Revedere (Parfumul șifonierului – poveste parfumată)

Îl așteptau cu toții cu sufletul la gură… Erau vreo câțiva ani de când nu-l mai văzuseră. Plecase într-o misiune despre care nu știau mai nimic și foarte mult timp nu comunicaseră în niciun fel.

Toți copiii țopăiau de fericire că îl vor revedea: era prietenul lor drag, care se jucase cu ei de când erau mici, îi protejase de răutățile celor mai mari, îi învățase cum să reziste într-o lume plină de răutate. Și acum se întorcea, pentru un timp…

Sofia era cea mai mică dintre ei. Și ea îl aștepta cu nerăbdare. Încă mai avea o floare presată între copertele cărții cu plante medicinale, dăruită de el. Merseseră pe dealul din spatele orfelinatului, ca să adune flori de leac și să învețe câte ceva despre fiecare. Și ea păstrase floricica albastră care o ajuta să treacă mai ușor peste durerea despărțirii.

Acum se întorcea. Făcuseră curățenie, împodobiseră camerele așa cum se pricepeau mai bine, se ferchezuiseră, se dăduseră cu parfum…

Sofia se așezase într-un colț așteptând cu mâinile în poală și ochii rotunjiți de emoție.

***

În sfârșit, intră. Avea o geantă mare de voiaj și un zâmbet care îi lumina fața. Toți alergară în jurul lui, îi săriră în brațe și-l prinseră în mijlocul lor. El îi strânse cu putere și începu să le ofere cadourile din geantă. Fiecare avea câte ceva ce-și dorise.

Sofia așteptă cuminte, cu ochii mari, retrasă. N-o văzu. Era amețit de drum și de bucuria revederii. Tăcută, se retrase încet pe ușa din spate, suspinând. Voia să se ascundă, să n-o mai vadă nimeni, niciodată. Sperase, cu tot suflețelul ei, ca cineva să-și amintească și de existența sa. Lacrimi mari îi umezeau obrajii de copil. Se îndreptă spre dulapul cu haine din camera comună. Acolo se mai ascundea câteodată, când era supărată și nu găsea alinare în brațele nimănui. Hainele curate, așezate pe umerașe, îi dădeau senzația că cineva îi este aproape, că exista și pentru ea o familie care o iubea, simțea arome de căldură sufletească, își imagina mângâierile mamei sau ale tatălui. Puseseră mentă și busuioc în pliculețe de hârtie, ca să îndepărteze insectele și să păstreze mirosul de curat și îngrijit. Era locul unde își crea propria lume, propria trăire…

Își șterse lacrimile cu mâneca rochiței și inspiră din nou mirosul falșilor părinți.

Auzi o voce puternică, dincolo de ușa dulapului:

–         Sofia unde este?

Ușa se deschise ivindu-se o figură binecunoscută și două mâini care o scoaseră de acolo.

Ochii ei mari se făcură mici de bucurie și surpriză, în timp ce era săltată la o înălțime amețitoare…

–         Credeai că te-am uitat? Ha! Ha! Ha! Hai să vezi ce ți-am adus!

Dintr-o dată, uită de toată durerea provocată de falsa impresie a lipsei iubirii și începu să râdă scoțând cristale de bucurie.

Părinții ei adoptivi din șifonierul cu haine rămaseră iarăși singuri, în așteptarea unui nou tovarăș care să le țină de urât…

Povestea parfumată a început la Mirela. Tot ea a propus și tema de azi.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
Anunțuri

21 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

21 de răspunsuri la „Revedere (Parfumul șifonierului – poveste parfumată)

  1. qatalin

    Emotionanta poveste… Sofia, ca multi alti copii, a gasit un sprijin in ascunzatoarea oferita de sifonier – locul de neuitat al copilariei.

    Apreciază

  2. Citind povestea ta impresionantă, încep să mă întreb oare ce caută toți copiii acestei lumi în șifoniere…Poate căutăm cu toții Narnia, cu care ne-am întâlnit mult mai recent…sau poate o căutam cu zeci de ani înainte de-a fi creată, sau poate voiam s-o inventez chiar eu?! Ca acest copil demn, care și-a creat părinții din șifonier. Și care o iubeau pentru că nu, nu se poate trăi fără iubire. Emoționant, mi-a plăcut mult. O seară caldă îți doresc!

    Apreciază

    • Într-adevăr, nu se poate trăi fără iubire. E cel mai grav lucru dintre cele de neacceptat. Este punctul de plecare dar și de reunire al tuturor energiilor.
      Mulțumesc! O săptămână de primăvară să ai!

      Apreciază

  3. iata cum sifonierul poate fi adapost,poate oferi si o pseudo dragoste dar realitatea unei iubiri adevarate nu poate fi inlocuita…
    are multa caldura si emotie povestea ta,am simtit lacrimile micutei Sofia dar si bucuria ei….

    Apreciază

  4. Pingback: Parfumul șifonierului « Daurel's Blog

  5. Cred ca e protectia pe care o cautam acolo in sifonier; protectia propriului teritoriu, a acelei bucati de scindura care ne apartine doar noua. O lume pe care o populam cu personajele pe care doar noi le dorim.

    Apreciază

  6. Pingback: Cireșe amare | Ioan Usca

  7. Minunată povestea ta! Emoţionantă până la lacrimi! Sunt mulţi copii care visează la mirosul părinţilor, pentru că ei nu au avut niciodată parte de îmbrăţişări, sărutări tandre, mâini protectoare, de iubire… Imaginaţia îi ajută să caute un substitut, iar şifonierul, deşi un obiect banal, rigid reuşeşte cu parfumurile lui suave să construiască nişte părinţi adoptivi… Mulţumesc pentru gândurile tale! Îmbrăţişări generoase! 🙂

    Apreciază

  8. Mi-a placut grozav 🙂
    Eram obisnuita cu povesti ceva mai lungi…nu m-am uitat deloc la inceput. M-am asezat sa citesc si gata 🙂 Si chiar a fost gata parca prea repede. si mi-a parut rau 🙂
    Si mie mi s-au umezit ochii. Am cunoscut o fetita crescuta in casa de copii. Mi-a fost colega de scoala. Era o fiinta atat de draguta, de iubitoare…Sofia mi-a adus minte de ea. De Elvira… Doamne, pe unde o mai fi? …
    …Acum chiar mi-a venit sa plang…
    Foarte frumoasa poveste! Felicitari!
    O saptamana cat mai frumoasa sa ai, draga mea!

    Apreciază

  9. Este o secventa plina de… resemnare.
    Am fost cazat in afara familiei vreo 10 ani, daca socot si armata; aveam in folosinta individuala doar un dulapior si patul; asternutul paturilor era standardizat; amprenta personala se putea imprima doar in interiorul dulapiorului…
    Oricum, experienta mea „la comun” a inceput dupa ce implinisem 15 ani…

    Apreciază

  10. Pingback: En Passant… en Avril, un Soir « Mirela Pete. Blog

  11. Pingback: Ghicește și colorează felina! « Mirela Pete. Blog

  12. childagain

    Minunată, caldă și impresionantă ! Dar, cel mai mult contează faptul că respiră viață, se simte adevărul din ea.
    Cred că ai vizitat vreodată un astfel de loc, cred că ai comunicat cu copiii, altfel nu reușeai să redai atât de bine trăirile lor…

    Mulțumim pentru felia de viață, te îmbrățișez !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s