Arhive lunare: Februarie 2013

Pod de lumină

Traducere Bridge Of Light- Pink.    Preluat de la: http://treziredivina.wordpress.com/2013/02/28/numai-iubirea-poate-sa-construiasca-un-pod-de-lumina/

Podul de lumină

Când crezi că speranța
S-a pierdut
Și nu-ți rămâne decât
Să te dai bătut,
Când melancolia se transformă în durere,
Încrederea s-a pierdut,
Atunci mi se pare că nu, nu o să mă mai pot
întoarce vreodată din locul acesta.

Uneori nu există o explicație evidentă,
De ce cele mai sfinte stele pot simți pulsațiile cele mai puternice

Asta se întamplă atunci când poți să construiești un pod de lumină,
Asta face ca răul să se transforme în bine,
Asta se întâmplă când nu poți să abandonezi lupta.

Asta se întâmplă când iubirea face din noapte zi,
Asta se întâmplă când singurătatea dispare.
De aceea, trebuie să fii puternic diseară,
numai iubirea poate să construiască un pod de lumină

Când picioarele îți sunt de piatră
Și ești convins că ești singur-cuc
Privește stelele în loc de întuneric.
Ai să vezi că inima ta strălucește ca soarele.

Să nu lăsăm mânia să ne piardă
Și dorința de a fi corect costă mult prea mult.

Asta se întâmplă atunci când poți să construiești un pod de lumină,
Asta face ca răul să se transforme în bine,
Asta se întâmplă când nu poți să abandonezi lupta,

Asta se întâmplă când iubirea face din noapte zi,
Asta se întâmplă când singurătatea dispare,
de aceea trebuie să fii puternic diseară,
numai iubirea poate să construiască un pod de lumină.

Respiră adânc, cu toată ființa,
Dar nu uita să lași dragostea să se întoarcă.

Asta se întâmplă atunci când poți să construiești un pod de lumină,
Asta face ca răul să se transforme în bine,
Asta se întâmplă când nu poți să abandonezi lupta.

Asta se întâmplă când iubirea face din noapte zi,
Asta se întâmplă când singurătatea dispare,
de aceea trebuie să fii puternic diseară,
numai iubirea poate să construiască un pod de lumină.
Numai iubirea poate să construiască un pod de lumină…

12 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Doi ani de poveste parfumată – dedicație

Camille Saint-Saëns

Mon Coeur S’ouvre À Ta Voix

Mon cœur s’ouvre à ta voix comme s’ouvrent les fleurs
Aux baisers de l’aurore!
Mais, ô mon bien-aimé, pour mieux sécher mes pleurs,
Que ta voix parle encore!
Dis-moi qu’à Dalila tu reviens pour jamais!
Redis à ma tendresse
Les serments d’autrefois, ces serments que j’aimais!

Ah! réponds à ma tendresse!

Verse-moi, verse-moi l’ivresse!

Ainsi qu’on voit des blés les épis onduler

Sous la brise légère,

Ainsi frémit mon cœur, prêt à se consoler
À ta voix qui m’est chère!
La flèche est moins rapide à porter le trépas,
Que ne l’est ton amante à voler dans tes bras!
Ah! réponds à ma tendresse!
Verse-moi, verse-moi l’ivresse!

Inițiatoarea poveștii: Mirela Pete

Clubul  Poveștii:  AncaCarmen,Diana Elly,Gabi,Gând VisIrealia,KarmapoliceLiliMalaMellyMinnie,Nina,Ochii VerziPandhora,Silving,SaraSimonaRoxana SamewhiteblueVienelaDaurelVania


15 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Copacul (În deșert – poveste parfumată)

Repostare

Se opinti din greu să urce panta abruptă ce-i apăruse în cale. Oboseala o ajunsese de multă vreme, dar foamea era mai puternică.

Cu câtva timp în urmă, pe undele unei uşoare brize simţise mirosul Lui. Şi plecase în linişte, fără să comunice nimic. S-ar fi creat o vânzoleală de nedescris la auzul informaţiei că mai există Unul. Noroc că undele vântului nu ajunseseră şi la ceilalţi; îşi schimbaseră traiectoria la timp, iar înfometaţii o luaseră în altă direcţie, umblând haotic în căutarea hranei.

Se afla pe o colină stâncoasă care încă stătea în picioare.

Aerul era greu respirabil. Oxigenul se redusese până la limita de jos. Pielea oamenilor se întărise, se asprise şi începea să devină ca o crustă. Cei puţini care mai erau, deveniseră lenţi în mişcări, mai mult se târau decât mergeau, ca să-şi adapteze cât mai bine ritmul respiraţiei la condiţiile de secetă şi arşiţă. Mai erau puţine plante. Copacii fuseseră cel mai grav afectaţi. Acolo nu mai rămăsese niciunul. Sau, cel puţin, aşa credeau. Până când îl simţise ea.

În zona locuită de ei, erau multe stânci. Se urcau, uneori, pe cea mai înaltă, ca să vadă în depărtare. Şi vedeau deşert şi stânci.

Peştera în care îşi găsiseră adăpost avea un mic izvor de apă, un firicel, care le satisfăcea nevoile cu greutate. Dar erau mulţumiţi pentru asta.

Ceilalţi plecaseră să mai caute ceva rădăcini, sau plante comestibile. Fiindcă se hrăneau doar cu asta, plantele se împuţinaseră, nu mai aveau timp să se înmulţească şi nici condiţii. Animalele se ascundeau sau dispăruseră. Insecte nu mai erau de mult timp. Oamenii se adaptaseră cel mai bine, atâţia câţi mai rămăseseră.

Continuă să adulmece. Mirosul Lui era foarte vag, se putea confunda cu celelalte din aer. Nu că ar mai fi fost prea multe. Semenii ei se îndepărtaseră destul de mult. Nu-i mai vedea.

Ajunse în vârful colinei. Îşi puse mâna la ochi şi privi în zare. Nicio mişcare. Doar gri: nisip şi stânci. Aproape că nu credea să-l mai găsească. Dar se baza pe simţurile sale care n-o înşelau. Continuă să meargă. Coborî colina. Urma o zonă întinsă, aridă. Nişte mărăcini erau răsfiraţi la câteva sute de metri. O luă într-acolo. O dureau picioarele, dar avea antrenament. Se obişnuise să nu mai ia în seamă durerea. Putea să meargă oricât, cu condiţia să fi mâncat nişte rădăcini înainte.

Descoperiseră, în timp, tot felul de soiuri de rădăcini comestibile, care îi ajutau să supravieţuiască. Până să le deosebească între ele, dăduseră şi peste unele care le provocau greţuri, însă au învăţat cum să le pregătească. Dar şi astea deveneau din ce în ce mai rare.

Se apropie de mărăcini. Ştia cum să-i aleagă. Degetele se fereau cu rapiditate de spini. Pe aceştia îi adună într-un săculeţ mai mic, special. Planta o depozită în alt săculeţ, pe care îl purta cu sine totdeauna. Spera ca floarea să mai aibă seminţe, pe care le-ar fi putut pune în pământ, în apropierea peşterii, unde avea posibilitatea să le ude. Chiar şi mărăcini, ce mai conta? Erau buni şi aceştia. După ce termină de strâns totul, porni din nou la drum. Se îndepărtase destul de mult. Trebuia să se fi îndepărtat destul, dacă nu i-au dat de urmă până în acel moment. Cunoşteau cu toţii împrejurimile, pe o rază de câteva sute de kilometri. Nu puteau călători prea multe zile din cauza arşiţei. Şi se înapoiau înainte de a descoperi prea multe lucruri noi. Odată , un băiat mai rezistent lipsise vreo patru zile, dar a fost nevoie de ajutor ca să-l aducă înapoi. Altădată, doi tineri plecaseră şi nu se mai întorseseră. Nu ştia nimeni ce s-a întâmplat cu ei.

Rar, veneau imagini ale unor triburi, ca nişte holograme. Nu ştiau cine le produce şi le trimite la ei. Însă, într-una din imagini apăruse la un moment dat o pădure. Fusese zarvă mare. Mulţi voiau să plece în căutarea ei. Dar şi-au dat seama că nu puteau ajunge prea departe şi au renunţat. Trăiau cu convingerea că, la un vânt mai puternic, nişte seminţe ar fi putut ajunge şi acolo şi, dacă le descopereau la timp ca să le ude, s-ar fi putut prinde. Sperau asta de câţiva ani. Deocamdată, degeaba. Doar să se întâmple cât mai aveau izvorul, să nu sece şi acesta!

Toate aceste gânduri îi treceau prin minte pe măsură ce înainta. Mersese trei zile, deja. Mai avea bucăţi de la mărăcinele găsit. Mai rezista o vreme, dar trebuia să-şi facă rost de hrană pentru a se putea întoarce. Se afla la o distanţă care nu-i mai oferea siguranţă, aşa că nu avea decât să înainteze. Noaptea găsea câte o stâncă pe care se aşeza ca să se odihnească. Nu avea de ce să-i fie teamă. Nu erau nici măcar furtuni de nisip. Nu se explica acest lucru, dar, după cum se pare, era un dezavantaj.

Era a treia noapte. Nu zărea nicio stâncă pentru a se opri. Se gândi să-şi facă un culcuş în nisip, dar era cam periculos, se putea trezi sub… nisip. Aşa că merse mai departe. Pământul nu mai avea ca satelit Luna. Noaptea luminau doar stelele. Fiind senin, lumina lor era acceptabilă. Îşi vedea propriile picioare. Era mai greu cu direcţia de mers. Dar se uită după Luceafăr şi se mai ghidă câtva timp. În sfârşit, găsi o stâncă. Se culcă repede  pentru a mai prinde câteva ore de somn.

O treziră şoapte. Nişte foşnete ca nişte şoapte. Nu se dumerea ce este. Imaginile străine nu apăreau decât ziua. Ascultă cu atenţie: erau într-adevăr foşnete, pe care nu le mai auzise vreodată. După câteva minute încetară. Buimacă, se culcă la loc. Şi atunci visă: îl visă pe El.

După următorul masiv stâncos, într-o fostă depresiune, la capătul acesteia, stătea un Copac bătrân, cu multe noduri, însă drept şi puternic. Avea coaja groasă şi crăpată, multe crengi uscate şi părea că scârţâie din toate încheieturile. La o adiere de vânt dădea impresia că s-ar putea prăbuşi. Spre vârf mai avea câteva frunze de culoare verde şi mai multe galbene. Ele foşneau:

–         Vino mai repede!…

Se trezi cu senzaţia că fusese real. Se pregăti de drum. O chema. Ştia că e real. Nu mai avea nevoie de stele. Simţea drumul, simţea Calea. Merse toată noaptea. Spre ziuă mai făcu un popas, ca să mănânce nişte bucăţele de mărăcine. Nu stătu prea mult şi porni. Merse toată ziua. Nu mai simţea nimic, nici durere, nici foame. Doar voinţa de a ajunge. Mai dură o noapte şi o zi. Aproape că nu se mai odihni.

Era seară când îl văzu. Se miră cum de nu-l mai găsise nimeni până atunci, când o frunză galbenă o atinse pe mână. Simţi o furnicătură şi se scutură. Se apropie cu paşi mici, şovăitori. Îi simţi prezenţa impunătoare şi călduroasă, în acelaşi timp. Întinse mâna spre trunchiul gros. Coaja era aspră şi mirosea plăcut. Îl luă în braţe, fericită. În sfârşit… prezenţa Vieţii îi inundă sufletul.

O creangă verde, pe care n-o văzuse, se aplecă şi-i mângâie părul încâlcit. Frunzele şoptiră iar şi un zgomot puternic o trezi din visare. Trunchiul se deschidea cu un geamăt de uriaş. Îşi pierdu cunoştinţa.

***

Când se trezi îşi văzu lăstarii înmuguriţi. Crengile uscate căzuseră pe pământ. Coaja era subţire şi fină. În aer plutea miros de … primăvară.

În curând, vor veni şi ceilalţi.

Povestea a început la Mirela, unde vă puteţi înscrie. Tema a fost propusă de pandorhaa

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

37 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Urăsc școala, dar iubesc educația

5 comentarii

23/02/2013 · 23:42

Duzina de cuvinte – Evadarea

Au mai evadat în tabelul lui psi:

1. tibi 2. anacondele
3. La Fee 4. cita
5. cita 6. incognito
7. Dictatura Justitiei 8. Scorpio
9. dor 10. Evadarea
11. tibidoi 12. mitzaa

Se gândise mult la asta. Foarte mult. Își concentrase toate gândurile într-o singură direcție: cum să facă să scape, să iasă din… problemă. Un timp îndelungat nu întrezărise nicio formă de realizare, dar studiase în amănunt toate variantele pe care le putea vedea. La un moment dat, începuse chiar să nu mai creadă că ar putea reuși vreodată.

Dar într-o seară de primăvară, pe când înfloriseră cele patru rânduri cu câte șapte vișini și cele nouă rânduri cu câte patru meri,  fetița din problemă își scoase boneta albă și, nepăsătoare, o aruncă pe jos scuturându-și părul lung și ondulat. Măsură cu privirea distanța dintre rândurile de pomi și constată că era egală pentru fiecare două rânduri alăturate… Hmmm… începea să se întrevadă o portiță de salvare…

Dincolo de livadă, pe deal, ciripeau păsări cu felurite glasuri vesele. Freamătul pădurii  era plin de o taină neștiută până atunci. Adieri călduțe ale vântului îi atingeau cu sfială fața rotundă și inocentă. Un glas șoptit o invita să iasă, să vină la spectacolul Vieții.

Nu mai stătu pe gânduri. Evadarea îi reușea dacă avea curaj s-o pornească pe pantele abrupte ale sfârșitului de iarnă…

*

De acolo, de sus, privi mulțumită cele patru rânduri cu câte șapte vișini și cele nouă rânduri cu câte patru meri. Acum le vedea pe toate în același timp…

Ieșise din problemă!…

Cuvintele din duzină sunt ale lui psi.

Au mai scris duzini de cuvinte…

1. tibi 2. mitzaa
3. carmen pricop 4. tibidoi
5. Vero 6. anacondele
7. Gara pentru doi 8. La Fee
9. Dictatura Justitiei 10. Scorpio
11. dor
13. cita 14. roxana
15. Dia na 16. cammely      

45 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Proză, Psi-luneli

NDE

Preluat de la childagain

 

4 comentarii

Din categoria Filme educaționale

Inel (psi-luneli) – creierul îndrăgostit

Vă puteți înscrie la psi.

Au mai publicat:

1. carmen pricop 2. tibi
3. anacondele – de s?mbata 4. anacondele – de luni
5. roxana 6. cita
7. dor 8. Vero
9. Dictatura Justitiei 10. Scorpio
11. mitzaa 12. La Fee
13. lili3d 14. Some Words
15. cammely

 

23 comentarii

Din categoria Filme educaționale, Psi-luneli

O secundă pe zi

Scrie un comentariu

18/02/2013 · 21:14

O maimuță care controlează un robot prin gândurile sale

Scrie un comentariu

18/02/2013 · 21:08

Principii de educație

Despre sufletul meu

Uneori, suntem pentru copiii noștri ca stăpânul ce avea un câine – despre cei doi în întâmplarea următoare.
Un macelar vede intrand in magazinul sau un caine cu o bancnota de $10 si un bilet pe care scria: „10 antricoate de miel, va rog”.
Amuzat, ia banii, pune antricoatele intr-o punga in gura cainelui, si inchide repede magazinul. Il urmareste pe caine si vede cum opreste la culoarea verde a semaforului, se asigura in ambele sensuri si traverseaza in statia de autobuz. Cainele verifica lista cu orarul si se aseaza pe banca. Cand autobuzul apare, se uita sa verifice numarul autobuzului, apoi se urca. Macelarul il urmeaza perplex.
Dupa un timp, cainele se aseaza in fata, se pune pe labele din spate si apasa butonul „stop”, iar macelarul il urmeaza afara. Cainele alearga pana in fata unei case si lasa punga la intrare. Se intoarce pe alee, mai face o…

Vezi articol original 1.089 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Metoda pălăriilor gânditoare

Metoda pălăriilor gânditoare, propusă de Edward de Bono, presupune interpretarea de roluri de către elevi, care își aleg una dintre cele șase pălării de culori diferite, fiecare simbolizând altceva.

Elevii trebuie să cunoască bine semnificația fiecărei culori și să își asume rolul sugerat de aceasta:

  1. pălăria albă este neutră, oferă o privire obiectivă asupra faptelor discutate, limitându-se la a da informații despre subiectul ales; această pălărie semnifică gândirea obiectivă;
  2. pălăria galbenă este cea care oferă o perspectivă pozitivă asupra situației; semnifică gândirea optimistă;
  3. pălăria roșie este cea care oferă o perspectivă emoțională asupra faptelor abordate și semnifică gândirea influențată de afect;
  4. pălăria verde exprimă idei noi și oferă o perspectivă productivă asupra situației; semnifică gândirea creativă;
  5. pălăria albastră este cea care exprimă controlul procesului de gândire și supraveghează bunul mers al lucrurilor; semnifică gândirea speculativă;
  6. pălăria neagră este cea care oferă o perspectivă sumbră, judecând faptele și semnifică gândirea negativistă, critică.

Purtătorii celor șase pălării trebuie să intre perfect în pielea personajelor, să gândească din perspective pălăriei pe care o poartă. Pălăria poate fi purtată individual, dar și colectiv.

Funcționare:

–         Se oferă cazul propus spre a fi discutat și pălăriile gânditoare elevilor.

–         Cei care poartă pălăria albă trebuie să înceapă cu:,,Faptele sunt următoarele….”

–         Enunțurile celor care poartă pălăria roșie se axează pe sentimente:,,Sentimentul meu este….” sau ,,(Nu) Îmi place că….”

–         Pălăria neagră poate începe cu:,,Nu e bine pentru că….” sau ,,Ne expunem la un mare risc….”

–         Cea galbenă insistă pe:,,Beneficiile sunt următoarele….”

–         Cei care poartă pălăria verde se gândesc și la alte alternative:,,Ce-ar fi dacă….”

–         Cei cu pălăria albastră încearcă să rezume:,,Care e următorul pas….” sau ,,Haideți să rezumăm….”

Avantaje:

–         stimulează capacitatea de interrelaționare și respectul mutual;

–         dezvoltă capacitatea de comunicare și capacitatea de a lua decizii;

–         dezvoltă mai ales inteligența interpersonală, dar și cea lingvistică sau logico-matematică;

–         dezvoltă gândirea;

–         dezvoltă și exersează capacitățile empatice.

Limite:

–         există posibilitatea ca metoda să nu fie luată în serios și să fie percepută ca o simplă activitate recreativă;

–         apare riscul identificării totale a elevilor cu una dintre pălării și refuzul ulterior de a mai purta altă pălărie;

–         pot apărea conflicte între elevi.

12 comentarii

Din categoria Material didactic, Metode interactive

Ecuație – o duzină de cuvinte

Dragul meu Vis,

E-atât de mare distanța dintre dorurile noastre, încât trăiesc prea des  iluzia mersului stingher al fiecărui pas făcut înspre tine. Cu cât vreau să mă apropii, cu atât te îndepărtezi… Îmi dai senzația că niciodată nu te voi ajunge, că este spațiul cel care te împinge alunecând fără oprire. Aș vrea să nu mai fie un echilibru între apropiere-îndepărtare, într-un vremelnic dans al căutării fără regăsire… ci doar o dimineață nesfârșită cu proaspete vise fantastice rămase de peste noapte.

Ascund într-un buzunar al timpului cuvinte-nestemate, desprinse din pomul iubirii, fructe de soare crescute dintr-un misterios anotimp

Inventez o cheiță a descătușării din blazare și cu maximă exigență recalculez ecuația ieșirii din dulcele balans al nonimplicării.

Comprim distanța inițială transformând-o într-un punct de întâlnire. Rezolvarea ecuației – un singur dor.

 

Puteți rezolva ecuații de cuvinte la psi, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris:

1. dor 2. tibi
3. carmen pricop 4. anacondele
5. altcersenin 6. cita
7. Mitzaa 8. Scorpio
9. abisuri 10. Vero
11. Max 12. Dictatura Justitiei
13. tibi 2 14. La Fee
15. roxana 16. Some Words

19 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Explozia stelară

Este cunoscută și sub numele metoda starbusting și desemnează o metodă similară brainstorming-ului, cu care, totuși, nu se confundă, deși presupune organizarea clasei de elevi într-un grup și stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Se scrie ideea sau problema de dezbătut pe o foaie, apoi se înșiră în dreptul conceptului respectiv cât mai multe întrebări care au legătură cu el. La început se vor utiliza întrebări uzuale de tipul: Cine?, Ce?, Când?, Unde?, Din ce cauză?, care, ulterior, pot da naștere altor întrebări complexe.

Etape:

  1. Propunerea problemei
  2. Organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare dintre acestea notând problema pe o foaie de hârtie
  3. Elaborarea, în fiecare grup, a unei liste cu întrebări diverse, care au legătură cu problema de discutat
  4. Comunicarea rezultatelor activității de grup
  5. Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă

Avantaje:

–          este una dintre cele mai relaxante și mai plăcute metode didactice;

–          stimulează creativitatea individuală și de grup;

–           este ușor de aplicat oricărui tip de colectiv de elevi, indiferent de vârsta sau de caracteristicile individuale ale elevilor;

–          dezvoltă spiritul de cooperare și de competiție;

–          creează posibilitatea contagiunii ideilor;

–          dezvoltă spontaneitatea și creativitatea de grup, dar și abilitățile de lucru în echipă;

–          pune accentul pe stimularea fiecărui participant la discuție;

–          nu necesită acordarea unei perioade prea mari de timp pentru explicații prealabile, întrucât este foarte ușor de înțeles de către toți elevii.

Limite:

–          necesită timp îndelungat pentru aplicare;

–          lipsa implicării din partea unor elevi.

2 comentarii

Din categoria Material didactic, Metode interactive

Despărțirea (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

A mai trecut, așa cum trece timpul, o altă viață între noi. Mă hotărâsem să te las în urmă, să ard caietele în care-ți scrisesem file de jurnal, să plec… Și chiar am făcut-o. Am ars jurnalele în care comunicam cu tine, am ridicat un zid și am plecat. Nu te-am mai lăsat să intri în lumea mea, de câte ori încercai, te respingeam… rațional. Și tu tot încercai… ca și cum voiai să mă faci să înțeleg ceva… dar eu refuzam.

Am călătorit, astfel, în absența ta, ani… ani de bucurii, de supărări, de crize, de eșecuri, de… inițiere. Uneori, îmi mai aminteam de tine, de căldura cu care mă învăluiai când eram împreună, de zborul în care mă duceai dincolo de realitate… și mă întrebam cine ești și dacă mai exiști. Sau… mai degrabă, CE ești… dar nicio călătorie nu a fost la fel, fără tine. De câte ori ajungeam în preajma unui răsărit de soare, te simțeam viu în suflet și în inimă, respiram aerul tău… Dacă zăpada mă înconjura cu sălbăticie, erai și tu în puritatea ei… Pe malul unei ape repezi, curgătoare, te simțeam în ritmul ei liniștitor… Erai întotdeauna cu mine, dar, mai ales în mijlocul naturii, te simțeam mai adânc.

A fost o viață rece… fără tine. Un surogat.

Acum încerc să te recompun, bucată cu bucată, din ce a mai rămas prin colțurile sufletului, să te aduc într-o lume nouă. Mai contează dacă voi reuși?

Vă puteți înscrie la Psi.

Au mai scris:

. anacondele 2. carmen pricop
3. cita 4. Some Words
5. Scorpio 6. dor
7. Dictatura Justitiei 8. La Fee
9.   10. tibi

 

18 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

Parfum de fericire (poveste parfumată)

Dragul meu Vis,

Ultima dată ne-am despărțit în pași de dans, cu picioarele goale în petale de flori și străluciri de stele în priviri. Acolo sus. De atunci, am adus dansul peste tot: în șoaptele râurilor, în unduirile crengilor pădurii, în mișcarea firelor ierbii, în vâltoarea norilor, în adierile vântului… Am învelit piscurile în ceață albastră, am deschis porțile grădinilor lăsând fluturii să se împrăștie peste tot cu miresmele florilor de vară… am risipit soare în undele lacurilor și cristale în izvoare… am presărat mușchi verzi pe lângă potecile iubirii și scări din rădăcini de copaci pentru îndrăgostiții Vieții. Din liane am făcut leagăne pentru prințișorii râsetelor netulburate și le-am pus cununi de ochiul-boului pe frunțile luminoase…

Cineva m-a întrebat:

,,-   Ce este fericirea?

–         Fericirea ești tu

–         Cum sunt eu fericire?

–         Tu ești fericire pentru că știi să zâmbești atunci când necazurile te cuprind și le transformi în lecții de curs.

–         Nu e de ajuns să zâmbești…

–         Zâmbetul îți descrețește fruntea și îți aduce dragoste în privire… Și când iubești, nu poți fi decât fericit…

–         Pot să iubesc și să nu fiu fericit!

–         Greșit. Dacă iubești cu adevărat, te transformi… în fericire.

–         Pot să iubesc și să condamn?

–         Nu.

–         Dar iubirea aduce și durere pe lângă trăirile extraordinare…

–         Adevărat.

–         Și-atunci, nu dispare fericirea?

–         Nu. Ea coexistă împreună cu durerea…”

Încă mai am amintirile vii ale ultimei tale vizite. O să le păstrez într-o scorbură din adâncul pădurii inimii mele. Acolo mă întorc mereu să stau de vorbă cu bătrânii copaci. Te-am așezat și pe tine printre ei… Astfel, veți crea povești împreună – cu sufletul tău și cu înțelepciunea lor…

Povestea a fost inițiată de Mirela  – unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă de Elly.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
9.
10.

 

39 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Ermetism (duzina de cuvinte)

Rezonez cu sufletul tău ermetic, închis în matricea unei lumi virtuale, posibile, probabile… Tu îmi răspunzi cu eleganță, deși ești vizibil enervat de insistențele mele de a te explora, în adâncime… Orice explicație pe care mi-o dai, ocolește răspunsurile pe care nu vrei să le faci cunoscute. Mă faci să alunec neîncetat în căutarea unui echilibru pe care l-aș dori stabil, de câte ori mă lansez plină de elan în rețeaua de energizare creată de elita înțelepților, descoperitori ai secretelor de dincolo de curgerea relativă a timpului. Mă aduci adesea într-o eclipsă a ideilor față de sentimente, împiedicându-mă în cursiva-mi exprimare. Dar asta se întâmplă de-o eternitate și tu n-o să te schimbi, rămânând în încăpățânarea cât un elefant, pe care o adori…

Gândurile mele ecou se duc peste limita încordării tale, obținând, totuși, avantajul unei perseverențe magnetice.

O duzină de cuvinte a fost programată la psi-words. Acolo vă puteți înscrie, de asemenea. Până acum au mai scris:

1. anacondele 2. carmen pricop
3. dagatha 4. La Fee
5. dor 6. Dictatura Justitiei
7. Dia na 8. Scorpio
9. Max 10. cita
11. lili3d 12. incognito
13. cammely 14.

15.

Gara pentru doi

Roxana

33 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

În preajma morții – o experiență deosebită

O deosebită experiență în preajma morții, aici:

http://suntem-iubire.blogspot.fr/2013/02/experienta-in-preajma-mortii.html#comment-form

Experiența în preajma morții 

Mellen-Thomas Benedict spune:
În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă.
În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales.
Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit.
Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo. Ajunsesem în grija permanentă a unei infirmiere.
Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul.
Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.
Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumina, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui sau mamei tale ideale.
Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil.

Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.
Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior.
Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.
Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare.

Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă.
Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe aceasta planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.
Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi. La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie.

Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.
În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne autocorectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă „a doua venire”. I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa.
Lumina părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era.
Lumina mi-a răspuns: Acesta este FLUVIUL VIETII. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii.Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz.
Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da!am şoptit.

Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană!
Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că aceasta Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers!
Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor!
În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit.
Eram în Vid.

Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută.
Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acestea e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?
Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor.
Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.
Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală.
Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scala, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva!
Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Sinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.

Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea!
Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.
Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumina lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent.
Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea.

Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.
Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii.
Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac.

Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă.
Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo.
A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.
Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna.

Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.
Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea.
Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuam să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc?Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.

Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus, Cu adevărat este un miracol. El a răspuns Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remisii spontane. Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era.
În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.
Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină.
Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.

De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici.
L-am întrebat pe Dumnezeu: Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă?şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: Nu-mi pasă. A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori că toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.
Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună.

Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA!
Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.
Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Aceasta schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei.
După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem.
După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, că şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea Vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna.
Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea.
Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă.
Acest corp este viu deja de o veşnicie.

6 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Facețí orele de curs amuzante!

4 comentarii

05/02/2013 · 18:44

Dansând

Dragul meu Vis,

Mai întâi îmi cer scuze că am lăsat atât de mult timp să treacă între noi. Știu că ești tot acolo, sus, unde ne întâlneam în serile în care spiritele libere dansau și cântau muzica astrelor.

Am hotărât să te caut din nou, când am citit scrisorile contesei de Chou-Fleur și mi s-a făcut dor de scrisorile noastre, scrisorile zborurilor tinereții către  necunoscut. Deci, azi relansez gânduri către tine, după o lungă perioadă de nevisare. Am fost prinsă în telurice activități, care s-au estompat încet, încet transformându-mă în liniștea din mijlocul apelor curgătoare, în albul zăpezii din mijloc de avalanșe, în dumbrava din mijlocul adâncului, în raza din mijlocul întunericului. Și-n întuneric am întâlnit din nou prezența ta caldă și încurajatoare. Probabil că timpul meu a ajuns la locul de intersecție cu timpul tău – din nou. Dar ce înseamnă timpul? Aș zice că e învățare. Creștem pe axa pozitivă a lui, în funcție de felul în care am reușit să devenim înțelepți. Uneori, apar bucle care ne învârtesc în dansuri repetate, până când prindem pașii de dans ai devenirii. Apoi, dansând și dansând ne întoarcem la locurile de intersecție. De aici, totul se schimbă.

Dansând te caut în stele…

Dansând te aduc printre nori,

Dansând în visele mele

Iar tu – dans – petale de flori.

Am ajuns la răspântia dintre două vieți. Va fi o nouă buclă? Va fi un alt univers? Va fi o altă lume? Tu știi, dar mă lași să aleg direcția și pașii de parcurs și mă aștepți… dansând.

Au mai scris psi-luneli, pe blogul lui psi, unde vă puteți înscrie:

1. carmen pricop 2. anacondele
3. cita 4. dor
5. Scorpio 6. Dictatura Justitiei
7. Abisuri 8. almanahe
9. La Fee 10.  
11. verovers 12. roxana
13. Dia na 14. cammely

25 comentarii

Din categoria Proză, Psi-luneli

Cum să fii un magnet pentru oameni

Preluat de la:

http://fymaaa.blogspot.ro/2013/02/allan-pease-cum-sa-fi-un-magnet-pentru.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+IesireaDinMatrix+(Ie%C5%9Firea+Din+MATRIX)&utm_content=Yahoo!+Mail

10 comentarii

03/02/2013 · 12:01

O duzină de cuvinte – psi words

Aspir la bucuria simplălăuntrică, pe care doar un profet o poate avea, mă ridic din căderea la podea ce mi-a lăsat sufletul neschimbat după o dezvăluire a speranței renăscută din experiență, atunci când fericirea de a fi îndrăgostit mi-a dat puterea de a face bucăți mărul otrăvit al îndoielilor…

La psi e lansarea duzinei de cuvinte. Alte povești… de duzină, la:

dorcarmenmițacitaalmanahedia nazâna la feescorpioabisurilecarmen dj, Max, Dictatura, cammely, vavaly, roxana, Some Words, călătoria sărutului… psi 2.

23 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte