, a iubi înseamnă a suferi, a nu iubi înseamna a suferi. A suferi înseamnă a suferi. Eşti fericit când iubeşti. Deci eşti fericit când suferi. Dar suferinţa te face nefericit. În concluzie, pentru a fi nefericit cineva trebuie să iubească, sau să iubească a suferi, sau să sufere din prea multă fericire. ” – Woody Allen

Şi… povestea mea despre cei care au CUVINTE:  aici.

Mă aşez în faţa suprafeţei albe pentru scris, o privesc cu dragoste, îi admir puritatea, o ating cu sufletul şi îi imprim clipa magică a creaţiei. Îmi acordez cu satisfacţie degetele care vor prinde uşor peniţa, o vor roti pentru a o pregăti de scris, se vor lipi de ea cu toată dăruirea de care sunt capabile. Şi, împreună, vor purcede la uimitoarea aventură a eliberării energiei albastre, energie care aprinde în absolut toate fiinţele inteligente, iubirea…divină.

Energia albastră începe, ca o primă balerină, să danseze pe suprafaţa perfect netedă. De aici, Cuvântul va pleca spre… Voi.

***

Nu poţi face acest lucru dacă nu ţi-ai acordat, de asemenea, şi sufletul, cu iubirea Mamei Universului Albastru. Asta cere o pregătire îndelungată, într-un loc anume, secret pentru cei care au ales altă cale. Vreme de mulţi ani am străbătut, împreună cu colegii mei, trasee speciale, intra şi interdimensionale, supra şi subspaţiale, universuri paralele sau concentrice, neidentificate de inteligenţele de vârf ale civilizaţiilor ostile nouă. Călătoria a fost una de încercare, s-a folosit şi energia roşie, ca să ne testeze puterea de a trece prin suliţele otrăvite ale noncreaţiei. Au fost şi indivizi care au renunţat, întorcându-se acasă pentru a-şi alege alte ,,meserii”.

În sfârşit, am zărit din mijlocul energiei roşii locul minunat unde urma să primim botezul iniţierii. Am fost coborâţi cu grijă printr-o spirală tubulară, până la nivelul planetei unde eram aşteptaţi. Credeam că vom ajunge într-un spaţiu al spiritelor verzi, dar era cu totul… altceva. Era…rece. Fiori de gheaţă ne înţepau de peste tot. După energia roşie, am trecut printr-un proces ciudat de călire. E-adevărat că toţi am simţit că suntem pe punctul de a renunţa, atât de dure au fost săgeţile de gheaţă. Dar eram deja testaţi. Se ştia că putem duce atât cât e nevoie. Şi am avut impresia că săgeţile s-au oprit la timp, dar de fapt, noi eram cei care coordonam durata şi intensitatea durerii provocate de ele.

Programul prevedea şi câte o ,,mică” pauză. La locul de cazare, norişori albaştri şi albi te invitau la odihnă. Fără să vrei, un somn profund te cuprindea, crezându-te în braţele protectoare ale Mamei. Sau poate că erau chiar braţele Ei. Când credeai că te-ai odihnit suficient, coşmaruri negre te făceau să respiri sacadat, dureri puternice ţi se aşezau în piept şi gheonoaie te urmăreau cu respiraţie putredă. Spre dimineaţă, visuri albe te învăluiau ca nişte giulgiuri înmiresmate cu esenţe speciale. Sub fiecare dintre ele te simţeai singur, dar în siguranţă.

Trezirea din somn se făcea printr-un procedeu care ne încălzea inimile. Părea că o briză uşoară îţi ridică pleoapele, oferindu-ţi privelişti luate din Rai. Din raiul fiecărei inimi în parte. Simţeai sărutul Mamei şi mângâierea Ei iubitoare. Apoi, când nici nu îţi făcusei bine ordine în gânduri, te găseai în mijlocul unor cutremure sau inundaţii, ori incendii din care nu ştiai cum să scapi mai repede. Erai înconjurat de vuiete ale adâncurilor, ale apelor, sau de groaza focului. Nu apucai să te scufunzi, să te îneci sau să te arzi, căci apăreau îngeri ca nişte fiinţe transparente, care te ridicau în tăcere şi te aşezau cu grijă în norişorii albaştri.

Apoi, pauză.

Astfel alternau procedeele de formare, tot timpul: de la frig la cald, de la rău la bine, de la spaimă la extaz, de la cădere la zbor, de la demoni la îngeri.

Nimeni nu ştia unde ne aflăm. Însă, peste tot simţeam iubire: în copaci, în iarbă, în sol, în nori, în stratosferă. Cu toate astea, noaptea, la un anumit timp pe care nu îl puteam defini, simţeam în aceleaşi lucruri, ură. Ne înconjura şi ne apăsa foarte aproape de infarct. Cădeam în adâncuri negre care păreau că ne comprimă, lăsându-ne, totuşi, să trăim printre rare inspiraţii. Toată fericirea din timpul zilei se dezintegra la acel ceas din noapte. Dar dimineaţa exista în continuare şi aerul era respirabil. Când apăreau zorile, nu vedeam niciun soare, niciunde. Lumina venea, parcă, din noi. Cu cât avansam pe treptele pregătirii, cu atât lumina era mai potrivită. Unde aveam nevoie de ea se intensifica  sau  scădea, după preferinţe.

Prin toate aceste încercări am trecut relativ uşor. Dar mai erau două probe, cele mai grele: proba confruntării cu fiinţe asemenea nouă şi proba confruntării cu noi înşine. O perioadă de timp stabilită după mişcarea fiecărei planete unde eram duşi separat, fiecare dintre noi trebuia să trăiască anumite ,,vieţi” cu fiinţe alese special, care să ne creeze tot felul de probleme sau clipe plăcute. Erau situaţii date pentru a ne face să reacţionăm, să învăţăm, să decidem ce alegeri am putea face, în universuri potrivite cu nivelul conştiinţelor proprii.

Trăiam o viaţă nouă, originală, în lumea aleasă de Formatori. Totul era cât se poate de real, nu existau simulări. Aveam cu noi doar energia câştigată în programul de pregătire, pe planeta scriitorilor. Ne integram total în  noile lumi, astfel încât uitam de unde am venit.

Într-un fel sau altul, viaţa din universul paralel se încheia şi eram aduşi din nou, pe planeta amintită. Despărţirea era o nouă lecţie din care ieşeam cu sufletele rupte în două.

Ultima lecţie era judecata conştiinţei. Imaginaţia, talentul, creativitatea dispăreau, punându-ni-se în faţă doar Adevărul. Ultima probă. Cea care hotăra pe ce planetă vom fi repartizaţi să FIINŢĂM.

Cum vedeam Adevărul? Prin derulare, revizuire, gândire critică, iubire. Adică, prin Înţelepciune. Derulam amintirile din programul de formare, revizuiam toate procesele prin care trecuserăm, criticam atitudinile şi comportamentele proprii, iubeam TOTUL. De fapt, nu era chiar aşa de simplu. Autoevaluarea se desfăşura într-o perioadă temporală care părea destul de lungă, dar fără a putea fi măsurată. Nouă ni se părea…infinită. Dar, desigur că relativitatea în care trăiam de mult timp, ne făcea să nu apreciem corect anumite limite.

Când, în sfârşit, lupta cu conştiinţa era câştigată, Mama Universului Albastru ne cuprindea tandru în nemărginirea Sa, dăruindu-ne ultima legătură cu Fiinţa Sa.

Bineînţeles că eram cu toţii pregătiţi de acum, pentru manifestarea prin Creaţie a Iubirii.

Mai rămăsese ceva de făcut: fiecare dintre noi primea o repartiţie pe câte o planetă nou creată. Cu aceasta eram acordaţi pe aceeaşi lungime de undă.

***

Aici. Imensităţi de Frumuseţe. Energie Pură. Ireal plantat în Real. Armonie Multiversală.

La început, va fi Cuvântul… Apoi Veţi fi Voi şi Cuvântul Meu către Voi.

 

Povestea parfumată a început la Mirela,unde găsiţi şi tabelul de înscriere, iar tema a fost propusă de Sara.

 

32 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate