Duzina de cuvinte – Liber

Când tu alegi ca libertatea

Să te-nsoțească permanent

Și îți dorești sinceritatea

Ca pe un lucru remanent,

 

Ceilalți vor vrea să te aplece,

Să ia decizii-n locul tău.

Lumea rămâne, totuși, rece –

Amestec de bine și  rău.

 

Așa cum limpede-i izvorul,

Dar vântul șuieră stângaci,

La fel te însoțește dorul

Și-ți umblă prin minte dibaci.

 

Copil fiind, mai ai nevoie

De-a oamenilor iubire.

Ți-ai dori ca ea să biruie

Orice urmă de mâhnire.

 

Neînsemnată-i libertatea

De nu ai cu cine s-o-mparți.

Se vede în maturitatea

Ce-o dobândești atunci când ierți.

 

Alte combinații meșteșugite ale duzinei de cuvinte, la psi.

Anunțuri

21 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Poezie

21 de răspunsuri la „Duzina de cuvinte – Liber

  1. Pingback: Puterea unei decizii… ,izvorul insomniilor mele « Dictatura justitiei

  2. psi

    de fiecare dată mă surprinzi şi mă pui pe gânduri, ştii? 🙂

    Apreciază

  3. E după inspirație… Dar cred că se observă un același stil care mă caracterizează. 🙂 Uneori, aproape că mă plictisește și vreau să-l schimb!

    Apreciază

  4. La împărţeală libertatea scade poate-un pic,
    dar ai dreptate, nu ar mai fi nimic
    dacă eşti liber în pustiu şi nu găseşti
    cu cine nu doar libertatea să împărtăşeşti.

    Apreciază

  5. Mie nu mi se pare lumea asta rece, ci călâie.

    Apreciază

  6. Întotdeauna o să fie cineva dornic să te conducă, să nu lase să iei singură o decizie.

    Apreciază

  7. Eu sunt de parere ca libertatea merita chiar si neimpartita cu ceilalti.

    Apreciază

  8. Se vede în maturitatea

    Ce-o dobândești atunci când ierți.

    Adevarat si foarte greu de asumat cind esti direct implicat.

    Apreciază

  9. Una din obsesiile mele…e asta cu libertatea! îi dai nuanţe surprinzătoare!

    Apreciază

  10. gabi8154

    Sunt ditamai maturul, dar tot mai am nevoie de iubire! Slava Domnului ca am de unde s-o primesc!

    Apreciază

  11. childagain

    Libertatea e o stare de spirit. O poti gasi si singur, si printre oameni.
    Libertatea inseamna, in primul rand, lipsa fricii. Lipsa fricii ca, daca faci ceva, ce vor crede ceilalti ! Ca, daca vei spune ceva, cine stie ce impresie isi vor face ! Ca, daca nu te porti intr-un anume fel, cei pe care ii pretuiesti vor pleca, etc.

    Un om liber face ce crede si ce simte, fara a se gandi ca va pierde ceva, sau pe cineva. Daca intr-adevar va pierde ceva sau pe cineva, inseamna ca acea persoana nu era potrivita sa ii stea aproape, ca nu il accepta pe el/ea in totalitate, ci doar o imagine a ei despre el/ea. Si atunci, mai bine o pierdere curata…

    Eu cred ca am exersat multe aspecte ale libertatii, traind singura printre straini. Si e tare frumoasa libertatea ! 🙂

    Te pup !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s