Spre alb – poveste parfumată

Își ridică privirea spre cer, ca într-un ultim gând de stabilire a traseului pe care voia să-l urmeze. Soarele era spre apus, putea fi privit cu ușurință, făcându-te astfel să te separi de lumea reală, ca linie de demarcație dintre lumină și penumbră. Se pregăti. Recapitulă încă o dată pașii pe care trebuia să-i urmeze. Orice greșeală o putea duce direct în… penumbră. Acesta era pericolul asupra căruia o avertizaseră mai mulți dintre cei ce experimentaseră zborul. Chiar și el îi spusese. Nu o dată… ,,Să ai grijă, încrederea ta trebuie să fie deplină, o mică ezitare poate dărâma totul, te poate arunca în prăpăstiile adânci ale deznădejdii, în brațele forțelor întunecate; atât așteaptă; te vor prinde fără milă și nu sunt mulți cei care au reușit să scape… Nu trebuie să întrerupi bătăile aripilor, o faci extrem de lent, calm, cu toată forța ta interioară, inspiri lumina și o păstrezi în tine… Adânc, în profunzimile ființei tale, există iubirea care crește. Nu întrerupe procesul. Ai trecut testele de rezistență. Acum depinde doar de felul în care te mobilizezi. Acolo ești pe cont propriu.” O luase de mână și îi transmisese pentru ultima dată, din energia adâncurilor lui. ,,Acum poți să zbori!”

Îi zărise lacrima din suflet și îl simțise aproape trist. Ei nu aveau voie să fie triști. Nu mai erau… muritori. Înțelese. Zborul ei putea fi redeschiderea căii lui.

Se lansa cu cea mai puternică motivație profund activată. Își strânse aripile în față, ca într-o rugăciune, le ridică încet în sus, le deschise apoi și începu să se ridice lent și constant. Privirea lui o urmărea, ajutând-o să rămână cu inima deschisă. Soarele se apropiase de linia orizontului și începea să dispară puțin câte puțin. Depăși insesizabil limita dintre lumea de aici și cea în care trebuia să ajungă. Nu simți acel șoc al trecerii despre care i se spusese. Nu se rostogoli prin tunelul înconjurat de întuneric. O lumină albă se ivi ca la un nou răsărit, discret și plină de căldură. Se transformă într-o sferă imensă care o cuprindea inundând-o. O simțea ieșindu-i din mijlocul pieptului și cuprinzând-o, în același timp. Erau sfere de raze albe, concentrice. O bucurie imensă se împrăștie împreună cu lumina: în interior și în exterior.

Acolo jos, el zâmbi și ochii îi străluciră. Știa că a reușit. Acum se putea pregăti s-o urmeze.

La câtva timp, în noua dimensiune, cei doi își uniră zâmbetele și privirile într-o nouă sferă de alb. Emanau arome de iubire pură, împlinită atât de rar…

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, inițiatoarea clubului Poveștii parfumate.