Arhiva zilnică: 11/11/2012

Îngerași

Micul meu univers

Te caut mamă
dar te găsesc doar
în vise;
Te văd frumoasă
dar tristă ca o salcie
ce-şi plânge durerea
îngenuncheată
de păcat.
Ţi-ai ferecat bucuria
cu lacătul suferinţei
când m-ai uitat

întro clipă de rătăcire

prin viaţă.

Primul meu cuvânt,
l-am dăruit unui înger;
şi primul pas l-am făcut

doar ca să-i dau
prima îmbraţişare.
Iar el mi-a mângâiat
creştetul şi sufletul
cu aripa dragostei,
lui Dumnezeu.
Cred că am ochii tatei
înlăcrimaţi de vină
şi zâmbetul tău;
mi l-ai împrumutat când
m-ai lăsat
la naştere.
Te caut să ţi-l înapoiez
şi să-ţi mulţumesc
doar pentru că
m-ai lăsat … Luminii!

Angelina Nadejde

Ei sunt îngerași… Îngerașii de la Spitalul Sf. Maria din Iași. Sunt 57 de micuți cu vârsta cuprinsă între câteva luni și 2 ani… de care părinții au fost nevoiți să se lipseacă… Unii dintre ei nici măcar nu au primit un nume! Motivele

pentru…

Vezi articolul original 227 de cuvinte mai mult

Un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

Flori de noiembrie – poveste parfumată

Privi în jur. Copacii mai aveau încă frunze, toate colorate și cu miros de umed. Soarele se oglindea pe suprafața rece a apei și îi cunoștea zâmbetul înghețat. De la distanță părea cald și îmbietor în strălucirea sa falsă.

Mai avusese câteva prietene care se stinseseră încet, încet, de parcă razele le-ar fi otrăvit pe rând, dându-le pumnale de gheață în loc de căldura plină de energie a verii.

Fusese o vară lungă – dădea impresia că nu se va mai termina, era bine, dincolo de munte ardea, dar cei de aici nu știau… Aici, florile străluceau, albastrul cerului era mai intens decât oricând, aerul era oxigenat și curat, tot ce era viu difuza lumină și bucurie, parcă s-ar fi aflat cu toții într-o cupolă transparentă.

De la o vreme începuse gerul: mai ușor în primele zile, dimineața și seara. Trebuia să-ți strângi frunzele și să-ți închizi ochii. Ziua se termina mai repede iar noaptea plutea ceva în aer, ceva care te biciuia cu pale de gheață în răstimpuri. Un vuiet straniu strecura fiori de spaimă prin tulpini, ajungând până aproape de rădăcini.

La câțiva metri mai avea un prieten, un trandafir roz, pe care îl vedea de dimineață, de când se trezeau cu toții – care mai rămăseseră. Azi i se păru supărat, foarte supărat… Ce i s-o fi întâmplat? Își ridică una din flori încercând să-i atragă atenția, dar el nici nu mișcă. Așteptă până când prima rază se strecură vizibil către căpșorul lui și înlemni: rămăsese cu un zâmbet strâmb pe față și toate petalele erau acoperite de… gheață. La creșterea temperaturii va cădea singur în țărână… și el.

Se strânse mai tare în sine cu senzația că ce va urma, nu o va ocoli nici pe ea. Dar petalele sale erau vioaie, deși frunzele de la bază începuseră să se îngălbenească. Fiecare noapte îi aducea șfichiuiri înghețate și din ce în ce mai puternice. Știa. Se uită înspre El, soarele, și își luă rămas bun. În noaptea următoare, o brumă mai groasă ca cea dinainte se așternu pe toată grădina…

 

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă de Minnie.

 

 

 

29 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate, Proză