Arhiva zilnică: 31/03/2013

În fața indiferenței (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

Cum te simți tu în fața indiferenței?

Cum ai reacționa, dacă ai vedea cum toate încercările tale de a trezi la viață pe cineva, s-ar solda cu eșecuri repetate? Ce ai face dacă toată strădania ta de a aprinde o scânteie acolo unde se instalează apatia, ar fi în zadar? Care e soluția?

Poate că de aceea există necazurile, ca să vedem viața din jurul nostru. Poate că de aceea există bucuriile, ca să aprindem scânteia. Poate că de aceea a inventat Dumnezeu iubirea, ca să nu devenim simple păpuși din cârpe, mișcătoare. Tristețea să ne sensibilizeze, lacrimile să ne trezească, să ne deschidem inimile pentru cei din jurul nostru, să jucăm pe scena vieții cel mai sincer rol al umanității…

Nu, Dumnezeu nu a inventat iubirea, El este iubire, după cum bine știm. Și vrea ca și noi să fim. Dar dacă ținem ochii închiși când ne petrecem pe străzi, dacă ținem privirile în pământ și ne astupăm urechile, pentru a nu ne auzi unii pe alții, ce putem deveni? Doar niște zombi, niște manechine teleghidate?…

În fața indiferenței să aprindem un foc interior și să-l întreținem cu fapte!… Asta ar fi soluția? Să aruncăm semințe de visuri, pentru ca somnul minții să fie presărat cu aventuri… Să…

Tu, Vis, ce zici?

 

Vorbe pentru psi-luneli…

 

Anunțuri

33 comentarii

Din categoria Psi-luneli