Arhive lunare: Aprilie 2013

Floralia – psi luneli

Te-aștept în grădina din inima mea,

Să-mi vii cu albastru și alb și senin,

S-aduci multă pace și gândul cel lin;

Să devin o îndrăgostită sadea!

 

Să am numai gânduri pline de tine;

Cuvintele mele să-ți fie din flori,

Cerul să-ți dea forme suave de nori,

Jardinieră ce vine din mine.

 

Să te ascund printre visele pure

Ale lungimilor mele de undă,

Nopți albe ce sufletul îmi inundă

De teamă ca nimeni să nu te fure.

 

Să-ți înfloresc primăvară dorită,

Cu miros amețitor de liliac

Petale și fluturi m-ajută să fac

Floralia din anotimp ivită.

 

Psi-luneli de toate felurile –  la psi.

1. Scorpio 2. tibi
3. Vero 4. dor
5. Dictatura Justitiei 6. Max
7. Irina 8. Maria

 

20 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Dar – duzina de cuvinte

Am primit un dar.

La intrarea în palatul de  scris,

alb și curat,

s-a născut o floare

a lui Dumnezeu,

iubire neașteptată

într-un regal al cuvintelor,

ce mi-a împlinit

cererea de existență

printre rândurile

bătăilor de aripi

ale fluturilor

desprinși

din curcubee.

Am primit un dar.

Mi-am deschis larg inima,

ducând pașii de vals

spre înfloriri târzii

ale copacilor

cu ramuri

din lemn dulce.

Am primit un dar!

Duzina de cuvinte se găsește la psi, unde se află și tabelul de înscriere.

1. Scorpio 2. tibi
3. Vero 4. Some Words
5. Dictatura Justitiei 6. Max
7. alma nahe 8. lili3d
9. vantdetoamna

21 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Poezie

Eu actor – eu observator

Camelia - Nicorina Edu

Problematica psihologică pune în evidenţă o varietate de confruntări ale opuselor: conştient vs inconştient, contribuţie a eredităţii vs contribuţie a mediului în dezvoltare, cunoaştere raţională vs intuiţie, gândire critică vs gândire creativă, personalitate vs situaţie – în determinarea comportamentului, dualism vs relativism, individual vs social, stil cognitiv guvernat de emisfera dreaptă vs stil cognitiv guvernat de emisfera stângă, eu stabil în timp vs euri multiple manifestate situaţional, introversiune vs extraversiune, ş.a.m.d.

Dinamica eu actor – eu observator reprezintă şi ea o astfel de confruntare.

Eul actor transformă informaţia prin extensiune, adică experimentează activ asupra lumii externe, modificând astfel informaţia care vine de la aceasta spre el. Făcând acest lucru,  el este nevoit să se supună permisiunilor acestei lumi, să ţină seama de datele ei obiective.

Eul observator face o observare reflexivă, priveşte informaţia culeasă din mai multe perspective, îşi manifestă propria subiectivitate organizând şi dezvoltând informaţia conform propriei imaginaţii…

Vezi articol original 502 cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Diverse

Bărbați și femei

,,Bărbații inteligenți știu că femeile sunt admirabil de complexe, o lume ce trebuie explorată, o comoară ce trebuie descoperită. Sunt atât de fascinante încât, în ziua în care ei vor crede că au reușit să cunoască o minte feminină, ar trebui să știe că au greșit diagnosticul.

Bărbații inteligenți sunt conștienți că și cea mai calmă ființă umană își are momentele ei de stres, cea mai ponderată își are reacțiile ei incoerente, cea mai generoasă  își are momentele ei de egoism și, prin urmare, ar trebui să știe că cine nu-și recunoaște greșelile și nu cere scuze, mai ales față de femeia pe care o iubește și față de copiii săi, nu va atinge niciodată maturitatea psihică și nici nu va construi relații sănătoase.” (Augusto Cury)

 ,,A dialoga, verb atât de simplu de pronunțat, dar atât de greu de folosit. A dialoga nu înseamnă a conversa, a vorbi despre lucruri banale, a emite sunete. A dialoga înseamnă a intersecta lumi, a pătrunde în intimitate, a dezvălui experiențe. Un bărbat inteligent nu se teme să vorbească despre sine și să-și declare sentimentele. El știe că dezvoltarea sensibilității nu-i diminuează masculinitatea, ci, dimpotrivă, o îmbogățește.

În mintea majorității bărbaților există mai multe fantasme decât își poate imagina psihologia noastră, mai multe chiar decât în multe filme de groază: fantasma radicalismului, a machismului, a fricii de a lăuda, de a vorbi de iubire, de a-și recunoaște greșelile, de a pretinde mult de la sine și de la ceilalți, a necesității patologice de putere. Bărbații inteligenți practică dialogul cu sine, căci, fără acest dialog nu există cale de a se cunoaște, de a-și învinge fantasmele; fără a învinge fantasmele, nu există cale de dezvoltare a unui Eu, capabil să fie autorul propriei istorii.” (Augusto Cury)

,,Deodată, pe când privea în zare, văzu figura unui bărbat. Pașii lui agitați trădau o dorință puternică, o reîntâlnire, un nou început. Era bărbatul care o abandonase. De departe își desfăcu brațele. Sub aura unei emoții nestăpânite, ea porni să alerge în întâmpinarea lui. El a îmbrățișat-o, a sărutat-o și și-a cerut iertare, afirmând că va înfrunta lumea alături de ea. Avea să navigheze în apele disprețului și în văile batjocurii sociale, dar n-o va mai părăsi niciodată. Iubirea comite nebunii.

Cearta, țipetele, impunerea ideilor nu înseamnă, nici pe departe, un Eu puternic, ci unul slab. A spune ce ne vine în minte, a spune mereu adevărul, nu e întotdeauna expresia unui Eu matur, ci a lipsei de autocontrol. Un Eu puternic și matur își calmează anxietatea, îi ocrotește pe cei dragi, cere scuze fără teamă, arată cu degetul mai întâi spre sine înainte de a vorbi despre greșelile celorlalți, își regândește viața, cere mai puțin și se dăruiește mai mult, nu simte o nevoie maladivă de a-i schimba pe cei dragi, cunoaște, prin urmare, toate literele alfabetului generozității.”  (Augusto Cury)

2 comentarii

Din categoria Citate celebre, Exerciţiu de înţelepciune

John McWhorter: Txtng is killing language. JK!!!

Scrie un comentariu

23/04/2013 · 23:36

Metode și tehnici bazate pe experiență – Simulările

Reprezintă metoda care plasează ,,persoanele care învață în situația de a trăi o experiență de învățare similară celei reale, fără ca prin aceasta să se producă și consecințele negative pe care experiența reală le poate avea” (Pânișoară, 2008, 376).

Etape:

  1. 1.      Determinarea obiectivelor de învățare
  2. 2.      Identificarea unor reguli de acțiune similare celor din situațiile reale
  3. 3.      Obținerea și organizarea resurselor și materialelor necesare simulării
  4. Dezvoltarea logisticii simulării, cum ar fi: împărțirea colectivului în microgrupuri de lucru, determinarea spațiului de lucru pentru aceștia și alocarea timpului necesar simulării.
  5. 5.      Programarea unei discuții sau a unei sesiuni în care vor fi redactate rapoarte de activitate, unde participanții își pot exprima experiența de simulare

Simularea poate fi efectuată individual, pe grupuri sau cu întreaga clasă de elevi.

Avantaje:

–         permite contactul elevului cu situații similare celor reale;

–         stimulează interesul elevilor;

–         produce schimbări atitudinale și comportamentale;

–         implică utilizarea unor metode diferite (joc de rol, exercițiu, modelare, analiză de caz);

–         dezvoltă gândirea critică și creativitatea elevilor;

–         implică transferul de informații, experiențe, strategii;

–         pregătește elevii pentru asumarea unor noi roluri în viitor.

Limite:

–         uneori (mai ales în cazul disciplinelor socio-umane), poate apărea refuzul de a participa al elevilor sau implicare redusă a acestora în rezolvarea sarcinilor propuse;

–         consum mai mare de timp;

–         necesită un efort de pregătire important din partea profesorului;

–         activitatea de coordonare a unui demers de simulare solicită un nivel minim de experiență.

Scrie un comentariu

Din categoria Material didactic, Metode interactive

Parfumul celui de lângă tine

Să te trezești dimineața simțindu-i respirația caldă și puternică lângă tine și să inspiri adânc energia plină de calm și lumină pe care o emană prezența sa…

Dar nu să te trezești încovoiată, mirosind o respirație putrezită de băutura consumată cu o seară înainte (ca în toate serile…), nu să inspiri o cantitate mare de energie negativă pe care ți-o trimite sadic printr-o privire tulbure și rea, gata să te împingă cu brutalitate din pat, dacă mai întârzii…

În privirea lui să te vezi frumoasă, dorită, apreciată… Să-ți zâmbească cu recunoștință și iubire, să-i vezi stelele din ochi atunci când te însoțește, să te amețească cu două vorbe din care ai simțit cât de adânc ești în sufletul lui…

Și nu să te facă să te vezi urâtă, bătrână și rea, de câte ori îți spune ceva (bineînțeles – acuzator), să-ți rânjească în față de câte ori ai greșit (sau nu), să-ți arunce o privire disprețuitoare sau una inexpresivă, înghețată, să-ți ceară să fii a lui cu tupeul bețivului care nu se vede pe sine, dar devine violent dacă îl refuzi…

Să simți că prezența ta îi dă puterea și calmul cu care învinge greutățile și că apreciază darul pe care îl primește din sufletul tău…

Și nu să-ți reproșeze la orice pas că din cauza ta…

Să-l simți ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru care mulțumești în fiecare zi în fața icoanei…

Și nu să te rogi în fiecare zi la Dumnezeu să-ți dea răbdare și putere, ca să mai reziști un timp…

Să-i simți mângâierile și îmbrățișările care te transportă în alte dimensiuni…

Și nu palmele sau pumnii cu care te amenință sau te lovește…

Să îi respiri iubirea prin intermediul soarelui, de câte ori se luminează-n zori, atunci când spațiul și timpul vă despart pe Pământ.

Și nu aerul libertății atunci când ai avut norocul să pleci departe de el…

Să-l simți adânc în sufletul tău știind că și el simte la fel… Să-i simți mirosul drag în orice moleculă din spațiul care te înconjoară…

Să-l simți ca pe cea de-a doua spirală care se împletește cu a ta, spre infinit.

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.

24 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Lovesong – duzina de cuvinte

întâlnești iubirea mi se pare

Că nu-i târziu nicicând să te trezești.

Să-ți lași sufletul să viseze, doare,

Dacă nu știi să ierți și să iubești.

 

 

Să o transformi în dogmă fi-va bine,

Puterea de-a ieși din apatii.

Să lupți cu îndârjire, cât te ține

Mirarea de-a trăi printre cei vii.

 

 

Să nu existe nicio greutate

Când zgomotul inimii ar greși.

Să fii activ aci-n realitate,

Să fii puternic, fără a cerși.

 

 

Învolburat, prin tine-un râu să treacă

În seri fierbinți de intimitate.

O voce caldă, ce nicicând nu seacă,

Profundă și calmă bunătate.

 

 

O duzină găsită la psi, pe unde trec și alți duzinari

1. anacondele 2. psi
3. Gara pentru doi 4. dor
5. lili3d 6. almanahe
7. Dictatura Justitiei 8. Max
9. roxana

25 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Poezie

Despre natura umana

Personalitate autentica

In timp ce-mi savuram cafeaua de dimineata si ma bucuram de soarele de-afara, navigam pe internet.

Ochii mi-au cazut pe fotografia de mai jos…..

human schelet body

……….

……………………

………………………..

………………………..

.

………

……

…………..

…………………

!!!!!!!

In prima faza am trecut-o cu vederea, ulterior m-am intors catre ea…

De cate ori nu ni se intampla tuturor sa fim prea obisnuiti cu imaginile de genul. Sa fim satui, sa fim plicitisiti…ca in final..sa nu ne mai intereseze.

Imagini de genul gasesti peste tot pe internet…Sunt atat de multe incat deja a devenit o banalitate sa le observi.

Da. O vezi..o privesti cateva secunde si treci mai departe. Eventual dai si un like daca tot scrie acolo undeva..ca daca-l oferi se duce 1 euro sau ceva de genul catre oamenii care se afla in situatii asemanatoare….

M-a miscat atat de mult imaginea de mai sus, insa nu vreau sa va vorbesc voua despre cat…

Vezi articol original 294 de cuvinte mai mult

6 comentarii

Din categoria Diverse

Lasă-mă să te iubesc!

La Fée Blanche

601962_364885496948843_1661520078_n

Poemul mi-a fost trimis de prietena mea, Alice Honey Bee Rose. Am încercat să îl traduc. Accept si ajutoare! Cling!

Je regrette tellement que je ne peux pas communiquer comment j’aurais aimé! J’espère cependant à s’entendre. Votre poème, Alice, que j’ai traduit en roumain,  je viens de le poster sur mon blog! Merci beaucoup, chere amie!

 

..`⋎´✫¸.•°*”˜˜”*°•✫ ☆
..✫¸.•°*”˜˜”*°•.✫
واسمحوا لي أن الحب إليك
بصمت من بعيد
حتى الشوق
الدموع تسقط من عيني
قلب مجنون
لا أخرى تا اختر
وكان إليك فقط
الحب تا عفر حتى
عدد لا يحصى
كما الرمال
الصحارى والبحار
حبيبي
واسمحوا لي أن قبله إليك
حتى من بعيد لذلك
القبﻻت مهب لينة
أربعة سوف تهب رياح
الريش أسفل
الخاص بك رئيس تا „أصابع القدم الخاص بك”
البلوبيرد، العنادل
النسور، الصقور تا يطير
وفي حين أنني أحب إليك
سنوات تا تمرير إليك بواسطة
الآلاف من الصور
يمكنك „الذهاب من خلال” ذهني
مرتفعات مجنون
في جميع…

Vezi articol original 446 de cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Diverse

Un gand pentru Sufletul tau!

4 comentarii

Din categoria Diverse

Metode și tehnici bazate pe experiență – Tehnica scenariilor; Incidentul critic

 Tehnica scenariilor

Este o metodă a dramatizării, propusă de I. O. Pânișoară (2008, 371). Această metodă pornește de la ideea că formatorul poate ,,dinamiza” implicarea elevilor/cursanților, dacă aceștia îndeplinesc anumite roluri necunoscute de ceilalți.

Etape:

  1. 1.      Împărțirea colectivului de elevi în grupuri:

–         colectivul este împărțit pe grupuri;

–         grupurile primesc spre dezbatere o anumită problemă.

  1. 2.      Distribuirea rolurilor de către moderator:

–         după începerea discuției, moderatorul cheamă la el câte un reprezentant din fiecare grup, care va primi un rol și o misiune (de exemplu, rolul de lider);

–         sunt chemați alți membri, până când toți membrii din cadrul grupurilor au câte un rol și o misiune de îndeplinit.

  1. 3.      Revenirea membrilor în cadrul grupului și interpretarea rolului primit:

–         membrii care au primit roluri se vor întoarce în cadrul grupului și vor îndeplini acel rol, fără să le spună celorlalți ce rol au primit.

Tehnica scenariilor presupune interacțiunea dintre membrii care au diverse roluri. Pentru a dinamiza activitatea, moderatorul poate da același rol mai multor membri care fac parte din același grup.

Avantaje:

–         posibilitatea valorificării competențelor fiecărui participant;

–         dezvoltarea capacităților de comunicare.

Limite:

–         dificultăți în ceea ce privește îndeplinirea rolului și a misiunii primite;

–         posibila apariție a unor conflicte între participanții ce au aceleași roluri.

Incidentul critic

Această metodă constă în prezentarea unui incident critic, care poate fi real sau imaginat. Elevii se vor împărți în tabere polare cu privire la ce anume trebuie făcut în acea situație.

Etape:

  1. 1.      Prezentarea incidentului
  2. 2.      Analiza incidentului de către fiecare participant, prin adresarea de întrebări formatorului
  3. 3.      Sinteza dezvoltată:

–         se realizează sinteza dezvoltată, la îndemnul formatorului, de către unul dintre participanți, pentru întregul grup.

  1. 4.      Delimitarea problemei:

–         participanții încearcă să distingă problema reală, explorând în profunzime ceea ce este furnizat prin incidentul inițial.

  1. 5.      Decizia individuală:

–         fiecare participant ia o decizie personală pe care o citește întregului grup;

–         formatorul le cere tuturor să voteze cele mai bune decizii.

  1. 6.      Lucrări desfășurate în subgrupuri:

–         analiza motivațiilor care stau la baza fiecărei soluții propuse.

  1. 7.      Discuție în plen:

–         conducătorii subgrupurilor prezintă în plen concluziile la care au ajuns echipele lor.

  1. 8.      Evaluarea:

–         evaluarea pornește de la schimburi de puncte de vedere între participanți;

–         se fac extrapolări privind modul în care se pot rezolva astfel de probleme în viața cotidiană.

  1. 9.      Discuție finală:

–         se verifică gradul de îndeplinire a obiectivelor activității.

Avantaje:

–         confruntarea participanților cu situații concrete de viață;

–         valorificarea cunoștințelor și capacităților elevilor în contexte reale, realizând astfel legătura teoriei cu practica;

–         dezvoltarea cooperării;

–         dezvoltarea capacității de luare a deciziilor;

–         dezvoltarea gândirii și a operațiilor acesteia.

Limite:

–         dificultăți legate de alegerea unor incidente critice semnificative;

–         experiența redusă a unora dintre participanți creează dificultăți în adoptarea celei mai potrivite decizii.

Scrie un comentariu

Din categoria Material didactic, Metode interactive

Poveste dragă (psi-luneli)

Lumea perfectă

–         Trebuie să citeşti câte o pagină pe zi, îmi spuse sora mea, arătându-mi o carte cu coperta roşie – cam mare – mi se păru mie.

Mă uitai urât la ea:

–         O PAGINĂĂĂ! Aşa mult?

–         Dacă vrei să înveţi să citeşti!…

Luai cartea fără nicio tragere de inimă. Pe copertă – un desen drăguţ care reprezenta titlul: ,,Păpuşa năzdrăvană”. Autorul nu mă prea interesa… în clasa I.

–         Biiiine!…

Am reuşit să termin pagina destul de repede. Textul nu semăna cu cele din Abecedar. Era ceva deosebit, care îmi ghida imaginaţia în aventuri minunate, cu personaje fantastice. A doua zi, am cerut singură cartea şi mi-am depăşit recordul. A treia zi – la fel… şi tot aşa. Era o lume nouă, diferită de tot ce trăisem vreodată până la vârsta aceea. Era lumea în care voiam să mă duc  în fiecare zi, acolo unde binele învingea răul şi frumuseţea înflorea în toate ţinuturile. Era lumea perfectă.

***

Fetiţa cu părul lung, castaniu, uşor ondulat, îşi privi tatăl cu ochi strălucitori, surprinsă de cadoul pe care îl descoperise plutind în jurul patului. El îşi dădu seama, dar se prefăcu neştiutor:

–         A… te-ai trezit! Bună dimineaţa, al doilea soare al meu! Te-ai odihnit în visuri frumoase?

Ea îi zâmbi cuceritor şi-l întrebă aproape şoptit, arătându-i cu degetul:

–         Tati… ce e asta?

El se uită în jur şi ridică sprâncenele:

–         De unde-a apărut capsula asta năzdrăvană?

–         Tu nu ştii?… Tatiiii… hai spune-mi, se miorlăi ea pisiceşte, cum făcea când voia să obţină ceva de la el.

–         Păi… când m-am trezit, mai devreme, am simţit că mă gâdilă ceva pe la urechi şi când m-am uitat, ce să vezi, capsula (o împinse cu degetul) se tot foia în jurul capului meu. Am vrut să o prind dar, de câte ori o atingeam cu mâna se ferea, dibace, deformându-se într-o strâmbătură. Am alergat un pic prin cameră, dar ea se tot ducea înspre uşa ta şi se ferea de mine. Aşa că, i-am deschis uşa să văd ce face. Şi, iat-o! Se pare că îţi aparţine.

Fetiţa se uită neîncrezătoare la el, ştia că o păcăleşte, dar îl iubea aşa de mult când o făcea!… Se ridică din pat şi îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui, pupându-l zgomotos pe obraji. El se pierdu cu totul, aproape lăcrimând:

–         La mulţi ani, iubirea mea! Să fii fericită!

–         Dar, tati… sunt!

Apoi repede:

–         Ce e jucăria asta?

–         Cadoul tău. Vino să vezi!

Cu un gest scurt opri capsula din zborul ei. Apăsă pe un buton şi aceasta îşi ridică jumătatea superioară, dezvăluind un câmp luminos care se mări considerabil.

–         Acum, gândeşte-te la ceva!

Fetiţa închise ochii şi spuse:

–         Gata!

În spaţiul nou luminat, apărură imagini mici, cu fiinţe care locuiau acolo, părând a nu-şi da seama că erau urmărite de ochii mari, căprui, miraţi până peste poate.

–         La ce te-ai gândit? o întrebă părintele, blând.

–         M-am gândit la bunica mea. Am vrut să văd cum era ea când era mică, aşa ca mine. Tu mi-ai povestit despre ea…

Fetiţa blondă, cu fruntea înaltă, din hologramă, stătea cuminte la o masă mică, făcută parcă special pentru ea. Era aplecată deasupra unei cărţi cu copertă roşie, din carton, şi i se citea concentrarea intensă pe faţa-i delicată. Cu mânuţe agile dădea paginile de hârtie ale cărţii, de parcă voia să o integreze în respiraţia sa. Parcă simţind că e privită, îşi ridică ochii aurii şi, pentru o clipă, îi întâlni pe cei plini de mirare ai urmaşei sale. Amândouă înţeleseră: acolo era lumea perfectă.

și:

Parfum de poveste

A fost odată ca niciodată, o poveste. Era o poveste nici veselă, nici tristă, nici prea lungă nici prea scurtă, nici prea frumoasă nici prea urâtă. Numai bună de citit.

Într-o seară, povestea asta a noastră s-a plictisit să mai stea în cartea în care era închisă (căci oricum n-o prea citea nimeni) şi s-a gândit, s-a gândit mult… cum să facă să plece de acolo.

A încercat să strige la copilul care trecea mereu pe lângă ea, sperând că acesta va lua cartea şi o va citi. Dar băieţelul iubea fotbalul şi nu-l interesau poveştile.

Şi-a foit toate paginile când mama băieţelului a trecut pe lângă bibliotecă, dar ea, grăbită, nu a văzut şi nu a auzit nimic.

Tatăl copilului nu prea trecea pe acolo, aşa că nici nu l-a urmărit.

Mai avea o şansă: fetiţa cu părul lung, care poposea adesea lângă bibliotecă şi se zgâia la titlurile cărţilor. Dar nu lua cu ea nicio carte. De ce oare?

După o vreme, o auzi pe mama copiilor discutând cu fetiţa:

–         Vrei să citeşti o poveste? Acum cunoşti toate literele, poţi încerca.

–         Aş vrea cartea aceea roşie, cu scrisul alb.

–         Aceea?

–         Da.

Povestea noastră se fâstâci de emoţie când văzu că i se ivise ocazia de a  ieşi. Fetiţa luă cartea pe care o dorise demult şi se aşeză la biroul micuţ, ca să citească. Nu ajunse din prima zi la povestea cu pricina. Mai trecu o săptămână până când se întâlniră.

În sfârşit! Când cartea fu deschisă la pagina aşteptată, pe măsură ce copila sorbea pe nerăsuflate cuvintele, în jurul ei se formă un norişor de litere ce pluteau vesele. Acestea n-o mai părăsiră şi oriunde mergea ea, pluteau şi ele.

Acum crescuse şi avea şi ea copii, la rândul său. Literele pluteau în continuare, invizibile, în jurul ei. Şi aşa se gândi… să facă o poveste parfumată, care să plutească peste tot, în toată lumea. Să simtă şi alţii dorinţa de joacă a literelor şi să le poarte, ca pe un parfum drag, în orice împrejurare.

Psi-luneli găsiți la psi, unde toată lumea spune… povești!

Verodor,  Dictatura JustiţieianacondeleSome WordsscorpioMitzaa .

15 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Micul Prinț

La Fée Blanche

 

1236816_749589905081730_792797349716023683_n

001

Antoine-Marie Roger,  viconte de Saint-Exupéry –

Micul Prinț

  Despre autor și opera sa

Rând pe rând, romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist, Antoine-Marie Roger,  viconte de Saint-Exupéry  s-a născut la 29 iunie 1900, Lyon și a decedat la 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane, într-o misiune de recunoaștere, când avionul său a fost  doborât, iar pilotul considerat, de atunci, dispărut în misiune. Abia în 2003 au fost scoase la suprafață resturile avionului său de undeva din largul mării, în dreptul Marsiliei.

Romanele sale, inspirate de viața aviatorilor,  „Courier Sud“ („Curierul de Sud“, 1929), „Vol de nuit“ („Zbor de noapte“, distins în 1931 cu Premiul Femina), „Terre des Hommes“ („Pământul oamenilor“, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului) și „Pilote de guerre“ („Pilot de război“, 1942) redau filosofia de viață împregnată de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry.

Mie mi-e drag…

Vezi articol original 1.416 cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Diverse

Înlănțuiri (psi-luneli)

Pentru că nu mai am timp și nici inspirație, mă autoplagiez!

Concertul

 – Mi, hai să ne jucăm împreună, vrei? Uite, lângă copacul acela înalt şi umbros.

– Imediat, La, de-abia aştept! Stai puţin să-i cer voie mamei; ştii, s-ar putea să aibă nevoie de mine, căci l-am văzut pe Paganini acordându-şi vioara. Dar, mai bine vino şi tu să vezi ce interesant e! Ai mai intrat vreodată în compoziţiile unui muzician?

– Am încercat odată, dar era un copil nepriceput şi m-am cam lovit în coardele viorii sale.

 – Da, trebuie să intri pe undele unui cântăreţ priceput, altfel o poţi păţi! Unul din fraţii mei era să moară odată, când posesorul unei chitare zdrăngănea fără rost, iar el tocmai intrase în cutia de rezonanţă.

– Dar voi cum l-aţi cunoscut pe acest muzician?

– Nu ştiu. Pur şi simplu l-am văzut. L-am auzit cântând. Chiar şi când exersează, el creează nişte opere fantastice. Ne-a chemat prin vibraţiile emise.

– Şi nu deranjez dacă intru şi eu?

– Va fi cu atât mai frumos! Se va crea o armonie nouă, mai complexă şi mai melodică decât până acum. Dar să-l lăsăm să-şi acordeze vioara. Ar fi riscant să intrăm în aceste momente.

Mi şi La porniră val-vârtej către Fa, mama lui Mi, vibrând sub diferite forme, apoi amplificându-şi fiecare vibraţia, de la limita minimă la cea maximă pe care o puteau atinge.

La, care era dornică să se joace, îşi schimbă frecvenţa, transformându-se în La minor, astfel obligându-l şi pe Mi să coboare un pic, cu un bemol doar. Însă, lui Mi nu i-a ajuns: dorea să-i arate prietenei sale la ce nivel tehnic ajunsese şi coborî, coborî, încă o octavă…şi…pleosc! Lui Paganini i se rupse o coardă. Mi continua să coboare şi, deodată, fără să vrea, îi gâdilă urechea muzicianului.

Ideea era fixată. Paganini luă o coardă de violoncel şi-o înlocui pe cea ruptă.

Pe măsură ce se apropiau, cei doi copii şi mama lui Mi se întâlniră cu o mulţime de alţi prieteni: aproape toată gama. Într-o muzică de neimaginat pentru percepţia umană, sunetele intrară în cutia de rezonanţă a lui El Cannone – vioara.

Paganini privea în jur, extaziat de feeria ce-l înconjura. Era de neconceput să lase totul baltă! O nouă piesă i se învârtea tumultuos în minte. Îşi luă arcuşul şi începu.

La chicotea încântată: nu se mai jucase niciodată atât de frumos…Se unea cu Mi în sunete prelungi, în timp ce unii dintre prieteni îi acopereau cu amplitudini grave, sau fermecătoare, cristaline; apoi îşi măreau frecvenţele până la soare, ieşeau pe jumătate din cutia de rezonanţă, intrau la loc, se întrepătrundeau râzând zgomotos; se luau de mâini cu undele vântului, mai construiau nişte combinaţii originale; La se supăra pentru că Mi n-o lăsa să-şi micşoreze amplitudinea şi ieşea din vioară; mama lui Mi venea şi-i împăca, mîngâindu-i cu căldura ei. Totul, desigur, în completarea compoziţiei lui Paganini.

Degetele  violonistului alergau pe coarde, luându-se la întrecere cu undele emise. Sufletul lui era o înlănţuire fantastică de triluri de păsări, valuri de mare, susur de izvoare, vuiet de furtună, foşnet de pădure şi linişte de munte.

Mi şi La nu s-ar mai fi oprit niciodată din joaca lor. Spaţiul din jurul lor părea că s-a mărit, s-a luminat şi s-a umplut de senin şi pace.

Într-un târziu, mama lui Mi îi chemă:

– Haideţi, copii! E ora de culcare. Vom mai veni şi altădată.

Mi şi La ieşiră din vioară şi se înălţară undeva… nu se ştie unde.

Deşi se oprise, muzicianul mai auzea încă, vocile păsărilor, ale valurilor, ale vântului, din ce în ce mai departe, mai departe…

Cu ochii spre cer, Paganini zâmbea.

***

Bolnav, muzicianul atinse vioara cu mâna tremurând. Era pe moarte. Ar fi vrut să mai cânte, dar nu mai avea putere în braţe şi în degete. Singurul lucru care îi uşura suferinţa era vibraţia muzicii pe care o purta cu sine din tinereţe. Nimic nu dispăruse din capacitatea sa de transpunere în vibraţii muzicale. Doar că o făcea la nivelul subconştientului şi al inconştientului. Toţi prietenii lui polifonici erau acolo, în mintea sa. Se împrieteniseră pe când el era foarte tânăr.

Odată, când exersa la vioară, după ce i s-a rupt o coardă, a început să cânte, cuprins de frenezia creaţiei. Dar sunetele emise nu corespundeau mereu cu ceea ce degetele sale atingeau pe coarde. Apăruseră altele şi altele, armonii deosebite, divine. Muzica sa împreună cu muzica venită din exterior se completau într-o polifonie ce nu putea fi imaginată în plan real. Ce era asta? Era absolut sigur pe tehnica sa, pe îndemânarea sa. Şi acele armonii nu veneau din creaţia proprie. Atunci, de unde?

***

Când Paganini se stinse, se înălţară sunete cristaline, acorduri minore şi-o muzică ce aducea, în esenţă, cu muzica psaltică, bizantină. Cei din jur o auziră, cu uimire şi aproape cu spaimă. Le era teamă de perfecţiunea distrusă. Cineva dorea să se răzbune? Miracolul formelor vibraţiilor se întipărise în natură? Satana?

***

– Iată-l, Mi. Vine spre noi.

– Să-l întâmpinăm.

– Te salutăm, maestre! Te vom conduce spre locul existenţei tale actuale.

– Cine sunteţi voi?

– Prietenii tăi din viaţa terestră. Notele muzicale ale sufletului tău. Apariţia noastră fizică e condiţionată de puterea de transformare pe care o are compozitorul asupra vibraţiilor cosmice. Tu ai creat nişte capodopere universale, pe care nimeni nu a reuşit să le transpună. Şi atunci am apărut noi. Ca să completăm ceea ce mintea umană nu putea înregistra. Să completăm lipsa de armonie din viaţa ta.

– Interesant. Acum înţeleg tot ceea ce am trăit. Toată viaţa mea a fost muzică. Nu am perceput aproape nimic din răutatea umană.

– Noi am făcut asta. Te-am ajutat să percepi doar creaţia, nu şi realitatea. Ca să îţi poţi împlini menirea, după cum spuneţi voi.

– Şi totuşi, nu înţeleg: ce sunteţi voi?

– Entităţi formate din energia vibraţiilor armonice, create de tine.

– Dar cum am reuşit?

– Doar cu puterea voinţei tale şi a talentului tău. Prin undele α emise de creierul tău. Suntem acorduri independente.

 – Şi ceilalţi, vă pot auzi?

– Datorită ţie, da. Dar nu sub formă de armonii, ci doar ca note separate. Însă, dacă găsim alţi muzicieni asemeni ţie, s-ar putea să ne facem simţită prezenţa pe planetă. Acum trebuie să ne despărţim. Te lăsăm aici, împreună cu cei făcuţi din muzică.

***

– Mi, vii să ne jucăm?

– Acum, La. Unde?

– Acolo, în camera aceea plină de instrumente muzicale. Deşi, pe unele nu le cunosc.

– Ai grijă, La! Îşi acordează vioara! Nu intra acum!

– Dar nu e loc în cutia de rezonanţă! E închisă!

– Şi-atunci?

– Am găsit: în cablul acela! Aşa putem ajunge în vioară.

***

Nigel îşi scutură sacoul colorat şi jerpelit, se învârti, făcu o plecăciune şi începu.

Muzica lui se răspândi cu o sensibilitate dusă la extrem, în toată sala. Deşi vioara sa era electrică, interpretarea ştergea toate inconvenientele.

Mi şi La împreună cu prietenii lor, ameţiţi de intensitatea electrică a sunetelor, se transformau în entităţi vizibile. În aer se derulau în ritmul şi măsurile impuse de Nigel note, acorduri, armonii împletite cu altele, paralele. Erau vibraţii ce se puteau percepe cu ochiul liber!

Era un dans al emisiilor muzicale ce se creau ele însele, prin ele, prin muzician şi prin vioara sa. Cu graţie şi mare intensitate se răspândiră în sală, în aer, pe toată planeta.

Era Concertul.

Punctul de plecare al psi-lunelilor este la psi!

1. dor 2. tibi
3. Scorpio 4. roxana
5. Gara pentru doi 6. Dictatura Justitiei
7. Some Words

20 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Revedere (Parfumul șifonierului – poveste parfumată)

Îl așteptau cu toții cu sufletul la gură… Erau vreo câțiva ani de când nu-l mai văzuseră. Plecase într-o misiune despre care nu știau mai nimic și foarte mult timp nu comunicaseră în niciun fel.

Toți copiii țopăiau de fericire că îl vor revedea: era prietenul lor drag, care se jucase cu ei de când erau mici, îi protejase de răutățile celor mai mari, îi învățase cum să reziste într-o lume plină de răutate. Și acum se întorcea, pentru un timp…

Sofia era cea mai mică dintre ei. Și ea îl aștepta cu nerăbdare. Încă mai avea o floare presată între copertele cărții cu plante medicinale, dăruită de el. Merseseră pe dealul din spatele orfelinatului, ca să adune flori de leac și să învețe câte ceva despre fiecare. Și ea păstrase floricica albastră care o ajuta să treacă mai ușor peste durerea despărțirii.

Acum se întorcea. Făcuseră curățenie, împodobiseră camerele așa cum se pricepeau mai bine, se ferchezuiseră, se dăduseră cu parfum…

Sofia se așezase într-un colț așteptând cu mâinile în poală și ochii rotunjiți de emoție.

***

În sfârșit, intră. Avea o geantă mare de voiaj și un zâmbet care îi lumina fața. Toți alergară în jurul lui, îi săriră în brațe și-l prinseră în mijlocul lor. El îi strânse cu putere și începu să le ofere cadourile din geantă. Fiecare avea câte ceva ce-și dorise.

Sofia așteptă cuminte, cu ochii mari, retrasă. N-o văzu. Era amețit de drum și de bucuria revederii. Tăcută, se retrase încet pe ușa din spate, suspinând. Voia să se ascundă, să n-o mai vadă nimeni, niciodată. Sperase, cu tot suflețelul ei, ca cineva să-și amintească și de existența sa. Lacrimi mari îi umezeau obrajii de copil. Se îndreptă spre dulapul cu haine din camera comună. Acolo se mai ascundea câteodată, când era supărată și nu găsea alinare în brațele nimănui. Hainele curate, așezate pe umerașe, îi dădeau senzația că cineva îi este aproape, că exista și pentru ea o familie care o iubea, simțea arome de căldură sufletească, își imagina mângâierile mamei sau ale tatălui. Puseseră mentă și busuioc în pliculețe de hârtie, ca să îndepărteze insectele și să păstreze mirosul de curat și îngrijit. Era locul unde își crea propria lume, propria trăire…

Își șterse lacrimile cu mâneca rochiței și inspiră din nou mirosul falșilor părinți.

Auzi o voce puternică, dincolo de ușa dulapului:

–         Sofia unde este?

Ușa se deschise ivindu-se o figură binecunoscută și două mâini care o scoaseră de acolo.

Ochii ei mari se făcură mici de bucurie și surpriză, în timp ce era săltată la o înălțime amețitoare…

–         Credeai că te-am uitat? Ha! Ha! Ha! Hai să vezi ce ți-am adus!

Dintr-o dată, uită de toată durerea provocată de falsa impresie a lipsei iubirii și începu să râdă scoțând cristale de bucurie.

Părinții ei adoptivi din șifonierul cu haine rămaseră iarăși singuri, în așteptarea unui nou tovarăș care să le țină de urât…

Povestea parfumată a început la Mirela. Tot ea a propus și tema de azi.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.

21 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Scriitorul de scrisori – film

caleaspretine

Cand ai scris ultima data un mesaj care sa ii reaminteasca semenului tau cat este de minunat, cat de talentat si de pretios este? Cum ar fi sa devii un mesager angelic? Ce te opreste sa te respecti suficient de  mult, incat sa vezi in semenul tau, cea mai magnifica creatie care exista de la facerea lumii si pana acum? Te-ai gandit cat de mult ar conta, ca in zilele tale cele mai sumbre, sa gasesti in cutia postala o scrisoare, care sa iti reaminteasca ca tu esti mai mult decat crezi si ca merita sa mergi fara frica inainte? Ce s-ar intampla daca chiar acum, ai incepe sa scrii, magice cuvinte preluate din cel mai pretios cotlon al inimii, care sa actioneze ca un adevarat balsam pentru sufletele umbrite?

Vezi articol original

9 comentarii

Din categoria Diverse

Înflorire (duzina de cuvinte)

Sunt prizonier

al unui anotimp

involuntar creat

în chip de boare de vânt,

într-o dimineață

când privirea hipnotică

a soarelui

m-a așezat în genunchi,

un ceas ticăind

a destin împlinit,

dar pentru suflet,

seri visate

în grădini

de Paradis

ÎNFLORIT.

Alte duzini găsiți la psi:

 

1. Scorpio 2. dor
3. vavaly 4.  
5. alma nahe 6. psi
7. La Fee 8. Abisurile
9. anacondele 10. Dia na
11. tibi 12. roxana
13. Dictatura Justitiei 14. Some Words
15. http://wp.me/p1fr2n-2ZG

 

33 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Poezie