,,Întotdeauna timpul”… ce frumos, dar trist sună!
Totdeauna timpul a adus cu sine multă tensiune interioară, multe regrete sau ani înfloriți în livezi ale vieții. Unde sunt livezile?
Dacă timpul are ca obiectiv deplina noastră manifestare ca ființe cu inimă, atunci măsura lui nesăbuită poate fi un păcat tratat cu indiferență de felul nostru de a privi evoluția.
Și dacă spațiul s-a arcuit pentru micșorarea distanțelor, ce facem noi cu această corabie a gândurilor, de izolare sufletească?
Poate fi acesta un triumf, atunci când creștem într-un deșert al negativității?
Abia atunci când vom transforma deșertul în livadă, vom percepe ,,întotdeauna – timpul” cu ochiul interior al împlinirii.
Găsiți duzina la psi, ca și tabelul de înscriere.
Alți duzinari:
| 1. | almanahe | 2. | tibi |
| 3. | Scorpio | 4. | Mariana |
| 5. | Some words | 6. | |
| 7. | dor | 8. | roxana |
| 9. | mitzaa | 10. | timp ratacit |
| 11. | carmen pricop | 12. | abisurile |
| 13. | Dictatura Justitiei | 14. | Dia na |
| 15. | Max | 16. | La Fee |
innerspacejournal 
Pingback: Obiectiv | Almanahe
Pingback: Duzina de cuvinte – Orizont | Tiberiuorasanu's Blog
Vom reusi oare vreodata sa percepem timpul cu „cu ochiul interior al împlinirii” ? Acum nu cred, dar poate maine voi crede…
ApreciazăApreciază
Poate doar în reciprocitate… Sau în iubirea necondiționată…
ApreciazăApreciază
Frumos spus! Sa ai parte mereu de livezi si niciodata de deserturi!
ApreciazăApreciază
Uneori mai creștem deșertul… 😉
ApreciazăApreciază
se pare că timpul ne-a fost muză amândurora!
acum mă întreb însă dacă e de vină sau dacă e întotdeauna! 🙂
ApreciazăApreciază
E întotdeauna… de vină! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte-Inima ca două aripi… | Cățărătorii
Nu stiu daca vom fi vreodata multumiti cu evolutia noastra, dar stiu ca timp nu e niciodata de ajuns….
ApreciazăApreciază
Deocamdată…
ApreciazăApreciază
Cel mai greu e cu trasformarea despre care vorbesti, restul vine singur
ApreciazăApreciază
Dacă am face ca în film…
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte: obiectiv principal | Dia na's blog
Deşert al negativităţii, spui tu! Eu mă simt ca într-o junglă a negativităţii, unde sunt forţată să-mi croiesc drum cu maceta, pe drumul meu spre „lumină„. Deocamdată reuşesc. Maceta mea este încă ascuţită.
O primăvară minunata îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Dacă porți cu tine o ,,gresie”, vei avea mereu maceta ascuțită! 🙂
ApreciazăApreciază
😆
ApreciazăApreciază
Pingback: Mitologie majolique… | La Fée Blanche
Nu cred că timpul are vreun obiectiv în ceea ce ne priveşte, dar noi ar trebui să urmărim, aşa cum ai frumos spus, „deplina noastră manifestare ca ființe cu inimă”.
ApreciazăApreciază
Da, timpul ne impulsionează…
ApreciazăApreciază
Întotdeauna timpul, dar şi spaţiul… 😉
ApreciazăApreciază
Nu mai vorbesc!… 😉
ApreciazăApreciază
Pingback: Mărturisire « Dictatura justitiei
Nu, nu poate fi un triumf, rezultatul creșterii într-un deșert al negativității !
ApreciazăApreciază
Nu, poate doar triumful răului.
ApreciazăApreciază
Pingback: Parfum de leagăn « Mirela Pete. Blog
Sa facem atunci livezi în deșerturi 🙂
ApreciazăApreciază
Să facem!
ApreciazăApreciază
Superb ! ”Atunci când vom transforma deșertul în livadă”… Acesta e țelul ascuns al omenirii, și al fiecărui om șn parte: Să ne transformăm propriile deșerturi, și pe ale celorlalți. în livezi ! Dar uneori, e muncă de o viață…
Te îmbrățișez, mulțumim pentru frumos !
ApreciazăApreciază
Așa e. Dar poate că merită.
Și frumosul din tine merită apreciat! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte… Timpul meu | Dor De Dragoste