Știu că afară plouă și totuși irosesc încântarea…
Știu că florile se ofilesc și totuși irosesc bucuria de a le vedea…
Știu că fluturii mor repede și totuși irosesc sincronizări cu fâlfâitul aripilor lor…
Știu că toamna e un început de moarte și totuși irosesc reverii multicolore…
Știu că sunt gălăgioși copiii și totuși irosesc zâmbete…
Știu că iarna e regina frigului și totuși irosesc pași mărunți prin zăpadă…
Știu că dansul e obositor și totuși irosesc plutiri de vals…
Știu că noaptea e neagră și înfricoșătoare și totuși irosesc visuri înstelate…
Știu că izvoarele sunt poluate și totuși irosesc timp ascultându-le…
Știu că tu nu mă vezi și totuși irosesc iubire simțindu-te…
Psiluneli bine gândite și simțite, la psi în tabel.
innerspacejournal 
Știu ăsta e oricum irosire…una dulce-amăruie.
ApreciazăApreciază
Oare cum s-o numi?
ApreciazăApreciază
amăgire?
big like pentru abordarea ta! big like. 😀
ApreciazăApreciază
Sau speranță?
Mulțam. 😛
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Da… 😛
ApreciazăApreciază
Am dat si eu BIG LIKE fara sa mai si citesc. Daca 23 de alti blogari au dat like inseamna ca stiu ei de ce. BIG LIKE!
ApreciazăApreciază
Ok. 😀 Dar videoclipul l-ai urmărit? Că era cu poze!… 🙂
ApreciazăApreciază
Ştiu că te-am citit la urmă…dar ştiu că mi-a plăcut enorm şi nu am irosit decat timpul până am ajuns aici.
ApreciazăApreciază
Mmm… timpul e preţios… aici! Mă bucur! 🙂
ApreciazăApreciază
……..
Ştiu că tu nu mă simţi şi totuşi irosesc speranţe căutându-te…
……..
🙂
ApreciazăApreciază
E periculos să irosești speranțele. Cu ce mai rămâi? 🙂
ApreciazăApreciază
cu: https://www.youtube.com/watch?v=9LtKlk0X4o4
🙂
ApreciazăApreciază
cu noi speranţe ! 🙂
ApreciazăApreciază
Păi, sau una sau alta! Depinde de felul amintirilor. Dacă sunt frumoase, e bine să le păstrezi, dacă nu, într-adevăr, e nevoie de noi speranțe.
Da, ai învățat să zâmbești! 🙂
ApreciazăApreciază
da, aşa e! bioritmul meu e ascendent…:) complimente ţie şi prietenilor blogului tău! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumiri!
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
😮
ApreciazăApreciază
🙂 🙂
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
🙂
http://www.youtube.com/watch?v=YDBbEG-0pfQ
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Pingback: Psiluneli-Știu și totuși irosesc | Cățărătorii
Cred ca toti stim ca nu irosim nimic…ci poate speram in ,,irosirea” noastra.
ApreciazăApreciază
Irosirea prin iubire, eventual? 🙂
ApreciazăApreciază
Tot ce tine de irosire…
ApreciazăApreciază
Cât de bine te înțeleg, dragă Lili ! Și eu am simțit, de multe ori, că irosesc iubire, ca pe un lichid prețios. Și totuși, ea nu e niciodată irosită ! Înțelegem asta mult mai târziu,,, poate, chiar când a trecut !
ApreciazăApreciază
De fapt, să avem atât de multă iubire încât s-o putem irosi!
Zile frumoase să ai!
ApreciazăApreciază
Am învățat , acum câțiva ani să devin,, egoista”…să îmi pese mai întâi de mine și apoi de cei din jurul meu. Pentru că dacă mie îmi este bine, le va fi și lor la fel. Știu și totuși irosesc… energie inutil. O doză de indiferență relativă m-a făcut pe timp destul de scurt să aplic asta. După care am revenit la bunătatea mea, de care nu pot scăpa. Mi-am pus timpul meu liber la bătaie ca să fac să fie bine și să ajut oameni din care făceam și eu parte…. și mi-am furat-o urât…din nou. Dar am ținut capul sus și am mimat că nu mă afectează vorbele, gesturile și invidia care își arăta colții. Nu m-am putut bucura pe deplin de reușitele mele, reușite ajutate de norocul de sus, interior sau venit din exterior. Știam că oamenii sunt oameni și nu îi poți schimba….că viața e o junglă din care scapă doar cei puternici. Știam că dacă eu sunt bună, nu pot cere ca cei din jurul meu să fie la fel. Dar am putut să îi cern și să îi păstrez doar pe aceia cu care am rezonat dintotdeauna. Și cu care voi ține legătura și peste ani, sunt sigură de asta. Știu și totuși irosesc… sms-uri care se duc în pustiu. Pentru că așa probabil arată sufletul cuiva în care am crezut și am avut încredere.Doar pentru faptul că nu i-am permis să îmi trăiască viața, a renunțat la zeci de ani de prietenie. Și mi-am dat seama că ceea ce consideram eu așa…s-a pierdut pe drum, printre străini. Străini care au înrăit viața altcuiva, făcând-o să devină la fel ca ei. Știu și totuși irosesc…sentimente. Așa simt…și dacă este să nu fie așa…înseamnă că pentru prima data în viață, mă înșel. Dar până la proba contrarie, prefer să am îndoieli, pentru că nu mai vreau să o iau iar de la capăt.
ApreciazăApreciază