Revedere (Parfumul șifonierului – poveste parfumată)

Îl așteptau cu toții cu sufletul la gură… Erau vreo câțiva ani de când nu-l mai văzuseră. Plecase într-o misiune despre care nu știau mai nimic și foarte mult timp nu comunicaseră în niciun fel.

Toți copiii țopăiau de fericire că îl vor revedea: era prietenul lor drag, care se jucase cu ei de când erau mici, îi protejase de răutățile celor mai mari, îi învățase cum să reziste într-o lume plină de răutate. Și acum se întorcea, pentru un timp…

Sofia era cea mai mică dintre ei. Și ea îl aștepta cu nerăbdare. Încă mai avea o floare presată între copertele cărții cu plante medicinale, dăruită de el. Merseseră pe dealul din spatele orfelinatului, ca să adune flori de leac și să învețe câte ceva despre fiecare. Și ea păstrase floricica albastră care o ajuta să treacă mai ușor peste durerea despărțirii.

Acum se întorcea. Făcuseră curățenie, împodobiseră camerele așa cum se pricepeau mai bine, se ferchezuiseră, se dăduseră cu parfum…

Sofia se așezase într-un colț așteptând cu mâinile în poală și ochii rotunjiți de emoție.

***

În sfârșit, intră. Avea o geantă mare de voiaj și un zâmbet care îi lumina fața. Toți alergară în jurul lui, îi săriră în brațe și-l prinseră în mijlocul lor. El îi strânse cu putere și începu să le ofere cadourile din geantă. Fiecare avea câte ceva ce-și dorise.

Sofia așteptă cuminte, cu ochii mari, retrasă. N-o văzu. Era amețit de drum și de bucuria revederii. Tăcută, se retrase încet pe ușa din spate, suspinând. Voia să se ascundă, să n-o mai vadă nimeni, niciodată. Sperase, cu tot suflețelul ei, ca cineva să-și amintească și de existența sa. Lacrimi mari îi umezeau obrajii de copil. Se îndreptă spre dulapul cu haine din camera comună. Acolo se mai ascundea câteodată, când era supărată și nu găsea alinare în brațele nimănui. Hainele curate, așezate pe umerașe, îi dădeau senzația că cineva îi este aproape, că exista și pentru ea o familie care o iubea, simțea arome de căldură sufletească, își imagina mângâierile mamei sau ale tatălui. Puseseră mentă și busuioc în pliculețe de hârtie, ca să îndepărteze insectele și să păstreze mirosul de curat și îngrijit. Era locul unde își crea propria lume, propria trăire…

Își șterse lacrimile cu mâneca rochiței și inspiră din nou mirosul falșilor părinți.

Auzi o voce puternică, dincolo de ușa dulapului:

–         Sofia unde este?

Ușa se deschise ivindu-se o figură binecunoscută și două mâini care o scoaseră de acolo.

Ochii ei mari se făcură mici de bucurie și surpriză, în timp ce era săltată la o înălțime amețitoare…

–         Credeai că te-am uitat? Ha! Ha! Ha! Hai să vezi ce ți-am adus!

Dintr-o dată, uită de toată durerea provocată de falsa impresie a lipsei iubirii și începu să râdă scoțând cristale de bucurie.

Părinții ei adoptivi din șifonierul cu haine rămaseră iarăși singuri, în așteptarea unui nou tovarăș care să le țină de urât…

Povestea parfumată a început la Mirela. Tot ea a propus și tema de azi.

Au mai scris:

1.	Mirela	2.	Silving	3.	Catalin
4.	Nina	5.	Vania	6.	pandhora
7.	Irealia	8.	Lolita	9.	anca
10.	Elly