În fața indiferenței (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

Cum te simți tu în fața indiferenței?

Cum ai reacționa, dacă ai vedea cum toate încercările tale de a trezi la viață pe cineva, s-ar solda cu eșecuri repetate? Ce ai face dacă toată strădania ta de a aprinde o scânteie acolo unde se instalează apatia, ar fi în zadar? Care e soluția?

Poate că de aceea există necazurile, ca să vedem viața din jurul nostru. Poate că de aceea există bucuriile, ca să aprindem scânteia. Poate că de aceea a inventat Dumnezeu iubirea, ca să nu devenim simple păpuși din cârpe, mișcătoare. Tristețea să ne sensibilizeze, lacrimile să ne trezească, să ne deschidem inimile pentru cei din jurul nostru, să jucăm pe scena vieții cel mai sincer rol al umanității…

Nu, Dumnezeu nu a inventat iubirea, El este iubire, după cum bine știm. Și vrea ca și noi să fim. Dar dacă ținem ochii închiși când ne petrecem pe străzi, dacă ținem privirile în pământ și ne astupăm urechile, pentru a nu ne auzi unii pe alții, ce putem deveni? Doar niște zombi, niște manechine teleghidate?…

În fața indiferenței să aprindem un foc interior și să-l întreținem cu fapte!… Asta ar fi soluția? Să aruncăm semințe de visuri, pentru ca somnul minții să fie presărat cu aventuri… Să…

Tu, Vis, ce zici?

 

Vorbe pentru psi-luneli…

 

33 comentarii

Din categoria Psi-luneli

33 de răspunsuri la „În fața indiferenței (psi-luneli)

  1. dordefemeie

    Iubirea este intrdevar arma impotriva indiferentei… dar nu poti iubi totul, e prea mult si prea greu, asa ca un pic de indiferenta va exista mereu…

    Apreciază

  2. S-ar putea spune că Indiferenţa e iubire moartă. Ţi s-a-ntâmplat vreodată să-ncetezi brusc să iubeşti pe cineva?

    Apreciază

    • Da , Mariana…mi s-a intamplat mie…

      Lili, sunt esecuri repetate, dar depinde de tine ca persoana ce iti doresti…si atunci cauti la infinit, trecand peste indiferenta, pana gasesti Visul!

      Apreciază

      • Nu știu dacă mi s-a întâmplat vreodată să nu mai iubesc brusc. Cred că nu.
        Ideea era să încercăm să anihilăm indiferența tuturor, pentru a ne fi mai bine. De acord cu căutarea visului. Aceasta cred că nu încetează niciodată.
        Iar Vis e un personaj, nu doar un vis. 🙂

        Apreciază

  3. Pingback: Psiluneli- În faţa indiferenţei | Cățărătorii

  4. Egoul ne omoara deoarece avem fiecare un nivel de a intalege si functiona cu ceilalti printre noi.Pina la ora actuala nimeni din spatiul Galactic nu au ajuns si explicat noua, cei care sintem inca,post primitv mental, cum functioneaza la nivelul lor viziunea creatoare.Ne omorim de mii de ani de zile pe motve ideologice,cine are dreptate si cei alesi de Dumnezeul creat de noi cu mii de nume si prenume.Ar trebui putina modestie si sa recunoasten adevarul si sa nu pretindem ceia ce doreste Dumnezeu deoarece la ora actuala sint conflicte care ar trebui sa se termine fara moarte si razboi pe motive de gindire, cine are dreptate.Prostia omeneasca omoara ca sa nu piarda vertutea si fidelitatea intr-o ideie invechita de mii de ani de zile adusa de la niste salbatici care erau nespalati,traind cu animalele impreuna pretinzind cunostinte de oameni cultivati cu oile la pascut.Hai sa fim seriosi si sa vedem adevarul in fata fara perdele si lozinci de propaganda religioasa.

    https://www.google.ca/search?q=abraham&hl=en&rlz=1C1CHMO_enCA519CA519&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=cc5ZUcXUAonXiAKb8ICICg&sqi=2&ved=0CG0QsAQ&biw=1440&bih=775#hl=en&rlz=1C1CHMO_enCA519CA519&tbm=isch&q=abraham+and+isaac&revid=1276675342&sa=X&ei=r85ZUbmKG8njigKL64CwDA&ved=0CFsQgxY&bav=on.2,or.r_cp.r_qf.&bvm=bv.44442042,d.cGE&fp=cc74cc6d2f538808&biw=1440&bih=775

    Apreciază

    • Nimeni nu are scuze pentru crime. Scopul nu scuză mijloacele, e o minciună pe care unii o tot aplică pentru a face rău.
      Se pare, însă, că și indiferența e un păcat…

      Apreciază

      • Aveti dreptate caci indiferenta creaza in timp sa spunem in termen.. virusi modificati extrem de periculosi care au eliminat toata civilizatia anterioara sub pretext de incompabilitate cu noua dogma.Rezultatul il vedem in Orient, virusul este inradacinat in creierul uman ucigind tot ce sta in fata sa.La noi in tara si in Europa acest virus are fete ascunse si sta in adormire sa izbucneze in orce clipa.Antivirusul este esplicarea si educarea stiintifica a populatiilor de la inceputul vietii si in continuare,la scoala,familie,societate,etc.Aceasta varianta este salvarea noastra si viitoarea generatie care trebuie sa intaleaga stiintific, nu sa creada in dogme salbatice.

        Apreciază

        • Poate că ar trebui să simțim mai mult…

          Apreciază

          • Triburile Trace au fost contaminate de legiunele Romane care au exterminat capul de conducere religioasa si politica Traca, dupa cum stim au sarbatorit victoria in Roma 234 de zile,asa ceva nu sa mai vazut in lume inca si nu vom mai vedea in zilele noastre.Inca la ora actuala pentru a distruge o tara un popor se foloseste acelasi sistem,infiltrarea guvenului,eliminarea celor care sint opusi si investirea noului guvern tradator.Platim si vom plati in continuare cu foametea creata de fosti dictatori cu nume de Comunisti care au fost mirlani din famili sarace oprimate de boieri si cei bogati din regatul unui rege strain proclamat Roman Rege din familie Germana si alianta Engleza.Avem o sansa care este informarea adevarului noilor generati care trebuie sa cunoasca adevarul si sa lupte pentru eliminarea mirlanilor,regilor,strainilor care nu vorbesc romaneste si nu doresc sa se integreze in societatea noastra,si multe alte aspecte care trebuie sa fie obligatoriu fara compromisuri.In tara Romaneasca limba Romana este stapina si tot teritoriul apartine celor care locuesc si vorbesc Romaneste,celalti afara javre ordinare trimesi cu autobuzul la masa acasa.

            Apreciază

            • Nu oamenii obișnuiți sunt vinovați, ci aceia care falsifică adevărul.

              Apreciază

              • Am fost obligati sa nu cunoastem adevarul deoarece dusmanii,domnitorii au scris istoria lor asa cum au dorito ei so asculte si sa fie raspindita. Istoria Adevarata a fost cunoscuto numai de o elita minoritara care au fost obligati sa taca sau sa moara.Eminescu a fost omorit din cauza patriotismului sau si influienta sa asupra poporului din care facea parte.

                Apreciază

        • Abraham cretor de Dumnezeu,Sfint cu cutitul sa taie gitul propiul copil,eu unul cred caci este o boala emotionala impusa de imparatul sfint care a legalizat religia crestina ca sa supuna fizic si emotional toata lumea.Imparatul sfint Constantin care a scris biblia si fortat toti cardinali sa semneze si sa acepte caci este acea adevarata cu sabiile la gitul lor in anul 325.Asa Dumnezeu sa stea mai departe de noi cei mai civilizati care credem intr-un Dumnezeu creator, nu ucigas, care cere bani de la saraci caci nui ajunge in imparatia sa din Jerusalem.
          Amen

          Apreciază

          • Undeva se ascund niște lucruri… Nu știm care sunt acelea.

            Apreciază

            • Sufletul a fost furat de niste salbatici genocidari la o majoritate din populatia lumi si traim inte zombi care sint slugile unui sistem ireal care traieste prin traumatismul emotional creat.Libertatea este fantasmatica deoarece fiecare controleaza pe celalalt fara sa sti;automatizat,faci cruce cu stinga,te intreaba daca esti stingaci,esti crestin,crezi in Isus,si alte mii de chestionari care creaza o tensiune in rindurile populatiei.A fi simplu si curat este vazut de suspect de calaii fara suflet care creaza discordii in rindul famililor si ceilalti din inprejurul sau.Aceasta dictatura intelectuala distruge personalitatea si creativitatea individuala.Scopul e sa ramii sluga la niste ideologi distrugatoare emotional perverse, care creaza boli mentale si dezordine fizica.Capul jos, este sloganul religios, sluga la haldai,sa le dai bani si sa fi credincios cu toata familia ta pe veci.In aceste conditi cum sa evoluiezi si sa devii liber cid toti te indruma la turma lui Abraham?.

              Apreciază

  5. În fața indiferenței ar trebui să perseverăm cu și mai multă iubire 😉

    Apreciază

  6. Dumnezeu este Iubire și ne iubește scriam cândva, căci dacă nu ne-ar iubi nu ne-ar permite să visăm. Și mai cred că suntem de asemeni Iubire, foști Îngeri cu un Paradis al lor. Care este soluția? Să continui să mergi cu sufletul drept și să dăruiești, să te dăruiești fiecărui lucru pe care îl atingi. Și totul dus până la paroxism acerb funcționează; e testat de mine. Oamenii au nevoie de atenție, iubire…suntem poate un vis de al lui Dumnezeu, poate personaje ale unui ,,ceva”. Cu toate acesea avem Iubirea…Numai bine și zile edenice!

    Apreciază

  7. Iubire. Cuvinte. Iubire. Dojana. Cuvinte bune. Iubire. Daca nimic nu merge, rugaciune.

    Apreciază

  8. childagain

    Indiferența e mai rea decât moartea ! Nu mai știu cine a zis asta, dar bine a zis.

    Ai surprins deci și tu, Lili, momentele acelea de încercări și disperare de a readuce la viață (adevărata viață) pe cineva… Chiar dacă ai reușit, sau nu, contează faptul că ai încercat, că ai făcut tot ce ai putut. Dumnezeu ne va întreba doar despre sinceritatea și căldura intențiilor noastre…. El mereu ne spune să nu ne gândim la roade.

    Da, revenind pe pagina ta, văd că mereu ne pui probleme existențiale, teme de importanță majoră în viața noastră ! E bine să nu dormităm, să ne întrebăm mereu dacă facem tot ce putem…

    Te îmbrățișez !

    Apreciază

Lasă un răspuns către lili3d Anulează răspunsul