Pace

Mircea

ianuarie 4, 2013 la 7:23 pm

De fapt, ce este răul?

Afirmația absolută a răului este negarea lui Dumnezeu, care este rațiunea supremă și absolută a binelui.

În plan mental, răul este negarea rațiunii.

În plan moral este negarea datoriei.

În plan fizic –  negarea legilor naturii.

În plan afectiv este negarea iubirii.

Solidaritatea în rău se naște atunci când ura, nedreptatea, despotismul, ignoranța, materialismul și egoismul oferă ființei un refugiu iluzioriu unde își poate hrăni patimile, orgoliile și vanitățile. Acestor insule de întuneric și tenebre, omul de lumină le opune Înțelepciunea, Iubirea, Dreptatea, Iertarea, Onoarea, Sacrificiul, Cunoașterea.

Sufletele noastre sunt câmpul de luptă al armatelor Luminii și Întunericului.

 

Mircea

ianuarie 4, 2013 la 11:09 pm

Permite-ți să fii Lumină. Permite-ți să schimbi viețile celor din jur. Permite-ți să fii ceea ce vrei să vezi în ceilalți. Permite-ți să vindeci. Permite-ți să ridici. Permite-ți să oferi speranță. Permite-ți să mângâi. Permite-ți să curgi. Permite-ți să îți permiți.

Ai venit în această lume, în aceste circumstanțe, sub aceasta formă, pentru a atinge vieți și pentru a contribui la existența Firii. Tot ceea ce ține de viata ta este cuprins într-un ansamblu construit perfect de Perfecțiunea Atotcreatoare.

De multe ori, te ferești să îți asumi rolul de a spune clar ceea ce simți, deoarece te temi de reacții. Nu-i nimic. Este normal. Însă, a sosit clipa să îți ridici privirea din pământ și să îți înalți orizontul. A sosit clipa să tragi omenirea dupa tine și să faci tot ceea ce ține de tine pentru a participa la co-crearea unei lumi demne de Planul Divin.

Știu că nu este tocmai ușor să vorbești despre ceea ce simți, însă dacă ai ajuns la aceste cuvinte, înseamnă că viața vrea să îți transmită un mesaj. Un mesaj care să te întărească și să îți ofere încredere în Ceea Ce Ești Cu Adevărat. Stau acum în față și joc rolul unui nebun. Îți cer să renunti la tine, la micul ,,tu”, pentru a construi împreună o lume mai bună, o lume mai înaltă, o lume după chipul și asemănarea Luminii. Ea este deja construită, iar tot ceea ce avem noi de facut este să o activăm. Și putem face asta doar prin pace. Pacea se creează doar prin pace.

Te înțeleg că îți dorești împlinire personală, te înțeleg că ai scopuri și țeluri, însă, suflet drag, cu o urmă de lacrimă în ochi, îți spun că nu despre asta este vorba. Și o spun din proprie experiență. La un moment dat, îți vei îndeplini toate țelurile, după care te vei întreba ,,Și acum?…”. Această întrebare îți va spune că este mai mult decât atât. Este vorba despre mai mult decât lupta pentru împlinirea personală.

Știu că în momentul în care ești fericit poți oferi fericire, deoarece întotdeauna oferi ceea ce ai, însă îți propun o altă cale. O cale în care să lucrăm conștient în Lumină, pentru Lumină. O cale în care împlinirea personală devine împlinire unitară. Știu că pare de neconceput să renunți la planurile tale, însă nu îți cer asta. Eu doar îți spun că în clipa în care ai de luat o decizie să nu te întrebi dacă acea decizie este bună pentru tine, ci să te întrebi dacă acea decizie este bună pentru întreaga omenire.

Ai privit lucrurile din această perspectivă? Te-ai gândit că uneori fericirea noastră poate întrista persoana de lângă noi? Despre asta vorbesc. Nu promovez renunțarea la cariere, la joburi, la meserii, eu doar spun să facem totul pentru Binele Comun. Dacă dorința ta îi dăunează celui de lângă tine, oprește-te puțin și întreabă-te: ce ar face Pacea acum? Ce decizie ar lua Pacea? Dacă îți dorești o cale presărata cu pace, atunci pleacă la drum pășind prin pașii Păcii.

Știu că oamenii vor vorbi în continuare despre ce este bine și despre ce este rău, însă acest aspect este relativ și te îndemn să nu te concentrezi pe vorbele joase care ajung la tine. Ai altceva de făcut aici. Ai o lume de înălțat. Lumea se înalță începând cu tine. Să nu uiți asta niciodată. Foarte mulți dintre noi așteaptă să sosească Alesul pentru a ne duce la Dumnezeu. Fiecare dintre noi este Alesul. Fiecare dintre noi poate  înălța lumea. Însă, pentru a acționa prin această putere nemărginită, este necesar să o conștientizăm, să o acceptăm și să o folosim în direcția cea mai înaltă.

Haideți să pornim! Împreună. Fiecare atât cât poate la momentul de Acum. Te asigur că în fiecare dintre noi există aceeași magie. Diferența în manifestare este făcută de intensitatea credinței. Poți activa această putere prin acceptare. Odată pentru totdeauna, în numele Luminii, acceptă că ești Fiul Divinului! Acceptă și mulțumește pentru această Onoare Supremă! Și începe să te comporți ca atare!

Fiul lui Dumnezeu are o misiune înaltă, demnă de statutul său. Integrează această responsabilitate în existența ta și nu te separa niciodată de credința faptului că ești aici pentru a te înălța și pentru a înălța lumea odată cu tine. Însă, nu fi egoist. Nu încerca să te înalți doar pentru a privi de sus, căci această înălțare este doar o iluzie. Înălțarea egotică este, de fapt, o scufundare în lumea separării. Înalță-te, înălțându-i pe toți cei care te privesc! Aceasta este înălțarea.

Nu trebuie doar să vorbești despre Lumină, ci să-i aduci  pe ceilalți la starea de a simți ceea ce simți tu când vorbești despre Lumină. Trage-i pe toți în sus! Ia-i cu tine către Ceruri. Mergi cu pace prin lume și răspândește mesajul Unimii. Luminează tot ceea ce întâlnești și nu analiza detaliile. Nu te interesează detaliile terestre. Ești aici pentru a-i face pe ceilalți să trăiască Raiul pe Pământ. Aceste cuvinte te responsabilizează, iar faptul că tu ai ajuns la ele și că le citești chiar acum, este un semnal prin care viața îți spune că te va folosi pentru a Lumina lumea în care trăiești.

Nu te retrage în complacere mediocră, ci privește în Sus! Privește fără teamă Lumina, căci ea nu te va orbi, ci îți va face privirea mai clară ca niciodată. Însă, trebuie să te anunț, în prima fază este posibil să pară puțin confuz. Este posibil să te simți ciudat, însă această stare este de fapt efectul renunțării la micul ,,eu”. Acum renunți la tine pentru a fi Tu. Acum renunți la tine pentru a fi conștient de Cine Ești Cu Adevărat. Și pentru asta îți mulțumesc, în numele Nostru.

Iar acum, mergi. Mergi în Pace și răspândește Pacea. Oriunde și oricând. Dar îți voi spune încă de pe acum: se vor găsi oameni care vor încerca să te oprească și să te descurajeze. Binecuvântează-i, însă nu te supune la ceea ce îți spun. Ei încă rătăcesc; ei încă au privirea încețoșată. Tu mergi prin Pace. Mergi prin Lumină, chiar dacă în jurul tău este întuneric. Lumina pe care tu o porți în tine va dizolva orice urmă de întuneric.

Lasă-te trăit de Dumnezeu și mergi prin pașii Lui. Însă, pentru asta este necesar să fii gol de tine. Golește-ți paharul pentru a ți-l umple la loc. Golește-te de gânduri, de convingeri anterioare, de percepții, de păreri și permite-ți să fii îmbălsămat de Dumnezeu. Golește-te de tine și stai gol în brațele lui Dumnezeu. Aceasta este Libertatea la care ai visat toată viața.

Primește binecuvântarea Lui și ia-ți zborul către lume. Zboară, Suflet drag! Zboară, așa cum nu ai mai făcut-o niciodată. Dumnezeu este în tine. Dacă El este cu tine, cine poate fi împotriva ta? Pacea merge înaintea ta și îți deschide orice ușă, făcându-ți calea mai ușoară. Este un nou început. De acum, vei oferi viață tuturor celor care vor să renască. Ești trimisul Păcii.

 

Preluat de pe

http://georgevalah.wordpress.com/2013/01/04/04-01-2013-flash-comment-materiale-publicate-de-dumneavoastra/

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

4 răspunsuri la „Pace

  1. childagain

    Foarte frumos, complet, și esențial ! Toți trebuie să urmăm acel plan divin, dar uneori nu e deloc ușor… pentru că în noi mai sunt și alte lumi, cu alte cerințe. Tocmai atunci când reușim să învingem aceste alte lumi, putem spune că sunte, buni slujitori. Până atunci, doar oscilăm…

    Mulțumim pentru această meditație atât de completă, și fie să ajungem cândva să împlinim pe deplin cele spuse acolo !

    Apreciază

  2. Nu se compara citatul meu din O.Wilde cu textul tau. Sorry. Mai cauta. hahahahahaha

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s