Crăciun

Privi cu deznădejde spre adâncul cerului negru, nemaiavând nici puterea de a se ruga. Se uita… urât, încruntându-se. Știa că e urmărit, doar că nu se arătau. Îl tachinau prelungindu-i agonia.

Începuseră cu o ploaie ușoară, care părea că s-a pregătit îndelung. Norii fuseseră gri, se întunecaseră treptat până când înnegriseră tot spațiul vizibil, rămânând doar o slabă lumină, atât cât să vezi pe unde mergi, la câțiva pași. Voiau să-l înnebunească treptat. Nici nu era greu în atmosfera neagră pe care o încărcaseră cu o energie apăsătoare. Îi puteau transforma sentimentele, chiar și… credințele. Da, mai ales asta… Asta doreau să… experimenteze. Și… aproape că reușiseră. Dar tot nu se opreau. Cât voiau să-l mai chinuie?

***

Își aminti. Cu o zi înainte, începuse să ningă ușor, ca întotdeauna când se anunța o iarnă grea, plină de zăpadă. Până seara, se transformase într-o ninsoare atât de deasă, încât părea că se rup norii și se varsă pe pământ. Era copil. Se bucura de năvala zăpezii, de parcă aducea vreun soi de fericire… Se rotea cu brațele deschise, cu năsucul roșu plin de fulgi, cu căciula albă, cu gura deschisă… Nu știa ce îi poate aduce zăpada. Era doar… liniște și bucurie.

Ninsese toată ziua. Cu furie. Se așternuse de aproape un metru, pe pământ. Încă nu se puteau da cu săniile. Era prea multă zăpadă. Deplasările erau din ce în ce mai grele. Copiii erau mai mult ținuți în case. Și a doua zi era ,,Colindețul”… Cum se vor duce cu săculețele atârnate de gât prin zăpada imensă?

Toată noaptea au circulat tractoare cu lame de plug pe ulițe, pentru a elibera drumurile… Dimineața, când era încă întuneric, părinții studiau cu îngrijorare căile de acces pentru a-și trimite plozii la colindeț. Adică, aceștia plecau cu trăiștile-n spinare să adune covrigi, mere, biscuiți, eugenii, de la cei care stăteau pe la porți și îi așteptau. Startul se dădea de la casa preotului și toți copiii până în paisprezece ani participau, mai cu voie, mai fără voie, la datina transmisă, cine mai știe de când…

Ca întotdeauna de sărbători, lucrurile au mers bine: copiii au putut să-și facă datoria de mici colindători întorcându-se acasă cu grămezi de merinde…

Ca în orice zi de Ajun de Crăciun, mamele nu mai știau de capul lor până a pune la punct totul. Copiii erau buni de trimis la cumpărături și la… sanie, ca să nu perturbe făcutul maionezei, de exemplu. În sfârșit, venea și ora de odihnă, care preceda mersul la biserică, la împărtășit. Trebuia să vină și Moșul în seara aceea. Și noaptea, până spre dimineață veneau preucile de colindători – flăcăi, cu colinde locale. Oooo, ce de evenimente, care puteau umple mintea unui copil cu amintiri intense…

***

Zâmbi. Își amintise de dimineața când, cu sufletul curat, cu inima deschisă spre Dumnezeu, se dusese la biserică și luase, din lingurița preotului, împărtășania… Moșul îi adusese cu o seară înainte ceva de îmbrăcat, o jucărie și niște dulciuri… Atât de intens își aminti, încât senzația gustului vinului sfânt părea reală și acum.

Se uită spre întunecimea negurii creată artificial și nu i se mai păru atât de înfiorătoare. Știa că nu puteau manipula vremea la nesfârșit… Era doar o chestiune de răbdare… și voință. Terra își regla singură anomaliile. Și, în plus, amintirile lui erau atât de puternice… mai puternice decât orice fel de energie negativă. Nu-l puteau manipula nici pe el fără oprire.

Zâmbi din nou. O rază de lumină albă se născu din privirea sa pătrunzând lin în negura energiilor apăsătoare. Negura începu să se destrame concentric lăsând să se vadă un petec de cer albastru…

Era dimineața de Crăciun.

 

Povestea a început la Mirela și tema a fost propusă de Ochii Verzi.

36 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

36 de răspunsuri la „Crăciun

  1. Crăciunul înseamnă Lumină, cred că sufletul lui curat știa că Lumina va izbândi într-un final și negura se va destrăma definitiv.
    Frumoase obiceiuri, ”Colindețul” era asemănător cu ”Colindatul” din satul tatălui meu, care mergea absolut la toate familiile împreună cu ceilalți copii, la ”covrigi și la nuci multe”, care erau mere și colăcei. Mi-a plăcut să citesc, dragă Lili!

    Apreciază

  2. Mi-au plăcut miresmele Crăciunului de altădată din povestea dumneavoastră… Parfum de amintiri…
    Vă doresc să petreceți un Crăciun de poveste!

    Apreciază

  3. Nu stiu de ce mi-a trecut prin minte ca in viitorul indepartat, Craciunul nu va mai fi la fel.Poate ca nici nu va mai fi.Oricum nici noi nu vom mai fi …
    Iti doresc un Craciun fericit!

    Apreciază

  4. Frumos si cald ca sufletul tau!

    Apreciază

  5. dimineata de Craciun inseama si speranta….
    povestea ta are un minunat parfum de iarna si de amintiri dar mai ales are parfumul Traditiilor….
    Craciun Fericit iti doresc si frumos ca in povesti!

    Apreciază

  6. Sarbatori fericite.
    Era noua va sosi si sperantele sint in noi care doresc sa fie schimbari radicale in felul de a vedea lumea.Tranzitiile au fost si sint grele, pentru o majoritate, care au fost obisnuiti sa fie indrumati spre Altar.Speranta si vointa de a cuceri viitorul Spatial, ne va indruma inpreuna sa schimbam mentalul anzestral, cu cel nou Stiintific.

    Apreciază

  7. Pingback: topul celor mai frumoase cântece de Crăciun (6) « Colţu' cu muzică

  8. childagain

    E foarte bun mesajul, așa este, trebuie să gândim pozitiv, și să emitem iubire, și astfel scenariile ”catastrofice” fabricate de inconștienți cu putere de decizie vor fi anihilate !
    Mă bucur să văd că, în felul tău, ești ”pe baricade”, ești o luptătoare împotriva ”maleficului”.

    Te îmbrățișez !

    Apreciază

  9. în inima tuturor, Craciunul aduce pace, dragoste, lumina… Cel mai trist pe Lumea asta este sa fii singur de sarbatori, sa nu ai cui impartasi bucuria sarbatorii Nasterii Domnului… Puritatea se naste de Craciun.

    Apreciază

  10. ellyweiss

    Puterea amintirilor si a traditiilor cred ca e mai mare decat orice manipulare a oricarui Rau posibil. Prin Rau inteleg orice rau care s-ar putea abate asupra Terrei…
    Un zambet, o raza de lumina…speranta. 🙂 Mi-a placut mult.
    Sarbatori fericite alaturi de cei dragi, draga Lili!

    P.S.- Am incercat azi-noapte, am intrat dar n-am mai reusit sa citesc. Eram foarte obosita…

    Apreciază

  11. Superb, absolut superb. Chiar daca tind sa ma repet, fiecare povestioara scrisa de noi are ca tel o morala, sa-i zic asa. Pentru cine doreste sa vada cu adevarat ce se ascunde dupa aceste randuri nu are decat sa priveasca adanc in sufltul lui si atunci va intelege. O seara frumoasa!

    Apreciază

  12. Frumos! Extraordinară poveste! Balsam pentru suflet!

    Apreciază

  13. A mai trecut pe aici prietena mea Anastasia?

    Apreciază

  14. Pingback: topul celor mai frumoase cântece de Crăciun (semifinala 1) « Colţu' cu muzică

  15. :)) Mi-ai amintit de mama mea, care se incuia in bucatarie cand facea maioneza, de teama ca i se taie. :)) Si care „uita” mereu cate ceva si ne trimitea la piata de zece ori pe zi. :))
    Mi-a placut mult povestea scrisa de tine.

    Apreciază

  16. Da, Crăciunul împrăştie negurile, e o sărbătoare a Luminii, a stelei care „sus răsare, ca o taină mare”…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s