Arhive lunare: octombrie 2013

Leslie Morgan Steiner: De ce victimele violenței domestice nu părăsesc agresorul

21 comentarii

Din categoria Filme educaționale

Toamna din noi – psiluneli

http://acrilice-pointpen.blogspot.ro/2013/09/in-toamna-vietii.html

Și am simțit căderea frunzelor din nou

Și am simțit că toamna-mi intră-n suflet

Și am primit culoarea ca pe un cadou

Făcut din ceruri cu un alt răsuflet.

 

Și am simțit cum pleacă și vin iubiri mute

Cu glas de prevestire neînceput

Și-am deschis iarăși poarta să intre mai iute

Din anotimpul ce-abia a dispărut.

 

Și i-am păstrat căldura și am ascuns-o iar

În doruri nesperate și-amăgite

Și am aprins iar focul ce-acuma este jar

Rămas pentru cărări nebănuite.

Toamna din noi la psi în tabel.

 

16 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Urmă de cerc – psiluneli

Perfecțiune

A cerului de toamnă,

Culori ieșite din mirare,

Curcubee accentuate

Din izvor în izvor,

Plutire prin albastru,

O frunză căzută

Din îmbrățișarea unui nor,

Risipă de imaginație,

Lumini discrete, calde

și nostalgice,

Ochi strălucind

De emoție,

Mult soare

În priviri pierdute,

Mâini unite

De prietenie,

Urmă de cerc

Perfectibil.

Alte urme de cerc găsiți la psi în tabel.

Urme de cerc: Adriana, Scorpio, Vienela, Matilda, Dan, Abisurile, Cita, Alma nahe, Ioana Soglu, Kadia

10 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Parfumul credinței

Dragul meu Vis,

A crede… ce înțelesuri să alegem? A crede un lucru, a avea o părere; a crede pe cineva, a considera spusele lui adevărate; a crede în cineva, a avea încredere în acel om; a crede în ceva, a avea anumite convingeri personale dobândite prin educație, prin influențe; a crede în binele universal, în inteligența supremă, în Creator… credința că Binele va triumfa mai devreme sau mai târziu, că Dumnezeu are grijă de toți, într-un fel sau altul, după merite sau prin încercări…

Credința e un test permanent al Vieții. Și evaluarea se desfășoară având ca itemi părțile de suflet ajustate de voință, împărțite pe axa pozitiv-negativ. Evaluatorul măsoară rezonanța pe care ne-am înscris fiecare, pe liniile care merg spre punctul central al iubirii Sale. Uneori ne trimite câte un zâmbet de reglare a comportamentului, alteori câte o lacrimă cristalină de sensibilizare… Trebuie doar ca noi să vedem zâmbetul, să culegem lacrima și să prindem rezonanța cea mai apropiată. Și apoi, în leagănul extatic al ÎNȚELEGERII, să emanăm parfum de smirnă, tămâie, busuioc, trandafir, primăvară, flori de câmp, fructe îmbietoare, brad în zăpadă, rouă a inimii, petale de zbor… și câte altele!

Parfumul credinței, Vis, e rezonanța în care am intrat împreună: să credem unul în celălalt și să credem în Cel Care Ne Iubește.

Ascult muzica pe care o emiți crezând în mine și sper să nu rămân mai prejos…

Alte păreri găsiți la Mirela Pete, inițiatoarea Poveștii parfumate.

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

39 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate