Stări sufletești – 6

Efectul Zeigarnik

 ,,Automatismele noastre spre negativ pot avea și o altă origine: cea a unui mijloc indirect al memoriei ca renumitul ,,efect Zeigarnik”, un clasic al psihologiei experimentale. Este vorba despre tendința pe care o avem de a ne aminti mai bine (dar și, vai, de a rumina mai mult) o acțiune sau o sarcină, dacă aceasta a fost întreruptă. Experimentul original al psiholoagei rusoaice Bluma Zeigarnik consta în a le cere unor copii să realizeze în cursul unei zile vreo douăzeci de mici obiecte (din pastă de modelat, mărgele sau puzzle-uri). Ea îi lăsa să termine jumătate din activități, dar făcea în așa fel încât celelalte să rămână neterminate. Puțin mai târziu, copiii au fost rugați să-și amintească tot ce făcuseră. Sarcinile rămase neterminate erau citate de aproximativ două ori mai des decât celelalte. Ipoteza lui Zeigarnik era aceea că mica tensiune indusă prin faptul de a mai avea niște ,,lucruri de făcut” este domolită de terminarea lor, ceea ce facilitează uitarea lor conștientă (și nicidecum inconștientă; de exemplu, succesele noastre ne servesc ca să construim o rețea de amintiri inconștiente pozitive care ne vor servi din nou mai târziu). Pe când faptul de a nu putea termina ceva ce trebuie întreprins este mai bine memorat, desigur, pentru că tensiunea ,,lucrurilor rămase de făcut” nu este domolită: acest fapt asociază amintirea cu o emoție negativă care facilitează recursul la conștiință.

Vom vorbi din nou despre toate acestea atunci când vom aborda stările sufletești de neliniște și de anxietate, căci, pentru majoritatea oamenilor, lozinca, deviza ar putea fi :,,A termina o treabă liniștește!”

În ceea ce privește viața noastră modernă, ne putem, de altfel, întreba dacă multiplicarea la infinit a întreruperilor, solicitărilor, stimulărilor, dacă fragmentarea extremă a ocupațiilor și a activităților noastre, dacă toate acestea nu produc în realitate o gigantică succesiune de întreruperi și de frustrări, de care nici măcar nu suntem conștienți, dar care fac să se reverse asupra noastră aceste stări sufletești negative care ne apasă atât de mult…”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

17 răspunsuri la „Stări sufletești – 6

  1. mimi

    esti bine?

    Apreciază

  2. Pingback: colţul românesc – 27 « Colţu' cu muzică

  3. Pingback: Stări sufletești – 6 « Yogoshima's Blog

  4. Pingback: Cotlonul « Ioan Usca

  5. Pingback: colţul cu rock clasic – 27 « Colţu' cu muzică

  6. Pingback: colţul romantic – 27 « Colţu' cu muzică

  7. Pingback: colţul cu vechituri – 27 « Colţu' cu muzică

  8. Efectul Zeigarnik e valabil doar cand nu ai pe cineva care vesnic iti aminteste ceea ce nu ai dus la bun sfarsit, dar ceva ceva e si aici valabil, faptul ca uita repede ce ai facut bine 😆
    O seara faina.

    Apreciază

  9. childagain

    Cred că, prin extensie, în memorie ne rămân mult mai vii acele lucruri pe care nu le-am realizat, deși am fi vrut, acele vise care s-au oprit în zbor…După cum spune un autor uitat: ”Regreți mai mult ceea ce ai fi putut trăi, decât ceea ce ai trăit cu adevărat”.
    Iată un adevăr probat !:)

    Cred că psihologia este, de fapt, doar un mod de a organiza logic trăirile și percepțiile noastre, pentru a stabili o oarecare ordine și oarecari reguli de urmat în stufoasa noastră viață sufletească…:)

    Apreciază

  10. Claritatea, trezirea si luciditatea mentala, care se obtin cu ajutorul unei cafele, al unui ceai sau cu ajutorul altor stimulente (cofeina), pot fi realizate cu ajutorul apei care este imprintata cu ritmul alpha, disponibil pe http://AQUAlibrum.org, timp de 15 minute. Oferta promotionala in Romania: 50% reducere

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s