Arhive lunare: octombrie 2012

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Interviul în trei trepte

Este o tehnică de învățare prin colaborare, în care partenerii se intervievează reciproc, în legătură cu un anumit subiect.

Etape:

  1. Distribuția elevilor în microgrupuri

–         se formează microgrupuri compuse din 3 elevi.

  1. Precizarea temei interviului și a rolurilor implicate

–         se precizează cele trei roluri pe care elevii trebuie să și le asume rând pe rând: intervievator, intervievat, observator (motiv pentru care Interviul în trei trepte este întâlnit și sub denumirea Tehnica I I O);

–         se descrie tehnica – de exemplu, dacă inițial elevul A îl intervievează pe B, iar C înregistrează, în scris, principalele aspect ale discuției, ulterior rolurile se schimbă, astfel încât fiecare membru al microgrupului să exerseze cele trei roluri;

–         se stabilește tema interviului în funcție de momentul aplicării acestei tehnici în cadrul lecției;

–         se poate utiliza următoarea structură:

  • pentru a verifica tema – Care au fost punctele cheie ale temei pe care ați pregătit-o pentru astăzi? sau Care a fost cea mai interesantă parte a temei (sau cea mai dificilă)?;
  • pentru a anticipa conținutul ce urmează a fi abordat – Ce aspecte ați dori să discutați cu referire la această problemă? sau Ce știți déjà despre această temă?;
  • pentru a împărtăși din experiența personală sau pentru a exprima opinii – Dacă v-ați putea întoarce în trecut, ce epocă ați alege? Ce schimbări sociale ați face?;
  • pentru a discuta diverse aspecte (concepte) – Cum se preocupă familia voastră de problemele mediului? sau Care este ipoteza voastră în acest moment?;
  • pentru a rezuma ceea ce s-a predat în cadrul lecției – Care vi s-a părut cea mai semnificativă idée? De ce? sau Ce veți face pentru a aplica ceea ce ați învățat astăzi? etc.
  1. Realizarea interviului

–         membrii microgrupurilor exersează, alternativ, rolurile de intervievator, intervievat și observator, respectând tema propusă.

  1. Valorificarea rezultatelor interviului

–         cadrul didactic poate solicita prezentarea sintetică a rezultatelor obținute în fiecare microgrup, pentru a fi valorificate în abordarea subiectului lecției sau, în funcție de tema interviului, colectează înregistrările scrise ale elevilor și, pe baza lor, își construiește următorul demers didactic.

Avantaje:

–         formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;

–         dezvoltarea competențelor de relaționare;

–         dezvoltarea competențelor de comunicare;

–         participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor propuse;

–         stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;

–         formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;

–         dezvoltarea capacității argumentative;

–         formarea și dezvoltarea competențelor de evalure și autoevaluare;

–         formarea și dezvoltarea competențelor metacognitive etc.

Limite:

–         ironizarea unor elevi,

–         instalarea complexului de inferioritate sau superioritate în cazul unor elevi;

–         ,,contaminarea” sau gândirea asemănătoare;

–         dezinteres, neseriozitate manifestată de unii elevi;

–         devierea interviului de la tema propusă;

–         manifestarea și preluarea unor comportamente negative etc.

65 comentarii

Din categoria Material didactic, Metode interactive

Învățături chinezești

De aplicat întotdeauna!!!

Personalitate autentica

1.  Dă-le oamenilor mai mult decât se așteaptă și fă-o în mod plăcut.

Poți face asta fară să ai zeci de așteptări?

2. Căsătorește-te cu un bărbat/o femeie cu care îți place să vorbești. Cu înaintarea în vârstă abilitatea de a discuta va fi mai importantă decât orice altceva.

Ții tu cont de asta, atunci când te indrăgostești? Dar cînd avalanșa de hormoni se mai potolește ești atent la ceea ce sufletul tău își dorește? Poate că da….dar găsești soluțiile potrivite la tine sau la iubitul/iubita tau/ta?

3.Nu crede tot ce auzi, nu cheltui tot ce ai și nu dormi atât cât vrei.

4. Când spui TE IUBESC  așa să fie.

Știi oare să iubești? Zi-mi dacă pe tine te respecți, zi-mi dacă de sufletul tău ai grijă așa cum ți se pare ca ai grijă de cel al partenerului…nu se numește oare..poate…dependeță?

5. Când spui ”Imi pare rău”, privește…

Vezi articolul original 616 cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

Nor (poveste parfumată)

M-am născut într-o noapte de iarnă. Erau multe steluțe deasupra mea și o ceață albă spre care priveam fascinat, crezând că voi urca acolo și mă voi juca cu ea, în mijlocul stelelor. Ea parcă îmi zâmbea duios, făcându-mă să mă simt protejat și… iubit. I-am zâmbit și eu cu toți porii pe care mi-i simțeam, dându-i răspuns că mă simt bine în prezența sa și dorind să o înconjor cu fericirea din cuprinsu-mi.

Am observat că mă pot deplasa. Există ceva care mă împinge, uneori mai ușor, alteori mai tare și mă face să-mi schimb adesea înfățișarea. Văd tot felul de lucruri în calea mea. Încerc să le imit înfățișarea. Poate sunt și eu de-al lor. Dar, după ce reușesc să semăn cu ele, mă destram și reușesc cu greu să mă mai adun. Oare mai sunt și alții ca mine? O să caut ceața care era la nașterea mea. Sigur ea știe ceva. Ea m-a învățat să mă bucur…

Prietenul care mă împinge a devenit mai rece azi, cred că e supărat, dar parcă mă îngheață și pe mine. Brrr… răcesc! Ce mă fac? Am încercat să vorbesc cu el dar nu mă înțelege… Atunci de ce mă împinge? Credeam că mi-e prieten… Sper să se oprească la timp, încep să nu-mi mai simt porii. Dar, ia te uită… mă transform în niște minunății de steluțe. E clar. Sunt de-al lor. De-al steluțelor care erau la nașterea mea și pe care le văd noaptea deasupra mea. Însă ele sunt din foc! Dacă mă vor topi? Ce-mi pasă! Numai să ajung la ele…

Am căpătat o viteză mai mare, aproape că amețesc în vâltoarea nebunaticului meu prieten. Am încercat să ajung la steluțele de sus, dar nu pot să trec de o barieră. Dacă prietenul meu m-ar împinge în sus… Dar el are direcția lui proprie. Of… nu am decât să-l las să mă ducă… unde o vrea! Am zărit în depărtare niște formațiuni gri care nu-mi inspiră prea multă încredere. Dar el exact acolo merge. Mă strâng cât pot și aștept. M-a izbit cam tare de ei. Curios. Parcă sunt și ei la fel ca mine… Diferă doar culoarea. Să-i întreb CE sunt.

Mi-au spus că sunt nori de ploaie și s-au grăbit să se ciocnească unii cu alții! M-am speriat când am văzut ce se întâmplă și m-am tras puțin mai departe. Prietenul meu se potolise, că altfel, mă ducea chiar în mijlocul lor. Un foc lung și roșu a ieșit dintre ei și s-a dus până la cer și până la pământ. A fost ca și cum s-a rupt cerul în două. După un timp, norii cei gri au dispărut de parcă îi aspira ceva de pe pământ. Soarele mă privea cu duioșie, ca ceața albă care era la nașterea mea. Îmi aminti de ea și mă cuprinse un dor adânc…

Se face din ce în ce mai cald… Steluțele mele albe nu mai sunt. Văd acolo jos, o apă limpede, un lac micuț. Pe mal sunt doi tineri care stau întinși, cu fața în sus, înspre mine. Se țin de mână. Din când în când se privesc zâmbind și ochii le strălucesc. Mă opresc o clipă să mă uit la ei. S-a oprit și prietenul meu, nu mă mai împinge. Cred c-a obosit. Mă impresionează felul în care se țin de mână. Se vede că ei sunt la fel. Aș vrea să fiu și eu ca ei. Dar eu sunt singur, cu prietenul meu care mă împinge de la un capăt la altul al Pământului, de când m-am născut. În ochii fetei văd niște steluțe transparente, cum nu am mai văzut. Îi curg pe la colțuri. Așa arată fericirea?

Vreau să-i mângâi pe cei doi, așa cum mă mângâia pe mine ceața cea albă, pe care nu am mai găsit-o. O să mă topesc încet, încet, ca să ajung acolo, pe malul lacului.

Cei doi se uitară unul la altul râzând: începuse o ploaie caldă și lină, care îi atingea delicat în trecerea ei spre pământ. Se opri după câteva zeci de minute. Pe deasupra lor apăruse un curcubeu cu culori intense…

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie. Tema a fost propusă de Carmen.

42 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Sunt un copac

Sunt un copac

Născut din întâmplare

Într-o pădure

A tinereții veșnice.

În jurul meu

E forfota frunzelor,

Dansul florilor,

Savoarea fructelor,

Mirarea viețuitoarelor.

Îmi înalț crengile

Spre infinit

Cuprinzând TOTUL

În ramurile vii.

Îmi întind rădăcinile

În interiorul neștiut

Al inimii pământului

Ca să-i înțeleg iubirea.

Aduc din adâncuri

Atingerea sa caldă,

Pe care o dau mai departe.

O ridic în trunchiul meu,

Crengile o preiau înflorind,

Florile se risipesc

Născând împrejur

Galaxii.

Sunt un copac,

Înfloresc galaxii

Și ființez

Pământul.

26 comentarii

Din categoria Capsule, Imagini, Poezie

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Turul galeriei

Turul galeriei este o tehnică de învățare prin colaborare în cadrul căreia elevii, divizați în microgrupuri, lucrează la rezolvarea unei probleme controversate ce are mai multe soluții posibile.

Etape:

Constituirea microgrupurilor

–         Elevii sunt împărțiți pe grupuri de câte 4-5 membri;

–         Pentru fiecare grup se distribuie foi de flip-chart și markere.

Prezentarea sarcinilor de lucru

–         Cadrul didactic prezintă grupurilor de elevi problema pe care trebuie să o soluționeze, menționând că rezolvarea problemei trebuie realizată pe foile de flip-chart;

–         Se precizează, de asemenea, faptul că unul dintre membrii fiecărui grup va avea rolul de ghid.

Cooperarea pentru realizarea sarcinilor de lucru

–         Elevii interacționează în cadrul microgrupurilor pentru a realiza sarcina propusă;

–         Soluțiile se notează pe foaia de flip-chart.

Expunerea produselor

–         Fiecare grup îți afișează produsul, la fel ca într-o galerie de artă (acest aspect explică și denumirea metodei);

–         Elevii care au rolul de ghid se vor plasa în locul unde este expus produsul grupului din care fac parte.

Turul galeriei

–         Membrii grupurilor vizitează galeria, examinează fiecare produs, adresează întrebări de clarificare ghidului și pot face comentarii, pot completa ideile sau pot propune alte soluții pe care le consemnează în subsolul foii de flip-chart.

Reexaminarea (evaluarea) rezultatelor

–         Fiecare grup își reexaminează propriile produse, prin comparație cu celelalte și valorificând comentariile vizitatorilor.

Avantaje ale metodei

–         Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;

–         Formarea și dezvoltarea capacității reflective;

–         Dezvoltarea gândirii critice;

–         Stimularea creativității;

–         Cultivarea respectului față de ceilalți și a toleranței;

–         Formarea și dezvoltarea competențelor emoționale;

–         Dezvoltarea competențelor de relaționare;

–         Dezvoltarea competențelor de comunicare;

–         Promovarea interînvățării și a învățării active;

–         Participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învățare;

–         Stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;

–         Formarea și dezvoltarea competențelor de evaluare și autoevaluare;

–         Dezvoltarea competențelor instrumental-aplicative;

–         Formarea și dezvoltarea competențelor metacognitive etc.

Limite:

–         Tendința de conformare la opinia grupului;

–         Tendința de dominare a grupului manifestată de anumiți elevi, erijați în lideri;

–         Marginalizarea sau autoizolarea elevilor care împărtășesc alte opinii;

–         Nonimplicarea unor elevi;

–         Aparentă dezordine;

–         Dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea sarcinilor;

–         Apariția unor conflicte între elevi;

–         Generarea unei gândiri de grup etc.

 

6 comentarii

Din categoria Material didactic, Metode interactive

Wonderland… again!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17 comentarii

Din categoria Imagini

Another Piece of Wonderland

20 comentarii

Din categoria Imagini

Parfum de iubire (poveste parfumată)

O privi trist, fără să zică nimic.

–         De ce nu mi-ai spus? continuă ea înfierbântată. Nu meritam atâta încredere? Vrei să plec, nu?

–         Nu, dar…

–         Am înțeles. Nu mai am loc în viața ta. Nu trebuie să inventezi nimic. POT să înțeleg.

–         Aș vrea să știi că te-am iubit… și nu te-am mințit niciodată, spuse el abia auzit.

–         OK. Mă retrag.

Ieși aruncându-i o privire de dojană. Avea ochii în lacrimi. El îi cunoștea privirea aceea, de căprioară rănită. Știa că-i rupsese sufletul în două. Dar nu avea de ales. În curând, aveau să sosească. Și ucideau pe oricine era cu el. Cumva, singur s-ar mai fi putut salva. Dar voia s-o protejeze pe ea. Și pentru asta, trebuia s-o facă să plece. Hm… reușise… O văzu din spate, cum merge clătinându-se. Plângea. Nu întoarse capul.

Închise ușa sperând ca ea să nu se întoarcă. Se așeză. Încă nu știa ce modalitate de a-l ucide vor folosi. Pe ea n-o cunoșteau. Reușise să-i ascundă identitatea mai mult de un an, de când se cunoșteau. Se pregăti de plecare. Nu dorea ca ei să afle de locuința aceea. Poate că ea s-ar mai fi întors vreodată și atunci ar fi fost în pericol. Așa că, își pregătise un alt loc, unde ei credeau că-și petrece cea mai mare parte a timpului.

Coborî la mașină și demară. Era urmărit. Asta însemna că ei cunoșteau și locul acela. Tresări gândindu-se la ea. Era necesar să-și schimbe planurile. Trebuia să o salveze. Întoarse mașina cu prima ocazie și se grăbi s-o ajungă din urmă. Din fericire, nu ajunsese prea departe. Se așezase pe o bancă. Opri și îi făcu semn să urce. Ea îl privi nedumerită, gata să refuze, când observă mișcarea ciudată a unei mașini de mai departe. Urcă…

–         Trebuie să ne îndepărtăm. Suntem pe cale de a fi prinși, spuse el urmărind oglinda retrovizoare.

–         Tu… voiai să mă îndepărtezi, din această cauză? îl întrebă ea tremurându-i vocea.

–         Da. Dar acum te-au descoperit și pe tine. Nu știu dacă vom scăpa. De data asta s-au hotărât să scape de mine, i-am deranjat prea mult cu articolul acela. Știam că așa va fi.

–         Până se dau lucrurile pe față, putem merge la una dintre prietenele mele, spuse ea. Dacă reușim să scăpăm de ei…

După un timp, cu multă îndemânare, reușiră să se facă nevăzuți. Lăsară mașina pe o stradă oarecare și luară un taxi. După ce au coborât, s-au îmbrățișat ca și cum nu se văzuseră de mult timp. Acum erau împreună… De undeva, venea un miros de regina-nopții…

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie.

14 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Absență

Îți sărut  stelele

Din suflet

Atunci când primești,

Cu inima deschisă,

Melodia romantică

A sufletului meu.

 

Îmbrățișez luna

Tinereții tale,

Atunci când deschizi

O poartă de lumină

Spre calea

Inimii mele.

 

Rostogolesc adâncuri

În ochii blânzi și calzi

Atunci când intri

Prin ușa iubirii

Din casa ființei mele.

 

Te recreez prin tine,

În liniștea profundă

A eternității albe,

Atunci când exiști

În absență.

8 comentarii

Din categoria Poezie

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Fishbowl (tehnica acvariului)

Fishbowl (tehnica acvariului)

 Tehnica acvariului sau metoda interacțiunii observate ,,urmărește ca elevii/studenții implicați să fie puși, alternativ, în dublă ipostază: pe de o parte participanți activi la o dezbatere, pe de altă parte, observatori ai interacțiunilor care se produc”(Pânișoară, 2008, 360)

Etape:

1.      Dispunerea mobilierului – scaunele sunt așezate în două cercuri concentrice.

2.      Constituirea grupurilor de participanți

–         Elevii sunt invitați să aleagă scaunul unde doresc să se așeze;

–         Este necesară prezența altui cadru didactic, plasat în exteriorul cercurilor, care va avea rol de observator. El va înregistra preferințele elevilor pentru anumite locuri, va corela aceste opțiuni cu datele pe care le deține deja despre participanți, va observa modul de soluționare a eventualelor conflicte etc.

–         Participanții aflați în cercul din interior vor constitui grupul de discuție, iar cei plasați în cercul din exterior – grupul de observatori.

3.      Prezentarea sarcinilor de lucru și stabilirea regulilor

–         Elevii din cercul interior vor dezbate timp de 8-10 minute, o problemă controversată;

–         Se comunică elevilor din grupul de discuție câteva reguli de bază:

  •  Susținerea unor idei pe bază de argumente;
  • Exprimarea acordului cu alt vorbitor impune precizarea unor argumente concrete și suficiente;
  • Exprimarea dezacordului presupune respectarea aceleiași condiții.

Observație: se pot stabili, de comun acord cu elevii, și alte reguli. Elevii din grupul de observatori vor primi fișe/protocoale de observare în care vor înregistra date privind relațiile dezvoltate în cadrul grupului de discuție, contribuția fiecărui elev din cercul interior la dezbatere, consensul sau conflictele generate de subiectul analizat, modalitățile de surmontare a acestora, reacțiile participanților la discuție etc.

4.      Realizarea sarcinilor de lucru (dezbaterea și observarea)

–         Elevii din cele două grupuri realizează sarcinile distribuite: dezbaterea temei propuse, respectiv completarea fișei/protocolului de observare.

5.      Prezentarea observațiilor

–         Elevii din cercul exterior prezintă datele înregistrate în fișa de observare.

6.      Inversarea rolurilor (și reluarea etapelor 3-5)

–         Elevii schimbă locurile;

–         Se lansează o altă idee controversată pe care elevii din cercul interior trebuie să o dezbată;

–         Elevii din cercul exterior primesc fișele de observare.

În funcție de apartenența la un anumit grup (grupul de discuție sau grupul de observatori), elevii vor realiza diverse acțiuni specifice, redate astfel:

Grupul de observatori: observă, ascultă, analizează, compară, descrie, reactualizează, sintetizează, evaluează, formulează aprecieri, expune, explică.

Grupul de discuție: ascultă activ, reflectează, analizează, compară, combină, continuă, formulează, argumentează, rezolvă, asociază, reacționează, dezvoltă, explică, mediază, sintetizează, concluzionează.

Cadrul didactic își va asuma următoarele roluri: observator, motivator, ghid, facilitator, consultant, suporter, mediator, coordonator etc.

Avantaje ale metodei:

–         Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;

–         Formarea și dezvoltarea capacității reflective;

–         Dezvoltarea gândirii critice și creative;

–         Dezvoltarea competențelor de relaționare;

–         Dezvoltarea competențelor de comunicare;

–         Dezvoltarea capacităților de negociere, de mediere a conflictelor;

–         Dezvoltarea inteligenței interpersonale;

–         Promovarea interînvățării;

–         Participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învățare;

–         Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de învățare;

–         Consolidarea încrederii în propriile forțe;

–         Formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă etc.

2 comentarii

Din categoria Material didactic, Metode interactive

A Piece of Wonderland

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9 comentarii

Din categoria Imagini

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – mozaicul

Mozaicul

Structurile cooperative de tip mozaic presupun formarea unor grupuri cooperative, în cadrul cărora fiecare membru al grupului devine expert în anumite probleme specifice materialului propus spre învățare.

Schema specifică:

– grupuri cooperative (distribuirea materialelor);

– grupuri expert (învățare și pregătire);

– grupuri cooperative (predare și verificare).

Etape de bază:

1.      Formarea grupurilor cooperative și distribuirea materialelor de lucru

–         Profesorul împarte tema de studiu în 4-5 subteme;

–         Solicită elevilor să numere până la 4 sau 5 (în funcție de numărul de subteme) și distribuie fiecărui elev materialul ce conține detalierea subtemei corespunzătoare numărului său; li se precizează elevilor faptul că vor învăța și vor prezenta materialul aferent numărului lor și celorlalți colegi, fiind responsabili de rezultatele învățării acestora;

–         Fiecare grup de 4 sau 5 elevi va constitui un grup cooperativ; elevilor li se solicită să rețină grupul cooperativ din care fac parte.

2.      Formarea grupurilor de experți și pregătirea prezentărilor

–         Elevii care au același număr și, respectiv, aceeași subtemă de abordat, se vor constitui în grupuri de experți (numărul grupurilor de experți va fi același cu numărul de subteme stabilite);

–         Experții studiază și aprofundează împreună materialul distribuit, identifică modalități eficiente de ,,predare” a respectivului conținut, precum și de verificare a modului în care s-a realizat înțelegerea acestuia de către colegii din grupul cooperativ.

3.      Realizarea prezentărilor (predarea) și verificarea rezultatelor învățării

–         Se reconstituie grupurile cooperative;

–         Fiecare expert ,,predă” conținuturile aferente subtemei sale; modalitatea de transmitere trebuie să fie concisă, stimulativă, atractivă;

–         Fiecare membru al grupului cooperativ are sarcina de a reține cunoștințele pe care le transmit colegii lui, experți în diferite probleme.

4.      Evaluarea

–         Profesorul solicită elevilor să demonstreze ceea ce au învățat;

–         Evaluarea se poate realiza printr-un test, prin răspunsuri orale la întrebările adresate de profesor, printr-o prezentare a materialului predat de colegi, prin elaborarea unui eseu etc.

Avantaje:

  • Dezvoltarea competențelor psihosociale;
  • Dezvoltarea competențelor cognitive;
  • Dezvoltarea competențelor de comunicare;
  • Dezvoltarea inteligenței interpersonale;
  • Promovarea interînvățării;
  • Participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învățare;
  • Analiza, compararea modurilor de a învăța, a achizițiilor realizate;
  • Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
  • Dezvoltarea gândirii critice și creative;
  • Dezvoltarea bazei motivaționale a învățării;
  • Consolidarea încrederii în propriile forțe;
  • Formarea și dezvoltarea capacității reflective;
  • Dezvoltarea responsabilității individuale etc.

Limite (în absența monitorizării atente a lucrului în grup):

  • Abordarea superficială a materialului de studiu;
  • Înțelegerea și însușirea greșită a unor idei, concepte etc.;
  • Apariția unor conflicte între membrii grupurilor;
  • Crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine etc.

 

13 comentarii

Din categoria Material didactic, Metode interactive

Stări sufletești – 7

,, Evenimentele vieții și situațiile defavorabile induc mai multe stări sufletești negative, decât induc corespondentele lor favorabile, stările sufletești pozitive: suntem agasați de boilerul care tocmai s-a defectat, dar nu ne bucurăm că avem apă caldă în fiecare dimineață. Ei bine, ar trebui să o facem cu titlul de exercițiu de luciditate și de fericire! Și în această privință există numeroase lucrări care confirmă existența fenomenului.

Există, de altfel, un fenomen încă și mai uimitor pe care îl regăsim în mod obișnuit în cercetările asupra stărilor sufletești: la originea stărilor sufletești negative se află, în general, evenimente de viață stresante. Pe când la originea stărilor sufletești pozitive se găsesc mai des fie o bună funcționare corporală (de exemplu, am avut o activitate fizică sau am petrecut o noapte liniștită), fie interacțiuni sociale agreabile ( am petrecut momente plăcute cu alți oameni), mai degrabă decât evenimente de viață pozitive și memorabile. Bineînțeles, evenimentele favorabile ne ajută și ele să resimțim stări sufletești agreabile, dar nu sunt neapărat necesare. Pe termen lung, ceea ce pare decisiv este faptul că li se adaugă în mod regulat plăceri fizice și sociale.”

………………………………………………………………………………………

,,Stările sufletești pozitive facilitează lărgirea privirii noastre asupra lumii: atunci când suntem fericiți, ne simțim în siguranță, ne place totul, suntem gata să privim și să admirăm tot ce ne înconjoară. Pe câtă vreme stările sufletești negative ne incită și mai mult să ne focalizăm asupra a ceea ce ni se pare periculos sau problematic; și atunci (așa cum se întâmplă la neliniște sau la frică), când privim cu atenție în jurul nostru, nu o facem cu spiritul deschis și gata să întâmpine frumusețea sau noutatea, ci cu spiritul închis și îngustat asupra unui singur obiectiv și în jurul unei singure întrebări: există oare vreun pericol, da sau nu? Atunci, restul nu ne mai interesează deloc. Supraveghem lumea mai degrabă în amănuntele sale, decât să o privim în frumusețea ei.

În sfârșit, stările sufletești negative ne împing la o tratare a informației mai degrabă lentă, prudentă, atentă, minuțioasă, numită procedurală în jargonul oamenilor de știință; pas cu pas și nu prea repede, ca și cum am merge pe un teren minat! Ele ne dau impresia că timpul care trece este mai lung. În vreme ce stările sufletești pozitive ne duc către o apropiere de lumea înconjurătoare mai curând rapidă, globală și intuitivă, numită euristică: țopăim din punct de vedere psihologic!

…………………………………………………………………………………………….

Inima se întărește doar atunci când spațiul se adâncește, și doar când inima se întărește, adâncirea spațiului ne este dată ca să vedem și să trăim (J.-L. Chrétien, La Joie spacieuse. Essai sur la dilatation, Paris, Éditions de Minuit, 2007).”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Empatizare… forțată – O clasă divizată (ochi albaștri, ochi căprui)

https://innerspacejournal.wordpress.com/2011/05/29/sfaturi-pentru-parinti-si-profesori/

6 comentarii

Din categoria Diverse, Filme educaționale, Material didactic, Psihologie şi pedagogie

Valențe formative și limite ale utilizării strategiilor didactice interactive

Valențe formative:

  • Formarea și dezvoltarea unor competențe funcționale, de tipul abilităților de prelucrare, sistematizare, restructurare și utilizare în practică a cunoștințelor;
  • Formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
  • Formarea și dezvoltarea competențelor comunicaționale;
  • Formarea și dezvoltarea competențelor psihosociale;
  • Dezvoltarea stimei de sine;
  • Cultivarea spiritului participativ;
  • Formarea și dezvoltarea deprinderii de ascultare activă;
  • Dezvoltarea capacității empatice;
  • Formarea și dezvoltarea capacității reflective și a competențelor metacognitive;
  • Formarea și dezvoltarea capacităților de investigare a realității;
  • Formarea și dezvoltarea capacității argumentative;
  • Formarea și dezvoltarea capacității decizionale;
  • Formarea și dezvoltarea competențelor de negociere;
  • Formarea și dezvoltarea competențelor emoționale;
  • Formarea și dezvoltarea capacității de a oferi feedback și de a fi receptiv la feedback-ul primit;
  • Cultivarea autonomiei în învățare;
  • Dezvoltarea motivației pentru învățare;
  • Cristalizarea unui stil de învățare eficient;
  • Dezvoltarea gândirii critice, creative și laterale;
  • Dezvoltarea creativității;
  • Dezvoltarea unor atitudini și comportamente prosociale;
  • Dezvoltarea capacităților de interevaluare și autoevaluare etc.

Limite:

  • Crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine;
  • Consum mare de timp;
  • Asimilarea unor informații eronate, în absența monitorizării atente a profesorului;
  • ,,încurajarea” pasivității unor elevi, în condițiile în care sarcinile nu sunt distribuite/ asumate clar și în absența monitorizării grupului;
  • Dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea sarcinilor;
  • Acutizarea unor conflicte între elevi în condițiile în care profesorul (sau liderul grupului de lucru) nu intervine ca mediator;
  • Generarea unei ,,gândiri de grup”;
  • Acordarea superficială a sarcinilor de lucru;
  • Dificultăți în identificarea și evaluarea progreselor individuale etc.

10 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

Stări sufletești – 6

Efectul Zeigarnik

 ,,Automatismele noastre spre negativ pot avea și o altă origine: cea a unui mijloc indirect al memoriei ca renumitul ,,efect Zeigarnik”, un clasic al psihologiei experimentale. Este vorba despre tendința pe care o avem de a ne aminti mai bine (dar și, vai, de a rumina mai mult) o acțiune sau o sarcină, dacă aceasta a fost întreruptă. Experimentul original al psiholoagei rusoaice Bluma Zeigarnik consta în a le cere unor copii să realizeze în cursul unei zile vreo douăzeci de mici obiecte (din pastă de modelat, mărgele sau puzzle-uri). Ea îi lăsa să termine jumătate din activități, dar făcea în așa fel încât celelalte să rămână neterminate. Puțin mai târziu, copiii au fost rugați să-și amintească tot ce făcuseră. Sarcinile rămase neterminate erau citate de aproximativ două ori mai des decât celelalte. Ipoteza lui Zeigarnik era aceea că mica tensiune indusă prin faptul de a mai avea niște ,,lucruri de făcut” este domolită de terminarea lor, ceea ce facilitează uitarea lor conștientă (și nicidecum inconștientă; de exemplu, succesele noastre ne servesc ca să construim o rețea de amintiri inconștiente pozitive care ne vor servi din nou mai târziu). Pe când faptul de a nu putea termina ceva ce trebuie întreprins este mai bine memorat, desigur, pentru că tensiunea ,,lucrurilor rămase de făcut” nu este domolită: acest fapt asociază amintirea cu o emoție negativă care facilitează recursul la conștiință.

Vom vorbi din nou despre toate acestea atunci când vom aborda stările sufletești de neliniște și de anxietate, căci, pentru majoritatea oamenilor, lozinca, deviza ar putea fi :,,A termina o treabă liniștește!”

În ceea ce privește viața noastră modernă, ne putem, de altfel, întreba dacă multiplicarea la infinit a întreruperilor, solicitărilor, stimulărilor, dacă fragmentarea extremă a ocupațiilor și a activităților noastre, dacă toate acestea nu produc în realitate o gigantică succesiune de întreruperi și de frustrări, de care nici măcar nu suntem conștienți, dar care fac să se reverse asupra noastră aceste stări sufletești negative care ne apasă atât de mult…”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

17 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Umanitate

,,Cartea Viitorul umanității își începe povestirea într-o sală de disecții, unde studenții la medicină se simt consternați, la primul lor curs, în fața unor trupuri goale pe care vor trebui să le disece. Cine era mai încremenit: corpurile reci de pe mesele de piatră sau studenții care trebuiau să le disece? Sub anumite aspecte, și unii și alții.

Cadavrele închiseseră ochii din punctul de vedere al vieții, iar studenții își reduseseră la tăcere capacitatea de a iscodi misterele care călăuzesc existența. Nu-și puneau întrebări în legătură cu identitatea și povestea acelor ființe umane anonime. Erau moarte și sub acest aspect.

Din fericire, unul dintre studenți, Marco Polo, a fost incitat și tulburat de ceea ce-l înconjura. Ilustrul profesor, șef de catedră, ținea un curs strălucit despre tehnicile de disecare a mușchilor, arterelor și nervilor. Fără să se poată abține, Marco Polo a ridicat mâna ca să pună o întrebare. Dar profesorului doctor nu-i plăcea să fie întrerupt în timpul expunerii. Nemulțumit, a făcut totuși o excepție. I-a cerut studentului, cu aroganță, să vorbească.

Marco Polo i-a pus o întrebare fatală:

,,Care sunt numele celor pe care îi vom diseca?”

Profesorul s-a simțit deranjat de întrebare. A răspuns, prost dispus, că cei care se aflau în sala de disecții nu aveau nume.

Incitat, studentul a insistat:

,,Domnule profesor, aceste ființe umane n-au avut o poveste, n-au visat, n-au iubit, n-au plâns?” Profesorul, iritat, a răspuns că erau niște cerșetori găsiți pe stradă, psihopați fără familie, fără nimic. Studentul a replicat:

,,Dar cum o să pot eu să le disec mușchii, nervii și vasele sanguine, dacă nu cunosc capitolele de bază ale trecutului lor?”

Profesorul l-a admonestat pe Marco Polo în fața colegilor pentru obrăznicia lui. N-a descifrat codul dezbaterii de idei, căci nu admitea ca cineva să gândească altfel decât el. Făcea parte dintr-o facultate al cărei program avea ca obiectiv formarea de medici care repetau informații, dar care nu gândeau. Medici care diagnosticau boli, dar care nu se uitau la bolnav, care știau să ceară analize, dar nu știau să dea frâu liber intuiției creative, percepției, insight-ului.

Ironizându-l, profesorul i-a spus cu asprime:

,,Ascultă, băiete, dacă vrei să fii polițist și să investighezi viața oamenilor, ți-ai ales greșit profesia!” Toți colegii au râs. Umilit, el a început să înțeleagă că cine gândește altfel trebuie să plătească un preț. Pentru a supraviețui acestei situații stresante și altora asemănătoare, va trebui să învețe să descifreze codul protecției emoționale. Asta va fi marea lui provocare ca student la medicină și viitor psihistru. După ce l-a ironizat, profesorul i-a lansat o provocare:

,,Dacă n-ai încredere în mine, du-te la sala centrală și verifică dacă aceste corpuri au o poveste. Și dacă afli vreuna interesantă, ne va face plăcere s-o auzim.”

Colegii lui Marco Polo au râs din nou de studentul care credea că în spatele trupului unui amărât se afla o lume de descoperit. Pentru studenți și pentru profesorii de anatomie, cadavrele erau doar trupuri fără viață, fără identitate și fără trecut.

Morții-vii

Umilit, a ieșit din sala de disecții. Dar în loc să se ascundă din pricina sentimentului de rușine și de umilință, Marco Polo a descifrat codul eului ca administrator al intelectului. A ales lupta. A acceptat provocarea. Și și-a folosit confuzia ca prilej de manifestare a creativității. Dar lupta se dovedea dură, dificilă, spinoasă și periculoasă. Nu reușea să afle nicio informație despre bărbații și femeile care erau disecate. După multe insistențe, fiind aproape pe punctul de a renunța, a întâlnit în piața centrală un cerșetor pe nume Falcão – un bolnav mintal fascinant și extrem de inteligent.

Cerșetorul fusese un strălucit profesor de filozofie, pe care îl afectase o psihoză. Venind de pe cele mai înalte paliere ale gloriei, a trecut prin văile cele mai adânci ale respingerii, disprețului, batjocurii și afrontului. A fost exclus din universitatea unde ținea cursuri, apoi de către familie și prieteni. A plecat fără țintă, fără resurse materiale și lăsând în urmă un trecut năruit. A devenit cerșetor. Și, ca cerșetor, a început să descifreze codurile autoanalizei critice, a capacității de a suporta crize, altruismului și creativității. Filozoful din universitate s-a transformat într-un filozof al străzii, mai înțelept, mai convingător, lucid, provocator și critic social.

Cea mai mare provocare a lui Marco Polo a fost aceea de a-l cuceri. În timpul construirii unei atât de neobișnuite prietenii, cerșetorul l-a încântat pe student și i-a dezvăluit o lume fascinantă. Au devenit o pereche ciudată.

După un timp, a sosit și ziua cea mare. Falcăo a fost dus la sala de disecții. Toată lumea a fost șocată de prezența acelui amărât, care mirosea urât și avea hainele uzate și murdare. Profesorul se pregătea să-i dea afară pe student și pe intrus. Dar, brusc, a început un spectacol de umanism și inteligență.

Cerșetorul a început să dezvăluie identitatea cadavrelor. Au rămas cu toții consternați. Toți trăiseră niște povești extrem de bogate, capabile să-i emoționeze până la lacrimi pe cei prezenți. Deodată, cerșetorul a dezvăluit identitatea ultimului cadavru. Profesorul s-a înroșit, vocea i s-a înecat, respirația i-a devenit șuierătoare și, fără ca nimeni să poată înțelege, a izbucnit în lacrimi. Ultimul cadavru era al unei persoane foarte apropiate și dragi profesorului, pe care nu o mai văzuse de mulți ani.

Consternat, și-a dat seama de greșeala extrem de gravă pe care o comisese. Era un profesor foarte respectat, care studiase la Harvard, știa să disece cadavre, dar nu știa să pătrundă în măruntaiele sufletului omenesc, nici în al lui, nici în cele ale copiilor și prietenilor săi. Nu avea calificarea necesară pentru a forma oameni care gândesc. Trebuia să iasă din gândirea liniară și să analizeze existența sub multiple unghiuri. Avea nevoie să redevină un tânăr student, pentru a învăța să descifreze codurile inteligenței.

Am citat câteva fragmente  din Viitorul omenirii, pentru a demonstra că și trupurile care se aflau în sala de disecții aparțineau unor ființe umane. Așa cum acele trupuri anonime păreau să nu aibă o poveste a lor, povestea noastră modernă e tot mai golită de semnificație, asfixiată și negată. Am devenit încă un număr din mulțime – suntem încă un număr al unui card de credit.

Într-o societate superficială, numai câteva celebrități par să aibă povești demne de interes. În realitate, cu toții avem o istorie complexă, plină de reculuri și avansări, de aventuri și de eșecuri. Dar cine îi dă importanță? Cine rămâne încântat sau dă importanță filmului existențial al anonimilor? Nu suntem morți vii. Nu putem să fim de acord doar cu un statut de consumator din piață și să ne pierdem matricea identității.

Viitorul omenirii nu va fi unul fascinant, dacă nu ne controlăm itinerariul istoriei noastre și nu învățăm să fim actori și actrițe principale ale propriei vieți. Altfel, vom fi conduși de alții și controlați de împrejurări.”

(Augusto Cury – Codul inteligenței)

 

 

 

7 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Psihologie şi pedagogie

Alis(sic) în Țara Minunilor!!! – costum ungurenesc

 

 

 

26 comentarii

Din categoria Imagini

Casa de dans (finalul de la ,,Întoarcere în timp”)

Era din nou printre oameni. Începu să se integreze în forfota oraşului aglomerat. Se simţea ca un sălbatic adus de curând în mijlocul ,,civilizaţiei”. Câteva secunde privi în jur, căutând să se orienteze.  Îşi aminti instrucţiunile de parcurgere a traseului pentru a ajunge la locul de întâlnire. Trebuia să folosească transportul în comun. Luă mai întâi metroul şi merse patru staţii. Apoi luă un autobuz cu care parcurse trei staţii. De aici trebuia să meargă pe jos cam un sfert de oră. Atenţia îi era trează. Ieşise din starea de amorţeală dată de lipsa acţiunii. Hmm… ce bine era! În sfârşit, părea a fi în elementul său.

Discret, observă oamenii care treceau pe lângă el şi analiză starea generală. Cei mai mulţi păreau preocupaţi de grijile cotidiene: serviciu, casă, familie, sănătate. Câţiva erau trişti, chiar supăraţi, din motive emoţionale, afective: singurătate, iubiri pierdute sau interzise, eşecuri profesionale… Foarte puţini erau veseli, optimişti, zâmbitori. Nu obţinuse o analiză îmbucurătoare. Raportul său va exprima necesitatea implementării unei strategii de urgenţă… la nivel planetar. Colegii săi care avuseseră aceeaşi misiune, dar în locuri diferite, veniseră cu analize asemănătoare.

În acel sfert de oră simţi şi resimţi stările şi sentimentele celor cu care se intersecta. Aproape că îl copleşeau. Avea nevoie să se aşeze… Ajunsese într-un parc mare, cu multe bănci, alei şi copaci îngrijiţi. Se îndreptă spre o bancă aflată mai departe de intrarea principală. Se aşeză, obosit de trăirile experimentate, dar însufleţit de scopul acţiunilor sale. Îi observă pe cei care se plimbau pe alei. Trebuia să apară persoana de contact. Era deja în întârziere. Presupuse că s-a întâmplat ceva neprevăzut, când privirea îi căzu pe banca din faţa sa. Acolo apăruse pe neaşteptate o poşetă elegantă din piele, micuţă, cu nişte forme ciudate brodate pe partea vizibilă. Nu văzuse nicio persoană îndreptându-se către acea bancă, poşeta nu fusese acolo când venise el. Şi-atunci, de unde apăruse? Se gândi că persoana de contact nu voia să fie recunoscută de nimeni şi lăsase poşeta, special pentru el. Dar cum de nu o văzuse? ,,S-a teleportat”, îşi zise zâmbind. ,,Cred că mi s-au cam atenuat abilităţile pe care le aveam în tinereţe…” Dar experienţa sa era copleşitoare faţă de a celor mai tineri. Trăise etape deosebite, schimbări majore în care pieriseră aproape toţi partenerii săi. Se număra printre puţinii agenți rămaşi. Cea mai grea misiune pe care o trăise fusese aceea când tocmai iubita lui făcea parte dintr-o grupare de forţe negative. Şi atenuarea sau eliminarea acestora cerea chiar ceva sacrificii. Ea şi încă vreo câţiva fuseseră capturaţi într-o sferă de lumină, pentru a se încerca transformarea lor în forţe pozitive, ,,reabilitarea întunericului” – cum o numiseră. Dar dezamăgirea pe care o trăise atunci când a descoperit adevărul, i-a distrus treptat iubirea pentru ea. Sperase că procedeul de reabilitare va realiza o metamorfoză completă, însă, nu se ştie de ce, iubita lui fusese singura care nu dorea să se schimbe. Îl duruse foarte tare, deoarece îşi atribuia lui însuşi o mare parte din vină.

Se ridică îndreptându-se către banca din faţă. Atinse cu grijă poşeta, după ce o studiase câteva clipe. Părea inofensivă. Urmări cu atenţie înscrisurile de pe o parte şi alta. Arătau ca nişte broderii fine…

Cel sau cea cu care trebuia să se întâlnească, avea de adus un dispozitiv micuţ, pentru modificarea frecvențelor undelor cerebrale, la nivelul întregii planete. Un prototip, singurul de altfel. Deschise poşeta, bănuind că era ceea ce aştepta. Încă exista riscul ca obiectul din mâna lui să fie periculos… Continuă. Fără să vrea întoarse poşeta invers şi atunci văzu: broderia arăta o scriere codificată, folosită doar în misiunile top secret şi care nu mai fusese utilizată de foarte mulţi ani: ,,Dispozitivul e la noi” şi o semnătură binecunoscută lui, care odată îi fusese dragă…

Lupta abia începuse.

II

Rămase cu poșeta în mână, uitându-se gânditor la umbrele de pe aleea din fața sa. Înțelese cât de mult se complicase misiunea. Tara era liberă și își făcuse o nouă echipă, după cum părea. De aceea îl aleseseră pe el: pentru că o cunoștea. Și timpul nu constituia un dezavantaj pentru partea întunecată, dimpotrivă.

Privi încă o dată poșeta și deschise fermoarul de la buzunarul interior. Un plic de culoare albă, micuț, se afla înăuntru. În acel moment, o siluetă înaltă și suplă se desprinse de după trunchiul gros al unui copac. Purta o rochie din mătase grea, după tiparul celor din perioada interbelică, asortată cu poșeta din mâinile lui. O văzu de la spate, dar recunoscu mersul elastic, de felină, al celei care, altădată, îi umpluse sufletul  de iubire. Se întrebă ce voia să-i transmită. O invitație de întoarcere în timp? În ,,Micul Paris”? Va vedea din scrisoare. Era inutil s-o urmărească. Ar fi dispărut la primul pas făcut de el cu această intenție. O conduse cu privirea până la capătul aleii, sperând că își va întoarce capul. O boare ușoară de vânt primăvăratic îl înconjură, cu miros de Chanel. Ameți. Era chiar… ea. Și sperase că a uitat-o.

Scoase scrisoarea din plic, emoționat. Dar se strădui să-și oprească freamătul inimii. Nu-și permitea să se lase purtat de sentimente. Le-ar fi dat satisfacție celor din echipa adversă.

,, Iubitul meu,

Ce ironie că încă îți mai spun astfel, nu-i așa? Dar simți și tu savoarea acestui cuvânt, unic pentru tine și pentru mine. Indiferent ce crezi, nimănui n-o să-i mai spun vreodată astfel…

A fost nevoie să mă întorc în timp, pentru a-l descoperi pe cel care a inventat dispozitivul (Ce ușor l-am luat!). Stai liniștit: nu l-am ucis, i-am arătat doar ce efecte va avea ceea ce el crede că e pozitiv! Sau voi credeți că va face bine planetei!… Privește mai adânc în inima ta  ca să simți ce înseamnă utilizarea acelor niveluri de frecvență. Diferența e extrem de mică pentru a ajunge la distrugere. Și… aici, ,,răul” e necesar. Nu ți s-a spus, pentru a fi mai eficient în misiunea ta. E cam greu să mă crezi, nu? După ce am dispărut așa… inexplicabil și apoi m-ai regăsit la forțele întunecate. Vei înțelege singur, la un moment dat.

Încă mă gândesc la tine, cu intensitatea pe care tu m-ai învățat s-o folosesc. Nu ai simțit până acum? M-aș mira. Aaa… dar să nu crezi că poți folosi asta împotriva mea. Am învățat foarte bine să-mi  stăpânesc sentimentele. Nu le poți simți decât dacă eu vreau… Deci, nu vei ști niciodată să mă manipulezi apelând la sensibilitățile omenești… Ai intrat atât de adânc în sufletul meu, încât te-am ascuns într-o zonă total inaccesibilă oricărui aparat de citire a spațiului interior. Și te păstrez acolo…

Se așeză pe bancă. Crezuse… altceva. Dar poate ea dorea doar să-l cucerească din nou, apelând la partea sensibilă… Era mai mare această probabilitate. Se reculese. Da, sigur că asta era. Avea nevoie de el pentru obținerea audienței în fața oamenilor, în politica sa de cucerire a sufletelor. Împreună cu el ar fi fost greu de distrus, sau de înlăturat. Scrisoarea avusese un efect neașteptat. Îi inundase sufletul puternic, aducându-i în memorie pasiunea pentru Tara. Fusese, probabil, iubirea vieții lui. De când ea se alăturase celorlalți, nu mai întâlnise pe nimeni care să aibă o astfel de influență asupra lui. Continuă să citească:

,, Ai înțeles, presupun. Te aștept în Orașul Vechi, acolo unde călătoream ca să trăim un moment de eternitate… în dans. Să te îmbraci elegant!… Vei avea o surpriză.

Cu mult dor,

Tara

Închise scrisoarea și o puse la loc, în poșetă. Avea de învins amintirile, ca să poată înțelege ceea ce urmărea Tara. O călătorie… în timp?

 III

Tara fusese întotdeauna imprevizibilă. Uneori, obositor de imprevizibilă, astfel încât trecuse de partea adversarilor, tocmai când el era mai încrezător… Hm… asta însemna antrenament… şi, ce era mai grav, manipulare. În iubire, manipularea îţi lasă un gust amar, dacă nu e folosită ca un joc în care să fii prins cu şi pentru dragoste. Te lasă cu sentimentul că ai fost folosit, că tot ce s-a derulat a fost o farsă, o minciună în care tu ai fost cel păcălit. Cu toate astea, voia s-o vadă, să-şi lămurească lui însuşi sentimentele pe care le trăia de când Tara dispăruse. Voia să-i vadă strălucirea din ochi, zâmbetul, mişcările… Voia să-i audă glasul, să-i simtă vibraţia muzicală a cuvintelor. Să-şi dea seama care sunt adevăratele ei sentimente… Să o vadă pe ea, cea reală. Oare, se schimbase? Dar care era adevărata Tara? Cea pe care o iubise, sau cea care se manifesta în prezent?

Trebuia să meargă în Oraşul Vechi. Locul de întâlnire era ,,Casa de dans”, unde învăţaseră împreună să danseze tango. De ce tocmai o casă de dans din trecutul nu foarte îndepărtat? Se gândi la ce avea deosebit construcţia respectivă: oglinzile din sălile de dans. Oglinzi care acopereau toţi pereţii interiori, până la tavan. Era ceva în spatele oglinzilor? Sau poate doar o percepţie amestecată a mişcărilor… Se întâmpla ceva cu dispozitivul furat, în prezenţa oglinzilor? Îşi dădu seama că da… Dar de ce tocmai acolo? Tara voia să retrăiască momentele lor de fericire, sau… Aiurea, astea nu revin niciodată! Da… era vorba despre materialul din care erau făcute oglinzile: un aliaj necunoscut. Nu avea idee cum ajunsese tocmai acolo. Doar dacă nu s-a vrut ca acesta să fie ascuns… la vedere.

Își pregăti un costum de stofă care să se adapteze la momentul temporal cerut de întoarcere. Era… elegant. Deși mai pusese câteva kilograme față de cel care fusese în perioada în care mergea, avea aceeași alură sportivă, aceeași frunte largă și senină, aceeași blândețe în ochii aurii. Inspira, mai mult față de atunci, o putere interioară care răzbătea din zâmbetul său… magnetic. Poate că Tara ar fi trebuit să se teamă în încercarea ei de a-l recuceri, sau poate că și puterea ei devenise mai mare?

Rememoră ultima lor comunicare. Începu să-și pună întrebări în legătură cu adevărata utilitate a dispozitivului. Dacă Tara avea dreptate? Dacă prin modificarea frecvențelor undelor cerebrale avea să se producă un colaps din cauza insuficientei pregătiri a populației? Dacă interesul era altul decât cel comunicat? Nu știa cât de bine fusese testat dispozitivul, nu i se dăduseră informații despre asta. Era posibil ca și Tara să aibă dreptate. Trebuia să vadă despre ce e vorba. Nu avea ce să i se întâmple, atâta timp cât dispozitivul nu se afla la el… Însă, într-un fel sau altul, datoria lui era să-l recupereze.

Fu gata, în sfârșit, de plecare. De data asta, își luă mașina pe care o primise pentru misiuni de călătorie în timp. Se îndreptă spre Orașul Vechi. La linia de demarcație temporală se opri, rememorând momentele de dans din tinerețe, împreună cu Tara. Fuseseră, cândva, o pereche ce stârnea invidie sau admirație prin frumusețea ei, prin legătura ce părea intens consolidată, prin iubirea ce părea că nu se va termina niciodată, prin felul în care se înțelegeau din priviri… Se scutură repede, dându-și seama că asta nu-l va ajuta cu nimic, ba dimpotrivă. Apăsă pe buton și își ținu respirația, ca și cum era prima dată…

IV

Recunoscu vechile străduțe ale tinereții sale care, în prezent, erau schimbate cu totul. Mașina luase forma celor care circulau cu treizeci de ani înainte. Nu avea mult de mers până la ,,Casa de dans”. Își amețise oarecum emoția. Fusese convins că, odată cu vârsta, emoțiile se vor diminua, dar era exact pe dos: acestea creșteau în intensitate. Își aplică un scurt exercițiu de relaxare, pentru a nu-și pierde capacitatea de concentrare. Avea nevoie de întreaga lui atenție. Adversarii nu erau deloc de neglijat. Privind lucrurile astfel, își reveni în timp util.

Parcă mașina la mică distanță de locul de întâlnire. Văzută de afară, clădirea unde urma să intre era o casă fără etaj, de dimensiuni normale, cu ferestre mai mari decât cele obișnuite și cu mult mai multe. De aproape, puteai să vezi în una dintre încăperi câteva perechi ce învățau pași de dans clasic. Intră prin ușa laterală, pe unde aveau acces doar clienții. Femeia de la intrare îl cunoștea bine. Îi zâmbi larg, invitându-l în sala rezervată lui și partenerei sale. Nu părea să fi observat vreo schimbare la el.

Intrase  în  perioada temporală când o cunoscuse destul de bine pe Tara, îi învățase obiceiurile, preferințele, gusturile, era perioada când erau… îndrăgostiți. Tara găsise cel mai bun moment temporal, în care să-l aducă. Era mai greu să facă abstracție de propria lui persoană (din tinerețe) dar, după calculele sale, atunci nu se afla în acel loc. Nu știa însă despre Tara, dacă avea să se întâlnească cu ea însăși sau ocolise acest fapt. De obicei, se evitau întâlniri ale aceleiași persoane având vârste diferite, într-un moment ales. Asta ar fi însemnat posibilitatea modificării vieții particulare a celui implicat, sau chiar a istoriei, ceea ce nu era de dorit.

Aveau o sală numai pentru ei doi și instructor. Se mai duceau uneori acolo și se lăsau purtați de stările extatice ale sincronicității mișcărilor și de ritmurile perfecte ale dansurilor clasice. Se întâmplase de multe ori să fie acolo în același timp, fără să-și fi dat întâlnire.

Tarei îi plăceau surprizele. La vârsta de acum, el dorea altceva, dorea o iubire liniștită, calmă, statornică, intensă dar blândă. Pe Tara nu o mai întâlnise de… mulți ani. Era posibil să se fi schimbat.

Ușa de la sala lor era din lemn masiv, de culoarea cireșului. Inima îi bătea mai tare, deși învățase să se stăpânească în multe feluri. Deschise încet, de parcă voia să amâne momentul revederii, fiindu-i teamă de surpriza Tarei și încercând să se pregătească, în același timp. Prin deschizătură văzu o parte din capătul opus al sălii de dans, oglinzile cunoscute. Intră ținându-și respirația și fiind foarte atent. În sală nu era nimeni. Observă o schimbare, ceva care nu făcea parte din decorul pe care îl știa. Acum erau oglinzi și pe tavan și pe podea, realizând astfel o încăpere numai din oglinzi. Însă, asta însemnase o intervenție în momentul temporal respectiv…

Multitudinea oglinzilor îl deranjă puțin, până se obișnui. Apoi, zări pe podea, la vreo doi metri distanță, dispozitivul și… un bilet. Asta era surpriza!… Nici vorbă de Tara! Ridică biletul.

,, Iubitul meu,

Îmi cer scuze că nu am rămas și eu aici, ca să te întâlnesc, dar această întoarcere în timp a amândurora n-ar fi făcut decât să ne rănească… din nou. Știu că o să înțelegi. Și mai știu că iubirea mea a fost obositoare și grea, pentru tine. Nu ai fost tu vinovat pentru alegerea mea. Am fost conștientă de ceea ce fac. Poate, cândva… ne vom mai întâlni. Încearcă să fii fericit. Iubire există… peste tot. Las-o la tine în suflet.

Îți las câteva informații despre dispozitivul pe care îl cauți și… rămâne alegerea ta, mai departe.

Cu mult dor,

Tara

Pe un alt bilet, tot cu scrisul de mână al Tarei, găsi:

Mecanismul de modificare a minții umane se bazează pe tehnologia purtătorului subliminal: Spectrul de Difuzare a Sunetelor Tăcute (SDST). Un sistem de comunicare silențios în care purtători non-aurali (care nu se pot auzi), din spectrul foarte jos sau foarte înalt al frecvențelor audio sau din spectrul ultrasonor adiacent (ultrasunete), sunt modulați în amplitudine sau în frecvență cu informațiile dorite și propagați acustic sau vibratoriu, pentru a ajunge la creier. Purtătorii modulați pot fi transmiși direct, în timp real, sau pot fi înregistrați și depozitați pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii programate și repetate către ascultător.

Se pot identifica și izola “semnăturile emoționale” electrice de foarte mică amplitudine ale creierului, se pot sintetiza și stoca pe  calculator. Atunci când un subiect uman experimentează o anumită emoție, apar modele subtile ale undelor cerebrale care se pot duplica oricând, la voință.

Aceste semnături sunt apoi transmise folosind frecvențe purtătoare de tip Silent Sound și ele vor determina exact același tip de emoție în orice alt subiect uman care le primește!

Există două metode de transmisie cu acest sistem. Una este inducția directă de microunde în creierul subiectului, fiind limitată la operațiuni în imediata apropiere. Cealaltă folosește frecvențele purtătoare ale radioului și televiziunii, care sunt prezente peste tot.

Sistemul este folosit pentru a controla fie o singură persoană, fie mai multe. Faptul că informațiile sunt transmise subliminal, le face virtual imposibil de detectat și, deci, periculoase pentru public.

 

Rămase un pic descumpănit și ușor dezamăgit. Poate că sperase, totuși, s-o întâlnească pe Tara. Această misiune îl scosese din starea de amorțeală a lucrurilor obișnuite. ,,Iubirea există peste tot”. Oare, nu era acesta mesajul unei emoții ce ar fi trebuit să fie transmis subliminal? Astfel s-ar fi schimbat întreaga stare a trăirilor… din viitorul din care venea. Nu se putea întoarce cu dispozitivul. Dacă voia să-l folosească în mod pozitiv, trebuia să-l pornească de acolo. Îl ridică de pe oglinda pe care se afla, băgă biletele în buzunar și își făcu planul de desfășurare a viitorului din trecutul unde pătrunsese. Va crea o buclă în realitatea aceasta… care să se întâlnească cu cea din care venea.

V

,,Casa de dans” era ascunsă printre copacii mai bătrâni decât sufletul orașului, unde ei doi se cunoscuseră atunci când ploaia spălase străzile și le parfumase cu aroma trandafirilor. Aerul proapăt din jurul casei te făcea să te întrebi dacă erai în aceeași lume care se întindea peste câteva străzi, mai încolo… Pe toată strada era o liniște nefirească, ca și cum tot ce mișca fusese cuprins într-un sărut al morții de dincolo de univers. Pe marginea trotuarelor erau straturi cu flori înalte, roșii, galbene, albe… Casa era zugrăvită cu un albastru senin, iar ferestrele mari o făceau să pară oglindirea unei ape. Curtea ei avea un gard alb, micuț și cochet, care deschidea o portiță pe una din părțile laterale, sub mirarea unei bolți de clematite albastre.

Un automobil antigravitațional se apropie, neauzit, de aleea din fața casei. Din el coborî un bărbat între două vârste, îmbrăcat cu un costum elegant, special pentru dans. În mână avea un buchețel mic de violete, pe care le ținea ca și cum nu ar fi vrut să le rănească. Fruntea lui largă era înseninată de o privire aurie, inconfundabilă. Intră în curtea Casei de dans și o luă spre ușa laterală. Dispăru înăuntru. Deodată, din spatele casei apăru o femeie înaltă și suplă, cu părul blond, tuns scurt și dat spre spate, dezvelind o frunte înaltă și arcuită, care îi dădea o distincție aparte. Era și ea îmbrăcată cu o rochie elegantă, făcută special pentru seri de dans clasic. Avea un aer mai degrabă sportiv și un zâmbet discret îi lumina fața a nerăbdare. Intră și ea, pe aceeași ușă cu cel dinaintea ei. Liniștea din jurul casei devenise grea, ca un scut protector.

Femeia de la intrare îi făcu un semn noii venite, cum că este așteptată.

Din doi pași, aceasta deschise ușa arătată și intră. O sală destul de spațioasă, părea căptușită cu oglinzi atât pe pereți cât și pe tavan și pe podea. Din mijlocul sălii, el îi zâmbea amețitor oferindu-i buchetul delicat de violete.

Muzica se revărsă ca o briză la început, ca un val cald apoi, ca o plutire pe nori… Cei doi se apropiară unul de altul electrizați, privindu-se în ochi și unindu-se în ritmurile valsurilor, tangourilor sau ale altor dansuri pe care emoțiile lor codificate le creau instantaneu. Fiecare oglindă își amplifica propria armonie eliminând sunetele disonante.

La intrare, femeia care îi cunoștea, zâmbi cu subînțeles și se retrase într-o cameră alăturată, plină și aceasta de… oglinzi rezonante.

Tangoul care tocmai începuse diminuă efectul timpului, lăsând perechea îndrăgostită să-și trăiască momentul de eternitate… în dans.

 

 

 

 

 

 

 

 

8 comentarii

Din categoria Proză